ICCJ. Decizia nr. 1016/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1016/2010
Dosar nr. 2573/36/2008
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală 36 din 22 ianuarie 2007, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 48/118/2005, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata A.Ş.E. - fiica lui E. şi M., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.
S-a constatat că partea vătămată P. SA nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţa a reţinut următoarele:
În actul de inculpare s-a arătat că inculpata A.Ş.E., în calitate de administrator la SC C. SRL, a contribuit în luna septembrie 1998, prin prezenţa sa şi prin angajare de raporturi comerciale cu SC P. SA Năvodari, la inducerea în eroare a rafinăriei, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru soţul său A.E., de foloase materiale injuste.
Instanţa a reţinut că, în perioada 1996-1998, SC C. SRL Bucureşti a desfăşurat activităţi de comerţ cu piese auto şi carbid. în ce priveşte produsele petroliere, instanţa a reţinut că acestea nu au făcut obiectul activităţii acestei societăţi până la contractul cu P. Societatea administrată de inculpată nu avea în proprietate şi nici închiriate spaţii de depozitare destinate produselor petroliere şi nici alte mijloace de transport specifice acestui gen de comerţ.
Din declaraţiile inculpatei şi ale soţului acesteia a rezultat că, în anul 1998, C.I. Ie-a propus ca SC C. SRL să încheie un contract de achiziţie produse petroliere cu SC P. SA, cu plata la 20 de zile, spunând că ar cunoaşte pe cineva la societatea vânzătoare care i-ar putea ajuta la încheierea contractului.
Potrivit înţelegerii cu C.I., inculpata, în calitate de administrator al societăţii, l-a însoţit pe acesta la sediul P. SA. Pe drum, inculpata pretinde că martorul i-a cerut să susţină că este soţie de parlamentar, că societatea deţine mai multe maşini de transport al mărfii şi microbuze pentru transport pasageri, având parc auto.
Alexe Ş.E. a mai arătat că pe drum s-au întâlnit şi cu omul de legătură, G.O., care a discutat cu C.I. şi care Ie-a spus că pot merge să încheie contractul. Acolo, G.O. a intrat în biroul martorului Ţ.G. iar când a ieşit i-a asigurat că încheierea contractului este asigurată. Acea persoană Ie-a cerut actele societăţii, inculpata a susţinut în faţa lui că este soţie de parlamentar, că reprezintă o firmă serioasă, că deţin parc de maşini şi taximetre şi că doresc să facă plata la 20 de zile, cu ordin de plată.
Inculpata a mai susţinut că a fost prezentă la încărcarea mărfii în mai multe rânduri, marfă ce a fost ulterior preluată de soţul său şi de C.I. şi vândută pe la diverse staţii P.
Ulterior, a aflat că banii obţinuţi astfel au fost cheltuiţi de soţul său şi C.I., iar când i-a întrebat pe aceştia cu privire la efectuarea plăţii, A.E. i-ar fi răspuns că nu o priveşte acest aspect. Ulterior, inculpata a şi părăsit domiciliul comun.
Martorul C.I. a arătat că a aflat de la G.O. că SC P. SA caută clienţi pentru vânzare de produse petroliere şi l-a sfătuit pe A.E. să contracteze prin intermediul inculpatei, pentru ca astfel să îi poată plăti o datorie de 300.000.000 lei, pe care o avea la acesta. împreună cu A.Ş.E. au mers la Ţ.G. care a solicitat actele societăţii, inculpata a completat comanda pentru 200 tone benzină şi 400 tone motorină. După ridicarea combustibilului şi revânzarea acestuia, martorul şi-a primit datoria iar după 6 luni de la încheierea contractului l-a întâlnit pe A.E. şi l-a întrebat dacă a achitat marfa, dar acesta i-a răspuns că nu e treaba lui.
În declaraţia dată la data de 16 octombrie 2006, acelaşi martor arată în faţa instanţei că înţelegerea privind contractul cu P. a făcut-o cu A.E., care avea o datorie la martor. A mai susţinut că nu cunoaşte pe G.O. şi pe nimeni altcineva în conducerea P.
Soţul inculpatei, A.E., susţine că înţelegerea cu C.I. a fost ca acesta să se ocupe de plata contravalorii mărfii achiziţionate de la SC P. SA şi tot acesta a fost cel care s-a ocupat de vânzarea mărfii.
