ICCJ. Decizia nr. 1058/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1058/2010
Dosar nr. 3620/120/2008
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Prin sentinţa penală nr. 380/2009 a Tribunalului Dâmboviţa, inculpatul R.l.C. a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru omor calificat, precum şi pentru lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu art. 33 lit. a) C. pen., (parte vătămată T.M.A.) a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare.
Ca pedeapsă complementară, în baza art. 175 alin. (1) teza finală C. pen. şi art. 65 alin. (2) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei.
Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive de la 15 ianuarie 2008 la zi.
În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către părţile civile N.M., N.S., şi P.A.E., a sumei de 35.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi a sumei de 80.000 lei reprezentând despăgubiri morale.
În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă T.M.A. sumei de 6.000 lei, cu titlu de daune morale.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea părţii civile T.M.A. privind acordarea despăgubirilor materiale.
În baza art. 190 şi art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către martorul N.G., a contravalorii în lei, la data plăţii, la cursul B.N.R., a sumei 725,97 lire sterline.
A fost obligat inculpatul la plata către Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte a sumei de 202,72 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea victimei N.L., precum şi a sumei de 434,59 lei reprezentând cheltuieli spitalizare ocazionate de internarea în aceeaşi unitate spitalicească a părţii vătămate T.M.A.
În baza art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către părţile civile N.M. şi N.S. a acumulatorului de telefon mobil marca N., provenit de la telefonul mobil aparţinând victimei N.L.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4400 lei din care suma de 3260 lei reprezintă cheltuielile judiciare stabilite pe parcursul urmăririi penale, 135 lei contravaloarea expertizei medico-legale a inculpatului dispusă parcursul judecăţii şi 40 lei reprezentând contravaloarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, ultimele două sume (135 şi 40 lei) care au fost avansate din fondurile M.J.L.C. către I.N.M.L. M.M. şi respectiv Baroului Dâmboviţa.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că la data de 14 ianuarie 2008 inculpatul s-a întâlnit cu mai mulţi prieteni în Pizzeria F. din Târgovişte, unde a consumat, potrivit propriilor susţineri, o bere şi trei pahare de vin, se afla deja sub influenţa alcoolului, încă de la sosire, aşa cum au arătat martorii C. şi R.C.
Împreună cu el, în local au mai fost martorii M.A.O., B.A., R.S.M., B.O., dar şi N.L.A. şi l.M.A., toţi stând la aceeaşi masă cu R.C.
Potrivit declaraţiilor tuturor celor menţionaţi, între inculpat şi T.A.M. au avut loc discuţii în contradictoriu, care au pornit de la glume pe care T. le făcea pe seama sa, glume care l-au supărat pe acesta din urmă, aşa cum chiar el a relatat.
Discuţiile au degenerat în ceartă, pe un ton ridicat, care a atras atenţia nu numai barmanului, care Ie-a cerut să părăsească localul, chiar şi lui R.C., care, pentru a pune capăt disputei, a spart o scrumieră.
De altfel, şi martora S.R. (fila 244) audiată la solicitarea inculpatului, a arătat că se afla în pizzerie, la momentul sosirii unui grup de persoane, printre care l-a identificat şi pe inculpat, grup care ulterior s-a luat la ceartă.
Conform depoziţiei inculpatului, în timpul discuţiilor pe care Ie-a avut cu T.A., acesta l-ar fi ameninţat şi chiar l-ar fi sunat pe N.L., care plecase între timp, cerându-i să se întoarcă pentru "a-l lua pe sus".
Susţinerile inculpatului au fost confirmate de către martorul R.C. (filele 145-146 dosar urmărire penală), care a arătat că a plecat pentru câteva momente din local, iar când s-a întors, inculpatul i-a spus că T. îl sunase pe N.L. şi atunci a intuit că apelul telefonic nu reprezenta decât o chemare a celui împreună cu care T. intenţiona să se răzbune pentru discuţia care degenerase.
A observat ulterior, că grupul de tineri s-a reîntors, însoţit de N.L., ocazie cu care i-a cerut socoteală lui T. pentru apelul telefonic făcut întrebându-l şi pe N. dacă doreşte să facă scandal. Intervenţia sa i-a potolit pe combatanţi, care i-au spus că doresc să plece acasă, el întorcându-se în local, unde a mai rămas cu inculpatul încă câteva minute.
