ICCJ. Decizia nr. 1345/2010. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1345/2010

Dosar nr. 2232/2/2010

Şedinţa publică din 8 aprilie 2010

Asupra cauzei penale de faţă:

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 10 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.A. privind arestarea preventivă a inculpaţilor G.L.C., fiul lui C. şi E., M.I.R., fiul lui C. şi P., B.B., fiul lui A. şi M., şi G.D.I., fiul lui D. şi V.

În baza art. 145¹ C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (1) şi (2)² C. proc. pen. coroborat cu art. 143 alin. (1) C. proc. pen., a dispus pe o perioadă de 29 de zile, de la 11 martie 2010 la 08 aprilie 2010 inclusiv, obligarea inculpaţilor G.L.C., M.I.R., B.B. şi G.D.I. de a nu părăsi ţara.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, aceştia sunt obligaţi să respecte dispoziţiile art. 145 alin. (1)¹ lit. a), b), c) şi d) şi alin. (1)² lit. c) şi f) C. proc. pen, respectiv:

- să se prezinte la organul de urmărire penală/ instanţă ori de câte ori sunt chemaţi;

- să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte ori de câte ori sunt chemaţi;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;

- să nu comunice direct sau indirect şi să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi din prezenta cauză, martori, experţi;

- să nu exercite profesia în exercitarea căreia a comis fapta.

A pus în vedere fiecărui inculpat dispoziţiile art. 145¹ rap. la art. 145 alin. (2)² şi a atras atenţia asupra alin. (3) al aceluiaşi articol, că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, se va lua măsura arestării preventive a acestora.

Prezenta s-a comunicat în copie fiecărui inculpat, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte fiecare inculpat, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care le revin.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că la data de 10 martie 2010 s-a înregistrat cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A, Secţia de combatere a corupţiei pe rolul Curţii de Apel Bucureşti solicitându-se, prin referatul ataşat, luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor G.L.C. (cercetat pentru infracţiunea prev. de art. 254 pct. 1 şi 2 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 78/2000), M.I.R. (cercetat pentru infracţiunea prev. de art. 254 pct. 1 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000), B.B. (cercetat pentru infracţiunea prev. de art. 254 pct. 1 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000), şi G.D.I. (cercetat pentru infracţiunea prev. de art. 254 pct. 1 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000) în sarcina cărora se reţin săvârşirea unor fapte de corupţie în perioada 5 septembrie - 7 septembrie 2007 la Punctul de Trecere a frontierei Aeroport Bucureşti, Băneasa) „Aurel Vlaicu.

Din Referatul depus la dosar a rezultat următoare situaţie de fapt:

În data de 5 septembrie 2007, au sosit la Bucureşti, aeroportul Băneasa, cu zborul JOR 2102 a Companiei B.A., de la Istanbul, un grup de 7 cetăţeni turci :S.S., S.Ş., C.B., D.S., D.E., D.E. şi S.Y. care aveau paşapoarte, vize şi sumele de bani prevăzute de lege. Cu toate acestea, invocându-se discrepanţe între motivul vizitei, precizat în documente şi cel declarat verbal lucrătorilor de poliţie de frontieră, s-a procedat la o verificare atentă a bagajelor cetăţenilor turci, ocazie cu care s-a găsit în geanta ce aparţinea numitului S.S. un cartuş nefolosit şi nişte negative fotografice înfăţişându-l pe acesta în ţinuta militară alături de echipamente de luptă. Pentru aceste motive au fost chemaţi lucrătorii antitero din cadrul SRI, s-a întocmit dosar penal.

Iniţial acest cartuş de culoare aurie de 2 cm, catalogat drept contrabandă cu muniţie, s-a dovedit a fi, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 4 octombrie 2007 efectuat în Dosarul penal nr. P/29990021 PPF Bucureşti Băneasa privindu-l pe S.S., un cartuş de calibru 8 mm blank, reprezentând muniţie cu efect pur sonor (de avertizare sonoră).

S-a precizat în referat ca cei 7 cetăţeni turci, prezenţi în filtru la Punctul de frontieră Aeroport Băneasa, au fost ameninţaţi că nu au actele corespunzătoare intrării în România şi că vor fi probleme cu intrarea lor în ţară, deşi aveau asupra lor paşapoarte valide, vize de intrare în ţară, eliberate de Consulatul General al României la Izmir, sume importante de bani, vouchere de cazare, cărţi de credit şierau aşteptaţi de numitul A.E.I., din partea firmei care îi invitase si-si asumase asigurarea condiţiilor de viaţă ale invitaţilor pe perioada sejurului lor în România.

