ICCJ. Decizia nr. 1112/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1112/2010
Dosar nr. 5207/108/200.
Şedinţa publică din 23 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 300 din 16 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5207/108/2009, în baza art. 182 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) şi alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M., la 4 (patru) ani închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Arad a reţinut în fapt următoarele:
În ziua de 16 septembrie 2009 inculpatul C.M. împreună cu martorul C.R., angajat al acestuia, au tăiat lemne la domiciliul inculpatului, consumând pe parcursul zilei 2 litri cu bere. În timpul zilei, la această locaţie au venit organele de poliţie şi cele silvice solicitând relaţii despre un presupus furt de lemne. Spre seară cele două persoane s-au deplasat la stâna inculpatului, situată la aproximativ 1,5 km, în afara localităţii, deplasare pe care au făcut-o cu căruţa. După ce au ajuns la stână, cei doi au hrănit animalele, au pregătit masa şi după ce au mâncat, inculpatul l-a trimis pe martorul C. după vaca sa, care se afla pe câmp. Era în jurul orelor 21,30 - 22,00 când martorul C. s-a apropiat de stâna martorului H.A. senior, situată în apropiere, unde se afla partea vătămată G.N., cioban al acestuia. Partea vătămată, aflat sub influenţa alcoolului l-a interpelat pe martorul C., l-a înjurat şi a încercat să-l lovească cu bâta ciobănească pe care o avea asupra sa, timp în care cei 5 câini ai acestuia s-au repezit la martor. Acesta din urmă şi-a declinat identitatea, i-a spus motivul pentru care se află în zonă, solicitându-i să liniştească animalele, dar partea vătămată continua să aibă aceeaşi atitudine provocatoare.
Auzind ceartă şi lătratul câinilor, inculpatul, având asupra sa biciul, s-a apropiat de cei doi, moment în care câinii s-au repezit la acesta. Inculpatul l-a lovit pe partea vătămată cu biciul, cerându-i să stăpânească animalele. Pentru că partea vătămată a început să-l înjure şi a ridicat mâna în care avea bâta, cu intenţia de a lovi, inculpatul a luat bâta din mâna acestuia şi i-a aplicat o lovitură în zona capului şi în zona toraco - abdominală. Martorul C. s-a interpus între cei doi şi i-a cerut inculpatului să înceteze agresiunea. Inculpatul a reuşit să alunge câinii, apoi a aruncat bâta şi a plecat spre stâna sa, martorul C. a plecat după vacă iar partea vătămată a intrat în colibă. La scurt timp martorul H.A. junior a ajuns la stâna familiei şi l-a găsit pe partea vătămată în colibă, acuzând dureri astfel că a anunţat pe tatăl său, martorul H.A. senior şi pe martorul B.I., iar apoi organele de poliţie şi ambulanţa.
Prin raportul de constatare medico - legală nr. 717/A1 din 17 septembrie 2009 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad s-a stabilit că partea vătămată G.N. a fost internat cu diagnosticul: politraumatism prin agresiune, TCC, comoţie cerebrală, plagă contuză parietală stânga, contuzie coloană cervicală, contuzie toracică, traumatism abdominal cu hemoperitoneu; s-a intervenit chirurgical şi s-a efectuat splenectomie. S-a concluzionat că leziunile traumatice s-au putut produce prin loviri repetate cu şi de corpuri dure şi au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale; conform criteriologiei medico-legale viaţa victimei a fost pusă în pericol.
Ulterior s-au solicitat lămuriri suplimentare cu privire la concluziile susmenţionate şi s-a precizat că vătămările corporale suferite de partea vătămată în zona capului nu i-au pus viaţa în primejdie, în schimb leziunile traumatice produse în zona abdominală i-au provocat acesteia scoaterea din funcţiune a splinei, cauzând o hemoragie internă, ceea ce a necesitat o intervenţie chirurgicală cu extirparea splinei, punând viaţa victimei în pericol. S-a concluzionat că pierderea splinei este o consecinţă directă a traumatismului suferit, reprezintă pierderi de organ şi constituie infirmitate fizică.
S-a reţinut că sub aspectul încadrării juridice, esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la omor calificat ori în vătămare corporală gravă este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a săvârşit fapta.
Dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acţionează cu intenţia de ucidere. Deşi s-a reţinut că infracţiunea prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. poate avea ca element subiectiv şi intenţia depăşită, în acest caz, s-a apreciat că făptuitorul a acţionat nu cu intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate, ci cu intenţia generală de a o vătăma, rezultatul mai grav - punerea în primejdie a vieţii persoanei - fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar şi caracteristică pentru forma mixtă de vinovăţie „praeterintenţia" (intenţie depăşită).
