ICCJ. Decizia nr. 1056/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1056/2010

Dosar nr. 2174/122/2007

Şedinţa publică din 19 martie 2010

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 204/2009 a Tribunalului Giurgiu inculpatul l.A.M. a fost condamnat la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă penală nr. 204/2009 a Tribunalului Giurgiu inculpata M.A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în forma complicităţii, şi 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea vătămată S.A.L.I. ca nefondată.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii să plătească statului câte 800 lei fiecare cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză, prima instanţă a reţinut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei că, în perioada octombrie 2004 -ianuarie 2005, inculpaţii l.A.M. şi M.A.M., au racolat, transportat, cazat şi exploatat sexual pe teritoriul Italiei, în localitatea Bologna, pe partea vătămată S.A.I. şi pe numita P.A.L., inculpatul l.A.M. propunându-i părţii vătămate S.A.I. să meargă cu el în Italia pentru a lucra ca menajeră, spunându-i totodată că va locui în Italia împreună cu el şi prietena sa inculpata M.A.M., în oraşul Bologna, partea vătămată fiind de acord cu propunerea inculpatului care i-a adus la cunoştinţă şi faptul că împreună cu ea va merge în Italia şi numita l.N.

Inculpatul l.A.M. s-a ocupat de eliberarea paşaportului părţii vătămate, cheltuielile ocazionate de obţinerea documentului ca şi de transportul părţii vătămate în Italia fiind suportate de inculpat, transportul fiind efectuat cu un microbuz al firmei SC L.T. din Giurgiu, în Bologna partea vătămată S.A.I. şi numita l.N. fiind cazate în apartamentul celor doi inculpaţi din Bologna, Italia. A doua zi după sosirea celor două în Italia, inculpatul l.A.M., Ie-a adus la cunoştinţă că nu au unde să se angajeze, că îi sunt datoare cu suma de 1000 euro fiecare, sumă cheltuită pentru obţinerea paşapoartelor şi transportul lor şi că singura posibilitate de returnare a banilor era aceea de a se prostitua, după această discuţie inculpatul Ie-a luat paşapoartele şi Ie-a obligat să iasă pe stradă să se prostitueze în folosul lui şi al prietenei sale, inculpata M.A.M.

Partea vătămată S.A.I. şi numita l.N. au fost forţate să se prostitueze sub supravegherea inculpatului l.A.M. şi a unui cetăţean albanez, banii încasaţi în urma practicării prostituţiei fiind luaţi de cei doi inculpaţi, iar atunci când partea vătămată S.A.I. i-a adus la cunoştinţă inculpatului l.A.M. că vrea paşaportul pentru a se putea întoarce în ţară acesta a refuzat să-i dea paşaportul, a lovit-o şi obligat-o să se prostitueze în continuare, ameninţând-o că o va vinde unor cetăţeni albanezi dacă va încerca să plece, partea vătămată reuşind să plece de la cei doi inculpaţi ajutată fiind de reprezentanţi ai Fundaţiei P.G. pe care i-a întâlnit pe stradă şi care i-au spus că, dacă doreşte să nu mai fie exploatată sexual să meargă cu ei, ceea ce de altfel a şi făcut partea vătămată, care în prezenţa unui reprezentant al acestei fundaţii a depus o plângere la poliţia din localitatea San Lasaro din Italia, fundaţie de unde a reuşit să se întoarcă în tară în urma obţinerii titlului de călătorie de la Ambasada României în condiţiile în care inculpatul nu i-a restituit paşaportul.

Nici unul dintre inculpaţii audiaţi în cauză nu au recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, însă declaraţiile acestora nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.

Inculpatul l.A.M. a recunoscut prin declaraţiile date că spre sfârşitul anului 2004 a organizat deplasarea părţii vătămate S.A.I. în Italia, respectiv că s-a ocupat de eliberarea paşaportului părţii vătămate, taxele aferente fiind achitate de acestea ca de altfel şi contravaloarea biletului de autocar, aceste aspecte fiind confirmate şi de partea vătămată prin declaraţiile date, însă acesta a contestat afirmaţiile părţii vătămate privitoare la obligarea acesteia să practice prostituţia, aceeaşi poziţie adoptând-o şi inculpata M.A.M., însă declaraţiile acestora sunt contrazise de probele administrate în cauză, relevante fiind în acest sens declaraţiile martorei P.A. (audiată la urmărirea penală).

