ICCJ. Decizia nr. 1094/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1094/2010
Dosar nr.6835/2/2009
Şedinţa publică din 22 martie 2010
Asupra recursului penal de față constată:
Prin sentința penală nr. 8 din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 6835/2/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.V. împotriva rezoluției nr. 1113/P/2008 din 19 mai 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale față de intimații S.D. și C.T., cercetați sub aspectul infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.
S-a reținut de către instanță că cercetările în cauză au avut la bază sesizarea petentului referitoare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 29 noiembrie 2004 de către B.N.P. S.D., contract prin care mandatarul său C.T. înstrăinase o suprafață de teren mai mare decât cea pe care o putea valabil înstrăina potrivit împuternicirii primite și că notarul public procedase la încheierea respectivului contract fără să observe că nu exista procură pentru întreaga suprafață de teren vândută.
Soluţia de neurmărire penală a fost adoptată pe temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., constatându-se că, în caz, dreptul de proprietate ale petentului nu fusese încălcat, actul de vânzare-cumpărare invocat fiind ulterior rectificat în privința suprafeței de teren înstrăinate.
S-a constatat că menționarea în contract a unei suprafețe de teren mai mare decât cea pentru care exista acordul petentului la vânzare nu fusese făcută cu intenție de către notar ori mandatarul convențional, constituind în fapt o simplă eroare materială care fiind și remediată, prin încheierea de rectificare emisă la 22 iunie 2005, nu a produs consecințe păgubitoare pentru proprietar.
Rezoluţia din 19 mai 2009 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care a confirmat soluţia adoptată în cauză, prin rezoluţia din 19 iunie 2009 emisă în lucrarea nr. 931/II-2/2009.
Nemulţumit de soluţiile adoptate la nivelul M.P., petentul s-a adresat cu plângere la instanţă, solicitând desfiinţarea rezoluţiei de neurmărire penală, cu motivarea că actul de vânzare cumpărare se încheiase fraudulos, înainte de efectuarea partajului succesoral între comoștenitori, că rectificarea erorii materiale nu îi favoriza decât pe unii dintre vânzători, că situația sa rămânea neschimbată în sensul că unul dintre comoștenitori, pe numele căruia fusese emis titlul de proprietate în baza Legii nr. 1/2000, beneficiase de folosința întregii suprafețe de teren, că nu cunoștea nici în prezent locul în care era amplasat terenul, având în vedere și neconcordanțele din titlul de proprietate și realitatea faptică, că mandatarul C.T. nu îi achitase sumele de bani cuvenite din vânzare și că terenul nevândut de 4500 mp se află în continuare la cumpărătorul din acte.
Pe baza actelor şi lucrărilor din dosarului cauzei, prima instanţă a constatat că rezoluţia de neurmărire penală este legală şi temeinică, neexistând elemente care să susţină săvârşirea infracțiunii de înșelăciune de către intimați.
S-a reținut în acest sens că prin procura specială autentificată sub nr. 1870 din 2 iunie 2004 de B.N.P. Ș.C.A., intimatul C.T. a fost împuternicit să vândă în numele și pe seama petentului, la prețul și cui va găsi de cuviință cotele indivize ce îi reveneau din terenurile situate în extravilanul comunei Amara, județ Ialomița.
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 29 noiembrie 2004 de B.N.P. S.D., C.I., M.I., C.C. și C.V., acesta din urmă prin mandatar C.T., au înstrăinat dreptul de proprietate asupra suprafeței de 25.000 mp teren situat în extravilanul comunie Perieți, județ Ialomița în favoarea cumpărătoarei SC M.P. SRL.
Ulterior, constatându-se că, din eroare, în cuprinsul actului de vânzare-cumpărare a fost menționată o suprafață de teren mai mare decât cea pentru care exista procură de vânzare, prin încheierea de rectificare nr. 7541 din 22 iunie 2005, intimata - notar public S.D. a dispus îndreptarea erorii materiale din contractul de vânzare încheiat la 29 noiembrie 2004 în sensul menționării că suprafața de teren înstrăinată în favoarea cumpărătoarei era de 20.500 mp teren în loc de 25.000 mp teren, cum din eroare se trecuse în act.
Încheierea de rectificare a fost comunicată, din inițiativa notarului public, Biroului de cadastru și publicitate imobiliară Slobozia în vederea operării în registre a mențiunilor necesare cu privire la situația imobilului.
În raport de situația de fapt reținută, instanța a constatat că dreptul de proprietate al vânzătorilor asupra suprafeței de 4500 mp teren, inclusă inițial în contractul de vânzare-cumpărare încheiat, nu a fost cu nimic afectat, terenul revenind în proprietatea acestora, ca efect al rectificării actului de către notar.