Tribunalul a reţinut că în cazul infracţiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura şi împrejurările în care au fost săvârşite - că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.
Astfel, s-a reţinut că există tentativă la omor şi nu vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.
S-a apreciat că forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului.
S-a constatat de către tribunal că fapta s-a produs spontan, fără a se dovedi existenţa unui conflict anterior între părţi, lipsind mobilul, prin deplasarea inculpatului neînarmat, în locul în care se aflau partea vătămată şi martorul C., unde fiind înjurat de partea vătămată şi atacat de câinii acestuia şi văzând că dorea să-l lovească cu bâta ciobănească, a smuls bâta de la victimă şi cu aceasta i-a aplicat o lovitură în zona capului (lovitură care nu i-a pus viaţa în pericol) şi apoi l-a lovit în zona abdominală, cu lezarea de organe interne (splina), leziune care i-a pus viaţa în pericol. După aplicarea loviturilor inculpatul a aruncat bâta ciobănească, care avea o lungime de 1,50 m şi apoi a plecat la stâna sa.
S-a apreciat că modul de săvârşire a faptei, precum şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită - aşa cum au fost relevate de probele administrate, dovedesc că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de omor ci cu intenţia generală de vătămare, faptă care a produs un rezultat mai grav şi neprevăzut de el (punerea în primejdie a vieţii victimei) şi exclude apărarea inculpatului în sensul că fapta a fost săvârşită din culpă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, criticând-o sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei cu consecinţa aplicării pedepsei într-un cuantum redus cât şi inculpatul C.M.
Prin Decizia penală nr. 3/A din 14 ianuarie 2010, pronunţată în dosarul nr. 5207/108/2009, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondate apelurile declarate de parchet şi inculpat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a atacat hotărârea primei instanţe pentru greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
În apelul său, inculpatul C.M. a criticat hotărârea fondului pentru greşita condamnare, solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. cu referire la art. 44 alin. (3) C. pen.
Împotriva deciziei au declarat recursuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul C.M.
Reiterând motivele din apel, parchetul face critica hotărârii atacate prin prisma greşitei schimbări a încadrării juridice din actul de sesizare a instanţei, respectiv tentativă la omor calificat în vătămare corporală gravă, produsă la fond şi menţinută în apel.
Inculpatul a solicitat în principal achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. şi art. 44 alin. (3) C. pen., iar în subsidiar prin reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 73 lit. a) şi art. 74 C. pen., aplicarea unei pedepsei executate într-un regim neprivativ de libertate.
Recursurile sunt fondate şi vor fi admise pentru motivele expuse în continuare.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut o stare de fapt în concordanţă cu probele administrate.
Acestea relevă faptul că inculpatul s-a deplasat la stâna unde se afla partea vătămată, care, sub influenţa băuturilor alcoolice, a avut o conduită violentă faţă de martorul C.R.
Enervat de această situaţie şi suportând atacul câinilor ciobăneşti ai părţii vătămate, inculpatul l-a lovit pe acesta mai întâi cu biciul şi apoi văzând că este atacat cu o bâtă, l-a deposedat de aceasta şi i-a aplicat două lovituri, una în zona capului, iar cealaltă în regiunea toraco-abdominală. Această ultimă lovitură a produs o leziune care a pus în primejdie viaţa părţii vătămate, salvată numai printr-o intervenţie chirurgicală în regim de urgenţă.
Trimis în judecată pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, soluţie menţinută şi în apel.
Critica parchetului cu privire la greşita încadrare juridică este întemeiată.
În exercitarea acţiunilor violente faţă de victimă, inculpatul s-a folosit mai întâi de biciul pe care îl avea asupra sa şi, apoi, cu bâta de care l-a deposedat pe G.N., aplicându-i două lovituri, una în cap şi cealaltă în torace.
Instanţele au considerat că inculpatul nu a urmărit suprimarea vieţii părţii vătămate, reţinând în esenţă că loviturile aplicate la întâmplare, pe întuneric, au urmărit înlăturarea unui atac fizic asupra sa, că leziunea ce a primejduit viaţa se află într-o zonă nevitală şi că rezultatul produs este tipic pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă şi nu pentru ea de tentativă de omor.
Intenţia de a ucide, chiar în forma ei indirectă, rezultă ex re, din elementele certe reţinute în starea de fapt.
