ICCJ. Decizia nr. 4260/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4260/2009
Dosar nr. 351/39/2008
Şedinţa publică din 18 decembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 52 din 29 aprilie 2009, Curtea de Apel Suceava în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu referire la art. 51 alin. (1) C. pen. a achitat pe inculpatul D.I. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa din 5 iulie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 159/P/2007 s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului D.I. din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, în infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală a acestuia întrucât există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei sale (art. 51 C. pen.).
Prin aceeaşi ordonanţă s-a disjuns cauza faţă de inculpata L.V. şi învinuiţii C.F., Ş.G.F. şi continuarea cercetărilor faţă de aceştia de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 5 decembrie 2006, orele 14:00, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, a dispus în Dosarul nr. 1540/P/2006 începerea urmăririi penale penale faţă de L.V., pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 25 rap. la art. 246 cu referire la art. 2481 C. pen., pentru faptul că în data de 21 aprilie 2005, l-a determinat pe notarul public D.I. să-şi îndeplinească în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu ce îi reveneau în legătură cu eliberarea certificatului suplimentar de moştenitor nr. 98/2005 şi a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2025, în sensul că i-a solicitat notarului public să însereze în cele două acte autentice numere cadastrale care nu se regăseau în schiţele existente la dosarele notariale şi nu corespundeau cu numărul de parcelă 3472 din titlul de proprietate 1748 din 28 februarie 1995 eliberat pe numele vânzătorului K.I.G. şi a defunctei T.R.M.
În completare, în sarcina învinuitei a fost începută urmărirea penală pentru infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la abuz în serviciu în formă calificată, fapte prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 25 rap. la art. 246 comb. cu art. 2481 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), sens în care, s-a reţinut că în cursul lunii martie şi în cursul lunii mai 2005, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, învinuita L.V. a solicitat topografului C.F. ca în interesul său, să întocmească mai multe documentaţii cadastrale privind cumpărarea imobilelor cumpărate de la K.I.G., care să ateste necorespunzător adevărului că ele sunt amplasate într-o altă locaţie decât parcela 3472, astfel încât să reuşească intabularea dreptului său de proprietate în parcela 3778 corespunzătoare părţii vătămate C.P., imobile cu o valoare economică mult superioară celei achiziţionate de la K.I.G.
În concluzie, s-a apreciat că prin această modalitate inculpata L.V. a reuşit să obţină dreptul de proprietate asupra unor terenuri identificate cu numerele cadastrale inserate în aceste acte autentice, care însă nu corespund cu dreptul de proprietate transmis de K.I.G. asupra inculpatei, în realitate luând în stăpânire imobile pe alte amplasamente, cu o valoare de circulaţie vădit mai mare şi care erau în proprietatea de fapt şi de drept a părţii vătămate C.P., căruia i s-a cauzat un prejudiciu de 1.500.000 lei.
Totodată, în sarcina învinuitei L.V., s-a reţinut şi faptul că a depus documentaţiile cadastrale cunoscând că sunt false la OC. P. Bihor şi la Biroul de Carte funciară, pentru înscrierea dreptului de proprietate ştiind că aceste înscrisuri vor produce efecte juridice în sensul că îşi va intabula dreptul de proprietate nu asupra terenului cumpărat,, ci asupra altei parcele mult mai valoroase, fapt pentru care au fost reţinute prevederile art. 291 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În sarcina învinuitului D.I. - notar public, s-a reţinut corelativ cu faptele imputate învinuitei L.V., că şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu cu ocazia întocmirii celor două acte autentice (certificatul suplimentar de moştenitor nr. 98/2005 şi contractul de vânzare-cumpărare autentic nr. 2025) prin aceea că la simpla dictare a învinuitei L.V. a inserat în cele două acte autentice numere cadastrale care nu se găseau în schiţele cadastrale existente la dosarele notariale, schiţele fiind întocmite ulterior datei contractelor şi nu anterior aşa cum era necesar şi legal, fără să existe o relaţie de corespondenţă între obiectul actelor autentice şi respectiv, dreptul de proprietate cumpărat de învinuită de la K.I.G. identificabil cu numărul de parcelă 3472 din titlu de proprietate din 28 februarie 1995.
În drept au fost reţinute în sarcina notarului public prevederile art. 246 rap. la la art. 2481 C. pen., incriminează abuzul în serviciu în formă calificată, cu reţinerea consecinţelor deosebit de grave.
Referitor la învinuitul C.F. s-a apreciat că acesta în perioada de referinţă, martie - mai 2005, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de topograf, angajat al SC F.I. SRL Oradea, a falsificat 5 seturi de documentaţii cadastrale înregistrate la OC. P. sub numerele: 000 din 8 martie 2005; 001 din 8 martie 2005; 002 din 23 mai 2005; 003 din 23 mai 2005 şi 004 din 23 mai 2005, în scopul atestării necorespunzătoare realităţii amplasarea trenului cumpărat de învinuita L.V. şi stabilind că ele corespund parcelei 778, care în fapt şi în drept aparţin părţii vătămate C.P.
În drept, au fost reţinute prevederile art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), comb. cu art. 2481 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen., condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În sarcina învinuitului Ş.G.F., având calitatea de consilier superior I.A. în cadrul Oficiului de Cadastrul şi Publicitate Imobiliară Bihor (OC. P.), s-a reţinut că în perioada martie - mai 2005, a verificat şi avizat documentaţiile cadastrale însoţite de actele anexe întocmite necorespunzător adevărului de către învinuitul C.F. şi de către învinuita L.V., atestând şi certificând astfel contrar realităţii că imobilul cumpărat de învinuita L.V. de la K.I.G. este situat într-o altă parcelă decât cea la care se referea titlul de proprietate al vânzătorului şi prin această modalitate, învinuita a reuşit să intabuleze dreptul său de proprietate peste amplasamentele imobiliare deţinute în mod legal de partea vătămată C.P.
În drept, această faptă a fost încadrată în infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 246 cu referire la art. 248 C. pen., în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin ordonanţa din 20 februarie 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de L.V., conferindu-i calitatea procesuală de inculpată.
Examinând faptele reţinute în sarcina notarului public D.I., procurorul a apreciat că acestora li s-a dat o încadrare juridică greşită, fapt ce reiese din însăşi starea de fapt reţinută, respectiv că a întocmit două înscrisuri autentice a căror conţinut nu concordă cu realitatea - certificatul suplimentar de moştenitor nr. 98 şi contractul de vânzare-cumpărare din 21 aprilie 2005, fapte ce nu presupun îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau notarului.
S-a arătat că potrivit art. 58 - 67 din Legea nr. 36/1995, atribuţiile notarului cu prilejul întocmirii şi autentificării celor 2 acte, se rezumă la verificarea şi stabilirea identităţii părţilor, examinarea deplinătăţii facultăţilor mintale ale părţilor, pe bază de înscrisuri emanate de la un specialist, întrebarea părţilor asupra înţelegerii conţinutului actelor ce urmează a fi emise de către notar, cererea consimţământului părţilor asupra actului ce urmează a fi întocmit. Din economia cestor texte de lege, rezultă neîndoielnic că notarul public nu este înzestrat cu prerogative specifice organelor de cercetare penală pentru contestarea voinţei părţilor, cu referire la obiectul şi precizia actului pe care îl întocmeşte, ci are doar îndatorirea să întrebe părţile, respectiv pe vânzător dacă înţelege cu precizie ce anume bun înstrăinează din patrimoniul său, şi respectiv pe cumpărător, dacă înţelege cu exactitate pentru ce anume bun plăteşte preţul vânzării.
Notarul public a stăruit ca părţile care realizează această vânzare extra-tabulară, să se exprime cât mai precis asupra vânzării (lipsind cartea funciară ca şi înscris justificator pe baza căruia notarul să se poată orienta, aspect specific vânzării extra-tabulare) respectiv cumpărării imobilului iar părţile au înţeles în acest sens să se folosească de un set de schiţe cadastrale neavizate, pe care le-au folosit orientativ inserându-le din voinţa părţilor în contract, cu scopul precizării cât mai exacte a obiectului vânzării.
Totodată, prin această convenţie părţile cunoscând faptul că imobilul nu este înscris în cartea funciară, au înţeles ca cumpărătoarea L.V. să aibă dreptul să ceară înscrierea în cartea funciară a dreptului cumpărat.