Martora B.C. a declarat că a lucrat la Serviciul Reţele Comerciale din cadrul SC P. SA, iar în baza atribuţiilor de serviciu edita contracte de vânzare cumpărare, emitea dispoziţii de livrare. Cu privire la contractul încheiat cu SC C. SRL Bucureşti, martora îşi aminteşte că a primit dispoziţie scrisă de la Ţ.G. să întocmească contractul de vânzare-cumpărare, cu plata ce se va face la maxim 20 de zile de la livrarea produselor petroliere, cumpărătorul garantând cu fila CEC. Martora a mai arătat că a nu a cunoscut pe nici un reprezentant al societăţii dar, din auzite sau „bârfele ce se vehiculau" (pag. 119 dosar urmărire penală), a înţeles că inculpata ar fi soţie de parlamentar.
La dosar există numeroase declaraţii date de martori care au cunoscut, în calitatea lor de şoferi auto, aspecte legate de vânzarea produselor petroliere, dar din depoziţiile acestora nu reiese că au perceput prezenţa inculpatei la vânzarea combustibilului ci doar la ridicarea mărfii de la SC P. SA. Martorul S.V. a declarat că a discutat cu un bărbat care s-a recomandat drept reprezentant al SC C. SRL
Martorul T.G. a arătat că, la data încheierii contractului cu inculpata, deţinea funcţia de şef reţele comerciale. La acesta au venit G.O. împreună cu C.I. şi A.Ş.E., aceasta din urmă manifestându-şi intenţia de a cumpăra produse petroliere, întrucât deţine în Constanţa şi Bucureşti mai multe autovehicule. Carnetul cu file CEC a fost lăsat de inculpată lui G.O., acesta lucrând la Serviciul Financiar. La 20 de zile de la încheierea contractului s-a sistat livrarea iar, după plata parţiala, livrarea s-a reluat.
Martorul G.O. a susţinut că l-a cunoscut pe C.I. prin intermediul lui M.I. şi l-a rugat să îl ajute să deruleze o afacere. Martorul i-a introdus pe C.I. şi pe A.Ş.E. la Ţ.G. şi i-a spus acestuia că inculpata s-ar putea să fie soţie de parlamentar, calitate care îi fusese făcută cunoscută de către C.I. şi de către M. Martorul mai susţine că nu a primit nici un carnet de CEC-uri, dar bănuieşte că a fost lăsată o filă CEC pentru că altfel nu s-ar fi încheiat contractul. După ce a fost livrată marfa şi obligaţia de plată a ajuns la scadenţă, după reluarea livrării, martorul a încercat să ia legătura cu C.I. ca să îl determine să execute obligaţia dar a aflat de la M.I. că acesta se ascunde de teama răzbunării lui A.E.
La judecata în acest ciclu procesual, martorii au menţinut cele declarate cu prilejul audierilor anterior, mai ales că trecuseră deja 8 ani de la data la care s-au petrecut cele relatate. Au existat însă şi nuanţări. De exemplu, martorul Ţ.G. a arătat că este posibil ca acea femeie (inculpata) să îi fi fost prezentată ca soţia unei anumite persoane dar nu îşi mai aminteşte (fila 71, Dosar nr. 1210/2004). Ulterior, în declaraţia dată la 27 februarie 2006 (fila 48, Dosar nr. 1898) a arătat că a auzit un zvon, la momentul încheierii contractului, cum că inculpata ar fi soţie de senator dar nu i-a dat importanţă.
Acelaşi martor a mai arătat că la vremea respectivă, la momentul încheierii contractului cu SC C., important era să găsească clienţi întrucât societatea se desprinsese din alta mai mare şi nu aveau clientelă. Precizările cu privire la modul în care urma să fie valorificat combustibilul nu aveau o greutate prea mare. Se verificau însă actele privind societatea -potenţial cumpărător, de către Serviciul Reţele Comerciale, condus de către martor, dar şi de Serviciul Finanţe, Serviciul Juridic, Serviciul Comercial, directorul comercial. Despre rolul aceloraşi compartimente în încheierea contractului, face vorbire şi martora B.C.
Se reţine în actul de inculpare că inculpata a indus în eroare SC P. SA la încheierea contractului, afirmând că are o activitate prosperă, că are un parc de maşini şi taxiuri, că este soţie de parlamentar.
Pentru a aprecia că inculpata a înşelat reprezentanţii societăţii vânzătoare, este necesar ca acţiunea inculpatei de inducere în eroare să fie determinantă asupra celui înşelat, astfel încât dacă inculpata nu ar fi întreprins o anumită acţiune (în cazul de faţă dacă nu ar fi făcut nişte afirmaţii), reprezentanţii societăţii înşelate nu ar contractat sau executat contractul.
În plus, din afirmaţiile inculpatei trebuie să transpară reaua credinţă - intenţia de inducere în eroare a vânzătorului.