În referat se mai arată, că după momentul sesizării aşa-ziselor nereguli cu privire la documentele cetăţenilor turci, a fost chemat un traducător autorizat de limbă turcă numitul G.F.

În declaraţia sa din 9 martie 2010, la D.N.A, acesta a arătat:

- în biroul în care se găseau cei 4 inculpaţi i s-a cerut să asigure comunicarea cu grupul de cetăţeni turci;

- condus, apoi, în sala de tranzit, i-a întâlnit pe 6 din cei 7 cetăţeni turci ai grupului (lipsea S.S.), între care se afla şi numitul C.B., (persoana cea mai în vârstă din grup, considerata ca leader al acestuia);

- în această împrejurare, inculpatul G.L.C., prin intermediul traducătorului, s-a adresat numitului C.B. şi i-a spus clar că trebuie să plătească 1000 DOLARI SUA pentru a nu fi probleme cu intrarea în ţară (declaraţie confirmată la 6 martie 2010, doar de C.B. din grupul celor 7 cetăţeni turci, cu precizarea că s-a pretins de către inculpatul G. cate 100 DOLARI SUA/ fiecare cetăţean turc (700 DOLARI SUA în total) pentru a nu fi create probleme în legătură cu intrarea în ţară - pag. 12 Referat D.N.A.);

- într-o cameră separată s-a aflat S.S. (cel în bagajele căruia se găsise cartuşul) împreună cu traducătorul de limbă turcă G.F. şi inculpaţii M.I.R., B.B. şi G.D., ulterior fiind adus şi S.Ş., fratele acestuia;

- potrivit declaraţiei traducătorului, cei trei inculpaţi au vorbit pe rând, şi, prin intermediul traducătorului, au cerut, mai întâi lui S.S. şi apoi şi în prezenţa fratelui său S.Ş., să se plătească suma totală de 700 DOLARI SUA pentru că S.S. să nu fie prezentat la arestare (declaraţia traducătorului a fost coroborată de Parchet cu declaraţiile celor 2 cetăţeni turci, care audiaţi de D.N.A. au arătat că G.F. a pretins suma de 900 DOLARI SUA din care 700 pentru poliţişti, iar 200 DOLARI SUA pentru sine ca o contravaloare a prestaţiei sale pentru traducere);

- traducătorul G.F. a fost de faţă, potrivit declaraţiei sale şi când S.Ş. a plătit efectiv suma de 700 DOLARI SUA, înmânându-i lui M.I.R. personal, act infracţional relatat şi de S.S. şi C.B. (pag. 16 Referat).

În declaraţia dată de traducătorul G.F. la data 8 aprilie 2008 înaintea procurorului de caz şi reţinută în Referatul D.N.A. se precizează că G.L.C., în prezenţa acestuia, a pretins şi primit de la fraţii S.S. şi Ş. aprox. 400 euro pentru a nu-l prezenta la arestare pe S., în bagajul căruia se găsise cartuşul.

În Referatul D.N.A. se mai retine că s-a continuat cu demersurile lucrătorilor poliţiei de frontieră în sensul efectuării de presiuni asupra cetăţenilor turci, procedându-se într-o manieră ostentativă în exercitarea controlului amănunţit al bagajelor acestora de către inculpatul B.B., M.I. şi lucrătorul vamal O.D. În acest context, a apărut ca o posibilitate reală că respectivul cartuş să fi fost plantat, la momentul controlului, de către poliţişti în bagajul lui S.S. pentru a crea o premisă în vederea efectuării de presiuni asupra grupului de turci ca aceştia să plătească suma de bani pretinsa ca mită. (Cu trimitere potrivit Referatului şi la declaraţia lui S.Ş., în consens cu cea a lui S.S. şi G.F. potrivit căreia „dacă se vor plăti banii „pierdem glonţul", iar dacă nu, fratele va rămâne în arest în România până la hotărârea instanţei.")