Este adevărat că acest contract de vânzare cumpărare conţine o serie de numere cadastrale care coincid cu terenurile asupra cărora are drept de proprietate partea vătămată C.P., însă cât timp părţile contractante au prezentat notarului schiţe cadastrale neavizate pe care le-au folosit în scop orientativ, doar pentru a preciza obiectul vânzării cumpărării, este evident că ele nu au generat lipsirea părţii vătămate de proprietatea sa. Cum s-a mai precizat, notarul a luat consimţământul părţilor asupra obiectului dezbaterii succesorale şi a vânzării subsidiare fără a putea contesta elementele de precizare folosite de părţile contractante, tocmai datorită situaţiei extra-tabulare în care se realiza tranzacţia.
În concluzie, actele autentice întocmite de învinuitul I.D. - notar public nu sunt în discordanţă cu realitatea deoarece, într-adevăr K.I.G. şi-a vândut dreptul de proprietate derivat din titlul de proprietate 1748/1995 către cumpărătoarea L.V. cu referire la o cotă indiviză de proprietate în suprafaţă de 37300 mp. dintr-o solă de 736400 mp., imobil situat în zona limitrofă a localităţilor Oradea cu satul Cihei. Peste voinţa acestor părţi, notarul public nu putea interveni întrucât nu are atribuţii în acest sens.
Susţinând că vânzarea-cumpărarea perfectată de K.I.G. şi L.V. în faţa notarului public D.I. este reală, dar că în discordanţă cu realitatea este doar modalitatea de realizare a publicităţii imobiliare, manopere ce au generat intabularea frauduloasă a învinuitei L.V. asupra terenului aparţinând părţii vătămate C.P., procurorul a motivat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina notarului public din infracţiunea de abuz în serviciu în dauna intereselor persoanelor prev. de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., în infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) Cât timp notarul public nu avea prerogative legale de verificare în teren a exactităţii numerelor de parcele cadastrale inserate în acte, infracţiunii de fals intelectual îi lipseşte latura subiectivă, respectiv intenţia directă a subiectului activ calificat.
Pe de altă parte se arată că faptele notarului public de a întocmi contractul în litigiu cu inserarea unor numere cadastrale pe care le-au cerut părţile contractante şi care nu sunt în concordanţă cu realitatea, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 dar, în condiţiile art. 31 alin. (2) C. pen. deoarece, notarul public se afla conform art. 51 C. pen. într-o eroare de fapt invincibilă indusă de către cumpărătoare prin folosirea unor schiţe cadastrale prezentate cu prilejul întocmirii certificatului de moştenitor suplimentar nr. 98/2005 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2025/2005.
Ordonanţa din 05 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost confirmată de Procurorul General al aceleiaşi instituţii care prin Rezoluţia nr. 265/VIII.1/2007 din 20 iulie 2007 a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petenţilor L.V. şi C.P., împotriva soluţiei dată în Dosarul nr. 159/P/2007.
Nemulţumiţi de soluţie, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., cei doi petenţi au formulat plângeri la instanţă, cauza fiind înregistrată sub nr. 1156/35/2007 pe rolul Curţii de Apel Oradea. În cursul judecăţii, prin încheierea nr. 7 din 07 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis cererea formulată de petiţionara L.V. şi s-a strămutat judecarea cauzei la Curtea de Apel Suceava.
Petenta L.V. prin intermediul apărătorului ales a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea reînceperii urmăririi penale faţă de intimatul D.I. Invocând unitatea acţiunii penale pe planul dreptului penal material s-a criticat ca fiind greşită atât dispoziţia de scoatere de sub urmărire penală a intimatului, cât şi dispoziţiile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, disjungerea cauzei faţă de inculpata L.V. şi declinarea competenţei de soluţionare a faptei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. A susţinut că notarul avea obligaţia de a respecta legea şi chiar de a refuza întocmirea unor acte notariale în baza unor documente neavizate.