Susţinerile părţii vătămate S.A.L.I., precum şi cele ale martorei P.A.L. potrivit cărora inculpatul l.A.M. se ocupa cu recrutarea unor tinere din ţară, promiţându-le că vor lucra ca menajere în Italia, unde odată ajunse erau obligate să se prostitueze, reiese şi din declaraţiile martorei V.D.I., martoră ce a relatat că inculpatul l.A. i-a propus să meargă în Italia să lucreze, de cheltuielile pentru eliberarea paşaportului şi de cele pentru transport urmând să se ocupe tot el, însă, deoarece nu avea încredere în inculpat şi interveniseră şi nişte probleme personale nu a mai plecat cu acesta, motiv pentru care inculpatul l.A. a început să o sune insistent la telefon şi chiar să o caute la domiciliu, solicitându-i să-i înapoieze banii pe care îi dăduse pentru paşaport, fiind nevoită să-şi schimbe numărul de telefon întrucât inculpatul a sunat chiar şi din Italia.

La rândul său martora C.F., mama părţii vătămate, a arătat prin declaraţiile date că fiica sa i-a spus că inculpatul l.A. s-a ocupat de cheltuielile pentru obţinerea paşaportului şi cele de transport, iar la întoarcerea în ţară i-a comunicat faptul că inculpatul l.A. a obligat-o să se prostitueze în Italia, fiind ameninţată şi ţinută sub teroare de acesta şi concubina lui, inculpata M.A.M.

Martora a mai relatat că de câte ori vorbea la telefon cu fiica sa în Italia, aceasta avea un tremur în voce, părea speriată, spunându-i totodată că nu putea să vorbească la telefon prea multe, la întoarcere spunându-i că era supravegheată de inculpatul l.A. în timp ce suna în ţară, inculpatul l.A., după întoarcere fiicei sale, căutând-o foarte des, fie la telefon, fie personal, după ultima întâlnire cu acesta partea vătămată, spunându-i că inculpatul a obligat-o să scrie o declaraţie, folosindu-se de ameninţări, declaraţie în care a consemnat că nu-l cunoaşte pe inculpat, nu a avut de-a face cu el în Italia, la întoarcere partea vătămată tremura şi era îngrozită, chiar în stare de şoc având în vedere comportamentul inculpatului l.A. care împreună cu un alt bărbat, după ce a ieşit din casă, au imobilizat-o şi au condus-o la autoturismul cu care veniseră, unde prin presiuni şi ameninţări a fost obligată să scrie declaraţia la care a făcut referire.

Faptul că inculpatul l.A. s-a ocupat de plecarea numitei l.N. în Italia rezultă şi din cuprinsul declaraţiilor martorului N.G.C., martor ce a relatat că inculpatul în anul 2004 l-a sunat din Italia rugându-l să-l ajute în obţinerea paşaportului pentru o cunoştinţă pe nume N. cu, care trebuia să meargă la Bucureşti la sediul Monitorului Oficial pentru a-şi declara pierdut paşaportul, însă, deşi, iniţial acceptase, ulterior a renunţat şi la sfaturile prietenei sale căreia nu i se părea un lucru curat ceea ce-i solicita inculpatul, căruia i-a comunicat că nu-l poate ajuta atunci când i-a dat telefon, din auzite el aflând că inculpatul ducea fete în Italia pentru a practica prostituţia, ceea ce l-a determinat să nu mai aibă dea face cu acesta.