În condiţiile probelor existente la dosar s-au apreciat ca fiind întrunite cerinţele art. 148 pct. 1 lit. f) C. proc. pen. în ceea ce îi priveşte pe toţi cei 4 inculpaţi, cu reţinerea în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.L.C. şi a lit. b) de la pct. 1 al art. 148 C. proc. pen.

S-a considerat că existenţa unei programări a efectuării concediului în perioada respectivă la Complexul D. din staţiunea Saturn a lui G.L.C. nu constituie o probă asupra datei la care susnumitul a părăsit respectivul hotel sau că acesta nu se putea să se deplaseze în repetate rânduri la Bucureşti în intervalul de referinţă. În acest sens se face trimitere la declaraţia din data de 27 iunie 2008 a numitului T.A.M. - adjunct, la momentul perioadei infracţionale în discuţie, al lui G.L.C., despre care a afirmat (pag. 7 Referat) ca „a venit totuşi la serviciu în zilele respective, cu toate ca oficial era în concediu." Pe de altă parte, în Referat s-au invocat şi convorbirile telefonice din zilele de 15 aprilie 2008, orele 12:05:53 şi 5 iunie 2008, orele 15:42:30 când G.F. l-a contactat pe inculpatul G.L.C., iar acesta din urma l-a sfătuit „ ..nu recunoaşteţi nimic..etc..",pentru ca apoi să nege insistent că l-ar fi cunoscut personal pe traducător, deşi în final stabilesc să se întâlnească la biroul lui G. şi acesta spune: "Ne cunoaştem, nu-i o problema, da..".

La dosarul cauzei s-a depus Dosarul nr. 12/P/2008, conţinând două volume (298 şi respectiv 222 pagini), 7 suporturi optice, sigilate cu sigiliul PNA – M.P. 297.

Instanţa a procedat la audierea fiecărui inculpat, declaraţiile fiind, consemnate la dosar, a încuviinţat inculpaţilor probă cu înscrisuri, ataşate cauzei.

Conform dispoziţiilor legale, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de grefierul de şedinţă s-a procedat la ascultarea, respectiv vizionarea materialului aflat pe suport optic, iar apoi s-a resigilat şi s-a aplicat ştampila Curţii.

Audiaţi, pe rând, inculpaţii au negat comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, cu încadrarea juridică care fundamentează şi cererea de luare a măsurii arestării lor preventive.

1. G.D.I.

Inculpatul G. şi-a menţinut cele două declaraţii date anterior (pag. 1 vol. l d.u.p.) şi a făcut câteva precizări, după cum urmează:

- din martie 2007, aflat sub tutela agentului şef T.V. pe o perioadă de 6 luni de la angajare, funcţiona în postul - linia întâi paşapoarte, unde verifica aceste documente, dacă sunt îndeplinite condiţiile de intrare în ţară, cu sesizarea şefului de tură dacă se constată vreo neregulă; acesta era singurul în măsură să dea dispoziţii de verificare în compartimentul vamal şi cel al imigraţiilor ilegale, cu completarea unui formular standard de nepermitere a intrării în ţară care se întocmea în două exemplare, unul înmânându-i-se persoanei în cauză, care lua la cunoştinţă şi de motivele luării acestei măsuri;

- exista 6 puncte de control, iar la fiecare punct, serviciul este asigurat de 3-5 persoane;

- nu putea părăsi postul, decât cu încuviinţarea şefului de tură, nu avea drept de decizie, să dea dispoziţii;

- în data de 5 septembrie 2007, şef de tură a fost M.V.;

- la acea dată nu a părăsit postul nici la cererea sa, nici din vreo dispoziţie a şefului de tură, astfel încât nu a participat la percheziţionarea vreunuia din cei 7cetăţeni turci ori a bagajelor lor, nu a discutat cu vreunul din ei;

- a plecat din tură la orele 20,00, oră după care a sosit traducătorul, potrivit spuselor colegilor a doua zi; în prealabil, a predat armamentul ofiţerului de serviciu, şi-a asigurat agenda profesională în fişetul turei, s-a întocmit procesul-verbal în care se notează despre activitatea din tură şi s-a stampilat cu ştampila de trafic;

- în cazul în care se găseşte vreun obiect de felul celui în cauza- cartuş- şeful de tura ia masurile legale, iar ofiţerul de cercetare penală întocmeşte actele premergătoare;