Apărătorul ales al petentului C.P. a solicitat în principal admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi considerând că există suficiente probe la dosar, să se reţină cauza spre judecare. Subsidiar, a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în vederea redeschiderii urmăririi penale împotriva notarului D.I. A arătat că potrivit art. 197 alin. (4) C. proc. pen., actele procedurale efectuate de procurorul V.A. sunt lovite de nulitate întrucât din dispoziţiile art. 48 lit. d) C. proc. pen., art. 49, 59 C. proc. pen., acesta era incompatibil să instrumenteze prezentul dosar deoarece soţia lui a fost stagiara notarului D.I. A criticat greşita schimbare a încadrării juridice făcută de procuror, motivând că prin inserarea unor numere de parcele greşite în contractul de vânzare-cumpărare, notarul şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, faptă ce se încadrează în prevederile art. 246 raportat la art. 248 C. pen. S-a arătat că potrivit atribuţiilor de serviciu (Legea nr. 36/1995 a notarilor publici, Legea nr. 31/1995), rolul notarului nu era doar unul decorativ prin care să insereze doar voinţa exprimată de părţile contractante. Intimatul avea obligaţia să verifice legalitatea actelor prezentate şi nu avea voie să încheie cele două acte cu indicarea de parcele cadastrale fără să aibă schiţe cadastrale avizate de O.C.O.T. şi primărie, fără să existe un memoriu tehnic de corelare a numerelor cadastrale nou formate cu numerele topo vechi.
Curtea de Apel Suceava, prin încheierea din 23 iulie 2008 a admis plângerile formulate de petenţii L.V. şi C.P., a desfiinţat în parte Ordonanţa din 05 iunie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 159/P/2007 şi în totalitate Rezoluţia nr. 265/VIII.1/2007 din 20 iulie 2007 emisă de Procurorul General al aceleiaşi instituţii şi în baza art. 278 alin. 8 lit. c) C. proc. pen. a reţinut cauza pentru judecare privind pe inculpatul D.I., pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), părţi vătămate fiind C.P. şi L.V., stabilind termen pentru soluţionarea cauzei la data de 26 septembrie 2008 cu, citarea părţilor.
Pentru a dispune astfel, Curtea a considerat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 278 alin. 8 lit. c) C. proc. pen., impunându-se reţinerea cauzei spre judecare şi aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor privind judecata cauzei în prima instanţă.
S-a motivat de asemenea că această soluţie se impune cu atât mai mult cu cât probele existente la dosar, suficiente pentru judecarea cauzei, mai pot fi completate şi cu alte probe astfel încât să fie asigurată respectarea principiilor aflării adevărului, prev. de art. 3 C. proc. pen. şi cel al rolului activ al organelor judiciare, prev. de art. 4 C. proc. pen.
S-a concretizat că prin această modalitate instanţa va putea da o apreciere mai corectă probelor administrate în cursul urmăririi penale, urmând să clarifice, cu certitudine, dacă există sau nu infracţiunea pentru care intimatul a fost cercetat, respectiv cea prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Învestită cu soluţionarea pe fond a cauzei, sub aspectul săvârşirii de către inculpatul D.I. notar public - a infracţiunii de fals intelectual prev. şi ped. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), Curtea a procedat la completarea probatoriului prin audierea inculpatului şi a martorilor: C.F., Ş.F., I.P. şi N.A.F.
Examinând ansamblul probatoriului administrat în cauză în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată Curtea a reţinut aceeaşi situaţie de fapt expusă pe larg în Ordonanţa din 05 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (Dosar nr. 159/P/2007), respectiv încheierea din 23 iulie 2008 a Curţii de Apel Suceava, concluzionând că în speţă infracţiunii prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. imputată inculpatului îi lipseşte unul din elementele esenţiale ale conţinutului acestei fapte, respectiv vinovăţia sub forma intenţiei.
Astfel din probatoriul administrat rezultă că la data de 21 aprilie 2005 la Biroul notarului public D.I. s-au prezentat K.I.G. şi L.V., solicitând dezbaterea succesiunii după defuncta T.R.M. privind cota de 1 din 2 din cota de 37300/736400 din parcela 3742 înscrisă în titlul de proprietate nr. 1748/1995 şi încheierea unui contract de vânzare-cumpărare pentru cota de 37300/736400 din parcela sus-menţionată.
După stabilirea identităţii părţilor, a capacităţii acestora şi în concordanţă cu voinţa părţilor şi cu înscrisurile prezentate, inculpatul a eliberat certificatul de moştenitor suplimentar din 21 aprilie 2005 şi a autentificat contractul de vânzare-cumpărare din 21 aprilie 2005.
Pentru întocmirea acestor acte notariale părţile i-au prezentat: titlul de proprietate, procesul-verbal de punere în posesie şi planurile cadastrale în sistem nou întocmite de un expert autorizat care cuprindeau memoriu tehnic ce făcea corespondenţa între aceste planuri şi terenul din titlul de proprietate nr. 1748/1995.