Potrivit depoziţiei martorului M.A. (filele 160 dosar urmărire penală şi 99 dosar fond) în timp ce se afla de serviciu în postul de pază, a observat ieşind din pizzerie un grup de tineri, compuşi din 5-6 persoane, pe care i-a auzit discutând cu privire la intenţia unuia dintre ei, pe care îl porecleau J. (T.A.), şi care se afla în stare evidentă de ebrietate, de a se întoarce în pizzerie pentru a se batel cu altcineva, în cele din urmă grupul îndreptându-se către P.M. Martorul a mai arătat în depoziţia dată la instanţă că a văzut în preajma pizzeriei o maşină marca T.
Ulterior plecării din local, grupul de tineri în care se aflau părţile vătămate mers în direcţia C., conform depoziţiilor tuturor şi, în timp ce se aflau apropierea staţiei de taxiuri din acea zonă, în dreptul lor a oprit o maşină V.T., din care a coborât inculpatul şi martorii S.A. şi A.V., ultimii doi rămaşi lângă maşină.
Potrivit declaraţiilor celor prezenţi la faţa locului, inculpatul s-a îndreptat către părţile vătămate, care mergeau împreună, ceilalţi îndepărtându-se în fugă la vederea lui şi a lovit cu un obiect ascuţit, descris ca fiind o sabie sau o baionetă, mai întâi pe victima N.L. şi apoi pe T.A., după care s-a urcat în maşină şi a plecat cu cei cu care venise.
Instanţa de fond a mai precizat că nu poate fi primită susţinerea inculpatului că ar fi părăsit locul faptei pe jos, toţi cei prezenţi declarând că a plecat cu automobilul menţionat, cu excepţia ocupanţilor maşinii, care au precizat că l-au lăsat acolo unde i-a rugat, după care au plecat.
Mai menţionează instanţa de fond că niciun martor audiat nu a putut preciza dacă inculpatul avea asupra sa în pizzerie, un obiect de genul celui cu care a atacat victimele, aceştia descriind îmbrăcămintea sa, ca fiind una lejeră, fără a se observa un astfel de corp tăietor-înţepător.
Raportul medico-legal de necropsie a relevat, raportat la morfologia plăgii, că obiectul care a provocat-o prezenta vârf ascuţit şi o margine tăioasă, aşa cum a descris, de altfel, şi inculpatul baioneta sa şi care a acţionat pe o lungime de circa 30 cm.
Totodată, raportul de constatare medico-legală a menţionat că leziunea pe care a prezentat-o T. a fost produsă prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, ca de exemplu: cuţit, briceag, etc.
În aceste condiţii, având în vedere că arma nu a fost găsită, faţă de concluziile actelor medicale şi descrierea obiectului făcută de către cei care l-au observat, nu poate fi exclusă susţinerea inculpatului că ar fi avut-o tot timpul la el, mai ales, că a declarat că, datorită unor conflicte anterioare, o purta mereu asupra sa .
Prin urmare, nu a fost primită solicitarea de a se schimba încadrarea juridică a infracţiunii în omor săvârşit cu premeditare, prev. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. a) C. pen., nefiind întrunite condiţiile prevăzute de lege în acest sens.
Astfel, pentru existenţa premeditării este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, şi anume: luarea rezoluţiei infracţionale trebuie să precedată un oarecare interval de timp (care trebuie să fie mai îndelungat decât cel obişnuit) acţiune agresivă; chibzuirea infractorului trebuie să fie suficientă - în acest interval el meditează asupra modului în care va săvârşi acţiunea infracţională şi asupra mijloacelor pe care le va folosi, iar hotărârea luată anterior trebuie să se concretizeze în anumite activităţi de pregătire, care trebuie să fie de natură a înlesni săvârşirea infracţiunii.
În cauză, aceste condiţii nu sunt îndeplinite. între momentul la care a avut loc cearta între inculpat şi partea vătămată T.A. şi cel în care a acţionat inculpatul nu a trecut un interval de timp suficient de îndelungat pentru ca inculpatul să poată medita asupra modului în care să acţioneze şi asupra mijloacelor folosite, actele şi lucrările dosarului prezentând o derulare a evenimentelor succedate într-un interval mic de timp, necesar doar parcurgerii unei distanţe mici de spaţiu între locul unde a avut loc disputa verbală şi cel al agresiunii fizice, timp în care inculpatul a rămas în local cu R.C. şi apoi imediat s-a îndreptat cu autoturismul spre locul faptei.
