ICCJ. Decizia nr. 945/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 945/2009
Dosar nr. 24591/3/2007
Şedinţa publică din 17 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 674 din 5 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a II a Penală în Dosarul nr. 24591/3/2007 s-au dispus următoarele:
În baza art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi art. 33 Cp., a condamnat pe inculpatul G.V.(fiul lui N. şi L., născut la data de 22 decembrie 1989 în Bucureşti, cetăţean român, studii 11 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Bucureşti, sector 2), la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a-ll-a, b) C. pen.
În baza art. 20 rap. la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 99 şi următoarele C. pen. şi art. 33 – art. 34 lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), teza a-ll-a, b) C. pen.
În bazaart. 33 – art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
În baza art. 71, art. 64 lit. a), teza a-ll-a, b) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, ca pedepse accesorii.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus prevenţia inculpatului de la 17 aprilie 2007 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., s-a admis cererea formulată de partea civilă S.(P.) M. şi a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata sumei de 10.000 RON despăgubiri materiale şi la plata sumei de 50.000 euro sau contravaloarea în lei, la data punerii în executare, cu titlu de daune morale, către această parte civilă.
A fost obligat inculpatul, în solidar, cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 3331, 42 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, sector 1, plus dobânda legală aferentă, calculată la data achitării debitului, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată T.A.
S-a luat act că partea vătămată T.A., domiciliat în Bucureşti, sector 2, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
A fost obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 3.600 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, către partea civilă S.(P.)M.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 1800 lei cheltuieli judiciare către stat.
Examinândactele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat că
între martorul Ţ.D.C. şi inculpatul G.V. a izbucnit un conflict privitor la martora A.V.(fosta prietenă a lui Ţ.D.C. şi actuala prietenă a inculpatului), iar în dimineaţa zilei de 15 aprilie 2007, Ţ.D.C. l-a sunat de mai multe ori pe inculpat între cei doi existând discuţii în cursul cărora şi-au adresat reciproc injurii şi ameninţări, discuţii care s-au terminat cu concluzia că trebuie să se întâlnească seara în parc la O. „să vorbească". În jurul orelor 2300, Ţ.D.C. împreună cu alţi 9 prieteni (P.M., T.A., C.G.C., T.A.M., E.A., P.D.M., Ş.G.l., N.N.S. şi l.G.V.) au venit în parc, loc în care s-au întâlnit cu rudele şi prietenii inculpatului(G.N., C.M., A.V., G.A., A.C., G.I., D.G.l. şi M.F.), între cele 2 grupuri având loc o încăierare în urma căreia numitul G.A.(unchiul inculpatului) a fost înjunghiat în fesa dreaptă. Datorită faptului că grupul inculpatului era format din persoane mai în vârstă şi mai puternice Ţ.D.C. împreună cu grupul său după înjunghierea numitului G.A. au fugit spre magazinul B.O., fiind urmăriţi de cei din grupul advers. Ţ.D.C. împreună cu alţi 4 prieteni(P.D.M., Ş.G.l., N.N.S. şi l.G.V.) au fugit spre piaţă, iar ceilalţi 5 prieteni printre care şi cele 2 victime(P.M., T.A., C.G.C.,T.A.M. şi E.A.) au fugit spre şoseaua Colentina. În dreptul colţului magazinului B.O., în timp ce fugeau, cei 5 au fost ajunşi de inculpat şi o parte din grupul lui, loc în care inculpatul i-a aplicat victimei P.M. o lovitură de cuţit în spate. Profitând de faptul că în acelaşi timp T.A. care încerca să traverseze şoseaua Colentina spre staţia de tramvai s-a împiedicat, inculpatul şi cei care-l însoţeau nu i-au mai urmărit pe P.M. şi pe ceilalţi 3 prieteni, ci s-au îndreptat spre cel căzut. În apropierea gardului staţiei de tramvai pe carosabil, T.A. a fost ajuns de inculpat care i-a aplicat o lovitură de cuţit în partea stângă a toracelui şi alte lovituri cu pumnul şi mânerul cuţitului în cap. P.M. a mai alergat până la staţia de troleibuz loc din care a fost ridicat de salvare decedând la scurt timp. T.A. după ce a plecat inculpatul, a sunat pe alţi membrii ai grupului său care au venit cu un autoturism şi l-au transportat la spital.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală „moartea numitului P.M. a fost violentă", s-a datorat şocului hemoragie, consecinţa unei plăgi înjunghiate toracice penetrante cu intersectarea pleurei, pulmonului şi pericardului, cu hemotorax masiv şi hemopericard consecutiv" „leziunile traumatice tanatogeneratoare au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător (tip cuţit)care a acţionat pe o lungime de cea. 12 cm şi o lăţime maximă de 1,2 cm" „la examenul extern s-au mai constatat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu şi de corp/plan dur,în aceiaşi context traumatic",,între leziunile toracice descrise şi cauza medicală a decesului exista legătură de cauzalitate directă,necondiţionată"„moartea poate data din 15 aprilie2007".
