ICCJ. Decizia nr. 4052/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4052/2009
Dosar nr. 328/36/2009
Şedinţa publică din 4 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 53 pronunţată la data de 5 februarie 3009, Tribunalul Constanţa, în baza art. 174 - 175 lit. c), d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul G.C., fiul lui P. şi P., născut în localitatea C., jud. Constanţa, la pedeapsa de 17 (şaptesprezece) ani închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani, ce se execută după executarea pedepsei principale.
În baza art. 61 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate din pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 2122 din 26 octombrie 2004 a Judecătoriei Constanţa şi a contopit restul rămas neexecutat de 379 zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 17 (şaptesprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin arest preventiv, de la data de 1 martie 2008 (data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă din 22 februarie 2008), la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a luat act că părţile vătămate B.N. şi S.E. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut, în esenţă, că la data de 26 ianuarie 2008 inculpatul G.C., care îl avea sub supraveghere pe partea vătămată B.N.I., în vârstă de 2 ani, i-a aplicat acestuia lovituri, producându-i o contuzie meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu dublă fractură de vase de craniu, boltă şi bază, care a condus în final la intrarea în comă iar apoi la decesul victimei.
Împotriva sentinţei penale pronunţate de prima instanţă a declarat apel inculpatul care a susţinut iniţial că este nevinovat, iar ulterior şi-a precizat motivele de apel, solicitând reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat şi l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa de apel a constatat că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt, pe baza probelor administrate în cauză, din coroborarea cărora a rezultat cu certitudine că în ziua de 26 ianuarie 2008 inculpatul G.C., deranjat fiind de plânsul nepotului său în vârstă de doi ani, aflat sub supravegherea sa, l-a lovit, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acestuia la data de 7 februarie 2008.
Din raportul de constatare medico-legală efectuat în cauză a rezultat că moartea copilului a fost violentă şi s-a datorat contuziei meningo-cerebrale consecutiv unui traumatism cranio-cerebral cu dublă fractură de vase de craniu, leziunile putând fi produse prin lovire activă cu corp dur - izbirea extremităţii cefalice de cap sau plan dur.
Referitor la individualizarea pedepsei s-a apreciat că pedeapsa de 17 ani închisoare aplicată de instanţa de fond este de natură să îi asigure prevenţia generală şi reeducarea inculpatului.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpatul G.C., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul pedepsei aplicate, pe care o consideră greşit individualizată.
Susţine inculpatul recurent că a comis fapta sub imperiul afecţiunii psihice de care suferă şi că pedeapsa la care a fost condamnat este prea aspră, faţă de datele care caracterizează persoana sa.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Examinând hotărârile pronunţate, respectiv actele şi lucrările din dosar în raport cu motivele de casare invocate cât şi din oficiu în limitele impuse de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu sunt întemeiate.
La individualizarea pedepsei instanţele au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al faptei determinat de modul şi împrejurările în care s-a comis infracţiunea, respectiv violenţa deosebită a inculpatului manifestată faţă de un copil de doi ani, aflat sub protecţia sa; limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, cunoscut cu antecedente penale, aflat în stare de recidivă postcondamnatorie şi care a manifestat o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.
S-a mai avut în vedere de asemenea şi împrejurarea că imediat după săvârşirea infracţiunii a părăsit locul comiterii faptei şi nu s-a preocupat în nici un fel de consecinţele produse, sustrăgându-se de la urmărirea penală deşi cunoştea că este căutat de autorităţi.
Acordând eficienţa cuvenită tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) instanţa s-a orientat spre o pedeapsă situată aproape de limita minimă prevăzută de lege, pentru infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea, în măsură să satisfacă scopurile preventiv, educativ şi coercitiv ale pedepsei, astfel cum au fost prevăzute de legiuitor în art. 52 C. pen.
Aşa fiind o redozare a cuantumului pedepsei principale aplicate nu se justifică, astfel că motivul de casare invocat de recurent nu poate fi primit cât priveşte apărarea acestuia în sensul că ar fi comis fapta influenţat fiind de afecţiunea psihică de care suferă, este de arătat că expertiza psihiatrică la care a fost supus inculpatul a stabilit că discernământul acestuia nu a fost alterat, astfel că afecţiunea sa psihică nu poate constitui o circumstanţă atenuantă în sensul prevăzut de art. 74 C. pen.
Pentru considerentele arătate Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului recurent a fost just individualizată, astfel că recursul formulat apare ca nefondat şi va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive începând cu 1 martie 2008 până la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva Deciziei penale nr. 17/MP din 8 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, arestarea preventivă de la 1 martie 2008 la 4 decembrie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 4 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4050/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3390/2009. Penal → |
|---|