Nu a rezultat din nicio probă că inculpatul a întreprins acţiuni de pregătire a săvârşirii faptei, respectiv, că s-ar fi deplasat într-un anumit loc pentru a se înarma, prezenţa alături de el a lui S.A. şi A.V. datorându-se doar trecerii lor prin zona pizzeriei, aşa cum a arătat paznicul M.A.
La individualizarea pedepselor ce i-au fost aplicate inculpatului, instanţa de fond a ţinut cont de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, infracţiunea de omor fiind considerată deosebit de gravă, de împrejurările comiterii lor, dar şi de persoana inculpatului, care a recunoscut şi regretat cele întâmplate şi este cunoscut cu antecedente penale, apreciat de către cunoscuţi ca un băiat ascultător până la o anumită vârstă, crescut în condiţii bune şi care nu crea probleme printre vecini, conform depoziţiei martorului S.P.
Având în vedere circumstanţele reale şi personale, s-a apreciat că reeducarea şi resocializarea inculpatului poate avea loc numai prin aplicarea unor pedepse privative de libertate într-un cuantum peste minimul prevăzut de textele de lege incriminatoare.
Întrucât faptele au fost săvârşite în concurs, înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, s-a reţinut incidenţa disp. art. 34 C. pen., dispunându-se contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea.
În raport de disp. art. 175 alin. (1) teza finală C. pen. şi art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului i-au fost interzise, ca pedeapsă complementară drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă considerată suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de legea penală.
Arestarea preventivă a inculpatului la data de 15 ianuarie 2008, de către Tribunalul Dâmboviţa, în baza încheierii nr. 1, pronunţată în Dosarul nr. 4781120/2008, impune deducerea din pedeapsa aplicată a prevenţiei la zi, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), dar şi aplicarea disp. art. 350 C. proc. pen., referitoare la menţinerea stării de arest a inculpatului.
În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa de fond a reţinut că, potrivit disp. art. 998 şi urm. C. civ., cel care produce un prejudiciu este obligat a-l repara.
Din probele administrate de către familia victimei N.L. a rezultat că aceasta au efectuat toate datinile legate de înmormântarea fiului şi fratelui lor, respectiv, au efectuat parastase şi pomeniri conform obiceiurilor creştineşti, la care au participat numeroase persoane, care au primit nu numai alimente, dar şi haine şi mobilier, se impune ca sumele cheltuite cu aceste ocazii să fie recuperate de la cel care Ie-a pricinuit prin fapta sa, respectiv de la inculpat.
Astfel, martorii D.R.V. şi S.C. au relatat că au participat la toate comemorările victimei, respectiv la parastasul din ziua înmormântării, alături de circa 150 de persoane, care au servit apoi masa şi au primit pachete cu alimente la plecare, cheltuindu-se cu acea ocazie circa 100 milioane lei; dar şi la pomeni, unde participau circa 50-60 persoane şi se cheltuia de fiecare dată înjur de 30 milioane lei, cei doi participând şi la cumpărăturile care s-au efectuat, având astfel cunoştinţă direct de sumele avansate.
Declaraţiile martorilor cu privire la banii cheltuiţi au fost susţinute de facturile fiscale şi bonurile depuse la dosarul cauzei.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat ca fiind întemeiată cererea de constituire de parte civilă formulată de părinţii victimei, N.M. şi N.S., dar şi sora acestuia, P.A.E., toţi având contribuţie la buna desfăşurare a comemorărilor, situaţie în care, conform art. 14 C. proc. pen. rap. art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 35.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.
Întrucât prin decesul fiului şi al fratelui, părţile civile au suferit o grea pierdere prezenţa celui decedat neputând fi înlocuită, s-a apreciat că se impune ca aceştia beneficieze şi de o reparaţie morală din partea inculpatului, ţinând seama momentele prin care au trecut şi pe care trebuie să le suporte în continuare, în urma dispariţiei celui drag, iar suma obţinută de la inculpat urmând să reprezinte, compensaţie de natură a atenua suferinţa, fără a se constitui însă într-o îmbogăţire fără justă cauză.
În aceste condiţii, s-a apreciat că suma de 80.000 lei, la care inculpatul a fost obligat cu titlu de daune morale către părţile civile menţionate, este de natură să acopere din punct de vedere material pierderea suferită.
