ICCJ. Decizia nr. 4288/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4288 /2009
Dosar nr. 1711/44/2009
Şedinţa publică din 23 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 7 decembrie 2009 Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.S. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa de fond a reţinut că admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu este oportună şi că punerea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de dezaprobare, de temere şi insecuritate.
În termen legal, inculpatul T.S. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând casarea acesteia şi admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, arătând că lăsarea sa în libertate nu va împiedica desfăşurarea procesului penal că nu poate influenţa aflarea adevărului, apreciind că temeinicia acestei cereri este îndeplinită şi faţă de circumstanţele personale – are trei copii, un loc de muncă stabil – acesta se bucură de o bună apreciere profesională.
Inculpatul susţine că încheierea atacată este nemotivată, că textul de lege care reglementează instituţia liberării provizorii sub control judiciar nu prevede analiza gradului de pericol social al faptei ca o condiţie pentru admiterea cererii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. îl consideră nefondat pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiunile pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului-penal şi pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată se poate lua una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit art. 1602 şi urm. C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, instanţa de judecată poate acorda la cerere, liberarea provizorie sub control judiciar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., dându-se eficienţă uneia din garanţiile privind libertatea persoanei prevăzută de art. 5 alin. (5) C. proc. pen.
Deşi libertatea provizorie sub control judiciar reprezintă o posibilitate acordată inculpatului arestat, de a fi judecat în stare de libertate, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege nu duce la punerea în libertate în mod automat a inculpatului.
Inculpatul T.S. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 2000, reţinându-se în sarcina sa că în perioada mai – noiembrie 2009, în calitate de avocat al Baroului Bucureşti, a pretins sume de bani de la martora denunţătoare C.G. pentru a interveni pe lângă judecătorii care soluţionau Dosarul nr. 1012/121/2008 al Curţii de Apel Galaţi în care martora denunţătoare avea calitatea de inculpată, în scopul obţinerii liberării sale din arest preventiv. Astfel, acesta a primit în 2 tranşe sumele de 1.000 RON şi 500 euro de la investigatorul sub acoperire P.N.
Ulterior, prin intermediul numitei B.I.A. a pretins de la martora denunţătoare C.G. suma de 30.000 euro în acelaşi scop. Inculpatul a solicitat direct martorei denunţătoare suma de 5.000 euro pentru a interveni pe lângă judecătorii care soluţionează cauza acesteia în vederea punerii în libertate, cerându-i ca suma de 10.000 euro să o aibă pregătită pentru momentul când va fi liberată.
La data de 5 noiembrie 2009, în jurul orelor 17,00, inculpatul T.S. a fost prins în flagrant în momentul în care a primit suma de 5.000 euro de la investigatorul sub acoperire P.N., în scopul sus-menţionat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că deşi sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta nu este întemeiată apreciindu-se în concret, faţă de complexitatea cauzei, de natura gravă a infracţiunii pentru care este cercetat inculpatul, de gradul ridicat de pericol social, de rezonanţa în opinia publică şi nu în ultimul rând, de pregătirea profesională a inculpatului – avocat în Baroul Bucureşti, care se presupune că prin pregătirea sa este o persoană care a asigurat respectarea literei şi spiritului legii, în mod corect s-a dispus respingerea cererii ca neîntemeiată.
Atâta timp cât sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., instanţa sesizată cu cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică.
În acest caz sunt excluse garanţiile de ordin personal, iar garanţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen. nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celui arestat.
În schimb, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică şi garanţiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea poate fi acordată potrivit reglementării prevăzute de C. proc. pen., cât şi celei din art. 5 parag. 3 din C.E.D.O.
Or, în acest moment procesual pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului este prezent şi actual, întrucât odată cu punerea inculpatului în libertate s-ar crea falsa impresie că anumite categorii socio-profesionale care au legătură cu înfăptuirea actului de justiţie ar putea săvârşi fapte de natură penală, deoarece capacitatea de ripostă a organelor de urmărire penală şi ale instanţei de judecată nu a fost una fermă.
În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului T.S. privind nemotivarea încheierii recurate, din analiza conţinutului acesteia, rezultă că a fost motivată atât în fapt cât şi în drept cu respectarea dispoziţiilor legale, critica acestuia fiind nefondată pe acest aspect.
Pentru aceste considerente, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva încheierii din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1711/44/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4285/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3467/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
