ICCJ. Decizia nr. 752/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 752/2009
Dosar nr. 1099/2/2008
Şedinţa publică din 4 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 5406/P/2004 din 14 aprilie 2004 al Parchetului de lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatei G.S., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) şi d) C. pen., constând în aceea că, la 1 octombrie 2004. în jurul orelor 14,00, aflându-se singură la domiciliu, a dat naştere unui copil, pe care imediat după naştere, l-a sugrumat prin obstrucţionarea căilor respiratorii, astfel încât, a survenit decesul noului născut.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 198 din 8 februarie 2007, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpata G.S. pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) şi d) C. pen.
Pentru a pronunţa o soluţie de achitare în cauză, prima instanţă a reţinut că din materialul probator administrat a rezultat cert că la 1 octombrie 2004, inculpata a dat naştere unui făt de sex masculin născut viu la domiciliul său, că decesul acestuia a survenit în intervalul de timp de până la 5 - 10 minute, după expulzie prin asfixiere mecanică, prin sugrumare, că i-a fost secţionat cordonul ombilical şi că nu i s-au acordat îngrijirile necesare de după naştere, însă din nici o probă nu rezultă cine anume a sugrumat copilul, câtă vreme se ridică serioase semne de întrebare cu privire la prezenţa acasă în momentul naşterii a mamei inculpatei, G.C.
Această soluţie a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Prin Decizia penală nr. 309 din 24 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, în complet de divergenţă şi în majoritate, a admis apelul declarat de procuror, a desfiinţat în totalitate hotărârea atacată şi procedând la rejudecare, a condamnat pe inculpata G.S. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., la 5 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
S-a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a apreciat, în baza probatoriului administrat că inculpata se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de omor calificat, aceasta împreună cu mama sa au hotărât să ucidă copilul după naştere.
Decizia de mai sus s-a pronunţat în complet de divergenţă, cu opinia separată a unui judecător care a susţinut că probatoriul administrat nu a reuşit să elucideze situaţia de fapt, să determine contribuţia fiecăreia dintre cele două suspecte la săvârşirea faptei, considerând că vinovăţia inculpatei nu poate fi întemeiată pe simple supoziţii.
Împotriva deciziei penale nr. 309 din 24 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în termen legal, a declarat recurs inculpata care a criticat soluţia de condamnare ca abuzivă, nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia nr. 129 din 16 ianuarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de inculpată, Decizia pronunţată în apel a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti, pentru a fi rejudecat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În considerente s-a reţinut că recursul este fondat pentru cu totul alte motive decât cele arătate de inculpată şi care au fost examinate în raport de art. 3856 şi art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, s-a constatat că unul din judecătorii ce au compus completul de divergenţă se află în cazul de incompatibilitate arătat de art. 47 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., respectiv, şi-a mai spus părerea cu privire la vinovăţia inculpatei, fiind indicată Decizia penală nr. 1024 din 13 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti.
Procedând la rejudecare, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 77 din 21 martie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu motivarea că datorită declaraţiilor contradictorii date în cauză nu s-a permis stabilirea cu certitudine a vinovăţiei inculpatei în uciderea copilului născut şi nici a unei eventuale participaţiuni la comiterea faptei de omor.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care, în esenţă, a susţinut următoarele:
- greşita încadrare juridică a infracţiunii comisă de inculpata G.S., precum şi grava eroare de fapt având drept consecinţă greşita achitare a acesteia, cazuri de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi pct. 18 C. proc. pen.
Referindu-se la aspectele ce decurg din materialul probator administrat, procurorul a concluzionat că între inculpată şi mama sa, G.C., a existat o înţelegere prealabilă atât în ce priveşte ascunderea sarcinii cât şi în ceea ce priveşte întreruperea ei, iar ulterior, în suprimarea vieţii noului născut, situaţie în care, inculpata a exercitat acte de complicitate morală, cât şi de complicitate materială directă, prin care a creat condiţii concrete ca G.C. să ucidă noul născut.
Oral, procurorul a susţinut că se impune o soluţie de restituire a cauzei la procuror având în vedere că în cauză nu s-au respectat dispoziţiile relative la sesizarea instanţei, situaţie în care se impunea ca urmărirea penală să fie unitară cu privire la inculpata G.S. şi a mamei sale G.C., sens în care, actul de sesizare a instanţei nu respectă din acest considerent, condiţiile legale şi ca atare, nu s-a făcut nici o sesizare legală a instanţei de judecată.
