ICCJ. Decizia nr. 845/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 845/2009
Dosar nr. 5371/2/2008
Şedinţa publică din 10 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 martie 2004 petentul s-a adresat cu plângere Ministerului Administraţiei şi Internelor prin care sesiza că, în seara zilei de 19 februarie 2004 (orele 19,00 – 20,00), la sediul Secţiei 10 Poliţie a fost bătut cu bâtele, pumnii şi picioarele, şi i s-a smuls păr din cap de către poliţişti, îmbrăcaţi în civil, de la Poliţia Capitalei.
Prin rezoluţia nr. 2139/P/2004 din 3 octombrie 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de subinspectorul T.P.M. şi agent adjunct şef S.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen.
Urmare infirmării acestei rezoluţii (la plângerea petentului) s-au reluat cercetările şi, prin rezoluţia nr. 2139/P/2004 din 12 iunie 2007, s-a dispus tot o soluţie de neurmărire penală confirmată ulterior de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa penală nr. 101 din 25 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis plângerea şi, desfiinţând actele procurorului, a trimis cauza pentru începerea urmăririi penale; sentinţa casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 5378 din 9 noiembrie 2007, cauza fiind trimisă spre rejudecare pentru fundamentarea soluţiei.
În replică, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins plângerea, ca tardivă, prin sentinţa penală nr. 45 din 22 februarie 2008, întrucât s-a încălcat termenul de 40 de zile prevăzut de art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., sentinţa casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa penală nr. 264 din 23 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, analizând actele dosarului şi susţinerile petentului a respins plângerea, ca nefondată, motivat de faptul că din nicio probă nu rezultă cu certitudine că petiţionarul ar fi fost lovit cu bâte, pumni şi picioare în timp ce se afla la secţia de poliţie.
Se mai motivează că actele medicale confirmă la nivelul scapular, coate, coapsă şi un hematom pretibial, toate aceste leziuni fiind probabil produse în cursul introducerii forţate a petiţionarului în autoturismul echipajului de poliţie în condiţiile opunerii energice a acestuia (fapt ce rezultă din declaraţia petiţionarului, cât şi din faptul că trei poliţişti au trebuit să-l imobilizeze).
Împotriva acestei hotărâri petiţionarul a declarat recurs, solicitând casarea sentinţei şi trimiterea dosarului la parchet, în vederea începerii urmăririi penale a intimaţilor, întrucât nu au fost analizate toate aspectele şi neadministrate toate probatoriile.
Recursul este fondat.
Din verificarea actelor lucrărilor, se reţine că prin rezoluţia din 12 ianuarie 2007 cât şi cea care a confirmat-o Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi făptuitori pentru infracţiunea prevăzută de art. 250 alin. (3) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), reţinându-se că producerea leziunilor este urmarea imobilizării părţii vătămate de către organele de poliţie care au acţionat fără intenţia de a-l agresa pe petent.
Or, în raport de conţinutul actului de sesizare, plângerea penală, în care au fost formulate capetele de învinuire împotriva făptuitorilor în condiţiile în care se reţine că „susţinerile petiţionarului nu se coroborează cu mijloacele de probă şi nu pot conduce la concluzia săvârşirii infracţiunii de către cei doi poliţişti; că petiţionarul a fost incontestabil reţinut forţat fără a se folosi violenţa şi că martorii au relatat despre lovirea petiţionarului, dar au revenit asupra declaraţiilor şi, nu în ultimul rând, că petiţionarul a relatat a doua zi despre faptul că a fost bătut", procurorul avea obligaţia să verifice în concret învinuirile sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen., pentru ca apoi, pe baza acestor verificări să poată decide în consecinţă.
Ca atare, în concret, se impune:
- reaudierea poliţiştilor implicaţi în cauză şi a martorilor, dar şi confruntarea lor;
- reaudierea martorilor;
- administrarea probelor ştiinţifice şi orice alte cercetări şi verificări ce se constată necesare în cauză;
Neprocedându-se în acest mod, Curtea constată că, pentru considerentele arătate, sunt incidente dispoziţiile art. 278 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., în temeiul cărora se impune admiterea plângerii petentului, desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 250 C. pen. şi trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale şi efectuarea de cercetări sub aspectele sus-menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionarul V.D. împotriva sentinţei penale nr. 264 din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa penală sus-menţionată.
Admite plângerea formulată de petiţionarul V.D., desfiinţează rezoluţia nr. 2139/P/2004 din 12 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii-făptuitori S.L. şi T.P.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 821/2009. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 921/2009. Penal. Mandat european de arestare.... → |
|---|