Obiectul vânzării îl constituia cota de 37300/736400 din terenul inclus în titlul de proprietate nr. 1748/1995.
La cererea părţilor şi conform voinţei acestora inculpatul a precizat mai exact obiectul vânzării în sensul că se identifică cu parcelele funciare menţionate în schiţe cadastrale întocmite de expertul autorizat şi a autorizat cumpărătorul să îndeplinească formalităţile de publicitate imobiliară în conformitate cu disp. art. 45 alin. (3) din Legea nr. 36/1995.
La întocmirea actelor sus-menţionate au fost respectate dispoziţiile art. 42, art. 67 din Legea nr. 36/1995, în redactarea existentă la data încheierii actelor notariale, inculpatul îndeplinindu-şi atribuţiile legale privind îndeplinirea şi autentificarea actelor, respectiv: verificarea şi stabilirea identităţii părţilor, examinarea capacităţii acestora, luarea consimţământului.
Potrivit art. 43 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinţei părţilor şi în condiţiile prevăzute de lege.
Vânzarea-cumpărarea perfectată prin actul încheiat şi autentificat de inculpat este reală, şi are ca obiect o cotă de 37300/736400 corespunzătoare terenului înscris în titlul de proprietate nr. 1748/1995. Prin urmare, vânzarea se referă la terenul pe care s-a reconstruit vânzătorului dreptul de proprietate, astfel încât sub acest aspect nu există nicio denaturare a realităţii.
Precizarea acestui obiect al vânzării, la cererea părţilor, prin raportare la parcelele cadastrale menţionate în schiţele cadastrale întocmite de expertul autorizat şi care stabilesc faptul că terenul din titlul de proprietate ce a format obiectul vânzării corespunde acelor parcele funciare, nu este de natură de a atrage răspunderea penală a inculpatului întrucât acesta nu a cunoscut că în realitate există o neconformitate între aceste schiţe şi terenul din titlul de proprietate, eroarea în care s-a aflat fiind provocată chiar de părţile contractante cu concursul expertului autorizat.
Întrucât notarul public nu are prerogative legale de verificare în teren a exactităţii datelor prezentate de părţile contractante, considerăm că lipseşte natura subiectivă a subiectului calificat care trebuie să acţioneze cu intenţie directă pentru a comite infracţiunea de fals intelectual.
Faptele inculpatului, care în calitate de notar public a întocmit contractul în litigiu cu inserarea unor numere cadastrale pe care le-au cerut părţile contractante şi care nu sunt în concordanţă cu realitatea, nu realizează conţinutul infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), câtă vreme notarul public se afla conform art. 51 C. pen. într-o eroare de fapt indusă de către cumpărătoare prin folosirea unor schiţe cadastrale prezentate cu prilejul întocmirii certificatului de moştenitor suplimentar nr. 98/2005 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2025/2005.
Prin încheierea din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava s-a înlăturat omisiunea vădită strecurată în minuta şi dispozitivul Sentinţei penale nr. 52 din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Suceava în sensul că se ia act că partea vătămată L.V. nu s-a constituit parte civilă şi se respinge ca nefondată acţiunea civilă a părţii vătămate C.P.
Împotriva Sentinţei penale nr. 52 din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Suceava, în termenul legal au declarat recurs părţile vătămate L.V. şi C.P., criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Partea vătămată C.P. a declarat recurs şi împotriva încheierii din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, pe care o apreciază ca fiind nelegală.
Recurenta parte vătămată L.V. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar casarea hotărârii şi schimbarea temeiului achitării inculpatului D.I. din disp. art. 10 lit. d) C. proc. pen. în disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât fapta nu există.
În drept, partea vătămată a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 1, 9, 10, 15, 17, 18, 19 C. proc. pen.
Partea vătămată C.P. critică hotărârea recurată pentru nelegalitate sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu prev. de art. 249 alin. (2) C. pen.
În motivarea recursului, partea vătămată arată că notarul public avea obligaţia înscrierii în actele pe care le-a întocmit doar a elementelor verificate de el, or neconcordanţa dintre numerele de parcelă din titlul de proprietate al vânzătorului şi plenul cadastral întocmit de ing. C.F. este evidentă, iar planul cadastral nu avea avizul OC. P. Bihor.
