ICCJ. Decizia nr. 1168/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1168/2010
Dosar nr. 2813/54/2009
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Petentul B.V. a formulat plângere împotriva executorului judecătoresc G.G.C. pentru săvârşirea de către acesta a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi purtare abuzivă, infracţiuni prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), respectiv art. 250 alin. (3) C. pen.
Prin ordonanţa nr. 119/P/2009 din 27 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc G.G.C. pentru faptele reclamate de petiţionar şi disjungerea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe M.I. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Nemulţumit de soluţia procurorului, petentul a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen. la procurorul ierarhic superior care prin ordonanţa din 7 august 2009 dată în dosarul nr. 1447/II/2/2009 a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii, soluţia procurorului de caz fiind legală, fundamentată pe actele premergătoare efectuate, din care a rezultat inexistenţa temeiurilor de fapt ori de drept care să contureze existenţa faptelor reclamate în sarcina executorului judecătoresc.
Împotriva acestei soluţii petentul B.V. s-a adresat instanţei de judecată.
Prin sentinţa penală nr. 187 din 15 decembrie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Împotriva hotărârii sus-arătată petiţionarul B.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitându-se casarea hotărârii atacată şi începerea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc.
Verificând sentinţa atacată, în raport de criticile invocate cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Instanţa de fond a constatat că executorul judecătoresc la cererea creditorului M.I., respectând prevederile art. 49-53 din Legea nr. 188/2000 şi dispoziţiile procedural civile a procedat în urma unor somaţii repetate faţă de petentul B.V. la executarea sentinţei civile nr. 3884 din 10 septembrie 2003 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin cu ajutorul organelor de jandarmerie pentru a lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie a unui teren în suprafaţă de 816 mp.
Pentru a respinge plângerea şi a menţine rezoluţia atacată, instanţa a constatat că în mod corect corespunzător probatoriului administrat, organul de urmărire penală a reţinut că faptele pentru care petentul a formulat plângere nu există, executorul judecătoresc îndeplinindu-şi legal atribuţiile de serviciu în limitele competenţei stabilite de lege.
Ca atare, soluţia criticată de petiţionar este temeinică şi legală.
Aşa fiind, menţinând rezoluţia atacată ca urmare a respingerii plângerii formulată de petiţionarul B.V., instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, nesupusă niciunuia din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.V. împotriva sentinţei penale nr. 187 din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1139/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 311/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|