În urma examinării hotărârilor atacate în raport de totalitatea criticilor formulate, cât şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată incidenţa cazului de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., prin aceea că, instanţele nu au administrat probele necesare demonstrării apărărilor formulate de inculpată, ceea ce în drept, a contribuit la pronunţarea unor hotărâri care încalcă fie drepturile inculpatei, fie sunt de natură să influenţeze soluţia procesului penal.
Astfel, procedând la judecarea apelului, după casarea cu trimitere, instanţa de apel motivează în considerent că datorită declaraţiilor contradictorii date în cauză de inculpată şi martori nu s-au putut stabili cu certitudine împrejurările naşterii şi dacă inculpata se face vinovată de fapta dedusă judecăţii.
Dar ceea ce omite instanţa, din această argumentare, este împrejurarea că nici la baza unei soluţii de achitare, după cum nici la baza soluţiei de condamnare, nu pot exista situaţii de fapt neelucidate, rezultate din probe ce nu se coroborează sau care conţin evidente contradicţii.
Şi după cum este adevărat că un inculpat nu poate fi condamnat pe supoziţii, tot atât de adevărat este că, instanţele în cursul judecăţii unei cauze penale, în limita atribuţiilor conferite de lege, sunt datoare să lămurească prin cercetarea judecătorească ce o desfăşoară, (fond sau apel care devoluează fondul) toate contradicţiile şi stările de echivoc legate de faptă sau de făptuitor, aşa încât, soluţia pronunţată, de achitare sau condamnare, să aibă un corespondent perfect în probele administrate.
În cauză, pornind de la aceste considerente, instanţele s-au mulţumit să constate existenţa unor contradicţii între probele administrate, fără a adânci cercetarea judecătorească prin administrarea unor probe necesare şi utile cauzei, care să stabilească, fără echivoc, împrejurările în care s-a comis fapta, existenţa sau inexistenţa vinovăţiei inculpatei în raport de acele probe care stabilesc conduita acesteia în perioada sarcinii, la momentul naşterii, sau ulterior acestui moment.
Desigur, prin aceste omisiuni, instanţele au încălcat reguli de bază în desfăşurarea procesului penal cum ar fi cea referitoare la scopul procesului penal, care prin art. 1 C. proc. pen., stabileşte că procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, astfel încât, orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
În aceeaşi ordine, a unor reguli încălcate de instanţe prin modul de soluţionare a cauzei, se impunea a fi arătate dispoziţiile art. 3 şi 4 C. proc. pen., potrivit cărora în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la făptuitor, iar organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal, ceea ce nu se poate spune despre instanţele care într-o fază procesuală sau alta au judecat cauza.
Pentru toate aceste considerente, hotărârile atacate sunt nelegale şi netemeinice, motiv pentru care, în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. c) teza 4 C. proc. pen., recursul declarat de procuror se va admite, se vor casa hotărârile atacate şi cauza se va trimite la Tribunalul Bucureşti pentru rejudecare în scopul administrării unor noi probatorii care vor fi arătate în cuprinsul acestei hotărâri.
Procedând la rejudecarea cauzei, instanţa de trimitere va avea în vedere că anumite împrejurări ce privesc fapta dedusă judecăţii sunt de necontestat în raport de probele şi actele medico-legale ce le confirmă.
Astfel, este cert stabilit faptul că, în ziua de 1 octombrie 2004, în jurul orelor 14,00, inculpata G.S. a născut la domiciliu un copil viu, care însă, a decedat la 5 sau 10 minute după naştere.
Referindu-se la cauza decesului, raportul medico-legal de necropsie a concluzionat că moartea a fost violentă şi s-a produs prin asfixie mecanică prin sugrumare posibil şi sufocare, acelaşi act medico-legal a stabilit momentul morţii la 5-10 minute după expulzare.
Confirmând concluziile raportului medico-legal de necropsie, prin avizul din 3 martie 2005, comisia de avizare şi control a precizat că tanatogeneza în acest caz a fost reprezentată de un sindrom asfixic produs ca urmare a unui mecanism mixt de comprimare a gâtului şi obstrucţie a orificiilor respiratorii cu mâna.
