ICCJ. Decizia nr. 1829/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1829/2010
Dosar nr.2494/84/2009
Şedinţa publică din 7 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 80 din 30 decembrie 2009, Tribunalul Sălaj, secţia penală, a hotărât, în privinţa inculpatului F.D.V. (fiul lui l. şi A.), astfel:
- achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, asimilată infracţiunilor de corupţie, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- în baza art. 12 C. proc. pen., a fost sesizat I.P.J. Sălaj pentru cercetarea faptelor din data de 06 octombrie 2008 si 26 octombrie 2008, sub aspectul răspunderii administrative (disciplinare) a inculpatului;
- achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru instigare (complicitate) la infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 25 (26), raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
În baza art. 181 alin. (3), raportat la art. 91 lit. c) C. pen., a fost aplicată inculpatului sancţiunea administrativă de 150 lei amendă.
Inculpatul a fost obligat, în baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare (parţiale) către stat.
Pentru a se hotărî astfel, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, inculpatul F.D.V. - agent de poliţie judiciară la Biroul de Tamponări Auto din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău - a fost trimis în judecată întrucât:
1. La 06 octombrie 2008, cu ocazia întocmirii procesului - verbal de contravenţie seria P.C.A., prin care l-a sancţionat pe contravenientul P.C.P. cu o amendă contravenţională în sumă de 216 lei şi 3 puncte de penalizare, pentru neasigurare la schimbarea direcţiei de mers, având ca urmare tamponarea autoturismului condus de martorul P.C., nu a luat măsuri legate de certificatul de înmatriculare al autoturismului condus de contravenient (P.C.P.), respectiv, reţinerea acestuia şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale, astfel că, prin neaplicarea acestei măsuri, a produs statului un prejudiciu de 324 RON, acceptând valoarea minimă prevăzută de lege (54 lei x 6 puncte amendă).
2. La 26 octombrie 2008, având de cercetat un accident de circulaţie soldat cu avarii (tamponare) în care au fost implicate mopedul, înmatriculat la Primăria Mirşid, condus de P.L., şi autoturismul concurs regulamentar de T.l.A., inculpatul nu a aplicat numitului P.L., conducătorul mopedului, o amendă pentru lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă, sugerându-le celor doi conducători "să se înţeleagă" cu privire la modalitatea de despăgubire, întrucât, neavând asigurarea obligatorie încheiată, proprietarul autoturismului avariat trebuia să suporte personal costul reparaţiilor.
3. La 03 februarie 2009, a determinat pe învinuita I.A. să comunice organelor de poliţie date ireale cu privire la persoana care a condus autoturismul în ziua de 30 ianuarie 2009 pe ruta Cluj-Napoca - Zalău, autoturism care a depăşit limita de viteză legal admisă.
Tribunalul Sălaj a apreciat că fapta inculpatului F.D.V., care, în calitate de agent de politie judiciară, in mod repetat, în data de 06 octombrie 2008, şi, respectiv, 26 octombrie 2008 şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin „aplicarea parţială a sancţiunilor contravenţionale" faţă de numiţii P.C.P. şi respectiv P.L., aşa cum este descrisă în Rechizitoriu, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, asimilată infracţiunii de corupţie, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); chiar dacă inculpatul F.D.V. şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu ocazia cercetărilor evenimentelor din data de 06 octombrie 2008 şi 26 octombrie 2008, conform indiciilor care rezultă din actele şi lucrările dosarului, vinovăţia sa este, cel mult, sub formă de culpă, în sensul art. 19 alin. (2) pct. 2 C. pen., împrejurare care face ca faptele sale să nu intre sub incidenţa legii penale, conform art. 19 alin. (3) şi (4) C. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 248 C. pen.
De asemenea, s-a apreciat că în cauză nu se poate reţine nici producerea unui prejudiciu în patrimoniul unui organ sau instituţii, prejudiciu care, pentru a putea fi cuantificat şi recuperat, trebuie să fie unul cert, lichid şi exigibil.
