ICCJ. Decizia nr. 943/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 943/2009

Dosar nr. 1/97/2004

Şedinţa publică din 17 martie 2009

Asupra recursurilor penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 347 din 12 octombrie 2006 a Tribunalului Hunedoara în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tortură prevăzută de art. 2671 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunile de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. şi purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (2) C. pen.

În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. au fost condamnaţi inculpaţii E.I. şi P.I.M. la 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În baza art. 861 şi art. 863 în baza art. 861 şi art. 862 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani.

Au fost obligaţi inculpaţii ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen.

S-a desemnat pentru executarea supravegherii Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

S-au pus în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 864 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. şi art. 10 lit. g) C. proc. pen., combinat cu art. 121, art. 122 lit. d) C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor E.I. şi P.I.M. pentru infracţiunea prev. de art. 250 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

A obligat pe inculpaţi în solidar la plata sumei de 201,1 lei RON către partea civilă Primăria municipiului Petroşani.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpaţi la câte 290 lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Inculpaţii au fost încadraţi ca agenţi de poliţie la Poliţia mun. Petroşani şi au intrat în serviciu în seara zilei de 25 februarie 1997, respectiv orele 21.00. Aceştia urmau să fie schimbaţi de alţi colegi în jurul orelor 08.00 dimineaţa, în data de 26 februarie 1997.

Din probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în cea de cercetare judecătorească, a rezultat că victima S.G. a fost introdusă în camera de triere în jurul orelor 22.00, în data de 25 februarie 1997, ca fiind suspect de furt în urma surprinderii acesteia în garajul SC S.T. SA Petroşani de către paznicul de serviciu, având asupra sa un patent şi două chei fixe.

În camera de triere victima a fost încătuşată şi legată de un calorifer, deoarece era într-o stare avansată de ebrietate şi avea o comportare gălăgioasă.

Responsabili de cei aflaţi în camera de triere au fost inculpatul P.I.M. şi soldatul N.H.B.C.

Inculpatul E.I. în jurul orelor 22.00, a părăsit sediul poliţiei fiind însoţit de soldatul C.V. cu misiunea de a patrula în zona Poliţiei mun. Petroşani. În jurul orelor 24,00, s-a reîntors la sediul poliţiei, a eliberat o altă persoană care se afla împreună cu victima S.G. în camera de triere şi după un schimb de cuvinte pe un ton calm cu victima, i-a aplicat acesteia o palmă peste cap, părăsind din nou sediul poliţiei şi reîntorcându-se în jurul orei 05,00.

În acest interval de timp, în sediul poliţiei pe lângă inculpatul P.I.M. şi soldatul N.H.B.C. se mai aflau ajutorul ofiţerului de serviciu S.A.G. şi dispecerul de poliţie G.P., persoane care au fost audiate în cauză în calitate de martori.

De la plecarea inculpatului E.I. din sediul Poliţiei, respectiv orele 24.00 şi până la revenirea acestuia în jurul orelor 05.00 dimineaţa victima care se afla aşa cum s-a arătat mai sus în stare avansată de ebrietate a început să înjure şi să. facă gălăgie, acuzând poliţia de comportament abuziv.

La revenirea inculpatului E.I. datorită comportamentului victimei care continua să injurieze persoanele de faţă, inculpatul E.I. i-a spus celuilalt coinculpat să este cazul să îi aplice o corecţie victimei, sens în care au scos-o din camera de triere şi toţi trei s-au deplasat în sala de şedinţă, unde victima a fost imobilizată pe o banchetă şi i-au fost aplicate mai multe lovituri cu bastonul de cauciuc peste îmbrăcăminte.

Toată operaţiunea de agresare de mai sus a durat circa 10 minute, după care inculpatul E.I. a părăsit sediul Poliţiei iar inculpatul P.I.M. urma să o păzească până în jurul orelor 08.00, când trebuia să vină schimbul.