- toate ordinele primite, date de şeful ierarhic se consemnează în Registrul de ordine şi dispoziţii, sub semnătura celui care ia aceste măsuri, registru la care, la intrarea în post, toţi au acces;

- la comanda acestui punct de frontieră era G.L.C. care-şi desfăşura activitatea până la orele 16,00, după aceasta oră atribuţiile erau preluate de şeful de tură;

- nu-şi aminteşte că în data de 5 septembrie 2007 G. să se fi aflat la comanda punctului de frontieră, întrucât era posibil să se fi aflat în concediu, situaţie în care prerogativele erau preluate de adjunctul sau A.T.;

- în situaţii deosebite (solicitări ale reprezentanţilor diferitelor autorităţi), era chemat din concediu, nu însă în situaţii ca cea din 5 septembrie 2007 când era suficientă doar o eventuală informare telefonică;

- în data de 6 septembrie 2007 a aflat de la colegi că sunt mai mulţi cetăţeni ce urmau să fie puşi pe cursă.

2. B.B.

Inculpatul şi-a menţinut cele două declaraţii deja date(pag. 23, 30 vol.I d.u.p.) şi a precizat următoarele.

- în data de 5 septembrie 2007, a lucrat în linia a doua, ca inspector de poliţie, cu verificări pe segmentul droguri, a fost anunţat că este un grup de cetăţeni turci (nu erau kurzi) care prezentau probleme cu îndeplinirea condiţiilor pentru intrare în ţară, situaţie constatată la verificarea paşapoartelor; aceştia au fost îndreptaţi spre locul unde îşi desfăşura activitatea, lângă biroul antitero, bagajele acestora au fost ecranate şi s-a găsit, în buzunarul superior al unui troller al unuia dintre aceşti cetăţeni turci, un cartuş băgat într-o cutie de cremă;

- bagajele au fost verificate cu organul vamal, şeful de tură a anunţat brigada antitero, s-au prezentat 2 persoane care au audiat, separat, cele 7 persoane, traducerea fiind asigurată de interpretul SRI-ului; ulterior, B. şi colega acestuia M.I. au sesizat organele de cercetare penală în legătură cu obiectul găsit, iar şeful de tură de după orele 20,00 M.V. a dat ordinul de nepermitere de intrare în ţară, cu consemnarea acestuia în Registrul de litigii, sub semnătura acestuia şi la cererea lui, a mea şi a lui M.;

- în mod obişnuit se verificau amănunţit bagajele pasagerilor turci veniţi din cursele de la Istanbul;

- s-au găsit în bagajele unora dintre acele persoaneşi fotografii, fără a putea preciza dacă se aflau în bagajele celui în care s-a găsit cartuşul despre care a afirmat că îl avea din armată şi a uitat de el;

- cei 7 cetăţeni turci erau aşteptaţi pe aeroport de o persoană care profera ameninţări la adresa lucrătorilor de poliţie, frustraţi de modul în care s-au controlat bagajele;

- nu l-a cunoscut pe traducătorul G.F., nu l-a văzut pe aeroport, nu a purtat vreo discuţie cu cei 7 cetăţeni turci nici singur (aceştia nu cunoşteau nicio limbă străină), nici în prezenţa vreunui translator, nici a celui adus de brigada antitero a SRI-ului;

- nu l-a văzut pe G. în Punctul de frontieră în ziua cu pricina, ci doar pe T.A. stând de vorbă cu grupul de turci.

3. M.I.R.

Inculpatul a negat acuzaţiile care i se aduc şi la cele două declaraţii date la D.G.A. şi D.N.A. (pag. 36 vol. l d.u.p.) a făcut următoarele precizări:

- în data de 5 septembrie 2007 lucra la linia întâi - verificare acte de identitate, de călătorie, având aceleaşi atribuţii ca şi agentul G., cu aceleaşi obligaţii;

- din ordinul şefului de tură M.V., menţionat în Registrul de ordine, de la verificările de la ieşirea din ţară, M. a trecut la intrarea în ţară, întrucât veniseră 2-3 curse simultan, cu el aflându-se şi agentul de politie C.L.;