Instanţa a remarcat, examinând declaraţiile martorilor, că nici una din declaraţiile făcute de inculpată cu prilejul încheierii contractului nu a convins reprezentanţii P. să încheie contractul.
Contractul a fost semnat din partea societăţii vânzătoare de 4 persoane din cadrul Serviciului Reţele Comerciale, de Serviciul Finanţe, Serviciul Juridic, Serviciul Comercial. Toate aceste persoane aveau o răspundere în analizarea bonităţii şi credibilităţii clientului potenţial, astfel încât nişte afirmaţii nu puteau avea mai multă greutate decât verificările pe care aceşti factori de decizie şi aceste compartimente erau datori să le întreprindă.
Aceste verificări fie nu au fost făcute sau, din contră, s-au efectuat fără ca societatea inculpatei să fie înregistrată în vreo bancă de date ca fiind rău-platnică.
În plus, aşa cum o arată declaraţiile martorilor, momentul în care s-a încheiat contractul corespunde unei perioade în care SC P. SA se desprinsese dintr-o altă societate şi era interesată în a-şi găsi proprii clienţi, în a-şi forma propria piaţă de vânzare a produselor petroliere, scop la care conlucrau toţi angajaţii, aducând clienţi, care nu erau chiar atât de drastic selectaţi. Reprezentanţii societăţii P. SA şi-au asumat riscul contractului, riscul de a contracta cu un cumpărător poate nu suficient verificat.
Cât priveşte „greutatea" şi natura determinantă a acelor afirmaţii, instanţa a remarcat din chiar declaraţiile martorilor, că aceştia nu le-au dat importanţă. Astfel, circula zvonul că inculpata A.Ş.E. ar fi soţie de senator, dar martorii au declarat că nu în considerarea acelei calităţi au încheiat contractul. De asemenea, martorul Ţ.G. a susţinut că nu interesa ce va face cumpărătorul cu marfa pe care i-o vindea, dacă avea posibilitatea de valorificare rapidă, dacă exista în realitate acel parc de taxiuri şi maşini.
Instanţa a apreciat că nu există o dovadă certă a intenţiei inculpatei de a induce în eroare firma vânzătoare prin afirmaţiile făcute, câtă vreme cunoştea faptul că există o posibilitate de valorificare rapidă a combustibilului, prin înţelegerea existentă între M.I. şi A.E., potrivit căreia primul punea la dispoziţia soţilor A. mai multe maşini de transport a mărfii. A afirma că derulează o afacere prosperă nu este neapărat dovada relei-credinţe, ci poate fi o susţinere animată doar de dorinţa de a părea un partener cât mai puternic, din dorinţa de a încheia acel contract important fără să rezulte şi intenţia inculpatei de a induce în eroare contractantul prin neplata preţului.
Nu rezultă din actele dosarului că inculpata A.S.E. ar fi avut cunoştinţă şi despre o eventuală înţelegere a lui A.E. cu C.I. de a nu executa contractul, că ar fi fost parte la o astfel de înţelegere.
B. Prin Decizia penală nr. 32/P din 12 martie 2008, Curtea de Apel Constanta, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta împotriva sentinţei penale nr. 36 din 22 ianuarie 2007, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul penal nr. 48/118/2005, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Procedând la soluţionarea cauzei, Tribunalul Constanţa a pronunţat sentinţa penală nr. 1 din 4 ianuarie 2005 prin care a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.
Apelul declarat de inculpată împotriva acestei sentinţe penale a fost admis prin Decizia penală nr. 229 din 13 septembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa care a desfiinţat sentinţa penală atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanţa pentru rezolvarea fondului cauzei cu respectarea dispoziţiilor privind procedura de citare şi dreptul la apărare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că sentinţa penală apelată nr. 36 din 22 ianuarie 2007, pronunţată de Tribunalul Constanţa în cel de-al doilea ciclu procesual este legală şi temeinică.
Curtea, şi-a însuşit motivele prezentate de instanţa de fond în pronunţarea soluţiei criticate de parchet.
Faţă de mijloacele de probă existente la dosar, în mod corect prima instanţă a dispus achitarea inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.
S-a reţinut că Tribunalul Constanta, analizând temeinic materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, a apreciat în mod corect că în cauză nu rezultă cu certitudine intenţia inculpatei de a induce în eroare prin afirmaţiile sale pe contractantul - vânzător SC P. SA Năvodari pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare produse petroliere şi nici intenţia acesteia de a nu plăti preţul mărfii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.
Pentru existenta infracţiunii de înşelăciune în convenţii este necesar ca acţiunea inculpatului de inducere în eroare să fi determinat încheierea sau executarea contractului în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul.