Şi tot de necontestat este şi împrejurarea că inculpata a ascuns sarcina; de existenţa stării de graviditate cunoscând mama sa, respectiv G.C. şi sora sa, G.A., în acest sens declaraţiile sunt constante; iar la momentul naşterii nu a apelat la un ajutor de specialitate, nu a apelat la salvare şi nici nu s-a deplasat la o clinică pentru a naşte, deşi se afla pentru prima dată într-o asemenea situaţie şi avea cunoştinţele necesare privind efectele ce se puteau produce în asemenea cazuri, având în vedere că urma studii universitare şi domicilia într-un mediu care permitea cu uşurinţă orice apelare sau deplasare, în sensul arătat.
În fine, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a concluzionat din analiza datelor medicale, precum şi din examinarea persoanei că la momentul comiterii faptei, inculpata avea discernământul păstrat, nefiind reconstituite tulburări psihice clinic care să-i afecteze capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi a consecinţelor faptei.
Inculpata prin declaraţia din 22 martie 2005, dată în prezenţa unui apărător, a făcut referiri exacte cu privire la ora la care s-a declanşat naşterea (15 şi 10 minute), relatând că la acel moment se afla singură în locuinţă, deşi îşi sunase mama, aceasta nu ajunsese de la locul de muncă.
Referindu-se la naştere, prin aceiaşi declaraţie, inculpata a descris împrejurările în care s-a dezbrăcat şi a intervenit expulzia, ajutându-se cu mâinile pentru a scoate copilul. În continuare, inculpata a aşezat copilul alături, a arătat că nu i-a acordat îngrijiri, după care s-a învelit şi a adormit până când a fost trezită de mamă care i-a cerut să taie cordonul ombilical al copilului.
Cu diferite nuanţări, inculpata şi-a păstrat pe parcursul procesului penal susţinerile iniţiale.
În cadrul împrejurărilor arătate şi stabilite cert se constată şi existenţa altora mai puţin conturate de probele administrate, impunând o suplimentare a probatorului, după cum se va arăta.
Mai întâi se impune a se stabili cert dacă asfixia intervenită ca urmare a ştrangulării sau sufocării şi care a condus la decesul noului născut este consecinţa unei mişcări greşite efectuată de inculpată, persoană neiniţiată, cu ocazia tragerii noului născut pe parcursul expulziei, sau rezultatul acoperirii lui neglijente şi neacordării îngrijirilor necesare după naştere, datorită stării în care se afla inculpata, sau în fine, rezultatul unor manopere intenţionate în obţinerea rezultatului letal.
În acest scop se vor cere relaţii medicului legist, autor al raportului medico-legal de necropsie, urmând ca în toate situaţiile acesta să se pronunţe şi asupra momentului la care apreciază că a intervenit decesul noului născut.
Se vor solicita relaţii şi medicului de familie de care aparţine inculpata privind luarea în evidenţă a sarcinii acesteia din urmă, precum şi a eventualelor controale efectuate de inculpată pe perioada sarcinii. În acelaşi sens se vor solicita relaţii şi instituţiilor sanitare de specialitate unde inculpata G.S. pretinde că s-a prezentat în perioada sarcinii.
Pentru stabilirea unei situaţii fără echivoc cât priveşte momentul naşterii, cât şi al circumstanţelor în care s-a produs decesul noului născut de inculpată la 1 octombrie 2004 şi dacă inculpata se afla singură în locuinţă sau împreună cu martora G.C., instanţa de trimitere va proceda la ascultarea punctuală a inculpatei cât şi a martorei G.C. asupra tuturor aspectelor ce privesc cauza, iar în situaţia constatării unor contradicţii între declaraţiile acestora vor fi făcute confruntări imediate asupra împrejurărilor controversate şi vor fi administrate atât probele ce vor rezulta din dezbateri, cât şi orice alte probe pe care instanţa le consideră necesare în elucidarea circumstanţelor comiterii faptei dedusă judecăţii.
Cum din adresa nr. 1378/II-2/2008 din 3 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rezultă că s-au făcut cercetări penale şi asupra numitei G.C. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen., se va solicita procurorului de caz să comunice soluţia dispusă în cauză, precum şi actul prin care s-a luat această soluţie şi după caz, actele de urmărire efectuate.
În consecinţă, în scopul stabilirii unei corecte stări de fapt, a vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatei cu respectarea drepturilor ei procesuale dar şi a unor reguli cu valoare de principiu în desfăşurarea procesului penal se impune rejudecarea cauzei, în cadrul căreia vor fi administrate probele necesare pentru o nouă reevaluare a stării de fapt şi de drept corespunzătoare unei soluţii legale şi temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 77 din 21 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpata G.S.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 198 din 8 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 715/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 768/2009. Penal → |
|---|