Inculpatul, iritat de conduita agresivă a părţii vătămate, manifestată faţă de martorul C. l-a lovit mai întâi cu biciul, diminuându-i rezistenţa fizică, şi apoi cu bâta.
Din înseşi depoziţiile sale rezultă că inculpatul a lovit la întâmplare, pe întuneric, acţiuni specifice unei intenţii indirecte.
Caracteristic acestei forme de vinovăţie este ca făptuitorul, fără a dori producerea consecinţelor faptei sale, le acceptă. Or, inculpatul lovind partea vătămată cu intensitate, cu un instrument vulnerant idoneu producerii rezultatului letal (bâtă de 1,5 m , la un capăt cu un manşon metalic, iar la celălalt cu o măciulie) în zone vitale, a acceptat riscul morţii acesteia, chiar dacă nu l-a urmărit, atitudine specifică intenţiei eventuale.
La aceasta se mai adaugă că imediat după exercitarea acţiunii violente, a abandonat victima, în câmp, izolată, fără a putea primi îngrijiri de urgenţă.
Din aceste motive se va proceda la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de vătămare corporală gravă în infracţiunea de tentativă la omor.
Inculpatul a solicitat, aşa cum s-a arătat, în principal achitarea sa invocând incidenţa prev. de art. 44 alin. (3) C. pen., respectiv depăşirea limitelor legitimei apărări.
Textul se referă la „acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul".
Esenţială pentru reţinerea incidenţei acestei cauze care înlătură caracterul penal al faptei este starea psihică a agentului, materializată într-o tulburare sau temere.
Or, inculpatul provenind din acelaşi mediu cultural, obişnuit cu astfel de atitudini, nu se afla în mod evident într-o astfel de stare care să justifice excesul de apărare.
De altfel, fapta săvârşită în apărare trebuie să se producă între momentul în care atacul a devenit iminent şi până la epuizarea sa.
Reacţia nu mai apare necesară în cazul în care atacul s-a epuizat ori agresorul a fost pus în situaţia de a nu-l mai putea continua pentru că a fost dezarmat (a se vedea Codul penal argumentat şi adnotat, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, Partea generală, pag.335).
Probele administrate relevă că inculpatul, după ce a deposedat partea vătămată de bâtă a lovit-o, provocându-i leziunile ce i-au pus în primejdie viaţa, astfel că momentul ripostei s-a consumat după dezarmarea victimei.
Nu se pot reţine în favoarea inculpatului prevederile art. 73 lit. a), întrucât aşa cum s-a arătat, condiţia esenţială, starea de legitimă apărare, nu este îndeplinită, situaţie expusă la punctul anterior.
Faţă de inculpat vor fi reţinute însă dispoziţiile art. 74 lit. a) şi b) C. pen., întrucât s-a dovedit că acesta avea o conduită bună în comunitatea locală fiind cunoscut ca o persoană harnică şi generoasă, iar după comiterea faptei a avut o atitudine exemplară faţă de victimă, îngrijind-o şi suportând toate cheltuielile necesare întreţinerii ei.
Instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea reţinută în rechizitoriu, art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
Înalta Curte va reţine incidente în cauză, prevederile art. 20 rap. la art. 174 C. pen.
În mod greşit, parchetul a dispus trimiterea în judecată cu raportare la art. 175 lit. i) C. pen., întrucât locul unde a fost săvârşită infracţiunea este pe câmp, în afara localităţii, la o stână, astfel că nu se poate reţine calificarea din rechizitoriu.
Acest lucru rezultă cu evidenţă din procesul-verbal de cercetare a locului faptei, planşe foto (f.3-10 dosar u.p.), declaraţii parte vătămată, declaraţii martori, declaraţii inculpat.
Pentru infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., inculpatul urmează a fi condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Având în vedere conduita sa anterioară, atitudinea faţă de victimă, materializată în preocuparea de a diminua efectele leziunilor, de situaţia sa socială şi familială, modalitatea de executare cea mai adecvată este suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 5 ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpatul C.M.
Casează Decizia penală nr. 3/A din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, şi în parte sentinţa penală nr. 300 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Arad şi, rejudecând
Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., texte de lege în baza cărora, făcând aplicarea art. 74 lit. a), b), art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul C.M. la 3 ani închisoare.
Face aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen.
În baza art. 861-862 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.
Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen.:
a) să se prezinte în prima zi de luni a fiecărui trimestru la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad;
b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Conform art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, suspendă executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului C.M. de sub puterea Mandatului de arestare preventivă nr. 41 din 24 septembrie 2009 emis de Tribunalul Arad, dacă nu este arestat într-o altă cauză.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1008/2010. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1833/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