În cauză, din probele administrate şi din declaraţiile martorilor invocaţi de apelant B.C., G.M., C.C., T.G., nu rezultă că afirmaţiile inculpatei cu prilejul încheierii contractului de vânzare cumpărare ar fi convins pe reprezentanţii vânzătorului să încheie contractul în condiţiile date.
Reiese că, dimpotrivă, în acea perioadă societatea vânzătoare era interesată în crearea unei pieţe proprii de desfacere a mărfii după desprinderea dintr-o altă societatea, iar activitatea de verificare a bonităţii şi credibilităţii clientului făcându-se superficial.
Cum în speţă nu s-a făcut dovada relei credinţe a inculpatei cu ocazia încheierii si executării contractului, nu se poate reţine nici existenţa unei acţiuni de inducere sau menţinere în eroare a SC P. SA Năvodari şi, deci, nici săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
C. Prin Decizia penală nr. 3311 din 20 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 32/ P din 12 martie 2008, a casat Decizia şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, menţinând actele procedurale îndeplinite până la termenul din 6 septembrie 2007.
D. Cu ocazia dezbaterii în rejudecare a apelului declarat de Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor o problema vizând neregularitatea actului de sesizare a primei instanţe, în sensul neconcordanţei dintre numele conceptat al inculpatei în rechizitoriu, ca fiind acela de A.Ş.M. (E.), în raport de numele conceptat de prima instanţă în hotărârea pronunţată, respectiv A.Ş.E., nume ce concordă cu cel menţionat în actul de legitimare prezentat.
Cu privire la aceasta problemă, instanţa de apel a apreciat că nu poate constitui un motiv de admitere al apelului, invocat din oficiu de instanţă, întrucât celelalte date de stare civilă menţionate atât în actul de sesizare a primei instanţe, cât şi în hotărârea pronunţată de aceasta coincid, astfel încât nu mai există dubiu cu privire la persoana trimisă în judecată şi cu privire la care s-a pronunţat o hotărâre în primă instanţă.
Prin Decizia penală nr. 67/ P din 11 septembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 36 din 22 ianuarie 2007, pronunţată de Tribunalul Constanţa
Pentru a decide astfel, pe fondul apelului, curtea a analizat criticile formulate de către apelant, în raport de probele administrate în cauză, atât în ciclurile procesuale anterioare, cât şi cu ocazia soluţionării prezentului apel. Astfel, instanţa de apel a constatat că, pe de o parte inculpata, chiar dacă a menţionat, deşi cu un grad redus de veridicitate, în faţa angajaţilor SC C.P. SA Năvodari, că ar fi soţie de senator, această afirmaţie nereală nu a determinat în nici un fel încheierea de contracte de furnizare carburanţi între SC C.P. SA Năvodari şi SC C. SRL Bucureşti, al cărei delegat era inculpata, furnizorul de produse petroliere la acea dată având o politică de marketing agresivă şi permisivă, în sensul de a favoriza încheierea relaţiilor comerciale specifice cu toate persoanele care doreau să cumpere carburanţi, în scopul obţinerii unei cote mai mari de piaţă şi a lichidării unor stocuri de carburanţi, pentru obţinerea de profit şi realizarea obiectivelor economice financiare propuse şi asumate de către acţionariat.
Relevante sunt în acest sens declaraţiile martorilor T.G., C.C., B.C., G.M., ascultaţi nemijlocit de către instanţă, ce se coroborează şi cu declaraţiile inculpatei şi cu faptul obţinerii unui titlu executoriu de către comerciantul furnizor fată de debitorul beneficiar.
Activitatea premergătoare încheierii contractelor de furnizare carburanţi se înscrie în cadrul normal al negocierilor uzuale dintre comercianţi din acest domeniu, raporturile juridice încheiate între părţi fiind supuse şi respectând regulile comerciale uzuale, inclusiv cele privind riscul acceptat al vânzătorului privind recuperarea cu greutate sau întârziere a preţului ce i se cuvenea.
Ca atare, în raport de aceste elemente de fapt, instanţa de apel a apreciat că, în cauză, nu poate fi exercitată acţiunea penală faţă de inculpată privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţie, în modalitatea inducerii în eroare cu ocazia încheierii contractului, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., întrucât se constată incidenţa art. 10 lit. d) C. proc. pen., fapta inculpatei neîntrunind elementele constitutive ale infracţiunii, nici sub aspectul laturii obiective (inexistenta producerii unei erori de fapt determinante la încheierea convenţiei), nici sub aspectul laturii subiective (inculpata acţionând fără a avea în vedere prejudicierea cocontractantului prin producerea unor foloase ilicite pentru sine sau pentru altul).
E. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate pentru motivele prezente pe larg în motivele scrise precum şi oral, astfel cum rezultă din practicarea prezentei decizii.
În esenţă, s-a motivat că judecătorul care a soluţionat fondul cauzei, în al doilea ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 36 din 22 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanţa, a pronunţat şi sentinţa penală nr. 2474 din 28 decembrie 2001 a Judecătoriei Constanţa prin care a soluţionat cauza penală privind pe soţul inculpatei, A.E., trimis în judecată pentru aceeaşi faptă, ocazie cu care a făcut aprecieri şi cu privire la participaţia penală a inculpatei din prezenta cauză.
S-a mai arătat că această critică a fost formulată şi în apel, însă instanţa de apel a omis să se pronunţe pe acest aspect prin Decizia recurată.
În subsidiar, s-a criticat greşita soluţie de achitare a inculpatei ca urmare a unei grave erori de fapt comise de instanţa de fond şi de apel.
Examinând hotărârile recurate în raport de criticile formulate, prin prisma cazurilor decasare prev. de art. 3859 pct. 3, teza ultimă şi art. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că judecătorul M.L.A. (fostă T.) care a soluţionat fondul prezentei cauze, prin sentinţa penală nr. 36 din 22 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanţa, s-a aflat în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 47 alin. (2) C. proc. pen., întrucât şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauză. Mai exact, magistratul în cauză a participat la soluţionarea Dosarului penal nr. 832/2001 al Judecătoriei Constanţa (sentinţa penală nr. 2474 din 28 decembrie 2001), având ca obiect soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul A.E., soţul inculpatei, trimis în judecată pentru săvârşirea în calitate de autor a infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., pentru care a fost trimisă ulterior în judecată şi inculpata, în varianta complicităţii, ca formă a participaţiei penale.
Examinând considerentele sentinţei penale nr. 2474 din 28 decembrie 2001 a Judecătoriei Constanţa, privind pe inculpatul A.E., soţul inculpatei, se constată că la fila 7 alin. ultim, se reţine că „Instanţa apreciază că dacă a existat o acţiune de inducere în eroare, aceasta aparţine administratorului societăţii A.Ş.E. care s-a ocupat de semnarea contractului şi ar fi trebuit să execute obligaţiile cumpărătorului, de plată a preţului şi de preluare a mărfii."
În atare situaţie, este evident că judecătorul fondului şi-a exprimat părerea cu privire la soluţia care s-ar putea da în cauza privind pe inculpata A.Ş.E., ce a fost soluţionată ulterior, iar împrejurarea că declaraţia de abţinere a magistratului respectiv a fost respinsă prin încheierea din 16 februarie 2006 dată în Dosarul nr. R1898/2005 (48/118/2005) al Tribunalului Constanţa nu împiedică analizarea existenţei cazului de incompatibilitate în căile de atac, întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 361 alin. (2) şi (3) şi, respectiv, art. 3851 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., potrivit cu care încheierile pot fi atacate cu apel /recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, iar apelul/recursul făcut împotriva sentinţei/deciziei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor.
Susţinerea apărării inculpatei potrivit cu care critica privind existenţa cazului de incompatibilitate nu poate fi luată în considerare întrucât a fost formulată direct în recurs, nu poate fi primită, având în vedere că, pe de o parte, a fost invocată şi în faţa instanţei de apel care, cu toate că nu a soluţionat-o, a solicitat opinia părţilor cu privire la autoritatea de lucru judecat a încheierii prin care s-a respins o declaraţie de abţinere, iar, pe de altă parte, fiind vorba despre dispoziţii ce au consecinţe directe asupra compunerii instanţei, încălcarea acestora este sancţionată în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi poate fi invocată în orice fază a procesului.
Ca atare, întrucât la soluţionarea cauzei în fond a participat un judecător ce se afla în cazul de incompatibilitate prev. de art. 47 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului sub acest aspect este întemeiat şi urmează a fi admis.
Cum admiterea recursului în ipoteza la care face referire cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 3, teza ultimă C. proc. pen. are drept consecinţă casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cercetarea celorlalte motive de recurs este inutilă, urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat în cauză, va casa Decizia recurată, precum şi sentinţa penală nr. 36 din 22 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanţa şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond - Tribunalul Constanţa.
Conform dispoziţiilor. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 67/ P din 11 septembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe inculpata A.Ş.E.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 36 din 22 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanţa şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond - Tribunalul Constanta.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 823/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3866/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
