ICCJ. Decizia nr. 821/2009. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 821/2009
Dosar nr. 2055/1/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 5 din 2 martie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală, s-a dispus, în baza art. 90 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 menţinerea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 145 C. proc. pen., luată faţă de persoana solicitată C.M. pe o durată de 30 zile începând cu data de 10 martie 2009 până la 8 aprilie 2009, măsură dispusă prin încheierea din 10 decembrie 2008 a aceleiaşi instanţe.
Totodată, s-a stabilit ca persoana solicitată să respecte obligaţiile prevăzute de art. 145 alin. (11) C. proc. pen. şi s-a dispus respingerea cererii de revocare a acestei măsuri şi de înlocuire cu măsura de a nu părăsi ţara.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că anterior a fost investită cu o cerere de predare a persoanei solicitate către autorităţile judiciare germane în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de crimă, jaf şi rănire gravă, că pe parcursul procedurii s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate, fiind sesizată Curtea Constituţională a României, că în lipsa deciziei acestei curţi, cauza nu poate fi soluţionată şi că, pentru a asigura predarea în bune condiţii a persoanei arătate, în cazul în care se va hotărî astfel, se justifică menţinerea în continuare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Pe cale de consecinţă s-a apreciat nefondată cererea de revocare a aceleiaşi măsuri.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs persoana solicitată C.M. care a solicitat casarea încheierii şi înlăturarea măsurii de a nu părăsi localitatea, întrucât aceasta îl împiedică să desfăşoare activitatea comercială în care sunt angrenate firmele sale.
În subsidiar, a cerut înlocuirea cu măsura de a nu părăsi ţara.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanţa dispune faţă de aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dispoziţiile art. 145 C. proc. pen., aplicându-se corespunzător.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţa de fond a fost sesizată cu o cerere de predare a persoanei solicitate către autorităţile germane, aceasta fiind urmărită penal pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de crimă, jaf şi rănire gravă, că în baza mandatului european de arestare emis la 12 noiembrie 2008 s-a dispus iniţial arestarea pe timp de 5 zile şi că prin încheierea din 10 decembrie 2008 această măsură a fost înlocuită cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea, stabilindu-se ca respectivă persoană să respecte dispoziţiile art. 145 alin. (11) C. proc. pen.
Prin aceeaşi încheiere a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 – art. 100, 102, 105 şi 106 din Legea nr. 302/2004.
Întrucât această excepţie nu a fost soluţionată, măsura obligării de a nu părăsi localitate a fost prelungită succesiv, inclusiv prin încheierea din 2 martie 2009 atacată cu prezentul recurs.
Rezultă deci, în raport cu dispoziţiile legale evocate, că măsura prelungirii obligării de a nu părăsi localitatea este pe deplin justificată şi de natură a asigura predarea în bune condiţii a persoanei solicitate, în cazul în care se va hotărî astfel.
Privitor la solicitarea din recurs de înlocuire a măsurii luate, cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, se constată că această cerere nu este admisibilă, textul arătat prevăzând o unică măsură alternativă arestării, cea a obligării de a nu părăsi localitatea, dispusă corect în cauză.
În legătură cu susţinerea procurorului în sensul că potrivit legii române răspunderea penală s-ar fi prescris, această chestiune ţine de fondul procedurii speciale de executare a mandatului european de arestare şi nu poate fi examinată în această fază procesuală.
Faţă de considerentele ce preced, constatând nefondate criticile formulate, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.M. împotriva încheierii nr. 5 din 2 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publica 9 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 81/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 845/2009. Penal → |
|---|