În ceea ce-l priveşte pe partea civilă T.M.A., se reţine că deşi acesta a solicitat admiterea de probe în dovedirea pretenţiilor civile, nu a înţeles să depună niciun act şi nici nu a prezentat martori în vederea audierii, situaţie în care cererea sa, de acordare a despăgubirilor materiale, a fost apreciată ca neîntemeiată.
Actele medicale existente la dosarul cauzei făcând dovada unei suferinţe înregistrate de acesta în urma intervenţiei chirurgicale la care a fost suspus şi apoi pe perioada refacerii capacităţii sale, a considerat instanţa de fond că se impune ca şi acesta să beneficieze de o reparaţie din partea inculpatului, pentru traumele produse, în raport de cele menţionate, suma de 6000 lei fiind apreciată ca suficientă pentru a se constitui într-o reparaţie îndestulătoare, care să asigure un plus de confort.
Ţinând seama de faptul că victima N.L. a fost internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte la secţia de chirurgie, cheltuielile ocazionate de internarea sa ridicându-se la suma de 202,72 lei, iar T.M.A. a fost internat în acelaşi spital, în perioada 15 ianuarie - 18 ianuarie 2008, cheltuielile cu spitalizarea sa ridicându-se la suma de 434,59 lei, inculpatul a fost obligat şi la repararea acestor prejudicii, înregistrate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte.
Actele şi lucrările de urmărire penală dovedind că de la locul săvârşirii faptei a fost ridicat un acumulator de telefon mobil, marca N., provenit de la telefonul mobil aparţinând victimei N.L.A., în baza art. 169 C. proc. pen., acest bun a fost restituit părinţilor victimei.
Instanţa a dispus citarea în cauză ca martor a lui N.G., fratele victimei, reţinut în această calitate în rechizitoriu, şi faţă de dovezile depuse de el la dosarul cauzei, respectiv că a fost nevoit să se deplaseze în vederea prezentării în instanţă la Londra, unde lucrează, prezentând în acest sens un bilet de avion, dar şi dovada ultimei remuneraţii de la locul de muncă, în baza disp. art. 190 şi art. 191 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului şi la plata contravalorii în lei, la data plăţii, la cursul B.N.R., a sumei de 725,97 lire sterline, reprezentând valoarea biletului de avion şi a zilelor de muncă pierdute de către martor cu deplasarea sa în ţară.
Împotriva acestei soluţii au declarat apel atât inculpatul cât şi părţile civile. în final căile de atac exercitate au fost respinse ca nefondate.
În continuare părţile civile P.A.E., N.S., N.M., precum şi inculpatul au înţeles a formula în cauză şi calea de atac ordinară a recursului.
Părţile civile, în dezvoltarea doar în scris a motivelor de recurs, fără a se prezenta în faţa instanţei, au solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de omor reţinută în sarcina inculpatului urmând să se reţină şi premeditarea ca agravantă a acestei fapte penale. Astfel, s-a precizat că din declaraţiile martorilor rezultă că inculpatul s-a înarmat ulterior părăsirii localului în care s-a certat cu victima iar arma a luat-o din autoturismul T. în care se aflau mai mulţi prieteni ai inculpatului. în acest autoturism inculpatul s-a urcat după ce a părăsit localul, în apropierea staţiei din zona C., fiind preluat de către aceşti prieteni.
De asemenea s-a apreciat că pedeapsa aplicată este mult prea redusă faţă de infracţiunea comisă dar şi faţă de pierderea suferită de către părţile civile.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a menţionat că nici o sumă nu poate considerată suficientă pentru o faptă ca cea a inculpatului şi s-a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 350.000 lei daune morale, având în vedere că victima unui accident rutier poate fi despăgubită de societatea de asigurare cu până la 400.000 lei, ar întări convingerea unor oameni simpli că s-a făcut dreptate.
În motivarea recursului formulat inculpatul s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate, precizând că a recunoscut comiterea infracţiunii pe care o regretă.
Examinând recursurile formulate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor invocate în funcţie de cazurile de casare de la art. 3859 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că ambele căi de atac sunt nefondate astfel cum se va arăta în continuare.
Situaţia de fapt a fost în mod corect reţinută de către instanţa de fond prin coroborarea tuturor probelor existente la dosarul cauzei.
