ICCJ. Decizia nr. 4285/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4285/2009
Dosar nr. 9955/1/2009
Şedinţa publică din 23 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 264 alin. (4) C. proc. pen., excepţia de neconstituţionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţii invocate de inculpatul F.M.
I. S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi, inculpatul F.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. e) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de tentativă de omor prev. de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. - fapta din 22 octombrie 2000.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) în ref. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal, pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate M.G., împotriva inculpatului F.M. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. - fapta din 22 octombrie 2000.
Pe latură civilă a fost obligat inculpatul F.M. să plătească părţii civile M.M. suma de 3.000.000 lei (Rol) cu titlul de daune morale şi suma de 2.250.000 lei (Rol) cu titlul de daune materiale.
Împotriva sentinţei penale nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi, au declarat apel, în termen legal, inculpatul F.M. şi partea vătămată/civilă M.M.
Deşi dosarul a fost înregistrat, în apel, pe rolul Curţii de Apel la data de 11 august 2006, până în prezent acesta nu a putut fi soluţionat, deoarece singura apărare pe care inculpatul F.M. a înţeles să şi-o facă este aceea de a invoca, în mod repetat, excepţii de neconstituţionalitate.
La termenul din 07 decembrie 2009, inculpatul F.M. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (4) din C. proc. pen., excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
În motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale petentul F.M. a susţinut că dispoziţiile art. 264 alin. (4) C. proc. pen. sunt neconstituţionale, în măsura în care nu prevăd că învinuitul este parte în procesul penal şi nu beneficiază de drepturile procesuale şi creează posibilitatea de arbitrariu şi subiectivism şi dă posibilitatea procurorului, în cursul urmăririi penale, să nu dea prin rechizitoriu soluţie cu privire la toate plângerile, la toate infracţiunile şi cu privire la toţi făptuitorii. În concret, a susţinut că în cauza de faţă rechizitoriul s-a dat înainte ca procurorul să soluţioneze plângerea nr. 319.168/23 octombrie 2000, aflată la fila 34 din Dosarul nr. 1.397/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, plângere prin care a solicitat să se efectueze cercetări penale faţă de numitele M.M. şi M.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere, ameninţare şi lovire.
A invocat că rechizitoriul s-a dat înainte de a fi soluţionată plângerea nr. 319/VIII/1 din 9 aprilie 2001, fiindu-i încălcat dreptul la apărare şi fiind supus la discriminare şi că procurorul a distrus această plângere, pentru a nu se putea verifica că i-a fost încălcat dreptul la apărare.
A susţinut că dispoziţiile art. 264 alin. (4) C. proc. pen. sunt neconstituţionale deoarece nu prevăd ca nulitate absolută faptul că învinuitul trebuie asistat de un apărător pe tot parcursul urmăririi penale şi sunt neconstituţionale deoarece nu garantează îndeplinirea de către organele judiciare a obligaţiei de a-i aduce la cunoştinţă acest drept.
De asemenea, a susţinut că procurorul nu s-a pronunţat asupra plângerii înregistrate sub nr. 319/VIII/1/2001 din 09 aprilie 2001, prin care a susţinut că nu au fost administrate toate probele şi a solicitat să-i fie desemnat un apărător din oficiu.
A susţinut că dispoziţiile art. 264 alin. (4) C. proc. pen. sunt neconstituţionale deoarece încalcă o serie de drepturi şi principii prevăzute de art. 24, 1, 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 124, 126 şi 148 din Constituţie raportate la art. 1, 6, 14 şi 17 din C.E.D.O. şi art. 1, 2, 7, 8, 11 şi 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a susţinut că sunt neconstituţionale deoarece dau posibilitatea instanţei de judecată să se pronunţe asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, încălcând competenţa Curţii Constituţionale.
Dispoziţiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 sunt neconstituţionale deoarece încalcă o serie de drepturi şi principii prevăzute de art. 1, 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 52, 53, 124, 126, 148 din Constituţie, raportate la art. 1, 6, 14, 17 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Cetăţeneşti, de art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11 şi 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Partea vătămată M.M., prin apărător, a susţinut că prezenta cauză se judecă de mai bine de mai bine de 9 ani, că petentul F.M. a invocat mai multe excepţii de neconstituţionalitate şi că prin invocarea acestor excepţii se urmăreşte tergiversarea soluţionării cauzei şi că i se încalcă dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. A susţinut că, în toată această perioadă, inculpatul a invocat în mod repetat aceleaşi cereri şi excepţii, împiedicând astfel instanţa să soluţioneze cauza pe fond.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (4) din C. proc. pen., excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este inadmisibilă, urmând a fi respinsă din următoarele motive:
Până în prezent, în prezenta cauză, inculpatul F.M. a invocat următoarele excepţii de neconstituţionalitate:
1. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (4), art. 313 alin. (2) teza a doua şi art. 318 alin. (1) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepţii respinse prin Decizia nr. 158 din 30 mai 2002 a Curţii Constituţionale - judecarea cauzei a fost suspendată în perioada 12 noiembrie 2001 – 14 iunie 2002.
2. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. pen., respinsă prin Decizia nr. 521 din 11 octombrie 2005, judecarea cauzei a fost suspendată în perioada 09 martie 2005 - 25 octombrie 2005;
3. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (3) C. proc. pen., excepţie respinsă prin Decizia nr. 756 din 18 septembrie 2007 - judecarea cauzei a fost suspendată în perioada 06 martie 2007 - 17 octombrie 2007.
Curtea Constituţională a reţinut că „dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat de legea fundamentală în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi situaţiile în care consideră că este necesar.
Curtea a statuat că dispoziţiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen. sunt constituţionale chiar dacă nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistenţă juridică este garantat.
Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege".
4. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (2) C. proc. pen., excepţie respinsă prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008 - judecarea cauzei a fost suspendată în perioada 08 noiembrie 2007 - 14 februarie 2008.
Curtea Constituţională a statuat că legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie, iar stabilirea cazurilor în care aceasta este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului.
S-a reţinut că dispoziţiile art. 171 alin. (2) C. proc. pen. nu contravin sub nici un aspect dispoziţiilor constituţionale privind înfăptuirea justiţiei, ele aplicându-se în mod egal persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe criterii arbitrare.
5. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen., invocată la termenul din 14 februarie 2008 - judecarea cauzei s-a suspendat cu începere de la data de 21 februarie 2008 până la 20 iunie 2008, excepţia fiind respinsă prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008.
Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 171 alin. (1) C. proc. pen. au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional şi că prin Deciziile nr. 533 din 13 octombrie 2005 şi 963 din 31 octombrie 2005 s-a statuat că „dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege".
În condiţiile în care pentru o mare perioadă de timp judecarea cauzei a fost suspendată şi dosarul s-a aflatla Curtea Constituţională şi în condiţiile în care inculpatul este cercetat pentru o faptă săvârşită în urmă cu 9 ani, respectiv la data de 22 octombrie 2000, la termenul din 21 februarie 2008, Curtea a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 - privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen., dispoziţii legale, potrivit cărora pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă.
Am susţinut că aceste dispoziţii legale încalcă părţilor dreptul la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil, drept consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 - privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. au fost respinse.
Curtea Constituţională a reţinut că aceste texte de lege nu încalcă dreptul la un proces echitabil, desfăşurat într-un termen rezonabil, întrucât suspendarea judecării cauzei în situaţia sesizării Curţii Constituţionale, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, este menită să preîntâmpine acele situaţii în care instanţele judecătoreşti ar pronunţa hotărâri fundamentate pe dispoziţii legale declarate neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale, situaţii care ar putea afecta stabilitatea raporturilor juridice existente între părţi.
6. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. (2) fraza a II-a, teza a II-a C. proc. pen.
În motivarea acestei excepţii a susţinut că dispoziţiile art. 197 alin. (2) fraza a II-a, teza a II-a C. proc. pen. sunt neconstituţionale deoarece încalcă dreptul învinuitului de a fi asistat de un apărător pe tot parcursul urmăririi penale, nu garantează îndeplinirea de către organele de urmărire penală a obligaţiei de a aduce la cunoştinţă învinuitului că are dreptul de a fi asistat de un avocat şi nu garantează ca în faza de judecată să se administreze şi alte probe decât cele administrate în faza de urmărire penală.
Prin încheierea de şedinţă nr. 3900/44/2006 din 04 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. (2) fraza a II-a, teza a II-a C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de şedinţă nr. 3900/44/2006 din 04 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 3703 din 14 noiembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie în Dosarul nr. 9317/1/2008.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că excepţiile invocate de inculpatul F.M. nu au legătură cu soluţionarea cauzei în apel, au ca finalitate doar tergiversarea judecării cauzei şi nu o modalitate eficientă de apărare.
7. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (1) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen.