Referitor la leziunile suferite de T.A. raportul de expertiză medico-legală a conchis că „numitul T.A. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător (posibil cuţit/briceag sau similar) şi prin lovire cu şi de corp/plan dur" „ leziunile traumatice pot data din 15 aprilie2007 şi au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale"; „plaga penetrantă toracică a pus în primejdie viaţa victimei" şi „leziunile expertizate nu constituie infirmitate.
Nu s-a reţinut împrejurarea, că inculpatul ar fi acţionat conform dispoz. art. 44 Cp., în legitimă apărare şi că datorită acestui efect, nu constituie infracţiune faptele mai sus descrise, deoarece inculpatul nu a săvârşit faptele pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care să fi pus în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
Astfel, nu se poate considera că discuţia injurioasă avută pe fondul unei stări conflictuale anterioare, între inculpat şi martorul Ţ.C.D. ar fi constituit un atac imediat şi injust, deoarece aceasta nu a fost urmată de un act de violentă de natură a pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atac.
La momentul la care inculpatul a început să exercite acţiuni violente cu briceagul asupra victimelor, nu exista un atac actual sau iminent al martorului Ţ. asupra acestuia şi, în consecinţă, apărarea inculpatului nu mai era necesară pentru înlăturarea atacului.
Ca urmare, în lipsa unui atac injust din partea victimelor, actele de violenţă ale inculpatului, nu pot fi considerate ca săvârşite în legitimă apărare sau în condiţiile depăşirii unei apărări proporţionale.
Tribunalul a dispus condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea, la individualizarea cărora a ţinut seama de dispoz. art. 72 Cp., respectiv, de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, de modalitatea de operare, de urmarea produsă, soldată cu moartea unei victime si rănirea celeilalte precum şi de persoana inculpatului care, a săvârşit faptele în timp ce era minor, a recunoscut şi regretat comiterea acestora, s-a predat singur organelor de poliţie şi înainte de a fi arestat a avut un comportament exemplar în societate în sensul că era elev în clasa a Xl-a şi aşa cum a rezultat din referatul de evaluare era apreciat de colegi şi profesori în mod pozitiv, provine dintr-o familie organizată cu venituri modeste, dar constante.
În legătură cu cererea părţii civile S.(P.)M., tribunalul a admis-o conform art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., întrucât din probatoriile administrate sub aspectul laturii civile a rezultat că aceasta, în calitate de mamă a victimei P.M., s-a ocupat de înmormântarea fiului său şi a suportat cheltuieli ocazionate de acest moment precum şi de momentele ulterioare, specifice datinei creştineşti, în cuantumul solicitat, respectiv de 10.000 RON.
În acest sens, au fost depuse facturi fiscale, în legătură cu prestarea serviciului funerar emis de SC A.F.E., chitanţă emisă de I.N.M.L.M.M., adeverinţă de înhumare, factură pentru construcţia criptă şi cruce, listă cu cheltuielile efectuate cu ocazia cheltuielilor de înmormântare, cu ocazia parastasului de 3 săptămâni, de 6 săptămâni, de 3 luni, de 6 luni, de 9 luni şi de 1 an, copia actului de concesiune nr. 396/2008 din care rezultă că valoarea logului de veci a fost de 200 lei pentru anul 2007 şi certificatul de îmbălsămare.