Dimineaţa, în jurul orelor 08.00, când inculpatul E.I. a fost schimbat de un alt coleg, s-a constatat că victima nu mai reacţionează în nici un fel, ocazie cu care a fost înştiinţată conducerea şi apoi Serviciul de Ambulanţă.

Victima S.G. a fost înmormântat de către Primăria Petroşani, aceasta constituindu-se parte civilă cu suma de 201,1 lei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul şi inculpaţii.

Parchetul a criticat sentinţa pentru greşita schimbare a încadrării juridice, întrucât trebuia reţinută infracţiunea de tortură, pentru că instanţa a omis a pune în discuţie schimbarea încadrării juridice, pentru că nu a aplicat dispoziţiile referitoare la prescripţia specială, ci cele referitoare la prescripţia obişnuită, pentru că nu s-a motivat dispunerea suspendării sub supraveghere, pentru că s-a dispus această suspendare fără existenţa unui referat întocmit de către Serviciul de probaţiune şi pentru greşita reţinere a circumstanţelor atenuante şi omisiunea indicării acestora.

Inculpatul E.I. a criticat sentinţa pentru faptul că în mod greşit s-a reţinut că el a săvârşit infracţiunile, acestea fiind comise de altă persoană (în subsidiar a cerut achitarea pentru că fapta sa nu este prevăzută de legea penală art. 10 lit. b) C. proc. pen.).

Inculpatul Pasere Ion a solicitat reducerea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 26/A din 12 martie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpaţii E.I. şi P.I.M. împotriva sentinţei penale nr. 347 din 12 octombrie 2006 a Tribunalului Hunedoara . Fiecare inculpat a fost obligat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de prim control judiciar a considerat că susţinerile inculpatului E.I. privind nevinovăţia sa au fost combătute cu declaraţiile coinculpatului P., de declaraţiile martorilor audiaţi din care rezultă faptul că inculpatul E. a aplicat victimei lovituri cu bastonul. De asemenea a apreciat ca nefondat şi cel de-al doilea motiv de apel, în sensul că infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, cât şi infracţiunea de purtare abuzivă nu sunt prevăzute de legea penală, acestea fiind prevăzute de art. 183 şi art. 250 C. pen.

Cu privire la apelul declarat de inculpatul P. de a i se reduce pedeapsa, instanţa l-a considerat nefondat, având în vedere gravitatea faptei şi persoana inculpatului, s-a apreciat că pedeapsa a fost corect individualizată.

Motivele de apel invocate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara au fost considerate nefondate, apreciindu-se că în cauză nu poate fi vorba de infracţiunea de tortură, deoarece suferinţele nu au fost puternice, intense, de nesuportat, prelungite în timp şi nici nu au fost provocate pentru a obţine de la victimă mărturisiri sau informaţii, ori pentru a pedepsi pentru ceva ce a comis sau bănuia că a comis şi au fost aplicate pentru că acesta provoca scandal în sediul poliţiei, fiind în stare de ebrietate.

Instanţa a constatat că cererea privind schimbarea încadrării juridice a fost pusă în discuţia părţilor, respectându-se dispoziţiile legale de către prima instanţă, şi de asemenea aplicarea circumstanţelor atenuante a fost justificată în raport de persoana inculpaţilor, ca şi modalitate de executare a pedepsei.

Lipsa referatului serviciului de probaţiune s-a considerat că nu constituie un motiv de nulitate a hotărârii, această omisiune fiind suplinită prin efectuarea acestuia în faţa instanţei de apel.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat în termen legal recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia cât şi inculpatul E.I.