Referitor la încadrarea juridică criticată de către părţile civile, se consideră că şi aceasta se circumscrie normelor penale ce reglementează instituţia omorului şi se pliază pe situaţia de fapt reţinută. Părţile civile au considerat că activitatea inculpatului a presupus premeditare, premeditare care ar fi avut loc între momentul părăsirii localului şi momentul în care a lovit-o pe victima N.L.
Sunt de reiterat împrejurările juridice prezentate în acest sens de către instanţa de apel în sensul că, din acest punct de vedere, din jurisprudenţa I.C.C.J. şi mai precis din Decizia penală nr. 3505 din 3 noiembrie 2008 a acestei instanţe rezultă că pentru existenţa premeditării este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: luarea rezoluţiei infracţionale trebuie să preceadă cu un oarecare interval de timp (care trebuie să fie mai îndelungat decât cel obişnuit) acţiunea agresivă, chibzuirea infractorului trebuie să fie suficientă (în acest interval făptuitorul meditează asupra modului în care va săvârşi acţiunea infracţională şi asupra mijloacelor pe care le va folosi) iar hotărârea luată anterior trebuie să se concretizeze în anumite activităţi de pregătire care să fie de natură a înlesni săvârşirea infracţiunii.
Probatoriile administrate în cauză nu au putut stabili cu certitudine, aşa cum menţionează şi instanţa de fond, dacă inculpatul a purtat arma cu care a lovit pe cele două victime asupra sa sau că acesta ar fi luat acea armă din autoturismul T. în care s-a urcat şi care a sosit la staţia de taxiuri în urma telefonului dat de acesta aşa cum susţin părţile civile. Neputându-se stabili cu certitudine din probatorii această situaţie de fapt, s-a dat întâietate declaraţiei inculpatului care exclude premeditarea. Timpul care s-a scurs între cele două momente nu a fost destul de îndelungat în care inculpatul să chibzuiască, să mediteze asupra modului şi mijloacelor pe care le va folosi. Iar pe de altă parte, nu a existat nici o activitate de pregătire de natură a înlesni comiterea infracţiunii. Respectiva perioadă de timp a fost destul de scurtă.
Reţinând situaţia de fapt astfel cum a fost expusă de către tribunal, se consideră şi la nivelul instanţei supreme, aşa cum mai sus s-a menţionat, că încadrarea juridică dată de către instanţa de fond este cea corectă, cum de altfel sunt şi pedepsele aplicate.
Sub acest din urmă aspect, este de constatat că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii celei mai grave respectiv de omor calificat, pedeapsă care se situează peste minimul special prevăzut de lege. La individualizarea acestei pedepse, instanţa de fond a reţinut toate criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dând eficienţă atât pericolului social al faptei comise de inculpat dar şi circumstanţelor personale ale acestuia.
Nu sunt de făcut comentarii pedeapsa fiind echilibrat dozată, fără a accepta criticile în acest sens atât din partea victimelor cât şi cele din partea inculpatului.
Din punct de vedere al laturii civile, este de apreciat că suma de 80.000 lei cu titlu de daune morale acordate părţilor civile este în măsură să acopere din punct de vedere nepatrimonial pierderea suferită de către părinţii şi sora victimei.
Nu este de neglijat remarca instanţei de fond conform căreia "pierderea suferită rămâne oricum în sufletul familiei" viaţa unei fiinţe umane dragi, neputând fi compensată cu acordarea nici unei sume de bani.
Referirea părţilor civile apelante la cuantumul prevăzut în normele de aplicare a legii asigurărilor ce poate fi acordat victimelor unui accident rutier este exagerat reprezentând până la urmă un plafon maxim legal, ori aşa cum se cunoaşte din practica constată a instanţelor judecătoreşti în general acest plafon maxim reprezintă un reper, o orientare şi nu o destinaţie efectivă şi concretă.
Având în vedere cele de mai sus expuse, este de considerat că toate recursurile sunt nefondate urmând să fie respinse cu această motivaţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsă perioada arestării preventive a inculpatului de la 15 ianuarie 2008 la zi, data pronunţării.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile P.A.E., N.S., N.M. şi inculpatul R.l.C. împotriva Deciziei penale nr. 104 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul R.l.C.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 ianuarie 2008 la 19 martie 2010.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumelor de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1056/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 109/2010. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