În circumstanțele cauzei, instanța a apreciat că menționarea greșită a suprafeței de teren cu privire la care avusese loc vânzarea constituia o simplă eroare materială, lipsind orice element de fapt care să susțină că intimații ar fi acționat în baza unei înțelegeri frauduloase de felul celei prevăzute pentru existența infracțiunii de înșelăciune.
De asemenea, a fost înlăturată susținerea petentului referitoare la însușirea de către mandatar a suprafeței de 4500 mp teren, reținându-se că, potrivit evidențelor de carte funciară, respectiva suprafață de teren figurează înregistrată și în proprietatea petentului, alături de alți coindivizari, conform încheierii nr. 14626 din 6 iulie 2007 a Biroului de cadastru și publicitate imobiliară Slobozia.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul C.V., susținut în esență de aceleași motive cu cele invocate în fața primei instanței.
S-a arătat că actul de vânzare cumpărare încheiat de mandatar constituie un act fals întrucât între coindivizari nu se efectuase partajul judiciar, contractul astfel încheiat fiind lovit de nulitate.
S-a mai arătat că actul de vânzare fusese încheiat cu depășirea limitelor prevăzute în mandat și că mandatarul reținuse în folosul său personal sumele de bani obținute din vânzare.
De asemenea, s-a arătat că în baza rectificării operate de notar, diferența de 4500 mp teren a revenit și în proprietatea celorlalți coindivizari; or acest lucru putea fi evitat dacă anterior vânzării s-ar fi procedat la efectuarea partajului judiciar.
În legătură cu același aspect, s-a menționat că petentul nu deține încă posesia respectivei suprafețe de teren.
Examinând cauza, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat.
Din situația de fapt corect reținută de prima instanță, pe baza actelor premergătoare efectuate în cursul anchetei penale, rezultă că între petent și intimat s-a încheiat un contract de mandat, materializat în procura din 2 iunie 2004 de B.N.P. Ș.C.A., prin care intimatul C.T. era împuternicit să vândă în numele și pe seama petentului, la prețul și în condițiile pe care le va găsi de cuviință, cotele indivize ce i se cuveneau din terenurile proprietatea sa, situate în extravilanul comunei Amara, județ Ialomița, compuse din suprafața de 2,5 ha teren amplasată în tarlaua 21, parcela 9/1 și respectiv, 2,84 ha teren amplasată în tarlaua 347/1, parcela 2, terenuri pentru se reconstituise dreptul de proprietate și în favoarea petentului, prin titlurile de proprietate din 5 noiembrie 2003 și din 3 octombrie 2003 eliberate de Comisia Județeană de fond funciar Ialomița.
În baza acestei procuri speciale, care constata expres dreptul mandatarului de a vinde cui va crede de cuviință și la prețul pe care îl găsea necesar cotele indivize cuvenite petentului din suprafețele de teren pentru care i se reconstituise dreptul de proprietate, ca moștenitor al defunctei C.D., între toți coindivizarii dreptului de proprietate reconstituit prin cele două titluri de proprietate și promitenta-cumpărătoare SC M. SRL s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru întreaga suprafață de teren de 2,5 ha și respectiv 2,84 ha, situată în extravilanul comunei Amara.
În cuprinsul antecontractului încheiat la 23 iunie 2004, se menționa că prețul total al vânzării era de 81.960.000 lei și că acesta fusese plătit în întregime la momentul autentificării promisiunii de vânzare-cumpărare, urmând ca vânzarea propriu-zisă să se încheie în termen de 48 ore de la obținerea actelor necesare înstrăinării, dar nu mai târziu de 10 august 2004.
La data de 29 noiembrie 2004 a fost perfectată vânzarea-cumpărarea terenului în suprafață de 2,5 ha teren prevăzut în titlul de proprietate din 5 noiembrie 2003, amplasat în tarlaua 21, parcela 9/1.
În contractul de vânzare-cumpărare încheiat din 29 noiembrie 2004 de B.N.P. S.D., se menționa că prețul vânzării era de 30.000.000 lei și că acesta fusese primit în întregime de la cumpărătoare, anterior autentificării actului.
La încheierea contractului, petentul a fost reprezentat de același mandatar C.T., a cărui procură nefiind revocată, îi acorda dreptul de a vinde terenul în numele și pe seama petentului.
Ulterior, prin încheierea nr. 7541 din 22 iunie 2005 emisă de același birou notarial a fost rectificat contractul de vânzare-cumpărare sus menționat referitor la suprafața de teren înstrăinată către cumpărătoarea SC M. SRL.
Rectificarea operată menționa că suprafața de teren înstrăinată era de 20.500 mp în loc de 25.000 mp cât se trecuse din eroare în actul inițial, diferența rezultată de 4.500 mp teren, identificată ca atare prin vecinătăți, constituind un lot distinct de cel în suprafață de 20.500 mp, ce rămânea în proprietatea vânzătorilor coindivizari.
Încheierea de rectificare a fost comunicată Biroului de Cadastru și Publicitate Ialomița în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni cu privire la proprietatea imobilului.