În susţinerea orală a motivelor de recurs reprezentantul Ministerului Public a învederat că susţine recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen. şi renunţă la pct. 9 al aceluiaşi articol aşa cum a fost dezvoltat în motivele scrise de recurs.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia critică hotărârea instanţei de fond apreciind că în mod nelegal şi contrar probelor administrate în cauză a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea de tortură în infracţiunea prevăzută de art. 183 şi art. 250 alin. (2) C. pen., întrucât din actele şi lucrările dosarului (declaraţii coinculpaţi, declaraţii martori) rezultă că cei doi inculpaţi i-au provocat victimei suferinţe cu scopul de a obţine de la aceasta informaţii cu privire la furtul de care era suspectată, iar violenţele au fost de o intensitate mare ducând la decesul acesteia, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tortură, solicitând casarea celor două hotărâri pronunţate, condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tortură ce a avut ca urmare moartea victimei cu aplicarea unor pedepse corect şi just individualizate în raport de toate criteriile prevăzute de lege.

Inculpatul recurent intimat E.I. a solicitat casarea celor două hotărâri şi achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. c) şi în subsidiar, raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât orice persoană beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, iar ori de câte ori există un dubiu, acesta trebuie interpretat în favoarea inculpatului.

În cauză nu există probe certe pentru reţinerea în sarcina inculpatului şi a infracţiunii de tortură.

Examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate, respectiv art. 3859 pct. 14,17,18 C. proc. pen., precum şi din oficiu, în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia este fondat numai sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului E.I., cât şi al omisiunii aplicării pedepselor accesorii ambilor inculpaţi, în timp ce al inculpatului E.I. este nefondat pentru următoarele considerente:

Din analiza coroborată a ansamblului material probator administrat a rezultat că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 şi art. 250 alin. (2) C. pen. respectiv loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi respectiv, purtare abuzivă.

Înalta Curte consideră că în cauză, prima instanţă de control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitor la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpaţilor E.I. şi P.I.M., care în calitate de agenţi ai autorităţii publice (agenţi de poliţie) în noaptea de 25/26 februarie 1997 i-au aplicat victimei S.G., în sediul Postului de Poliţie Petroşani, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, numeroase lovituri, cu bastonul de cauciuc peste spate, coapse, membre inferioare şi tălpi, urmate de moartea victimei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 183 şi art. 250 alin. (2) C. pen.

În cauză, deşi inculpaţii prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara nr. 404/P/2003 au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tortură prevăzută de art. 2671 C. pen., aşa cum în mod corect au stabilit instanţa de fond şi cea de prim control judiciar, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, în prezenta cauză, lipsindu-i scopul determinant al acesteia.

Aşa cum prevede textul de lege, respectiv art. 2671 C. pen., violenţele la care a fost supusă victima de către inculpat trebuie „să fi fost provocate pentru a obţine de la acesta mărturisiri sau informaţii ori pentru a o pedepsi pentru ceva ce a comis sau se bănuia că a comis".

Or, în cauză din analiza întregului material probator administrat în cauză nu rezultă cu certitudine intenţia celor doi inculpaţi, E.I. şi P.I.M., de a aplica victimei S.G., lovituri cu bastonul în scopul determinării acesteia de a recunoaşte fapta pentru care era suspectat.

Martorii T.V., T.C., B.E., P.G., C.N. şi S.A.G. care au fost audiaţi în cauză şi la ale căror declaraţii face referire Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în susţinerea motivelor de recurs, au învederat instanţei numai motivul reţinerii victimei S.G. şi anume furtul a 3 electromotoare, dar nici unul din aceşti martori nu a făcut referire la aplicarea unor violenţe de către inculpaţi victimei, în scopul determinării acesteia să recunoască furtul electromotoarelor. A corobora aceste declaraţii cu cele ale martorului N.H. care a arătat că „ în jurul orelor 2,00 sg. mj. E. l-a scos pe cel mai în vârstă din camera de triere pe hol şi în prezenţa mea l-a întrebat dacă a furat 3 electromotoare de la maşini, dar cetăţeanul a negat, atunci E. i-a dat o palmă peste faţă şil-a băgat în camera de triere", cât şi cu cea a inculpatului P.I.(f. 128 d.u.p.) care învederează aceeaşi situaţie de fapt şi a ajunge la concluzia că violenţele au fost exercitate în scopul recunoaşterii faptei, aşa cum arată M.P. în motivele de recurs, este contrar principiilor aflării adevărului, prev. de art. 3 C. proc. pen., o apreciere forţată şi în acelaşi timp eronată.