- ca urmare a acestor verificări a identificat un cetăţean turc care nu îndeplinea condiţiile de intrare în ţară, l-a predat şefului de tură şi a rămas în continuare la filtru la intrarea în ţară, el neparticipând la discuţiile cu cetăţenii grupului respectiv, despre care a aflat, mai târziu, de la colegi, că în bagajele unora dintre ei s-au găsit un cartuş cu gaze şi respectiv nişte negative fotografice în care apăreau persoane cu diferite modele de armament;

- la cererea şefului de tură M.V., M. a completat vreo două formulare standard de nepermitere de intrare în ţară, aflând ulterior de la colegi că unul dintre cei vizaţi era deja verificat de S.R.I. (cel în bagajul căruia se găsise cartuşul); formularele, scrise în două exemplare, au fost prezentate cetăţenilor turci după plecarea lui M., în jurul orelor 20,00, acestea semnate sau nu de către persoanele în cauză, producându-şi efectul returnării;

- nu a fost prezent la audierea cetăţenilor turci de către ofiţerii de la cercetări penale, în prezenţa traducătorului chemat de aceştia şi nici la returnarea lor în Turcia;

- cu ocazia verificărilor, mai ales a celor din ţările terţe şi care sunt la prima intrare în România, cum erau şi cei doi din grupul celor 7 cetăţeni turci, M. a constatat că nu aveau bani suficienţi (minim 1000 DOLARI SUA), că scopul declarat al vizitei nu a corespuns cu viza din paşaport, iar la orice întrebare în limba engleză legată de şedere ca şi la cea pusă în limba turcă atât cât îl ajuta minimele cunoştinţe pe agentul de politie, i s-a răspuns prin mişcare din umeri;

- nu l-a văzut pe G. să fi fost la punctul de frontieră în acea zi, ci crede că se mai afla în aeroport locţiitorul acestuia, domnul T.A.;

- afirmaţiile sale pot fi verificate din Registrele de ordine şi dispoziţii şi respectiv de litigii, precum şi din materialele emanate de la aparatura sistemului video a S.R.I. care se afla la punctul de frontieră unde îşi desfăşoară activitatea;

- nu a discutat cu niciunul din grupul celor 7 cetăţeni turci nici singur, nici în prezenţa vreunui traducător, cu excepţia aspectelor deja relatate, nu avea nicio putere de decizie pentru a-l ajuta pe cetăţeanul turc să nu fie returnat, Decizia fiind deja luată de şeful de tură când i s-a cerut să completeze formulare de nepermitere intrare în ţară.

4. G.L.C.

Inculpatul a negat comiterea infracţiunii de luare de mită şi a făcut câteva precizări la declaraţiile deja date pe care şi le-a menţinut.

- în lipsa comandantului punctului de frontieră, atribuţiile sunt preluate de adjunct (în speţa T.A.), iar în lipsa acestuia de şeful de tură, fiecare asumându-şi responsabilitatea dispoziţiilor luate, care se consemnează în Registrele pe care am obligaţia să le verific;

- situaţia grupului de 7 cetăţeni turci nu constituie un eveniment deosebit ci sunt situaţii de trafic care se întâmplă frecvent, la fiecare cursă, săptămânal, astfel încât nu se punea problema să fiu anunţat de adjunctul meu sau de locţiitorul acestuia;

- în situaţii deosebite, primirea de delegaţii importante, la solicitarea ministrului, era anunţat şi venea din concediu;

- în mod cert nu s-a aflat în data de 5 septembrie 2007 când a venit cursa în discuţie, la orele 17,00 la punctul de frontieră, se afla fie în concediu, fie plecase la terminarea turei, orele 16,00, astfel încât nu a discutat cu niciunul dintre cetăţenii turci în sau fără prezenţa vreunui traducător, nu a fost de faţă la audierile organelor de cercetare penală;

- despre situaţia de trafic respectivă a aflat cam la o săptămână, de la colegi şi din Registre, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră exercitând şi un control în urma acestei situaţii, soldându-se cu întărirea verificărilor condiţiilor de neintrate în ţară;

- nu-l cunoaşte pe omul de afaceri A.K. şi nici nu înţelege de ce fraţii S. au afirmat că G. le-ar fi pretins 400 euro pentru a nu le face dosare penale;

- ulterior, a primit un telefon de la o persoană care s-a recomandat fără a-i reţine numele, şi şi-a declinat calitatea de interpret de limbă turcă, lăsându-i impresia că interpretul l-ar cunoaşte, spunându-i totodată că el a fost interpretul grupului de 7 cetăţeni turci, că este chemat la D.N.A. şi că doreşte să aibă o discuţie cu inculpatul;