Referitor la cererea aceleiaşi părţi civile de acordare a daunelor morale, tribunalul a constatat că şi aceasta este admisibilă, având în vedere suferinţa morală pricinuită acesteia de fapta inculpatului, care, ca şi mamă a asistat la înmormântarea fiului său de 16 ani şi cu toate că, această durere nu poate fi cuantificată, totuşi prin acordarea unei sume de bani, din partea inculpatului, această suferinţă poate fi atenuată.
În acest sens, tribunalul a avut în vedere şi acordul inculpatului şi al părţilor responsabile civilmente, prin care au învederat că sunt dispuşi să plătească despăgubirile solicitate de partea civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen, inculpatul G.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunile de omor şi tentativă la omor calificat atâta timp cât există o cauză de nepedepsire, respectiv legitima apărare în care a acţionat pentru a înlătura un atac material direct, imediat şi injust întrucât a fost înconjurat de un grup format din 12 persoane care l-au atacat şi el a acţionat la întâmplare folosindu-se de un cuţit găsit pe jos, în subsidiar să se reţină fie depăşirea limitelor legitimei apărări sau starea de provocare şi tulburarea produsă art. 73 lit. a) şi b) C. pen., consecutiv acestor raţiuni pedeapsa să fie coroborată sub minimul prevăzut de lege.
Într-o altă variantă să i se reţină circumstanţele atenuante legale.
Mai critică hotărârea fondului şi sub aspectul aplicării pedepselor accesorii şi complementare în dezacord cu dispoziţiile art. 109 alin. (3) C. pen. de vreme ce era minora data săvârşirii faptelor.
Pe latură civilă a solicitat ca daunele materiale şi morale acordate să fie diminuate în raport şi de posibilităţile materiale reduse ale părinţilor săi.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor invocate cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că apelul declarat de inculpat este nefondat.
În sarcina inculpatului s-a reţinut, în mod corect, pe baza evaluării probatoriului administrat în cauză că la data de 15 aprilie2007, în urma unor discuţii telefonice dintre martorul Ţ.D.C. şi inculpat cu privire la o fată care le-a fost prietenă pe rând, cei doi folosind cu acest prilej expresii injurioase, au hotărât să se întâlnească seara în parcul O. pentru a discuta, lucru care s-a întâmplat în jurul orelor 2300, când fiecare a venit însoţit de un grup de prieteni, între acestea iscându-se o încăierare soldată cu înjunghierea numitului G.A. în fesa dreaptă.
Conflictul a degenerat şi s-a şi amplificat cu ocazia împărţirii celor două grupuri care s-au pus pe fugă urmărite însă de cei din anturajul inculpatului care, în apropiere de şoseaua Colentina ajungându-i, a aplicat victimei P.M. o lovitură de cuţit în spate şi, în aceeaşi împrejurare, martorului T.A., căzut pe jos în apropierea staţiei de tramvai, o lovitură cu cuţitul în partea stângă a toracelui şi alte lovituri cu pumnul şi mânerul cuţitului în cap.
În aceste împrejurări, victima P.M. a mai încercat să alerge până la staţia de troleibuz dar a căzut şi până la venirea echipajului de salvare şi transportarea sa la spital a decedat.
Martorul T.A. a fost transportat de persoana din grupul său la un spital cu autoturismul unuia dintre ei.
Atitudinea procesuală a inculpatului în faza de urmărire penală cât şi la judecata în fond a fost una sinceră, de colaborare totală, recunoscând faptele şi descriind modul în care s-au derulat, în totală concordanţă cu martorii din cauză, cu toate că cei din urmă şi-au mai nuanţat în faţa judecătorului declaraţiile pentru a-i crea o situaţie mai favorabilă.