Neaplicarea unor sancţiuni pecuniare nu poate fi cuantificată sub forma unui prejudiciu, pentru simplul fapt că acestea sunt prevăzute de lege între anumite limite, de multe ori alternativ cu sancţiunea nepecuniară a avertismentului, iar individualizarea acestora este atributul exclusiv al organelor în drept să le aplice.
Cu privire la fapta din 3 februarie 2009, instanţa a reţinut că inculpatul nu a avut nici un interes şi ca atare nici nu a determinat-o pe învinuita I.A. să săvârşească infracţiunea de fals în declaraţii, iniţiativa venind din partea acesteia, fiind hotărâtă să-şi „salveze" soţul de la aplicarea unei sancţiuni contravenţionale, chiar fără ştirea acestuia, după cum a declarat în faţa instanţei, în calitate de martor (f. 34); în aceste împrejurări, fapta contravenţională a fost reţinută în sarcina învinuitei I.A., prin aplicarea amenzii de 120 lei şi 2 puncte penalizare, ceea ce înseamnă, în ultimă analiză, un pericol social concret extrem de redus, mai precis „scutirea" soţului de 2 puncte penalizare, pe care a înţeles să le preia asupra sa, amenda fiind, oricum suportată din bugetul familiei.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.
În motivarea apelului s-a arătat că soluţia instanţei, conform căreia faptele inculpatului nu au produs un prejudiciu cert, nu are suport legal raportat la probele de la dosar, că rezultă fără dubiu că îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către inculpat, cu ocazia evenimentului rutier din 6 octombrie 2008, a avut drept consecinţă nesancţionarea contravenţională a martorului P.C.P. pentru nerespectarea dispoziţiilor vizând obligaţia acestuia de a-şi preschimba în termen certificatul de înmatriculare a autoturismului; pe lângă nesancţionarea contravenţională, fapta a dus şi la obţinerea de către martor a unui avantaj de natură nepatrimonială.
S-a mai criticat achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută art. 132 din Legea nr. 78/2000, deoarece, în ciuda faptului că martorul P.L. nu avea încheiată poliţa de asigurare obligatorie, Ie-a sugerat celor doi conducători de vehicule „să se înţeleagă" cu privire la despăgubire, implicându-se personal în recuperarea prejudiciului suferit de către martorul T.l.A.
S-a mai criticat ca fiind nelegală achitarea inculpatului şi aplicarea unei sancţiuni administrative, pentru infracţiunea de instigare la fals în declaraţii, prima instanţă schimbând încadrarea juridică în infracţiunea de instigare (complicitate), la fals în declaraţii, prevăzută de art. 25 (26), raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, prin Decizia penală nr. 32 / A din 11 martie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Sălaj.
Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că în mod legal prima instanţă a apreciat că inculpatul nu a comis faptele cu intenţia de a provoca o tulburare însemnată bunului mers al Biroului de tamponări auto din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău, şi nici cu intenţia de a provoca o pagubă patrimoniului public.
S-a mai arătat că nici nu s-a provocat instituţiei menţionate vreo tulburare însemnată prin neaplicarea sancţiunii contravenţionale pentru omisiunea preschimbării în termen a certificatului de înmatriculare - împrejurare care, oricum, nu putea fi constatată pe loc, din moment ce soţia martorului P.C.P. a declarat că autoturismul îi aparţine, aspect confirmat prin depunerea la dosarul de urmărire penală (f. 49) a certificatului de înmatriculare întocmit pe numele P.C.M., care, prin căsătorie, a dobândit numele soţului (P.).
De asemenea, nici omisiunea sancţionării celui de al doilea contravenient – P.L. - pentru absenţa poliţei R.C.A. nu a fost de natură să cauzeze o tulburare însemnată bunului mers al serviciului poliţiei rutiere, în condiţiile în care contravenţia menţionată este instituită în scopul asigurării despăgubirii păgubiţilor din accidentul auto, iar în acest sens, inculpatul s-a implicat personal pentru ca martorul T.l. să primească despăgubirea cuvenită de la contravenient.