Simpla întrebare a inculpatului E.I. ,cu privire la furtul electromotoarelor adresată victimei neurmată imediat de săvârşirea unor acte de violenţă de o intensitate mare (i-a dat o singură palmă peste ceafă) nu poate duce la concluzia că scopul lovirii victimei a fost acela de a obţine recunoaşterea furtului electromotoarelor.

Ulterior, din modul în care în timp s-au derulat evenimentele, ca urmare a faptului că „ victima a urlat toată noaptea" aşa cum precizează în declaraţia sa martorul S.C.E., inculpatul E., întors din misiunea de patrulare şi deranjat de atitudinea victimei, însoţit de inculpatul P. au aplicat victimei o corecţie. Din actele dosarului nu rezultă în mod cert că loviturile ar fi fost aplicate în scopul recunoaşterii faptei de furt, ci mai degrabă pentru aplicarea unei corecţii.

De la momentul aplicării unei singure palme victimei de către inculpatul E. pe hol şi până la exercitarea violenţelor cu ajutorul bastonului de cauciuc, în camera de şedinţe, împreună cu inculpatul P., s-a scurs o perioadă de timp semnificativă aşa încât nu se poate susţine cu certitudine că intenţia lovirii victimei de cei doi inculpaţi a fost cea de a o face să recunoască fapta, putându-se interpreta şi că au vrut să o pedepsească pentru atitudinea avută în camera de triere.

De altfel în condiţiile în care inculpatul E. ar fi urmărit obţinerea unor declaraţii de recunoaştere din partea victimei, i-ar fi putut aplica lovituri încă de la prima scoatere a acesteia din camera de triere şi nu ar mai fi aşteptat până dimineaţa.

De altfel, nici coinculpatul P.I.M., cel care a fost prezent lângă inculpatul E. la momentul aplicării loviturilor, în declaraţiile sale nu precizează scopul aplicării loviturilor „nu ştiu dacă E. a agresat-o să recunoască fapte pentru care urma să fie cercetată. Eu, personal l-am lovit fără a avea un scop anume" (f. 129 d.u.p.)

Astfel, hotărârea de condamnare pentru o anumită infracţiune ( în speţă infracţiunea de tortură) trebuie să se bazeze pe probe certe şi sigure de vinovăţie, or din declaraţiile celor audiaţi în cauză nu rezultă în mod cert ca cei 2 inculpaţi E.I. şi P.I.M. au aplicat victimei lovituri în scopul de a o determina să recunoască fapta aşa încât, în cauză, întrucât probele în acuzare cu privire la săvârşirea infracţiunii de tortură nu au un caracter cert, nefiind decisive, lăsând loc unei îndoieli se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială e în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo), neexistând scopul prevăzut de infracţiunea de tortură, ce trebuie urmărit pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de tortură.

Cu privire la aprecierea gravităţii relelor tratamente, în reţinerea infracţiunii de tortură aceasta este relativă, ţinându-se seama de anumite împrejurări specifice – durata tratamentului, sexul, vârsta, starea de sănătate a victimei, intensitatea loviturilor (Kudla contra Poloniei).

Aşa cum rezultă din declaraţiile inculpatului P.I.M., cât şi ale martorului G.P., victima ar fi fost scoasă de către cei doi inculpaţi din camera de triere în jurul orei 500 şi dusă în sala de şedinţă, unde cei doi inculpaţi iau aplicat lovituri pe tot corpul cu ajutorul bastonului de cauciuc, după care a fost readusă în camera de triere în jurul orelor 530, actele de violenţă fiind exercitate într-un interval orar de aproximativ 15 min ( inculpatul P.M. precizând acest lucru) – 30 min.