Prin plângerea penală formulată în cauză petentul a solicitat desființarea contractului și a încheierii de rectificare, susținând că acestea ar fi fost încheiate în frauda drepturilor sale.
S-a menționat în acest sens că procura emisă pe numele mandatarului privea exclusiv efectuarea partajului între coindivizari și că, în lipsa parcurgerii acestei proceduri, notarul public nu era abilitat să constate vânzarea-cumpărarea consimțită de mandatar.
În aprecierea Înaltei Curți de Casație și Justiție susținerile petentului sunt nefondate, atât în ceea ce privește limitele puterilor conferite prin contractul de mandat intimatului C.T., cât și sub aspectul competențelor notarului public.
Așa cum s-a arătat în cadrul prezentării situației de fapt, mandatarul a fost împuternicit de către petent să înstrăineze cotele indivize din dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru care i se reconstituise dreptul de proprietate, alături de alți coindivizari, comoștenitori ai defunctei C.D., prin titlurile eliberate de Comisia Județeană de fond funciar.
Procura întocmită prevedea expres că operațiunea pentru care se acorda mandatul special era aceea de înstrăinare a terenului, menționându-se în acest sens că mandatarul urma să reprezinte petentul la primărie, administrația financiară, judecătorie și notariat pentru a vinde, la prețul și în condițiile pe care le va stabili singur, cotele indivize ce i se cuveneau din terenurile proprietatea sa.
Rezultă, așadar, că mandatul nu a fost dat intimatului pentru efectuarea partajului judiciar între coindivizari, ci pentru vânzarea cotelor indivize din dreptul de proprietate asupra terenurilor în discuție.
Se constată astfel că nu a existat nicio acțiune de inducere în eroare a petentului de către intimat, acesta din urmă îndeplinind însărcinarea primită, pe temeiul contractului de mandat.
De asemenea, este de arătat că legea nu interzice transmiterea dreptului de proprietate în indiviziune și nu condiționează vânzarea cotei indivize de efectuarea partajului convențional sau judiciar între coindivizari.
În cauză, vânzarea-cumpărarea suprafeței de 20.500 mp teren fusese consimțită de toți coindivizarii astfel încât notarul public nu putea refuza întocmirea actului.
Ulterior încheierii vânzării, actul a fost rectificat în ceea ce privește suprafața de teren înstrăinată, notarul public reținând susținerile părților în sensul că acordul la vânzare nu ar fi existat decât pentru o suprafață mai mică, respectiv 20.500 mp, diferența de 4.500 mp teren reprezentând un lot distinct, rămas în proprietatea coindivizarilor.
Despre toate aceste aspecte, se face vorbire în încheierea de rectificare din 22 iunie 2005.
Și cu privire la acest act nu se poate reține că ar fi fost întocmit cu depășirea competențelor de către notar.
Și în acest caz a existat acordul deplin al părților contractante la rectificare, iar remedierea erorii materiile strecurate în contract a avut loc cu respectarea procedurii prevăzute de art. 53 din Legea nr. 36/1995.
De asemenea, se constată că prin rectificarea actului de vânzare nu au fost cu nimic prejudiciate drepturile coindivizarilor, dimpotrivă acestora revenindu-le în proprietate suprafața de 4.500 mp teren.
Din acest motiv, nu se poate susține că mandatarul nu ar fi acționat pentru protejarea intereselor petentului, atâta timp cât prețul contractului a rămas neschimbat, în condițiile în care suprafața de teren vândută fusese redusă cu 4.500 mp.
Totodată, este de observat că mandatul fusese dat pentru vinderea tuturor suprafețelor de teren deținute în indiviziune de către petent și nu pentru o anume suprafață de teren.
Prin urmare, mandatarul avea abilitatea de a vinde orice suprafață de teren, susținerile contrare formulate în acest sens fiind neîntemeiate.
Toate aceste elemente au fost corect reținute și evaluate de prima instanță care, prin hotărârea pronunțată în cauză, a confirmat soluția de neurmărire penală adoptată la nivelul M.P. față de intimații S.D. și C.T., neexistând indicii care să susțină pretinsa intenție frauduloasă specifică infracțiunii de înșelăciune în a cărei realizare intimații să fi acționat cu prilejul întocmirii actului de vânzare-cumpărare, rectificat.
Celelalte susțineri ale petentului referitoare la pretinsa nerespectare de către intimat a obligațiilor ce-i reveneau pe temeiul contractului de mandat, cu referire la restituirea prețului încasat, folosirea exclusivă a terenului de către unul dintre coindivizari și nepartajarea bunurilor deținute în indiviziune constituie pretenții ce pot fi valorificate prin intermediul unor cereri de chemare în judecată, adresate instanței civile competente.
Așa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul petentului C.V. va fi respins, ca nefondat, şi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 8 din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 109/2010. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 1392/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