Prin încheierea de şedinţă nr. 3900/44/2006 din 02 decembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (1) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de şedinţă nr. 3900/44/2006 din 02 decembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 4194 din 17 decembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie în Dosarul nr. 10453/1/2008.
Înalta Curte de Casaţie a reţinut că, în mod corect cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă deoarece, din actele dosarului, rezultă că dispoziţiile legale ale celor două articole au mai fost supuse controlului de Constituţionalitate, excepţiile fiind respinse prin Deciziile nr. 600 din 20 mai 2008, nr. 756 din 18 septembrie 2007 şi nr. 62 din 31 ianuarie 2008 ale Curţii Constituţionale.
8. La termenul din 13 ianuarie 2009 inculpatul F.M. a invocat alte două excepţii de neconstituţionalitate, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a art. 263 alin. (4) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen.
Prin încheierea de şedinţă nr. 3900 din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 263 alin. (4) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă.
Prin Decizia penală nr. 291 din 28 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Dosar nr. 530/1/2009, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de şedinţă nr. 3900 din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins ca nefondat.
9. La termenul din 06 martie 2009, petentul F.M. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 23 C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen.
Prin încheierea de şedinţă nr. 3900/44/2006 din 09 martie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 23 C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen.
Recursul promovat de inculpatul F.M. a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 3900/44/2006 din 09 martie 2009 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 1048 din 23 martie 2009 – Dosar nr. 2477/1/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
10. La termenul din 06 aprilie 2009, inculpatul F.M. a invocat alte trei excepţii de neconstituţionalitate, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 din C. proc. pen., excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
Prin încheierea de şedinţă nr. 3900/44/2006 din 06 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu cele trei excepţii de neconstituţionalitate a fost respinsă ca inadmisibilă. Recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de şedinţă nr. 3900/44/2006 din 06 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi a fost respins prin Decizia penală nr. 1511 din 23 aprilie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 3433/1/2009.
11. La termenul din 18 iunie 2009, inculpatul F.M. a invocat excepţiile de neconstituţionalitate a art. 24, art. 229, art. 303 alin. (6) şi art. 52 C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
Recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii de şedinţă din 18 iunie 2009 a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 2533 din 01 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
12. La termenul de 07 octombrie 2009, inculpatul F.M. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 264 alin. (3) C. proc. pen., excepţia de neconstituţionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de şedinţă din 08 octombrie 2009. Recursul promovat de petiţionarul F.M. a fost respins ca tardiv prin Decizia penală nr. 3413 din 23 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Evident că, imediat ce dosarul a fost restituit, petiţionarul F.M. a invocat alte trei excepţii de neconstituţionalitate,respectiv excepţia de neconstituţionalitate a art. 264 alin. (4) C. proc. pen., excepţia de neconstituţionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008, iar instanţa s-a pronunţat prin încheierile din 02 decembrie 2008, 13 ianuarie 2009, 09 martie 2009, 06 aprilie 2009 şi 08 octombrie 2009, recursurile promovate de petiţionarul F.M. fiind respinse.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 se constată că acest text de lege reglementează competenţa Curţii Constituţionale de a decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti şi nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze în apel, posibilitatea instanţei de a aprecia asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii cererii de a sesiza Curtea Constituţională fiind reglementată de alin. (6) din acelaşi articol şi cu privire la care instanţa s-a pronunţat prin încheierile din 06 aprilie 2009 şi din 18 iunie 2009.
Mai mult, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 Curtea s-a pronunţat prin încheierea din 08 octombrie 2009.
În ceea ce priveşte art. 264 alin. (4) C. proc. pen., acesta prevede că „Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere" şi nu au legătură cu soluţionarea cauzei în apel.
Se constată că, în motivarea celor trei excepţii de neconstituţionalitate, inculpatul F.M. preia aceleaşi aspecte legate de dreptul la apărare şi asistenţa juridică obligatorie şi de dreptul ca în faza de judecată să se administreze şi alte probe decât cele administrate în faza de urmărire penală, aspecte cu privire la care, numai în prezenta cauză, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 756 din 18 septembrie 2007, prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008 şi prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 şi prin care a statuat că trebuie să se facă o distincţie clară între dreptul la apărare, drept care este în toate cazurile garantat, şi dreptul la asistenţă juridică obligatorie sau dreptul de a beneficia de asistenţă judiciară gratuită din partea unui avocat din oficiu, drepturi care se acordă numai în anumite cazuri reglementate de legiuitor.
Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 264 alin. (4) C. proc. pen. nu garantează îndeplinirea de către organele judiciare a obligaţiei de a aduce la cunoştinţă învinuitului că are dreptul să fie asistat de un apărător, deoarece îndeplinirea acestei obligaţii este garantată atât de art. 6 alin. (5) C. proc. pen. în care se arată că „organele judiciare au obligaţia să încunoştinţeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător" cât şi de dispoziţiile art. 171 alin. (1) C. proc. pen. care prevăd că „învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept".
Nici dreptul de a solicita probe în cursul judecăţii nu este încălcat, acest drept fiind garantat de dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. proc. pen. în care se prevede că „sarcina administrării probelor revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată", de dispoziţiile art. 62 C. proc. pen. în care se arată că „în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe" şi de dispoziţiile art. 67 C. proc. pen. din care rezultă că în cursul procesului penal părţile pot propune probe şi cere administrarea lor şi că cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludentă şi utilă.
Şi în acest caz, trebuie să se facă distincţia între dreptul de a cere administrarea de probe, drept care este întotdeauna garantat şi dreptul de a obţine administrarea unei probe, drept care este garantat numai dacă proba este pertinentă, concludentă şi utilă pentru soluţionarea cauzei.
În ceea ce priveşte faptul că procurorul a dat rechizitoriu fără ca să se pronunţe cu privire la unele plângeri, făptuitori şi infracţiuni, se constată că petentul avea posibilitatea să facă plângere la prim-procurorul parchetului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte plângerea nr. 319168 din 23 octombrie 2000, aşa cum rezultă din adresa din 05 iunie 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a disjuns cauza faţă de făptuitoarele M.M. şi M.G. şi cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare Poliţiei Municipiului Galaţi – Secţia 4.
În prezent, plângerea formulată de petiţionarul F.M. împotriva numitelor M.M. şi M.G. formează obiectul Dosarului nr. 483/121/2006, dosar care de asemenea nu poate fi soluţionat deoarece petentul invocă tot felul de excepţii de neconstituţionalitate.
În ceea ce priveşte plângerea nr. 319/VIII/1 din 09 aprilie 2001 se constată că aceasta a fost depusă după ce inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală şi când a declarat că nu are cereri de formulat, nu suferă de vreo boală psihică şi nu doreşte apărător.
Tot în ceea ce priveşte plângerea nr. 319/VIII/1 din 09 aprilie 2001 se constată că la fila 89 din vol. I al prezentului dosar se află o copie despre care inculpatul a confirmat că este conformă cu originalul, iar la fila 90 se află o copie din registrul general din care rezultă că această plângere a fost depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi deci apărările inculpatului pot fi verificate pe baza acestor copii.
Oricum, nu putem să constatăm că de mai bine de aproape trei ani, în prezenta cauză nu s-a făcut nici un fel de cercetare judecătorească pe fond şi că dosarul se plimbă de la o instanţă la alta pentru soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate invocate de inculpatul F.M.
Este evident că invocarea acestor excepţii de neconstituţionalitate se face nu pe motiv că dreptul la apărare al inculpatului ar fi încălcat, ci pentru motivul că inculpatul nu doreşte să se judece, aşa cum a declarat la termenul din 06 aprilie 2009.
II. Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs inculpatul F.M. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică solicitând casarea ei şi cu ocazia rejudecării să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 264 alin. (4) C. proc. pen., excepţia de neconstituţionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 motivându-se că acestea au legătură cu soluţionarea cauzei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, încheierea de şedinţă recurată în raport de motivele de critică invocate cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul declarat de inculpatul F.M. este nefondat şi urmează a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru următoarele considerente:
Se reţine că prin sentinţa penală nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi, inculpatul F.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 lit. e) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen. din infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. – fapta din 22 octombrie 2000.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) în referire la art. 10 lit. h) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate M.G. împotriva inculpatului F.M. pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. – fapta din 22 octombrie 2000.
Pe latură civilă a fost obligat inculpatul F.M. să plătească părţii civile M.M. suma de 3.000.000 lei (ROL) cu titlu de daune morale şi suma de 2.250.000 lei (ROL) cu titlu de daune materiale.
Împotriva sentinţei penale nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi, au declarat apel în termen legal, inculpatul F.M. şi partea vătămată/civilă M.M.
Deşi dosarul a fost înregistrat în apel pe rolul Curţii de apel la data de 11 august 2006, aşa cum s-a mai arătat, până în prezent apelul nu a putut fi soluţionat întrucât inculpatul F.M. a invocat în mod repetat excepţii de neconstituţionalitate.
Cu referire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României pentru soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a art. 264 alin. (4) C. proc. pen., excepţia de neconstituţionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se reţine că instanţa de apel a Curţii de Apel Galaţi în mod legal a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 modificată, excepţiile de neconstituţionalitate pot fi ridicate de părţile din proces, de procuror sau de instanţa de judecată din oficiu, în cursul soluţionării cauzei şi pot viza dispoziţiile dintr-o lege sau o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
a) În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (4) C. proc. pen.
Potrivit art. 264 alin. (4) C. proc. pen., procurorul înaintează de îndată rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei conducătorului parchetului, care în termen de 48 de ore în cauzele cu arestaţi preventiv sau în termen de 20 de zile în celelalte cauze verifică legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate. Dacă până la expirarea acestor termene rechizitoriul nu a fost infirmat, acesta se înaintează instanţei competente, împreună cu dosarul cauzei şi cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.
Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (4) C. proc. pen. a fost deja respinsă prin Decizia nr. 158 din 30 mai 2002 a Curţii Constituţionale şi nu are legătură cu soluţionarea prezentei cauze în apel.
Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (4) C. proc. pen., Curtea Constituţională s-a mai pronunţat şi prin Decizia nr. 132 din 26 aprilie 2001. Respingând această excepţie de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a arătat că dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare art. 24 din Constituţie iar situaţia inculpatului aflat în stare de deţinere nu poate fi apreciată ca fiind mai favorabilă decât a celui aflat în stare de libertate.
De asemenea Curtea Constituţională a statuat că întrucât dispoziţiile art. 264 alin. (4) C. proc. pen. reglementează o procedură administrativă de înaintare a dosarului la instanţa competentă după darea sau confirmarea rechizitoriului, nu se poate susţine că situaţia inculpatului aflat în stare de deţinere căruia i se comunică rechizitoriul este mai favorabilă faţă de cea a inculpatului aflat în stare de libertate. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate nu numai că nu creează discriminări ci, dimpotrivă, urmăresc evitarea unei discriminări, asigurând posibilitatea inculpatului aflat în stare de detenţie de a-şi organiza apărarea în condiţii cât mai apropiate de acelea ale inculpatului aflat în stare de libertate.
Dreptul la apărare al acestuia din urmă nu este cu nimic afectat, deoarece fiind chemat prin citaţie procedurală, el are dreptul de a lua cunoştinţă oricând, direct sau prin apărător, de actul de sesizare al instanţei şi îşi poate organiza apărarea utilizând toate mijloacele prevăzute de lege.
b) În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că această excepţie a fost invocată de inculpat şi la termenul din 7 octombrie 2009. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de şedinţă din 8 octombrie 2009 iar recursul promovat de petiţionarul F.M. a fost respins ca tardiv prin Decizia penală nr. 3413 din 23 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cu privire la dispoziţiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., aşa cum s-a mai arătat mai sus, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 iar instanţa s-a pronunţat prin încheierile din 2 decembrie 2008, 13 ianuarie 2009, 9 martie 2009, 6 aprilie 2009 şi 8 octombrie 2009, recursurile promovate de petiţionarul F.M. fiind respinse.
Curtea Constituţională prin Decizia mai sus menţionată a respins excepţia de neconstituţionalitate şi a statuat că dispoziţiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen. nu încalcă dreptul la un proces echitabil, desfăşurat într-un termen rezonabil întrucât suspendarea judecării cauzei în situaţia sesizării Curţii Constituţionale până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, este menită să preîntâmpine acele situaţii în care instanţele judecătoreşti ar pronunţa hotărâri fundamentate pe dispoziţii legale declarate neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale, situaţii care ar putea afecta stabilitatea raporturilor juridice existente între părţi.
c) În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992;
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Prin urmare acest text de lege reglementează competenţa Curţii Constituţionale de a decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti şi care au legătură cu soluţionarea cauzei.
Or în speţă, excepţia invocată se constată că nu are legătură cu soluţionarea cauzei (apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi), astfel că o eventuală constatare a neconstituţionalităţii textului legal arătat mai sus nu ar putea influenţa soluţionarea cauzei întrucât nu are legătură directă cu aceasta.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3900/44/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3465/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4288/2009. Penal → |
|---|