Prin declaraţiile date, martorul a mai precizat că în perioada sărbătorilor de iarnă s-a întâlnit într-un magazin cu partea vătămată care i-a spus că a avut probleme cu inculpatul în timp ce se afla în Italia, acesta refuzând să-i dea paşaportul, parte vătămată ce i s-a părut schimbat total din punct de vedere fizic, însă nu a intrat în amănunte, dându-şi seama că şi aceasta căzuse în plasa inculpatului şi anume să se prostitueze.

Totodată martorul a învederat şi faptul că la câteva zile după întâlnirea cu partea vătămată, inculpatul l.A.M. l-a sunat rugându-l să se întâlnească ocazie cu care acesta i-a spus că a avut ceva probleme cu partea vătămată de la care are de recuperat o sumă de bani şi dacă este de acord să meargă cu el la un avocat unde să dea o declaraţie prin care să arate că partea vătămată nu este în deplinătatea facultăţilor mintale, ceea ce a refuzat să facă, spunându-i inculpatului că nu vrea să fie amestecat în problemele acestuia.

Comportamentul inculpatului faţă de partea vătămată, în timp ce se aflau în Italia, rezultă şi din declaraţia martorului G.A.B. care a relatat prin declaraţiile date că partea vătămată l-a sunat din Italia, ocazie cu care i-a spus că inculpatul l.A. i-a luat paşaportul şi refuză să i-l restituie şi că în timp ce vorbea cu aceasta, partea vătămată sunându-l de la un telefon public, i-a sunat acesteia telefonul ocazie cu care a auzit când inculpatul o ameninţa pe aceasta, partea vătămată începând să plângă şi să-i spună că inculpatul l.A. nu o lasă să se întoarcă în ţară.

Prin declaraţiile date martorul a mai precizat şi faptul că inculpatul l.A. s-a întâlnit în ţară cu partea vătămată, acesta fiind chemat de inculpat chiar în timp ce el se afla la partea vătămată în locuinţă, la întoarcere aceasta spunându-i că a fost împinsă de inculpatul l.A. într-o maşină şi obligată să dea o declaraţie în care să menţioneze că în Italia nu a fost supusă presiunilor de inculpat, că nu a fost ameninţată şi că nu i s-a luat paşaportul, personal văzându-l pe inculpat, atunci când a ieşit din casă, că acesta avea în mână o declaraţie pe care el a refuzat să o semneze, teama pe care inculpatul l.A. o inspira părţii vătămate rezultă şi din declaraţia acestui martor care a relatat prin declaraţiile date că, la întoarcerea în ţară, partea vătămată era total schimbată, slăbită, cuprinsă de teamă, la fel prezentându-se partea vătămată şi după întâlnirea cu inculpatul l.A. când acesta a obligat-o să dea declaraţia la care a făcut referire, respectiv partea vătămată era speriată şi plângea.

Insistenţele depuse de inculpat de a se întâlni cu partea vătămată după sosirea acesteia în ţară, insistenţe determinate de depunerea de către aceasta la carabinieri în Italia, a unei plângeri împotriva celor doi inculpaţi, plângere în urma căreia s-a şi efectuat o percheziţie domiciliară la apartamentul unde locuiau cei doi şi unde a stat şi partea vătămată, sunt scoase în evidenţă şi de declaraţiile martorilor C.C. şi C.D., unchii părţii vătămate, cei care au fost martori la insistenţele telefonice ale inculpatului l.A.M. de a se întâlni cu partea vătămată, întâlnire care de altfel a şi avut loc, şi unde au însoţit-o şi ei, ocazie cu care inculpatul l.A., pe un ton răstit i-a solicitat părţii vătămate să-şi retragă plângerea formulată împotriva sa în Italia.

Cu ocazia acestei întâlniri, martorii au relatat că partea vătămată i-a solicitat inculpatului să-i restituie paşaportul şi lucrurile ei personale, însă acesta a refuzat, motivând că paşaportul s-a deteriorat, vocabularul folosit de inculpat fiind neserios şi ameninţător, ocazie cu care acesta chiar a încercat să sugereze că i se poate întâmpla ceva părţii vătămate (accident, bătaie), şi el nu va fi vinovat de ce s-au putea întâmpla, comportament ce i-a determinat să plece.

Reiese din nota Consulatului General al României din Milano, Italia, nr. 178 din 17 noiembrie 2006, notă în cuprinsul căreia se precizează că în urma plângerii depuse de partea vătămată S.A.L.I., la Secţia de Carabinieri San Lazzaro Oi Savena, Italia, că la apartamentul unde locuia inculpatul l.A. împreună cu inculpata M.A.M., apartament în care a locuit şi partea vătămată, precum şi M.C. şi P.A., s-a efectuat o percheziţie de către carabinierii din localitate, la momentul percheziţiei în locuinţă aflându-se M.A.M., C.A., P.A., A.C.F., M.C.E. şi A.C.

Din cuprinsul procesului verbal încheiat de către carabinieri şi aflat la dosar în copie, rezultă că percheziţia a avut loc la data de 09 decembrie 2004, deci anterior întoarcerii în tară a martorei P.A.L., întoarcerea acesteia şi a numitei M.C. având loc la data de 17 decembrie 2004, conform procesului verbal din 29 martie 2006, fiind confirmate astfel susţinerile martorei P.A. potrivit cărora atât ea cât şi M.C. au fost duse la microbuz de către tatăl inculpatei ulterior percheziţiei, şi trimise în ţară cu un microbuz al firmei L.T., aşa cum a afirmat în declaraţii.

La individualizarea pedepselor ce se au fost aplicate inculpaţilor s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al faptei comisă de inculpaţi, persoana acestora, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ceea ce priveşte pericolul social al faptelor comise de inculpaţi, tribunalul a reţinut că este extrem de ridicat, pericolul faptelor rezidând din modul, mijloacele şi împrejurările în care au fost comise infracţiunile, inculpatul l.A.M. fiind acela care a recrutat-o atât pe partea vătămată S.A.I. cât şi pe numita l.N. în timp ce se întorsese în ţară din Italia, promiţându-le în mod mincinos că le va găsi un loc de muncă în Italia în calitate de menajere, inculpatul profitând atât de faptul că partea vătămată S.A.I. îi cunoştea şi deci putea avea încredere în el, cât şi de faptul că cele două aveau nevoie de un loc de muncă care să fie mai bine remunerat decât ceea ce ar fi găsit în ţară, în timp ce inculpata M.A.M. nu numai că Ie-a găzduit pe partea vătămată şi l.N. în apartamentul închiriat de părinţii săi, în care locuia şi ea şi inculpatul l.A.M., dar s-a ocupat şi de pregătirea părţii vătămate în vederea practicării prostituţiei, deplasându-se cu aceasta pentru a-i cumpăra îmbrăcăminte şi a-i arăta unde să se ducă şi cum să procedeze.

Pericolul social ridicat al infracţiunilor comise de cei doi inculpaţi rezultă şi din faptul că prin săvârşirea unor astfel de infracţiuni se aduce atingere unor drepturi fundamentale ale fiinţei umane şi anume dreptul la libertatea de mişcare, dreptul la libertatea sexuală şi chiar se aduce atingere vieţii şi integrităţii corporale, fenomenul traficului de persoane cunoscând o recrudescenţă în ultima perioadă.

Pe lângă pericolul social ridicat al faptelor comise de inculpaţi, tribunalul a reţinut că aceştia au dat dovadă de o periculozitate sporită, inculpaţii conlucrând pentru a determina partea vătămată să se prostitueze şi a o împiedica să se întoarcă în ţară, inculpatul l.A.M. exercitând pe lângă ameninţările că o va vinde unor albanezi pe partea vătămată şi violenţe fizice asupra acesteia, în timp ce inculpata M.A.M. o supraveghea pe partea vătămată atunci când inculpatul l.A.M. nu era acasă sau era în ţară, o ţinea încuiată pentru a nu putea pleca şi în acelaşi timp avea grijă să practice prostituţia întrucât inculpata nu muncea şi nu se putea întreţine decât din banii obţinuţi din practicarea prostituţiei de către partea vătămată.

Nu în ultimul rând s-a reţinut şi atitudinea inculpaţilor pe parcursul procesului penal, concretizată în negarea săvârşirii infracţiunilor, încercând astfel să împiedice organele judiciare să afle adevărul.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii l.A.M. şi M.A.M. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Ambii inculpaţi au susţinut că faptele reţinute în sarcina lor, fie nu există în materialitatea lor, fie ei nu se fac vinovaţi de comiterea lor/sau nu au săvârşit infracţiunea reţinută, motiv pentru care au solicitat achitarea pe temeiul prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. (inculpatul l.A.M.) ori de art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. (inculpata M.A.M.).

Se arată de către apelanţi că declaraţiile părţii vătămate şi ale martorei P.A. nu s-au luat cu respectarea dispoziţiilor procedurale privind depunerea jurământului. De asemenea instanţa nu a ţinut seama de faptul că inculpaţii nu şi-au recunoscut vinovăţia, poziţie procesuală ce se coroborează cu celelalte probe administrate. Apelanţii au solicitat în subsidiar şi reidividualizarea pedepselor sub aspectul modalităţii de executare, în sensul ca executarea să se facă fără privare de libertate.

Curtea, examinând potrivit art. 371 şi art. 378 C. proc. pen. apelurile declarate de cei doi inculpaţi, a constatat că este întemeiat doar cel formulat de inculpata M.A.M. şi doar sub aspectul individualizării pedepsei în privinţa cuantumului acesteia.

În calea de atac a apelului cei doi inculpaţi au fost audiaţi, poziţia lor procesuală fiind de negare a comiterii infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

S-a consemnat astfel că vinovăţia inculpaţilor constând în aceea că într-o perioadă de 4 luni (octombrie 2004 - ianuarie 2005) au racolat, transportat, cazat şi exploatat sexual, pe teritoriul Italiei, mai multe persoane de sex feminin, obţinând de pe urma acestor activităţi, beneficii materiale este pe deplin dovedită.

În activitatea inculpatului este de remarcat că racolarea victimelor se făcea din rândul unui cerc de persoane cunoscute, apropiate, ceea ce făcea ca încrederea victimelor în inculpat să nu fie pusă la îndoială de la început. Mai mult, inculpatul se ocupa cu procurarea actelor necesare deplasării victimei, plătea deplasările, comunicând victimei abia în Italia despre datoriile materiale pe care victima le avea faţă de inculpat, moment la care i se lua paşaportul pentru a nu putea părăsi teritoriul Italiei.

Inculpatul se ocupa de asemenea cu "plasarea" victimei în locul unde urma să-şi "desfăşoare activitatea", după ce îi procura articole de îmbrăcăminte, specifice "activităţii desfăşurate".

Inculpata M.A.M. era cea care supraveghea activitatea victimelor atunci când inculpatul lipsea (plecând în România pentru câteva zile, ori în alte deplasări), ceea ce relevă că activitatea infracţională era organizată suficient de bine. Inculpaţii exercitau de asemenea şi ameninţări la adresa victimelor atunci când acestea, refuzau ori încercau să părăsească locul de cazare.

Declaraţiile inculpatului l.A.M. concordă cu cele ale părţii vătămate S.A.I. în ce priveşte organizarea deplasării victimei în Italia, procurarea paşaportului, plata taxelor aferente şi a c/val. deplasării victimei în Italia, cazarea victimei, dar inculpatul neagă obligarea victimei la practicarea prostituţiei, poziţie procesuală contrazisă de probele administrate deja şi care trebuie cenzurată în lipsa unor alte dovezi produse de inculpat care să conducă la o altă constatare.

Aşadar solicitările de achitare formulate de inculpaţi se bazează pe apărări de circumstanţă şi pe susţineri care nu-şi găsesc niciun temei în dovezile produse. Din probele administrate şi reţinerile instanţei de fond dar şi din considerentele arătate reiese fără tăgadă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, acestei infracţiuni regăsindu-i-se atât latura obiectivă cât şi latura subiectivă cu vinovăţia în forma intenţiei directe.

Inculpatei M.A.M. i s-a reţinut ca formă de participaţie complicitatea, constând în ajutorul şi sprijinul dat inculpatului l.A.M. pentru racolarea, cazarea şi exploatarea sexuală a victimei S.A.I., pe teritoriul Italiei, iar temeiul invocat pentru achitarea inculpatei presupune neefectuarea niciunui act material constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de către inculpată (art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.). Ori, aşa cum s-a arătat, inculpata, pe lângă faptul că sprijinea activitatea inculpatului de racolare a victimei s-a ocupat cu cazarea acesteia, supravegherea activităţii desfăşurată de victimă, ţinea legătura cu inculpatul atunci când acesta era plecat de la locul de cazare a victimei. Toate aceste acte materiale nu pot fi ignorate, câtă vreme ele sunt dovedite în cauză.

În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară a inculpaţilor, respectiv cea de reindividualizare a pedepselor aplicate s-a constatat că doar în ce priveşte pe inculpata M.A.M. se constată că pedeapsa aplicată de 6 ani închisoare este prea severă în raport cu persoana inculpatei şi forma de participaţie (complicitate) la activitatea infracţională, fiind justificată o reducerea a pedepsei de 5 ani închisoare, această reducere fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi cu scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor se constată că împrejurările comiterii, natura infracţiunilor şi gravitatea acestora, pericolul social ridicat prin atingerea adusă libertăţii de mişcare a persoanei, dreptului la libertate sexuală, atingerea adusă vieţii şi integrităţii corporale, conduc la concluzia că scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen., prevenirea comiterii de noi fapte penale şi reinserţia socială a inculpaţilor nu pot fi atinse decât prin executarea pedepselor în regim de detenţie.

În continuare cei doi inculpaţi au înţeles a iniţia şi calea de atac a recursului.

Primului caz de casare - art. 385⁹ pct. 4 C. proc. pen., făcându-se trimitere la motivele formulate în scris şi depuse la dosar, s-a arătat că judecarea cauzei la fond s-a făcut în şedinţă secretă, încălcându-se principiul publicităţii şedinţei de judecată. Pentru acest motiv s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. s-a susţinut că instanţele de fond şi apel nu s-au pronunţat cu privire la unele probe administrate şi nici asupra unor cereri esenţiale pe care inculpaţii le-au formulat de natură a influenţa soluţia procesului. Astfel cele două instanţe nu s-au pronunţat asupra declaraţiilor martorilor A.C.F. şi l.A.F. De asemenea, instanţele nu s-au pronunţat asupra declaraţiilor martorilor I.M.I., S.F. şi l.P. În mod greşit instanţele au preluat din rechizitoriu că inculpaţii au desfăşurat activitatea infracţională pe o durată de 4 luni de zile, în realitate inculpaţii desfăşurând activitatea infracţională în 7 zile.

În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 - faţă de inculpaţi s-a pronunţat o soluţie greşită de condamnare şi în mod greşit instanţele au reţinut că există mai multe părţi vătămate întrucât pentru celelalte părţi vătămate cauza a fost disjunsă. Percheziţiile efectuate la domiciliul inculpaţilor din Italia nu dovedesc vinovăţia inculpaţilor pentru faptele reţinute în sarcina acestora.

Faţă de motivele exprese de casare invocate, cu examinarea şi a celor abordabile din oficiu, persoanele recurente, calităţile acestora, I.C.C.J. retine următoarele:

Sub aspectul chestiunilor procedurale invocate, este de redat că nu sunt de constatat vicii, nereguli care să atragă casarea hotărârilor.

Este reală împrejurarea că exclusiv instanţa de fond a dezbătut cauza şi în şedinţe secrete însă aceste aspecte au fost pe deplin şi legal conturare în funcţie de disp. art. 290 alin. (3) C. proc. pen., respectiv în cadrul şedinţei din 13 februarie 2008 dispunându-se efectiv admiterea cererii în acest sens chiar din partea apărării şi s-a declarat şedinţa secretă pe tot parcursul judecării cauzei.

Dispoziţiile procedural penale permit astfel de variante - art. 290 alin. (2) C. proc. pen., declararea şedinţei secrete pe tot cursul sau o anumită parte a judecării cauzei. Ancorarea unei astfel de dispoziţii în realitatea speţei era un argument suficient pentru a hotărî astfel.

Sub aspectul deplinei conturări a speţei raportat la cele consemnate în fapt, prin prisma cazurilor de casare specificate, este de consemnat că vinovăţia inculpaţilor este pe deplin dovedită, în perioada octombrie 2004 - ianuarie 2005 au racolat, transportat, cazat şi exploatat sexual, pe teritoriul Italiei, mai multe persoane de sex feminin, obţinând de pe urma acestor activităţi, beneficii materiale. Este reală împrejurarea că în cauza de faţă parte vătămată este doar S.A. dar atâta vreme cât prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea cu privire la alte victime, este de consemnat, doar ca circumstanţiere, o posibilă amploare a activităţii infracţionale. în activitatea inculpatului este de remarcat că racolarea victimelor se făcea din rândul unui cerc de persoane cunoscute, apropiate, ceea ce făcea ca încrederea victimelor în inculpat să nu fie pusă la îndoială de la început. Mai mult, inculpatul se ocupa cu procurarea actelor necesare deplasării victimei, plătea deplasările, comunicând victimei abia în Italia despre datoriile materiale pe care victima le avea faţă de inculpat, moment la care i se lua paşaportul pentru a nu putea părăsi teritoriul Italiei. Inculpatul se ocupa de asemenea cu "plasarea" victimei în locul unde urma să-şi "desfăşoare activitatea", după ce îi procura articole de îmbrăcăminte, specifice "activităţii desfăşurate". În acest sens probatoriul administrat, cel evidenţiat la nivelul instanţelor inferiore, este concludent, neputând fi combătut cu cel propus de recurenţi.

Aşadar solicitările de restituire formulate de inculpaţi se bazează pe apărări de circumstanţă şi pe susţineri care nu-şi găsesc niciun temei în dovezile produse, ce au fost administrate şi luate în considerare.

Din probele administrate şi reţinerile instanţei de fond reiese fără tăgadă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, acestei infracţiuni regăsindu-i-se atât latura obiectivă cât şi latura subiectivă cu vinovăţia în forma intenţiei directe.

Inculpatei M.A.M. i s-a reţinut ca formă de participaţie complicitatea, constând în ajutorul şi sprijinul dat inculpatului l.A.M. pentru racolarea, cazarea şi exploatarea sexuală a victimei S.A.I., pe teritoriul Italiei. Inculpata, pe lângă faptul că sprijinea activitatea inculpatului de racolare a victimei s-a ocupat cu cazarea acesteia, supravegherea activităţii desfăşurată de victimă, ţinea legătura cu inculpatul atunci când acesta era plecat de la locul de cazare a victimei. Toate aceste acte materiale nu pot fi ignorate, câtă vreme ele sunt dovedite în cauză.

Aşadar nu avem elemente concrete de a considera în alt sens decât cel propus. Probele esenţiale de vinovăţie se coroborează între ele iar susţinerile inculpaţilor, în care neagă comiterea faptelor, nu pot fi primite, alte susţineri, în sensul contrar celor dispuse, sunt izolate, nu se pot corobora cu restul esenţial al probaţiunii ce converge spre reţinerea de vinovăţie.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate s-a constatat, cu deplin temei, că doar în ce priveşte pe inculpata M.A.M. se constată că pedeapsa aplicată de 6 ani închisoare este prea severă în raport cu persoana inculpatei şi forma de participaţie (complicitate) la activitatea infracţională, fiind justificată pe deplin o reducerea a pedepsei de 5 ani închisoare, această reducere fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi cu scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

Aşa fiind, pe considerentele art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se vor respinge ca nefondate recursurile formulate.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii l.A.M. şi M.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 261/ A din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 3866/2010. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 1058/2010. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1056/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1056/2010. Penal