- discuţia a avut loc, în urma unui alt telefon primit de la acest interpret, în faţa ori in biroul inculpatului G. la punctul de frontieră, când i-a spus acestuia: „uite-te bine la mine, că nu cred că mă cunoşti, a ezitat şi mi-a spus că nu crede că eu sunt persoana pe care o căută şi că nu cu mine avea treabă", dând inculpatului sentimentul că este supus unui test de integritate;

- inculpatul a contestat convorbirile telefonice înregistrate nelegal, că l-ar fi sfătuit pe interpret să nege orice la D.N.A. şi că în cele din urmă a recunoscut că de fapt îl cunoştea pe interpret;

- a negat că ar fi purtat vreo discuţie cu numitul C.B., că i-ar fi cerut o sumă de bani cu titlu de mită;

- a mai afirmat că sunt camere de înregistrare video peste tot în Punctul de frontieră aeroportul Băneasa, putând teoretic să existe şi spaţii care nu se afla sub controlul acestor aparate.

Analizând materialul probator administrat, instanţa de fond a constatat existenţa unor inadvertenţe în materialul probator de genul:

- existenţa la dosarul cauzei doar a plângerii din 9 ianuarie 2008 formulate de denunţător, în condiţiile în care a afirmat că a mai formulat şi alte sesizări la alte organe judiciare despre soluţionarea sau nesoluţionarea acestora neexistând nicio dovadă;

- deşi s-a efectuat un control de către I.G.P. de Frontieră referitor la litigiul de trafic din 5 septembrie 2007, concluziile lui, apreciem edificatoare, nu se regăsesc în acest dosar;

- problema îndeplinirii condiţiilor de intrare în ţară de către cei 7 cetăţeni turci se situează între poziţia acestora şi cea a autorităţilor române reprezentate la acel moment de inculpaţii în cauză, ea neputând fi tranşată fără a se apela la consemnările din Registrul de ordine şi dispoziţii şi respectiv de litigii de trafic, documente oficiale relevante, dar ignorate;

- deşi Parchetul pare a achiesa la versiunea „plantării„ cartuşului în bagajul cetăţeanului Ş.S. de către lucrătorii de poliţie, nu există la dosar nicio probă care să ateste vreo verificare a acesteia, a lucrătorului vamal O.D. ori a „poliţistei" incriminate de cetăţenii turci M.I.;

- mai toate informaţiile legate de pretinderea şi primirea sumelor de bani cu titlu de mită, de persoanele - lucrători de poliţie implicaţi, provin din declaraţiile învinuitului G.F., a cărui prezenţă în punctul de frontieră este semnalată mult după sosirea cetăţenilor turci, trecuţi deja prin filtrul de la intrarea în ţară; astfel, multe relatări se referă la momente când unii dintre inculpaţi părăsiseră punctul de frontieră, situaţie rămasă neverificată de asemenea, cu atât mai mult cu cât fiecare lucrător, înainte de plecare întocmea un proces-verbal, preda arma, agenda profesională etc..; în altă ordine de idei, transpare preocuparea lui G.F. să nu-şi piardă autorizaţia de interpret, oferirea sa ca şi colaborator al organelor judiciare în prezenta cauză, sub presiunea, pretins a fi fost exercitată, asupra lui de către acestea;

- versiunile diferite ale cetăţenilor turci cu privire la sumele cerute, persoanele identificate de pe planşele fotografice,ca fiind cele care au primit banii nu pot fi justificate de faptul că au fost audiaţi separat ori au fost ţinuţi împreună, întrucât fiecare dintre ele se referă la situaţii distincte care trebuiesc corelate şi cu evoluţia în timp fizic a operaţiunilor la care au fost supuşi şi la ordinea intrării în contact cu inculpaţii;