În acord cu prima instanţă, Curtea a împărtăşit opinia că inculpatul nu a săvârşit faptele pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, al altuia sau împotriva unui interes obştesc care să-i fi pus în pericol persoana sau drepturile celui atacat sau interesul obştesc.
El a avut discuţii pe parcursul unei zile întregi (15 aprilie 2007) cu martorul Ţ.D. la telefon, recurgând amândoi şi la expresii injurioase, după cum susţin, legate de prietena, pe rând, a fiecăruia şi care, la vârsta la care sunt, erau la fel de importante pentru fiecare, motiv pentru care au stabilit de comun acord să se întâlnească seara în apropierea parcului O. pentru a discuta.
Ambii au venit însoţiţi de mai multe persoane, inculpatul cu rude şi prieteni mai învârstă între care şi unchiul său, G.A., ceea ce denotă că au avut în vedere şi situaţii de conflict nu numai verbal dar şi fizic, altfel nu se recurgea la „ajutorul" atâtor persoane, încât o legitimă apărare ce ar fi presupus iniţierea unui atac material, imediat, direct şi injust nu se justifică; ambele grupuri au fost angrenate de la început într-o altercaţie ce a degenerat în violenţă cu consecinţele arătate şi în împrejurarea în care, nefiind lovit direct cu vreun obiect contondent, inculpatul a acţionat disproporţionat folosindu-se de un cuţit cu care a atentat la viaţa lui P.M. şi la sănătatea martorului T.A.
Analiza criminologică a împrejurărilor în care s-a ajuns la deznodământul tragic şi ireversibil, conduce la concluzia că inculpatul nu s-a aflat într-o stare de legitimă apărare şi nici nu a depăşit sfera ei pentru a acţiona mai violent şi a respinge un atac injust îndreptat împotriva sa, după cum nu se poate reţine că se afla într-o stare de puternică tulburare urmare unor evenimente cu repercusiuni grave pentru ca în cauză să se reţină circumstanţe atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) sau b) C. pen.
În efectuarea actelor de apărare îndreptate spre înlăturarea sau paralizarea atacului trebuie să existe o limită care să determine felul şi gravitatea atacului celui care se apără, o proporţie între atac şi apărare.
Aşa cum se reţine din ansamblul probator, cele două grupuri s-au încăierat spontan, s-au înconjurat şi s-au lovit însă inculpatul a fost cel care, cu un cuţit, găsit pe jos după cum susţinea aplicat lovituri celor din jur, atât victimei P.M. după care şi martorului T. pe care găsindu-l căzut jos, la pământ, i-a aplicat şi lui lovituri cu cuţitul şi pumnii.
Excesul de apărare pe care îl invocă şi care s-ar fi datorat unei stări subiective excepţionale (în cauză o tulburare sau o temere) nu se susţine cu probe concludente şi nici nu se pot reţine circumstanţe atenuante de natură a-i profita. El este minor, la prima încălcare a legii penale, cu o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, dar individualizarea pedepsei a avut în vedere aceste aspecte.
Pedeapsa aplicată inculpatului, de 8 ani închisoare, în condiţiile reţinerii stării de minorat cu reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, este în concordanţă cu criteriile de individualizare instituite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi în acord cu scopul pe care trebuie să-l îndeplinească, prevăzut de art. 52 C. pen.
Critica aplicării pedepsei accesorii şi complimentare inculpatului minor este nefondată.
Prima instanţă a aplicat minorului pedepsele accesorii prevăzute de art. 71 – art. 64 lit. a) (teza a II a) şi b) C. pen. care devin operaţionale de la data împlinirii vârstei de 18 ani a minorului fără a interzice aceste drepturi şi ca pedeapsă complementară în acord cu dispoziţiilor art. 109 alin. (3) C. pen.
Pe latură civilă s-a apreciat corect cuantumul daunelor materiale cu care trebuie despăgubită partea civilă S.(P.)M., dovedite cu acte, după cum şi cel al daunelor morale ce ar trebui să repare un prejudiciu afectiv, moral, sentimental al pierderii ireparabile a unicului fiu, în vârstă de 16 ani, daune cu care în faza de fond, inculpatul şi părţile responsabile civilmente s-au declarat de acord, neavând nici o relevanţă că la acest moment învederează o stare modestă materială ce nu le-ar permite achitarea lor.
Pentru motivele expuse, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală 222/A din 9 octombrie 2008, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.V. împotriva sentinţei penale nr. 674/2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
A fost dedusă prevenţia inculpatului de la 17 aprilie 2007 la zi şi a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Inculpatul a fost obligat să plătească 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul G.V.
Prin motivele de recurs, inculpatul critică hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând motivele susţinute în faţa instanţei de apel referitor la legitima apărare, depăşirea limitelor legitimei apărări, scuza provocării şi reţinerea circumstanţelor atenuante.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul formulat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt cu consecinţa greşitei condamnări a inculpatului şi a obligării la plata despăgubirilor civile şi, respectiv, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. referitor la greşita individualizare a pedepsei.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de inculpat şi prin prisma cazurilor de casare menţionate, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţiile instanţei de fond şi a celei de apel fiind legale şi temeinice.
Astfel, există o eroare gravă de fapt, în sensul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., atunci când situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin hotărârea atacată este contrară actelor şi probelor dosarului.
Rezultă că pentru a fi reţinută „eroarea gravă de fapt", trebuie să se constate că această eroare a influenţat hotărâtor soluţia dată în cauză, adică greşita stabilire a situaţiei de fapt să fi determinat o esenţială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului, ori încetarea procesului penal, cu toate consecinţele care decurg din aceasta pentru inculpat şi pentru celelalte părţi din proces, inclusiv cu privire la soluţionarea laturii civile.
Înalta Curte constată că în cauză nu a fost comisă o gravă eroare de fapt.
Astfel, pe baza probelor administrate în cauză (probe care au fost analizate pe larg de către prima instanţă) a fost reţinută staţia de fapt expusă anterior (situaţie care este însuşită şi de către Înalta Curte, motiv pentru care nu va mai fi reluată), situaţie de fapt care a fost încadrată corespunzător şi în drept.
Astfel, fapta inculpatului G.V. care la data de 18 aprilie2007, în public, l-a înjunghiat mortal pe numitul P.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175-175 lit. i) C. pen.
Fapta inculpatului care, în aceeaşi dată, în public, l-a înjunghiat pe numitul T.A., provocându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.
1. Referitor la motivul de recurs privind legitima apărare:
Potrivit art. 44 C. pen., legitima apărare este apărarea pe care o persoană, o realizează prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana şi drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
De esenţa legitimei apărări este existenţa unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana şi drepturile acesteia ori un interes obştesc şi care creează necesitatea unei acţiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vătămă valorile ameninţate.
Potrivit legii, pentru ca atacul să legitimeze o acţiune de apărare, acesta trebuie să fie un atac material, direct, imediat, injust şi să fie îndreptat împotriva unei persoane ori unui interes obştesc şi să le pună în pericol grav.
De asemenea, şi fapta săvârşită în stare de legitimă apărare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, respectiv să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului şi să fie proporţională cu gravitatea atacului.
Ori, în cauză, se constată că nu sunt îndeplinite nici condiţiile referitoare la atac şi nici cele referitoare la apărare.
Astfel, după cum rezultă din situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, la momentul la care inculpatul a început să exercite acţiuni violente cu briceagul asupra victimelor, nu exista un atac actual sau iminent din partea vreunei persoane din grupul advers asupra sa sau asupra vreunei alte persoane din grupul care îl însoţea, iar între vătămarea martorului G.A. şi violenţele exercitate de inculpat s-a scurs un interval de timp, existând posibilitatea înlăturării atacului prin alte mijloace, nu prin săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală.
În momentele în care inculpatul a aplicat loviturile cu briceagul asupra celor două victime, atacul nu era în curs de executare şi nici pe punctul de a se declanşa.
Împrejurarea că atacul nu era imediat rezultă şi din desfăşurarea acţiunilor, astfel cum a fost relatată constant şi de către inculpat în declaraţiile date.
Astfel, infracţiunile au fost comise după ce grupul din care făceau parte victimele încercau să părăsească în fugă parcul O., fiind urmărite de grupul inculpatului, care se dovedise a fi mai puternic.
În aceste momente, în care victima P.M. fugea, inculpatul i-a aplicat acestuia o lovitură de cuţit în spate, după care l-a abandonat, întrucât observase că victima T.A. se împiedicase şi căzuse, momente în care, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, i-a aplicat şi acesteia o lovitură de cuţit în partea stângă a toracelui, urmată şi de alte violenţe cu pumnul şi mânerul cuţitului în cap.
În aceste condiţii, susţinerea inculpatului că apărarea sa a fost necesară pentru înlăturarea atacului, care de altfel, la momentul exercitării violenţelor, după cum s-a menţionat, nu exista, întrucât victimele infracţiunilor s-au retras în faţa ripostei agresive a grupului inculpatului, nu este fondată.
Acţiunile vătămătoare ale inculpatului au fost plasate în timp şi în afara intervalului în care atacul putea fi iminent şi momentul în care acesta putea fi consumat, astfel că cerinţa necesităţii nu a fost îndeplinită, întrucât actul pe care l-a invocat recurentul inculpat nu era nici iminent şi nici nu mai era actual.
Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar considera că erau îndeplinite condiţiile atacului, iar apărarea inculpatului era necesară pentru înlăturarea atacului, în cauză nu este îndeplinită cea de a doua condiţie a apărării referitoare la proporţionalitatea acesteia cu gravitatea atacului.
Astfel, faptele săvârşite de inculpat, nu au corespuns nevoii de apărare pe care a creat-o atacul, întrucât inculpatul, în primul caz, a lovit-o pe victimă cu cuţitul în timp ce aceasta fugea şi se afla cu spatele la el, iar în al doilea caz, victima era căzută la pământ, având posibilităţi minime de ripostă.
Rezultă din considerentele expuse că inculpatul nu a acţionat în legitimă apărare atunci când a săvârşit faptele prevăzute de legea penală, întrucât nu a recurs la violenţe pentru a înlătura un pericol creat de un atac al victimelor, victime care încercau să fugă de grupul format din mai multe persoane, din care făcea parte şi inculpatul.
În aprecierea inexistenţei legitimei apărări nu trebuie omisă nici împrejurarea că inculpatul era înarmat cu un briceag, iar victimele, nu.
2. Referitor la motivul de recurs privind excesul scuzabil.
Art. 73 lit. a) C. pen., reglementează circumstanţa atenuantă a depăşirii legitimei apărări, iar pentru existenţa acesteia este necesar ca făptuitorul să se fi aflat, la începutul, acţiunii sale, în legitimă apărare, să fi depăşit limitele acestei apărări, însă această depăşire să nu fie determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac.
Ori, în cauză, se constată că inculpatul nu avea cum să depăşească limitele legitimei apărări, legitimă apărare care, după cum s-a menţionat, nu există în cauză, nefiind îndeplinite condiţiile acesteia privind atacul şi apărarea.
3. Referitor la motivul privind reţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., scuza provocării există atunci când infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice emoţii sau tulburări, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită.
Rezultă că pentru reţinerea scuzei provocării trebuie îndeplinite mai multe condiţii, respectiv: infracţiunea să fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, stare care să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate.
De asemenea, este necesar ca provocarea să fi fost produsă de victimă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, iar riposta infractorului la acţiunea provocatoare a victimei trebuie să fie îndreptată împotriva acesteia, iar nu împotriva altei persoane.
În cauză se poate reţine că inculpatul a săvârşit infracţiunile într-o stare de încărcare nervoasă, însă din probele administrate în cauză nu rezultă că această stare de tulburare a fost determinată de faptele provocatoare ale victimelor.