Având în vedere durata de timp a aplicării loviturilor, natura acestora, zona vizată, obiectul cu ajutorul căruia s-au realizat, cât şi starea precară de sănătate a victimelor, loviturile nu pot fi considerate acte de tortură, ci acte generatoare de suferinţe obişnuite prin agresiune repetată cu un corp dur, nefiind puternice, de nesuportat, prelungite în timp (victima după spusele martorului S.C. a coborât scările singură după ce i-au fost aplicate aceste lovituri).

Sub aspectul laturii subiective, din analiza textului care încriminează infracţiunea de tortură, Înalta Curte constată că pentru existenţa acestei infracţiuni trebuie ca autorii faptei să-i provoace cu intenţie subiectului pasiv o durere sau suferinţă fizică sau psihică, situaţie care implică conştientizarea consecinţelor de către autor care prevede rezultatul faptelor sale urmăreşte producerea lor prin săvârşirea faptei, ceea ce în speţă nu s-a demonstrat.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunii de tortură de către cei doi inculpaţi (E. şi P.), nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni atât sub aspectul laturii obiective ( nu sunt probe certe din care să rezulte că aplicarea loviturilor a fost făcută în scopul de a obţine de la victimă mărturisiri sau informaţii, ori pentru a o pedepsei pentru ceva ce a comis sau bănuiau că a comis, iar aceste lovituri nu au fost intense, de nesuportat ori prelungite în timp), cât şi subiective (în aplicarea loviturilor inculpaţii nu au acţionat cu intenţie directă).

Noţiunea de „tortură" reuneşte practic trei elemente : intenţia, scopul determinant şi gradul extrem de ridicat de suferinţă (cauza Denizci contra Cipru), elemente care nu se regăsesc în fapta săvârşită de cei doi inculpaţi, motiv pentru care condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunea de tortură, prevăzută de art. 2671 C. pen., aşa cum se solicită de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia apare ca nefondat.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, atât oral, cât şi în scris, aplicarea unei pedepse greşit individualizate ca urmare a greşitei reţineri de circumstanţe atenuante Înalta Curte îl consideră fondat pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) care reglementează criteriile generale de individualizare la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înalta Curte apreciază că la individualizarea pedepselor cele două instanţe nu au evaluat în mod corespunzător împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, contribuţia infracţională a fiecărui inculpat la producerea rezultatului, atitudinea acestora faţă de consecinţele faptei lor.

Se reţine astfel că în realizarea oricărei forme de individualizare a pedepsei, dar cu deosebire a individualizării judiciare, un rol important îl au stările, situaţiile sau împrejurările anterioare, concomitente sau subsecvente comiterii infracţiunii şi care realizează un grad mai ridicat ori mai scăzut de pericol social al faptei.

Între gradul de pericol social al faptei şi periculozitatea infractorului, pe de o parte, şi circumstanţele atenuante, pe de altă parte, există o legătură indivizibilă. Esenţa acestora din urmă este reducerea gradului de pericol social al faptei sau al periculozităţii persoanei inculpatului. În mod corect cele două instanţe au avut în vedere comportarea inculpaţilor atât înainte, cât şi după săvârşirea faptei, reţinând ca circumstanţe atenuante aceste aspecte ( la data săvârşirii faptei erau încadrate în muncă, făceau faţă îndatoririlor profesionale, au fost notaţi cu calificative „bine şi foarte bine", provin din familii organizate, iar inculpatul P. a recunoscut săvârşirea faptei, a coroborat cu organele de urmărire penală, a avut o atitudine de regret şi a achitat despăgubirile civile), făcând aplicarea dispoziţiilor art. 74, art. 76 C. pen.

