ICCJ. Decizia nr. 524/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr.524/200.
Dosar nr. 1303/1/200.
Şedinţa publică din 16 martie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov la data de 31 ianuarie 2008, petiţionarii H.E., G.M. şi H.I. au solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor care au participat la judecarea cauzei înregistrată la Curtea de Apel Braşov sub 496/226/2007, în care s-a pronunţat Decizia penală nr. 360/A din 14 decembrie 2007. Petiţionarii au invocat pretinse încălcări ale legii, constând în respingerea nejustificată a unor cereri pe care le-au formulat, de natură a favoriza făptuitorii şi a le prejudicia interesele legale. Totodată, petiţionarii au solicitat cercetarea penală şi a altor persoane, cu privire la faptul că ar fi falsificat actele medicale ce au stabilit lipsa de discernământ a numitului D.I. şi în baza cărora s-a anulat actul de donaţie încheiat de donator în favoarea acestora.
Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov sub nr. 27/P/2008, iar prin ordonanţa din data de 28 mai 2008, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, raportat la calitatea magistratului D.D.M., care a fost promovat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Prin ordonanţa nr. 721/P/2008 din 25 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul D.D.M., sub aspectul infracţiunilor de omisiune a sesizării organelor judiciare şi favorizarea infractorului prevăzute de art. 263 şi art. 264 C. pen. Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov cu privire la magistraţii R.D.S., M.C., judecători în cadrul Tribunalului Braşov, A.B., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi faţă de D.I., H.M.H., G.E.P., I.S., D.M. şi C.M., toţi cercetaţi sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 263 C. pen., art. 264 C. pen., art. 215 alin. (2) C. pen., art. 26 rap. la art. 215 alin. (2) C. pen., art. 221 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Împotriva ordonanţei cu nr. 721/P/2008 din 25 noiembrie 2008, petiţionarii H.E., G.M. şi H.I. au formulat plângere adresată procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluţia cu nr. 12115/6745/11/2/2008 din 7 ianuarie 2009.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., nemulţumiţi de soluţia de neurmărire penală dată de parchet, petiţionarii H.E., G.M. şi H.I. s-au adresat cu plângere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competentă să judece cauza în primă instanţă, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei cu nr. 721/P/2008 din 25 noiembrie 2008 şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi, sub aspectul faptelor sesizate.
Înalta Curte, constată că plângerea formulată de petiţionarii H.E., G.M. şi H.I. este nefondată.
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de soluţiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum de altfel, au procedat şi petiţionarii prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că, în cursul anului 2005, petiţionarii H.E., G.M. şi H.I. au formulat plângere penală împotriva numiţilor I.S., H.M.H. şi G.E.P., pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), învederând că aceştia, în calitate de medici în cadrul Serviciului judeţean de medicină Legală Braşov ar fi atestat, în mod fals, prin raportul de expertiză psihiatrică nr. 769/E din 26 februarie 1998, că numitul D.I. nu avea discernământ la încheierea contractului de donaţie, cu toate că o altă expertiză a stabilit contrariul.
Cauza a constituit obiectul dosarului nr. 916/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, în care, prin rezoluţia din data de 23 noiembrie 2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele reclamate, cu motivarea că nu este realizat conţinutul constitutiv al infracţiunii sesizate.
Soluţia de neurmărire penală a fost menţinută prin rezoluţia nr. 1339/11/2/2005 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.
Prin încheierea de şedinţă din data de 17 martie 2006, Judecătoria Făgăraş, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petiţionari şi a desfiinţat rezoluţia cu nr. 916/P/2005, din 23 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, reţinând cauza spre judecare. S-a motivat că, procurorul ar fi trebuit să continue cercetările în situaţia în care făptuitorii ar fi cerut acest lucru, nefiind aplicabile în cauză, dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.
La termenul de judecată din 8 iunie 2006, inculpaţii I.S. şi H.M.H. au solicitat continuarea procesului penal, iar inculpata G.E.P. a cerut instanţei să constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Prin sentinţa penală nr. 316 din 22 iunie 2006 a Judecătoriei Făgăraş, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii I.S. şi H.M.H., sub aspectul infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata G.E.P., pentru aceeaşi infracţiune.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel părţile vătămate H.E., G.M. şi H.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Tribunalul Braşov, prin Decizia penală nr. 506/A din 31 octombrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 364/62/2006 a respins apelurile declarate de părţile vătămate, menţinând sentinţa atacată.
