ICCJ. Decizia nr. 1008/2010. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA PENALĂ -
Decizia nr. 1008/2010
Dosar nr. 6283/101/200.
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 290 din 4 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 6283/101/2009, s-a dispus condamnarea inculpatului N.N. la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 iulie 2009 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit cu lungimea de 20 cm, folosit de inculpat la comiterea faptei.
În baza art. 17 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească către partea civilă minoră N.N. a unei prestaţii periodice lunare în sumă de 150 lei, începând cu data de 30 iunie 2009 şi până la majoratul minorei sau până la intervenirea unei cauze de modificare sau de stingere a obligaţiei.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei către partea civilă N.N. cu titlu de daune morale.
A fost obligat acelaşi inculpat la plata sumei de 6.000 lei daune materiale către partea civilă S.D.
S-a constatat că prin hotărârea nr. 9 din 6 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, definitivă prin nerecurare, s-a dispus plata către S.D. a sumei de 1.500 lei, reprezentând avans din compensaţia financiară primită prevăzută de Legea nr. 211/2004, sumă pe care a dedus-o din despăgubirile materiale în cuantum de 6.000 lei, la plata cărora a fost obligat inculpatul N.N.
S-a luat act că părţile vătămate D.M., N.V. şi N.I. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul N.N. şi victima O.S. s-au căsătorit în 1983, căsătorie care a fost desfăcută prin divorţ în anul 1987. Ulterior divorţului, părţile au locuit împreună, întreţinând relaţii de concubinaj urmare cărora a rezultat minora N.N., născută în anul 1999.
Relaţiile dintre părţi s-au deteriorat în mod treptat, generând deseori certuri, dar şi violenţe fizice. Pe acest fond, în data de 30 iunie 2009, în jurul orelor 12,00 inculpatul a revenit acasă din sat şi a constatat că victima O.S., concubina sa, consumase băuturi alcoolice, reproşându-i starea în care se afla. Victima s-a îndreptat către inculpat având un cuţit în mână, moment în care acesta i-a aplicat două palme iar cei doi au început să se împingă reciproc, căzând. La un moment dat victima se afla întinsă pe jos, cu faţa în sus, iar inculpatul deasupra acesteia. În acest moment victimei i-a căzut cuţitul care a fost luat de inculpat, aplicându-i o lovitură în zona piciorului drept. Ulterior, partea vătămată s-a ridicat şi s-a retras într-o altă cameră unde s-a închis. În după-amiaza aceleiaşi zile, inculpatul a pătruns în camera în care se afla victima constatând decesul acesteia.
Din Raportul medico-legal nr. 429/99 din 21 iunie 2009, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Mehedinţi şi avizat de I.M.L. Craiova, conform avizului nr. 145/A din 30 iulie 2009 a rezultat urmare examinării cadavrului, existenţa mai multor semne de violenţă, iar leziunile s-au putut produce cu un corp tăietor înţepător. Între leziunile constatate şi deces s-a stabilit o legătură de cauzalitate directă necondiţionată.
Raportat la starea de fapt reţinută şi la probele administrate instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului N.N. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat apel inculpatul N.N. solicitând desfiinţarea acesteia şi în cadrul rejudecării, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei.
A doua critică a vizat greşita individualizare a pedepsei accesorii şi greşita soluţionare a laturii civile.
Prin Decizia penală nr. 3 din 13 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea apelului ca nefondat.
A fost dedusă, în continuare perioada arestul preventiv şi menţinută starea de arest a inculpatului.
Apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul N.N., solicitând casarea acestora prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi, în cadrul rejudecării, reţinerea, în favoarea sa, a dispoziţiilor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
Cu privire la pedeapsa accesorie inculpatul a lăsat soluţia ce se pronunţa la latitudinea instanţei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate dar şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen. constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă".
Din analiza dispoziţiilor legale enunţate anterior rezultă că pentru existenţa circumstanţei atenuante a provocării trebuie să fie întrunite mai multe condiţii, şi anume: să existe o infracţiune, adică o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie; infracţiunea să fie săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii; starea de tulburare sau emoţie să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate; provocarea să se fi produs de victimă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă iar infracţiunea să se fi săvârşit împotriva provocatorului.
Criteriile după care instanţa stabileşte dacă fapta a fost comisă sub imperiul unei puternice tulburări, sunt multiple avându-se în vedere modul de derulare al faptelor, împrejurările în care acestea au fost săvârşite, temperamentul şi alte trăsături ce caracterizează persoana infractorului, relaţiile dintre victimă şi autor.
Pentru existenţa stării de provocare este necesar şi obligatoriu ca actul provocator din partea victimei să fie de natură şi să aibă aptitudinea de a produce în psihicul făptuitorului o tulburare sau o emoţie care l-au determinat să acţioneze.
Caracterul provocator al actului trebuie apreciat atât din punct de vedere obiectiv dar şi subiectiv, a modului în care atitudinea provocatorului s-a reflectat în conştiinţa făptuitorului.
În cauza dedusă judecăţii, în raport de modalitatea, împrejurările comiterii faptei, dar şi de temperamentul făptuitorului, se constată ca fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile cerute de lege pentru reţinerea circumstanţei legale atenuante a provocării.
Din probele administrate în cauză rezultă că relaţiile dintre inculpat şi victimă erau tensionate, degenerând de multe ori în violenţe verbale şi fizice.
În data de 30 iunie 2009, victima a fost cea care s-a îndreptat spre inculpat cu un cuţit, împrejurare de natură a produce în psihicul autorului o puternică stare de tulburare sub imperiul căreia a acţionat.
Din declaraţiile constante ale inculpatului rezultă că victima s-a îndreptat spre el cu cuţitul (f. 55 dosar fond) şi că anterior i-a adresat ameninţări spunându-i că-l va omorî (f. 55 dosar urmărire penală).
Reacţia violentă a victimei, în împrejurări similare, este descrisă şi de martorul C.I. care arată că „victima consuma alcool, era aprinsă, oamenilor fiindu-le teamă de ea" (f. 90 dosar fond).
Corelând împrejurările concrete în care a fost comisă infracţiunea, cu capacitatea redusă a inculpatului de a-şi controla reacţiile, se poate aprecia că acesta a acţionat sub imperiul unei puternice tulburări provocate de victimă ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
În atare condiţii, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (2) pct. 2 lit. d) C. proc. pen. Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de inculpatul N.N., casând hotărârile numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei.
Rejudecând cauza în aceste limite, prin reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 11 ani la 9 ani închisoare.
Va fi limitat conţinutul pedepsei accesorii la interzicerea exercitării de către inculpat a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
Întrucât, sub aspectul laturii civile, guvernează principiul disponibilităţii, aceasta va rămâne neschimbată, menţinându-se, pe cale de consecinţă, toate celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
În temeiul dispoziţiilor art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 1 iulie 2009 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 189-192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul N.N. împotriva deciziei penale nr. 2 din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze minori.
Casează Decizia atacată şi în parte sentinţa penală nr. 290 din 4 noiembrie 2009 a Tribunalului Mehedinţi, numai cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei.
Rejudecând cauza în aceste limite, face aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. de la 11 ani închisoare la 9 ani închisoare.
Limitează conţinutul pedepsei accesorii la interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 1 iulie 2009 la 17 martie 2010.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1829/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1112/2010. Penal → |
|---|