Comparând însă activitatea infracţională a celor doi inculpaţi (iniţiativa aplicării de lovituri cu bastonul de cauciuc victimei S.G., a avut-o inculpatul E.I.), atitudinea procesuală a acestora (inculpatul E. a avut o atitudine nesinceră pe tot parcursul procesului încercând să inducă în eroare organele judiciare cu privire la participarea sa la comiterea faptei, pretinzând că la ora respectivă nu se afla în unitate, şi că numitul M.A.R.A. a fost cel care, împreună cu inculpatul P. a aplicat lovituri victimei; a încercat să influenţeze martorii – martorul A. confirmă acest aspect, arătând că inculpatul E. l-a contactat în acest sens; inculpatul P.I.M., deşi iniţial nu a recunoscut fapta, ulterior şi-a schimbat atitudinea, învederând şi oferind informaţii cu privire la modul în care a fost bătută victima, cine a avut iniţiativa, locul unde s-a produs fapta, manifestând regret faţă de comiterea acesteia, fapt reflectat şi prin achitarea despăgubirilor civile de către acesta) se impune aplicarea unui tratament penal diferenţiat pentru cei doi inculpaţi sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei.

Înalta Curte constată că pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie aplicată inculpatului E. constituie o replică socială adecvată gravităţii infracţionale şi periculozităţii făptuitorului, inculpatul a adoptat o poziţie nesinceră în cursul procesului, negând fapta şi încercând a încrimina alte persoane, fiind de natură a realiza scopul şi de a îndeplini funcţia pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen.

Pentru inculpatul P.I.M. faţă de atitudinea procesuală a acestuia de recunoaştere şi regret a faptei, de faptul că a avut înainte de săvârşirea faptei o viaţă onestă, îndeplinindu-şiîndatoririle morale, iar fapta a fost săvârşită din cauza unui concurs de împrejurări nedorite, ca urmare a slăbirii momentane a exigenţei faţă de sine, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei faţă de acest inculpat poate fi realizat prin executarea sub supraveghere a pedepsei închisorii.

Faţă de cele învederate, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut o corectă individualizare a sancţiunii dispuse faţă de inculpaţi, motiv pentru care în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului E.I. şi rejudecând va înlătura dispoziţiile art. 861 şi urm. C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, menţinând pedeapsa de 4 ani închisoare.

Potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la îndeplinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, aşa încât va face aplicarea acestor dispoziţii legale pentru inculpatul E.I.

Pentru inculpatul P.I., în cazul în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata suspendării se va suspenda şi executarea pedepsei accesorii, motiv pentru care pe durata termenului de încercare de 7 ani vor fi suspendate condiţiile drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În ceea ce priveşte recursul inculpatului E.I., Înalta Curte îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:

Inculpatul E.I., solicită achitarea sa pentru infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte în baza art. 10 alin. (1) lit. c), iar în subsidiar în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

Eroarea gravă de fapt trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.

Din probele administrate în cauză, rezultă fără dubiu, participarea inculpatului E.I. la săvârşirea infracţiunii de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte, asupra victimei S.G., relevante în acest sens fiind declaraţiile coinculpatului Pasere Ion, menţinute pe tot parcursul cercetării judecătoreşti („E. i-a cerut victimei să se aşeze pe poziţia „ pe burtă", pe o băncuţă, după care l-a legat cu cătuşele de mâini sub băncuţă; în poziţia „rotisor". A început să-l lovească cu un baston de cauciuc pe parte dorsală a corpului, peste picioare şi trunchi) declaraţii care se coroborează cu actele medico-legale efectuate în cauză, care atestă existenţa loviturilor pe corpul victimei, în aceleaşi locuri indicate de către inculpatul P. şi realizate cu un corp dur prin lovituri repetate (avizul E/114555/1997 din 26 mai 1998 emis de Comisia Superioară Medico - Legală din cadrul I.M.L.P.D.M.M.)

Prezenta inculpatului E.I., alături de coinculpatul P.I.M. în sala de şedinţă, unde s-a produs lovirea victimei, este semnalată de martorul G.P., dispecer de serviciu în camera dispeceratului, cameră ce era amplasată chiar lângă sala de şedinţe, „ am auzit un zgomot suspect/../ am mers în încăpere/../ şi am constatat prezenta celor doi învinuiţi".