Împotriva acestei decizii, părţile vătămate H.E., G.M. şi H.I. au promovat recurs, cale de atac admisă de Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală nr. 83/R din 2 februarie 2007, prin care s-a dispus casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Instanţa de rejudecare, prin sentinţa penală nr. 111 din 15 mai 2007, pronunţată în dosarul nr. 496/226/2007 i-a achitat pe inculpaţii I.S., H.M.H. şi G.E.P.M., pentru infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Părţile vătămate H.E., G.M. şi H.I. au formulat apel împotriva hotărârii mai sus-menţionate, solicitând efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, reinterogarea inculpaţilor şi audierea a trei martori.
Tribunalul Braşov a dat curs cererii părţilor vătămate privind audierea inculpaţilor, respingând celelalte probe solicitate ca nefiind pertinente, concludente şi utile în soluţionarea cauzei (dosarul nr. 496/226/2007).
Cererile părţilor vătămate privind extinderea procesului penal faţă de numitul D.I. sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), faţă de inculpaţii I.S., H.M.H. şi G.E.P. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi faţă de numita D.M. sub aspectul infracţiunilor de tăinuire şi fals în declaraţii prevăzută de art. 221 C. pen. şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) au fost respinse prin încheierea Tribunalului Braşov din 16 octombrie 2007, pronunţată de magistraţii R.D.R. şi C.M., Ministerul Public fiind reprezentat de procurorul B.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.
La data de 14 decembrie 2007, prin Decizia penală nr. 360/A, pronunţată de judecătorii R.D.R. şi C.M. din cadrul Tribunalului Braşov, cu participarea procurorului D.D. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov (filele 185-194 dos. parchet) au fost admise apelurile declarate de H.E., G.M. şi H.I., fiind desfiinţată sentinţa penală nr. 111 din 15 mai 2007 a Judecătoriei Făgăraş, sub aspectul soluţiei de achitare a inculpatei G.E.P. Totodată, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în raport de incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., intervenind prescripţia răspunderii penale. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Deşi în plângerea ce face obiectul cercetării în cauza de faţă, petiţionarii H.E., G.M. şi H.I. au susţinut că procurorul de şedinţă D.D. (la data respectivă acesta funcţiona la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, ulterior fiind promovat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov), prin concluziile susţinute în instanţă, în dosarul nr. 496/226/2007 al Tribunalului Braşov, refuzând extinderea procesului penal, i-ar fi favorizat pe inculpaţi, Înalta Curte constată însă că, toate concluziile formulate de procuror au reprezentat convingerea acestuia, fundamentată pe înscrisurile aflate la dosar şi pe dispoziţiile legale aplicabile, cu respectarea cadrului procesual, nerezultând indicii privind săvârşirea vreunei fapte infracţionale de către acesta.
De altfel, la termenul din 16 octombrie 2007, când au fost puse în discuţie cererile formulate de petiţionarii H.E., G.M. şi H.I., cereri arătate anterior, parchetul a fost reprezentat de procurorul B.A. si nu de procurorul D.D. (fila 174 dos. parchet), acesta participând în cauză şi formulând concluzii la termenul din 14 decembrie 2007, când apelul declarat de petiţionar a fost soluţionat pe fond.
Înalta Curte constată că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiţii.
Prima condiţie constă din existenta acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzută în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la art. b1. Intervenţia unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că procurorul D.D. a acţionat în cadrul şi cu respectarea legii, nesăvârşind vreo faptă cu conotaţie penală, Înalta Curte constată că soluţia de netrimitere în judecată a acestuia este corectă, neexistând temei pentru desfiinţarea acesteia.
Împrejurarea că petiţionarii sunt nemulţumiţi de soluţia adoptată în dosarul nr. 721/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, de neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul D.D. nu poate conduce în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii pe care aceştia au indicat-o în plângerea formulată. Interpretarea şi evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliţie, fie de procuror ori de instanţa de judecată este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluţii ori hotărâri considerate ca nelegale şi netemeinice, atât dispoziţiile constituţionale cât şi cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.
A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare şi extraordinare, prevăzute de legislaţia în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva reprezentanţilor parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au formulat concluzii în instanţă ori împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunţat într-o cauză, reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate.
Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar soluţiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, întrucât soluţia de disjungere a cauzei în vederea continuării cercetărilor faţă de celelalte persoane reclamate de petiţionari nu este supusă controlului jurisdicţional prevăzut în art. 2781 C. proc. pen., aspectele sesizate urmează a fi verificate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, unitate căreia, în mod corect, i-a fost declinată competenţa de soluţionare de soluţionare a cauzei.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii H.E., G.M. şi H.I. împotriva ordonanţei nr. 721/P/2008 din 25 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Va menţine ordonanţa atacată.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petiţionarii la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii H.E., G.M. şi H.I. împotriva ordonanţei nr. 721 /P/2008 din 25 noiembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Menţine ordonanţa atacată.
Obligă petiţionarii la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 521/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 655/2009. Penal → |
|---|