- în lipsa unor alte documente emanate de la hotelul din staţiunea Saturn care să evidenţieze date legate de sejurul soţilor G. pe litoral, ori probe indubitabile care să dovedească, nu doar la nivel de supoziţie, eventuale deplasări în Bucureşti pe perioada incriminată, lasă nelămurit acest aspect, cu atât mai mult cu cât există o largă corelare a declaraţiilor celor care au fost în activitate în perioada 5-7 septembrie 2007 la punctul de frontieră Aeroportul Băneasa (inclusiv declaraţia lui T.) şi care nu au semnalat prezenţa inculpatului G. în momentele verificărilor de la filtrul de intrare în ţară, al verificărilor bagajelor, al intervenţiei lucrătorilor antitero S.R.I., al lucrătorilor de la cercetări penale;

- insistenţa convorbirilor telefonice din partea traducătorului ca şi înregistrarea ambientală nu converg obligatoriu spre versiunea susţinută de Parchet, iar atitudinea provocatoare, dar în acelaşi timp îndoielnică a lui G.F. poate fi pusă pe seama temerilor privind propria-i situaţie;

- nu în ultimul rând, declaraţiile cetăţenilor turci audiaţi în Istanbul (lipsesc de la dosar cele olografe) prin intermediul interpretului, la aproape 3 ani de la comiterea pretinselor fapte, conţin relatări identice ca şi exprimare, frazeologie şi chiar conţinut care nu se suprapun fidel celor susţinute pe parcursul ansamblului probator instrumentat în cauză.

Faţă de cele reţinute instanţa a considerat că în raport şi de practica C.E.D.O. (care s-a pronunţat în sensul că existenţa unor dovezi clare privind săvârşirea unei infracţiuni nu este suficientă prin ea însăşi, pentru a conduce la arestarea preventivă a celui în cauză, că este necesar să fie întrunite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de lege în acest sens), ca în afara faptului că infracţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţii sunt pedepsite de lege cu pedeapsa mai mare de 4 ani, celelalte condiţii pentru a se dispune arestarea preventivă nu sunt întrunite.

Nu s-a făcut dovada existenţei unui pericol social concret şi direct pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate.

Prin raportare la disp. art. 136 alin. (8) C. proc. pen., instanţa de fond a apreciat că totuşi se impune o măsură preventivă, dar nu cea mai severă şi restrictivă dintre acestea, astfel încât a stabilit obligaţia inculpatului pe o perioadă de 29 de zile de a nu părăsi ţara este suficientă pentru atingerea scopurilor prevăzute de lege şi asigură o normală desfăşurare a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri, a declarat în termen legal recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. apreciind că se impune arestarea preventivă a inculpaţilor G.L.C., M.I.R., B.B. şi G.D.I., în interesul efectuării urmăririi penale, în cauză fiind incidente disp. art. 143 şi art. 148 lit. f), în sensul că pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 pct. 1 C. pen. rap. la art. 6 şi 7 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 78/2000, pedeapsa este mai mare de patru ani, iar cercetarea acestora în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura infracţiunilor, modul de operare, precum şi a funcţiilor de poliţişti pe care aceştia le deţineau. Cu privire la inculpatul G.C.L. se impune reţinerea lit. b) a art. 148 C. proc. pen., întrucât s-a probat încercarea de a denatura ancheta prin influenţarea translatorului de limbă turcă G.F. să declare neadevărat în cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:

Arestarea preventivă, ca instituţie a dreptului procesual penal este pusă la dispoziţia organelor judiciare penale şi constă în privarea de libertatea unei persoane, are caracter provizoriu şi se ia în condiţiile precis determinate de lege înainte de soluţionarea definitivă a cauzei penale.

Măsura funcţionează ca un mijloc de prevenire sau înlăturare a unor împrejurări sau situaţii de natură să pună în pericol eficientadesfăşurare a procesului penal.

Arestarea preventivă reprezintă o măsură excepţională care privează de libertate o persoană, iar luarea acesteia trebuie dispusă numai după ce se ajunge la concluzia că s-ar afecta grav buna desfăşurare a procesului penal şi ar avea urmări imediate şi directe asupra ordinii publice.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu, ca, în cursul desfăşurării procesului penal, învinuitul sau inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate şi numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când persoana făptuitorului prezintă un pericol grav, (C. contra Italia), acuzatul să se afle în stare de deţinere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (L. contra Franţa).

