ICCJ. Decizia nr. 956/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 956/2009

Dosar nr. 2150/1/2009

Şedinţa publică din 12 mai 2009

Asupra cererii de revizuire de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 martie 2009 petenta L.V. a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 352 din 3 februarie 2009 pronunţată în dosarul nr. 388/45/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

A invocat cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a), c) şi altele.

A mai adăugat că efectuarea actelor de cercetare revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru soluţionarea cererii s-a dispus ataşarea dosarului nr. 38/45/2008.

Verificând legalitatea sesizării, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 352 din 3 februarie 2009, Secţia penală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi intimaţii P.A. şi L.A. împotriva sentinţei penale nr. 101 din 2 octombrie 2008 pronunţată de secţia penală de la Curtea de Apel Iaşi şi a casat sentinţa, cu reţinere pentru rejudecare.

Rejudecând cauza, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta L.V. împotriva rezoluţiei nr. 336/P/2007 din 15 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea pe care a menţinut-o.

Nemulţumită de soluţie petenta a formulat prezenta cerere de revizuire.

Potrivit dispoziţiilor art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive, pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă.

Rezultă din aceste dispoziţii că revizuirea priveşte hotărârea dată în primă instanţă şi nu hotărârile date în căile de atac.

Pe de altă parte, potrivit art. 397 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, iar cererea se face în scris, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.

Deoarece petenta putea cere revizuirea sentinţei penale nr. 101 din 2 octombrie 2008, a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi nu a deciziei penale pronunţată în recurs şi totodată nu a adresat cererea procurorului, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 397 C. proc. pen., să trimită cererea procurorului.

Se apreciază că efectuarea de cercetări se impune a fi făcută de procurorul de la parchetul care a adoptat soluţia de neîncepere a urmăririi penale adică la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi nu la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, unde cauza a fost judecată ca urmare a strămutării de la Curtea de Apel Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În temeiul art. 397 C. proc. pen., trimite cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 101 din 2 octombrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, formulată de revizuienta L.V., la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în vederea efectuării actelor de cercetare.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 956/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs