ICCJ. Decizia nr. 4075/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4075/2009
Dosar nr. 837/44/2009
Şedinţa publică din 7 decembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, la data de 10 noiembrie 2008, petiţionarul B.O. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistratul V.D., judecător la Tribunalul Brăila, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen.
În motivarea plângerii, petiţionarul B.O. a susţinut că, deşi a depus o cerere de chemare în judecată la Tribunalul Brăila, înregistrată sub nr. 2208/113/2008 şi deşi la 29 septembrie 2008 a solicitat amânarea cauzei, întrucât la aceeaşi dată fusese citat la Curtea de Apel Galaţi, în mod nelegal, judecătorul V.D. nu a avut în vedere cererea de amânare şi a dispus anularea acţiunii ca netimbrată.
În urma verificărilor prealabile efectuate, prin Rezoluţia cu nr. 637/P/2008 din 3 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul V.D., judecător la Tribunalul Brăila, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., deoarece din cercetările efectuate a rezultat că fapta sesizată nu este prevăzută de legea penală.
Împotriva Rezoluţiei cu nr. 637/P/2008 din 3 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în termen legal, a formulat plângere, conform art. 275 - 278 C. proc. pen., petiţionarul B.O.
Prin Rezoluţia cu nr. 303/II/2/2009 din 26 martie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, plângerea petiţionarului B.O. a fost respinsă ca nefondată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., nemulţumit de soluţia de neurmărire penală dată de parchet, petiţionarul B.O. s-a adresat cu plângere Curţii de Apel Galaţi, competentă să judece cauza în primă instanţă, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea Rezoluţiei nr. 637/P/2008 din 3 februarie 2009 şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimata V.D. sub aspectul faptelor sesizate.
Prin Sentinţa penală nr. 119/F din 24 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.O. împotriva Rezoluţiei nr. 637/P/2008 din 3 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, menţinută prin Rezoluţia nr. 303/II/2/2009 din 26 martie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul B.O. la plata către stat a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că, rezoluţia contestată este legală şi temeinică, din actele premergătoare efectuate, conform art. 224 alin. (1) C. proc. pen., rezultând existenţa unui impediment procesual, respectiv cel prevăzut la art. 10 lit. b) C. proc. pen., care are ca efect dirimant, împiedicarea punerii în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, situaţie în care, în mod corect, procurorul de caz a făcut aplicarea prevederilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen., dispunând o soluţie de neînceperea urmăririi penale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul B.O., care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea rezoluţiei parchetului şi trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate.
Examinând sentinţa penală recurată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) Cod procedură penală, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul B.O. este nefondat pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de soluţiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum de altfel, a procedat şi petiţionarul B.O. prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
Înalta Curte reţine că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiţii.
Prima condiţie constă în existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1). Intervenţia unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca, în locul începerii urmăririi penale, să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a reţinut în cauză că nu se poate începe urmărirea penală faţă de intimata V.D. sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă existenţa cauzei care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale prevăzută de art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Astfel, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, persoana vătămată B.O. a depus la Tribunalul Brăila o cerere prin care a chemat în judecată Tribunalul Galaţi, pentru a fi obligat să răspundă pentru omisiunea nejustificată de soluţionare a cererii de recuzare a judecătorului N.A.F.
Cererea a fost înregistrată sub nr. 2208/113/2008 şi repartizată spre soluţionare judecătorului V.D., care a dispus citarea persoanei vătămate B.O. cu menţiunea de a timbra acţiunea cu 4 RON, taxă judiciară de timbru şi 0,15 RON, timbru judiciar.
La data de 22 septembrie 2008, persoana vătămată a studiat dosarul, iar la data de 29 septembrie 2008, a depus o cerere de amânare a cauzei, la care a ataşat o copie de pe o citaţie emisă pe numele său de Curtea de Apel Galaţi şi cu care a dorit să facă dovada imposibilităţii sale de prezentare la Tribunalul Brăila.
Prin Sentinţa civilă nr. 274 din 01 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2208/113/2008 al Tribunalului Brăila, s-a dispus anularea, ca netimbrată, a acţiunii formulate de persoana vătămată B.O.
În motivarea hotărârii pronunţate, judecătorul V.D. a arătat că persoana vătămată a avut cunoştinţă de obligaţia timbrării acţiunii, obligaţie pe care însă nu şi-a îndeplinit-o, ceea ce, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 se sancţionează cu anularea cererii.
Împotriva acestei hotărâri, persoana vătămată B.O. a formulat recurs. Prin Decizia civilă nr. 15 din 08 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în Dosarul nr. 2208/113/2008, a fost anulat recursul, ca netimbrat.
Analizând actele premergătoare efectuate în cauză de către parchet, Înalta Curte constată că, nu există indicii privind săvârşirea vreunei fapte prevăzută de legea penală, de către magistratul V.D. cu prilejul judecării Dosarului nr. 2208/113/2008 al Tribunalului Brăila, acesta acţionând în cadrul şi cu respectarea legii, atunci când a pronunţat Sentinţa civilă nr. 274 din 1 octombrie 2008, prin care a anulat ca netimbrată acţiunea petiţionarului B.O.
Potrivit Legii nr. 146/1997 cu modificările ulterioare (Legea taxei de timbru) taxele judiciare de timbru se calculează şi se plătesc anticipat, înainte de prestarea serviciului public solicitat.
Petentul a fost legal citat la adresa indicată, şi prin citaţie i s-au pus în vedere sumele ce trebuiau achitate anticipat, ca taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Până la primul termen de judecată, petiţionarul a studiat la arhiva Tribunalului Brăila, dosarul cauzei, ocazie cu care a putut să observe ce taxe de timbru trebuia să achite, însă acesta până la primul termen nu a achitat taxele, astfel încât instanţa, în mod corect, a anulat ca netimbrată acţiunea formulată de B.O.
Potrivit dispoziţiilor C. proc. civ., în cazul anulării ca netimbrată a unei acţiuni civile, aceasta poate fi reiterată, după achitarea taxelor de timbru legale, fără ca în cauză să existe autoritate de lucru judecat.
Totodată, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, iar dispoziţiile C. proc. civ. prevăd că hotărârile judecătoreşti sunt supuse doar căilor legale de atac.
Hotărârile judecătoreşti pot fi nelegale şi/sau netemeinice, însă magistraţii nu pot avea calitatea de subiecţi activi ai unei infracţiuni, exclusiv pe considerentul că au pronunţat o soluţie sau alta. Legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti pronunţate de magistraţii judecători nu pot fi analizate în cadrul unei cercetări penale.
Împrejurarea că, petiţionarul B.O. este nemulţumit de soluţia adoptată în Dosarul nr. 637/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, de neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul - judecător V.D. nu poate conduce, în niciun caz, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea formulată. Interpretarea şi evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliţie, fie de procuror ori de instanţa de judecată, este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluţii ori hotărâri considerate ca nelegale şi netemeinice, atât dispoziţiile constituţionale cât şi cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.
A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare şi extraordinare, prevăzute de legislaţia în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva reprezentanţilor parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au formulat concluzii în instanţă ori împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunţat într-o cauză reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate.
Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar soluţiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Pentru antrenarea răspunderii penale a unui magistrat sunt necesare indicii clare, în sensul săvârşirii unei infracţiuni, nu doar nemulţumirea unei părţi care etichetează soluţia dispusă drept abuzivă, fără a prezenta însă niciun element care să susţină această acuzare.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.O. împotriva Sentinţei penale nr. 119/F din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petiţionar la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.O. împotriva Sentinţei penale nr. 119/F din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3686/2009. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 4077/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