Susţinerea apelantului că biroul tamponări auto ar fi fost prejudiciat prin neaplicarea amenzilor contravenţionale cu suma minimă de 1324 lei, pentru ambele, nu poate fi acceptată deoarece contravaloarea amenzilor contravenţionale nu revine Poliţiei Municipiului Zalău la care era angajat inculpatul, iar cuantumul este incert, în condiţiile în care, legal, aplicarea amenzii putea fi evitată, prin aplicarea avertismentului ; ca atare, în mod legal şi temeinic prima instanţă a dispus, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita achitare a inculpatului pentru instigare la infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 25, raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), inculpatul a recunoscut că, la data de 3 februarie 2009, a avut o convorbire telefonică cu naşa sa, martora I.A., care i-a relatat că soţul său a fost surprins de către un aparat radar în timp ce conducea cu o viteză peste limita legală şi a fost întrebat dacă aparatul înregistrează deopotrivă persoana care conducea autoturismul, şi in caz contrar, dacă poate să comunice că ea a condus autoturismul, inculpatul răspunzându-i afirmativ după ce, iniţial, a ezitat să răspundă direct, s-a arătat că justificat prima instanţă â reţinut că inculpatul nu avea nici un interes să o determine pe făptuitoare pentru a declara fals, ca atare cel mult participaţia inculpatului poate fi apreciată ca fiind complicitate, răspunsul său afirmativ contribuind, mai degrabă, de fapt la întărirea rezoluţiei infracţionale a făptuitoarei, decât la sădirea rezoluţiei infracţionale în mintea acesteia şi determinarea ei de a trece la executarea hotărârii infracţionale prin declaraţia falsă că ea ar fi condus autoturismul.
Temeinic s-a apreciat că răspunsul inculpatului a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege; într-adevăr, în contextul în care, la data de 3 februarie 2009, inculpatul, fiind de serviciu, avea de soluţionat foarte multe accidente, pentru a pune capăt convorbirii, a dat răspunsul afirmativ naşei sale.
Coroborat cu atitudinea sinceră a inculpatului precum şi cu calitatea activităţii profesională pe care acesta a desfăşurat-o, în decursul timpului, în cadrul I.P.J. Sălaj, ultimele sale calificative anuale fiind de „foarte bun", este evident că fapta sa prezintă un grad de pericol social redus.
Împotriva sus - menţionatei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, solicitând casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, condamnarea inculpatului F.D.V. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 132 din Lege nr. 78/2000 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi instigare la infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 25, raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; susţinând oral un alt motiv de casare, cel prevăzut de art. art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., procurorul a solicitat casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât din minuta şi din dispozitivul sentinţei nu se poate înţelege dacă instanţa de fond îl achită pe inculpat pentru instigare ori pentru complicitate la infracţiune de fals în declaraţii.
Recursul nu este fondat.
1. Confirmarea de către instanţa de apel a soluţiei de achitare - pentru ambele infracţiuni, în concurs real, arătate în dispozitivul Rechizitoriului (abuz în serviciu contra intereselor publice - art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); instigare la infracţiunea de fals în declaraţii - art. 25, raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.) - adoptată de instanţa de fond se apreciază a fi temeinică şi legală (şi totodată, judicios şi convingător motivată) atât în ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, a cărei existenţă este subordonată producerii unei tulburări însemnate bunului mers al uneia dintre entităţile organizatorice publice arătate în art. 248 C. pen. - condiţie în mod evident neîndeplinită în cauză - cât şi în ce priveşte instigarea la infracţiunea de fals în declaraţii, faptă lipsită în mod vădit de importanţă şi în raport cu împrejurarea - temeinic dovedită în cauză - că autoarea declaraţiei false (martora I.A.) luase hotărârea de a săvârşi infracţiunea înainte de „a se consulta" telefonic cu inculpatul (finul său).
2. Motivul suplimentar de casare - formulat oral la dezbaterile în recurs - întemeiat pe art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. nu poate fi luat în discuţie, în condiţiile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen., nefăcând parte - în mod evident - dintre cazurile de casare ce ar putea fi luate în considerare din oficiu în condiţiile – alternative - prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Pentru considerentele ce precedă, având în vedere şi faptul că, verificându-se Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, este nefondat şi a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 32/ A din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4497/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1943/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
