ICCJ. Decizia nr. 850/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 850/2009
Dosar nr. 2559/1/2009
Şedinţa publică din 28 aprilie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin petiţia înregistrată pe rolul acestei instanţe, petiţionarul C.A. a formulat plângere împotriva procurorului şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., D.M. pentru comiterea infracţiunilor de favorizarea infractorilor, complicitate la evaziune fiscală, la spălare de bani, la fals, la uz de fals, la delapidare şi pentru muşamalizarea plângerilor pe care le-a depus.
În motivarea cererii petentul a arătat că intimatul se face vinovat de favorizarea mai multor persoane din cadrul conducerii A.D.S. Bucureşti, respectiv C.P., B.T. şi D.D.
A mai arătat că D.M. se face vinovat de crearea unui prejudiciu în dauna statului român în sumă de 26.000.000 euro pe perioada anilor 2000 - 2009.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că în raport de calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. a persoanei împotriva căreia este formulată plângerea, competenţa efectuării cercetărilor revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă, în primă instanţă, printre altele, şi infracţiunile săvârşite de procurorii D.N.A., caz în care, conform art. 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu de către procuror.
În consecinţă, în raport de calitatea de procuror D.N.A. a persoanei împotriva căreia a fost formulată plângerea, de către petiţionarul C.A., competenţa efectuării cercetărilor pentru faptele imputate revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchet corespunzător instanţei care, potrivit legii judecă în primă instanţă cauza.
Ca atare, având în vedere dispoziţiile art. 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen. şi art. 29 pct. 1 lit. f) din acelaşi cod, Curtea urmează a trimite cauza acestui organ judiciar pentru efectuarea de cercetări, cu aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Trimite cauza privind pe petiţionarul C.A., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru efectuarea de cercetări.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 827/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 937/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
---|