Referitor la încheierea din 18 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, partea vătămată arată că aceasta este nelegală, înlăturarea unor omisiuni vădite putându-se face doar în cazurile prevăzute de art. 196 C. proc. pen.
Partea vătămată solicită în principal casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 249 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului pentru această infracţiune, urmând a fi avută în vedere şi cererea sa pentru acordarea despăgubirilor civile.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate sub toate aspectele, conform disp. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
La data de 21 aprilie 2005, la cererea părţii vătămate L.V. şi a numitului K.I.G., intimatul D.I. -notar public a întocmit două înscrisuri autentice, respectiv certificatul suplimentar de moştenitor nr. 00 din 21 aprilie 2005 şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 001 din 21 aprilie 2005.
Conform certificatului suplimentar de moştenitor din 21 aprilie 2005 numitului K.I.G., în calitate de moştenitor legal, i-a revenit cota de ½ din cota de 37300/736400 părţi din terenul situat în localitatea Oradea - limitrof sat Cihei şi Postata Slaca, jud. Bihor, teren ce este vândut părţii vătămate L.V. împreună cu cota de ½ deţinută în baza titlului de proprietate nr. 1748/1995.
La întocmirea contractului de vânzare-cumpărare, notarul public a avut în vedere titlul de proprietate nr. 1748/1995, procesul-verbal de punere în posesie, certificatul de moştenitor, precum şi o serie de schiţe cadastrale întocmite de expertul autorizat C.F., schiţe care însă nu erau avizate de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară, termenul respectiv nefiind înscris în cartea funciară.
În contractul de vânzare-cumpărare se precizează că intabularea cade în sarcina cumpărătoarei L.V.
Notarul public a întocmit respectivul contract de vânzare-cumpărare pe baza actelor menţionate, iar împrejurarea că terenul care a făcut obiectul vânzării a fost trecut în contract sub număr cadastral ce în realitate corespund altor procedee nu îi este imputabilă, intimatul aflându-se în eroare de fapt.
Inserarea în contract a respectivelor numere cadastrale s-a făcut la cererea părţilor contractante, pe baza schiţei cadastrale prezentate, pe care intimatul le-a examinat, acesta neavând prerogative legale de verificare în teren a exactităţii schiţelor.
Cum eroarea de fapt în care s-a aflat intimatul înlătură vinovăţia sub forma intenţiei, în mod corect s-a dispus achitarea acestuia, constatându-se incidenţa dispoziţiilor art. 51 C. pen.
Recurenta parte vătămată L.V. a solicitat schimbarea temeiului achitării în disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen. Or, pentru a fi incidente aceste dispoziţii legale este necesar ca fapta să nu existe în materialitatea sa.
Din examinarea situaţiei de fapt expusă rezultă că fapta imputată notarului public există, contractul de vânzare-cumpărare conţinând menţiuni ce nu corespund realităţii, respectiv numerele parcelelor cadastrale, ce de fapt corespund altor terenuri.
Critica formulată de partea vătămată C.P. referitoare la greşita încadrare juridică a faptei este neîntemeiată.
Fapta inculpatului, care în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a întocmit contractul de vânzare-cumpărare ce conţin menţiuni necorespunzătoare realităţii în ceea ce priveşte numerele parcelelor cadastrale, acestea corespund de fapt altor terenuri, este prevăzută de disp. art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Având în vedere însă că suntem, aşa cum s-a arătat, în prezenţa unei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei, inculpatul fiind indus în eroare, prin prezentarea unor schiţe cadastrale necorespunzătoare. Se impune achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi pe cale de consecinţă, respingerea cererii de despăgubiri civile formulată de recurentul C.P.
Partea vătămată L.V. a invocat mai multe cazuri de casare, respectiv cele prevăzute de disp. art. 3859 pct. 1, 9, 10, 15, 17, 19 C. proc. pen., fără a arăta în concret în ce constau acestea, însă examinând hotărârea atacată sub toate aspectele se constată că acestea nu sunt incidente în cauză.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de părţile vătămate şi le va obliga pe acestea la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile vătămate L.V. şi C.P. împotriva Sentinţei penale nr. 52 din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală, privind pe inculpatul D.I.
Obligă recurentele părţi vătămate la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3105/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3109/2009. Penal → |
|---|