Faptul că victima a fost scoasă din camera de triere de către cei doi inculpaţi şi dusă la etaj, unde se afla sala de şedinţă este dovedit de declaraţia martorului S.A. care a învederat: „în jurul orelor 6,25 l-am văzut pe E. şi P. cu cetăţeanul care în noaptea aceea fusese în camera de triere/../ au coborât scările de la etaj şi i-am văzut când l-au introdus în camera de triere".

Deşi inculpatul E.I. încearcă să acrediteze ideea că în sala de şedinţă a fost prezent şi martorul M.A., acesta fiind cel care a aplicat lovituri victimei, alături de inculpatul P., acest aspect nu rezulta din nici un mijloc de probă administrat în cauză.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte consideră dovedită participarea inculpatului E.I. la săvârşirea infracţiunii de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte ( acesta a fost prezent în camera de şedinţă, a lovit victima cu bastonul de cauciuc în această încăpere, a adus-o ulterior în camera de triere), neexistând nici un dubiu cu privire la acest aspect.

Faptul că victima, după ce i s-au aplicat lovituri a coborât pe propriile sale picioare în camera de triere cât şi faptul cămartorul S.C. nu a observat nici o urmă de violenţă, nu au relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen. deoarece victima a decedat la un interval orar de aproximativ o oră de la aplicarea loviturilor, era îmbrăcată în momentul în care a coborât scările, astfel încât locul în care loviturile au fost aplicate nu erau vizibile pe părţile neacoperite de haine ale victimei şi totodată din raportul de autopsie medico-legală se confirmă existenţa loviturilor pe tot corpul, realizate cu un corp dur, existând o legătură de cauzalitate între lovituri şi decesul victimei.

Între activitatea inculpaţilor şi moartea victimei există legătură de cauzalitate, legătură care nu este înlăturată nici atunci când la activitatea acestora se adaugă şi alţi factori (aşa cum a susţinut inculpatul E.), respectiv Constituţia slăbită a victimei, starea de sănătate, concentraţia de alcool.

Astfel, Înalta Curte apreciază că nu există nici o eroare gravă în stabilirea situaţiei de fapt, respectiv o gravă neconcordanţă în faptele reţinute de către instanţă şi probele administrate.

Sub aspectul laturii subiective lovirea sau fapta de vătămare corporală a fost săvârşită cu intenţie iar urmarea mai gravă produsă – moartea victimei a avut loc din culpa inculpaţilor. Aceştia au vrut să lovească victima, să-i producă o vătămare corporală, pentru atitudinea avută în camera de triere, sar nu au urmărit şi nici nu au acceptat posibilitatea producerii morţii victimei. Şi sub acest aspect infracţiunea de tortură se diferenţiază de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

De asemenea în cauză nu pot fi primite susţinerile recurentului inculpat, potrivit cărora faptei i-ar lipsi unul din elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa, întrucât atât sub aspectul laturii obiective, cât şi subiective, infracţiunea prevăzută de art. 183 şi art. 250 alin. (2) C. pen. subzistă.

În mod corect s-a constatat faptul că pentru infracţiunea de purtare abuzivă a intervenit prescripţia răspunderii penale dispunându-se în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetarea procesului penal.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul inculpatului E.I. ca nefondat.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 26/A din 12 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Casează Decizia atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 347 din 12 octombrie 2006 a Tribunalului Hunedoara, secţia penală, numai sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului E.I. şi omisiunii aplicării pedepselor accesorii faţă de ambii inculpaţi şi, rejudecând cauza sub aceste aspecte, dispune:

I. Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. interzice inculpatului P.I.M. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare de 7 ani se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

II. Înlătură aplicarea art. 861 şi urm. C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru inculpatul E.I. şi menţine pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de prima instanţă.

Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

III. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

IV. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.I. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul inculpat E.I. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 1706/2009. Penal  ICCJ. Decizia nr. 2130/2009. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 943/2009. Penal