În declaraţiile sale, inculpatul a arătat că după înfruntarea celor două grupuri, s-a înarmat cu un cuţit pe care l-a găsit pe jos, după care a început să lovească cu acesta haotic, pentru a se apăra.
Apărarea inculpatului este infirmată de celelalte probe administrate în cauză.
Astfel inculpatul, însoţit de alte persoane, după cum s-a menţionat anterior, porniseră în urmărirea mai multor persoane, între care se aflau şi victimele, după ce avusese loc confruntarea între cele două grupuri, moment în care a lovit victimele în modalitatea arătată.
Probele administrate în cauză nu au făcut dovada că inculpatul a fost provocat de cele două victime, mai ales că iniţiativa confruntării între cele două grupuri a aparţinut inculpatului şi martorului Ţ.D.C., în vederea soluţionării unui conflict determinat de disputa cu privire la o fată.
După încăierarea care a avut loc între cele două grupuri, riposta inculpatului a fost îndreptată împotriva celor două victime, fără ca acesta să fi avut certitudinea că acestea erau autoarele violenţelor exercitate asupra sa sau asupra unchiului său, împrejurare care determină că inculpatul să nu beneficieze de circumstanţa atenuantă a provocării.
4. Referitor la reţinerea circumstanţelor atenuante.
Înalta Curte constată că în raport de natura infracţiunilor săvârşite, de gradul de pericol social sporit al acestora, determinat şi de urmările socialmente periculos al faptelor (în cazul victimei P.M., urmarea fiind ireversibilă), de împrejurările în care acestea au fost săvârşite şi modul extrem de violent în care a acţionat inculpatul, care nu a ezitat să folosească cuţitul cu care se înarmase, nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
La individualizarea pedepselor aplicate, pe lângă circumstanţele reale arătate, au fost avute în vedere şi circumstanţele personale pozitive ale inculpatului, respectiv, era minor la data săvârşirii faptelor, a regretat şi recunoscut comiterea faptelor, cu nuanţările menţionate, s-a predat organelor de poliţie, iar anterior săvârşirii infracţiunilor a avut un comportament corespunzător în familie şi societate.
Circumstanţele personale ale inculpatului au stat la baza aplicării pedepselor într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, pedepse care corespund, atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, dublului scop educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
Înalta Curte constată că nu există motive pentru reducerea pedepselor aplicate recurentului G.V.
5. Înalta Curte constată că şi latura civilă a procesului penal a fost corect soluţionată, în conformitate cu dispoziţiile legale care reglementează procesul civil şi cu probele administrate în cauză.
Mama victimei P.M., S.(P.M.) s-a constituit parte civilă în cauză cu 10.000 lei daune materiale şi 60.000 euro, daune morale.
Având în vedere că în cauză au fost întrunite şi cerinţele răspunderii civile delictuale în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 – art. 999 C. civ., prima instanţă a admis acţiunea părţii civile şi a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 10.000 lei, daune materiale şi 50.000 lei daune morale.
Nu este lipsită de relevanţă împrejurarea că atât inculpatul, cât şi partea responsabilă civilmente au fost de acord cu despăgubirea părţii civile, instanţa fondului dând eficienţă principiului disponibilităţii părţilor, principiu care guvernează procesul civil, iar mai mult decât atât, Înalta Curte apreciază că aceste sume au fost corect stabilite în raport cu probatoriul administrat şi în raport cu faptul că victima în vârstă de 16 ani, era singurul copil al părţii civile, care a suferit un prejudiciu moral care, practic, nu poate fi cuantificat.
În stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite nu poate fi reţinut criteriul stării materiale a inculpatului şi a părţii responsabile civilmente.
În consecinţa, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpat este nefondat, motiv pentru care, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins ca atare.
Se va deduce din durata pedepsei aplicate, durata prevenţiei inculpatului la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.V. împotriva Deciziei penale nr. 222/A din 9 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 17 aprilie 2007 la 17 martie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2130/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 948/2009. Penal → |
|---|