În cauză prin referatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., se solicită arestarea preventivă a inculpaţilor G.L.C., M.I.R., B.B. şi G.D.I., fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 143, art. 148 lit. f), iar pentru inculpatul G.L.C., şi art. 148 lit. b) C. proc. pen., învederându-se că la 9 ianuarie 2008 la D.G.A. a fost consemnat denunţul penal formulat de numitul A.K., fiul lui R. şi A., asociat şi administrator al SC R.E.T. SRL, cu sediul social în sector 6, Bucureşti, împotriva AN, lucrători ai Poliţiei de Frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Bucureşti - Băneasa A.V. şi respectiv, AN, traducător de limbă turcă pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi respectiv, de complicitate luare de mită.

În denunţ s-a precizat faptul că a invitat în mod oficial un grup de 7 cetăţi turci în România, obţinându-se pentru aceştia vizele de intrare în ţară de la Consulatul General al României din Izmir, Republica Turcia. Cu toate că antemenţionatele persoane au avut toate documentele şi au respectat toate cerinţele legii române cu privire la intrarea în România a cetăţenilor străini provenind din Republica Turcia, lucrătorii de poliţie de la Postul de Poliţiei de Frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Bucureşti - Băneasa A.V. nu le-au permis acestora intrarea în ţară la data de 05 septembrie 2007 şi i-au reţinut în mod ilegal pe acest aeroport până în data de 07 septembrie 2007, când au fost returnaţi forţat în Republica Turcia.

Motivul aparent al acestei situaţii a constat în faptul că în bagajele unuia din cetăţenii turci a fost găsit un cartuş nefolosit. În realitate mai mulţi din lucrătorii de poliţie au pretins suma de 1000 DOLARI SUA pentru a nu le crea probleme celor 7 cetăţeni turci şi a-i lăsa să se întoarcă acasă în Turcia.

Denunţătorul A.K. învederează că în data de 06 septembrie 2007, la orele 00:29:11 a primit un mesaj sms pe telefonul său mobil, având următorul conţinut: „Domnule A., traducătorul de aici cere bani, zice că dacă nu, el nu se va amesteca, iar dacă nu, va fi nevoit să aştepte Decizia Tribunalului. Vă rog, să facem ceva."

Cu toate că în final, fiecare din cei 7 cetăţeni turci a plătit câte 100 DOLARI SUA poliţiştilor din Punctul de Trecere a Frontierei, la data de 07 septembrie 2007 aceştia au fost retrimişi forţat în Republica Turcia.

Ulterior, în cadrul declaraţiilor date în faza actelor premergătoare, înaintea procurorului şi înaintea ofiţerului de poliţie judiciară, delegat să efectueze acte premergătoare în cauză, denunţătorul a mai arătat că la data de 09 ianuarie 2008, în jurul orelor 18:30, la cererea ofiţerului de poliţie D.G.A., l-a apelat telefonic pe numitul C.B., care a confirmat cele menţionate în denunţ.

De asemenea din denunţ, precum şi din declaraţiile date în faza actelor premergătoare, denunţătorul A.K. a relevat faptul că încă din data de 05 septembrie 2007 s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Bucureşti - Băneasa A.V. pentru a cere explicaţii cu privire la motivele refuzului intrării în ţară a celor 7 cetăţeni turci. Pentru că motivele ce i-au fost aduse la cunoştinţă i s-au părut neconsistente şi neverosimile, a făcut mai multe demersuri juridice, depunând memorii la I.G.P.F. şi în final la D.G.A.

După audierea inculpaţilor de către instanţa de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază reţinute corect neconcordanţele şi inadvertenţele din materialul probator de către instanţa de fond, apreciind că în cauză nu există temeiuri pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpaţilor, lăsarea acestora în libertate nu creează o stare de pericol pentru ordinea publică.

Conform jurisprudenţei C.E.D.O., pericolul concret pentru ordinea publică este înţeles ca o „reacţie colectivă faţă de infracţiunea săvârşită", care, prin rezonanţa ei, efectuează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare şi dezaprobare, de temere şi insecuritate socială, stimulează temerea că justiţia nu acţionează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de accentuat pericol social şi poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

În speţă, acuzarea nu a dovedit cu probe pericolul concret pe care îl prezintă pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaţilor la mai bine de doi ani de la săvârşirea presupusei fapte, a cărei rezonanţă socială s-a estompat odată cu trecerea timpului.

Curtea de la Strasbourg a statuat cu valoare de principiu că, o dată cu trecerea timpului, autorităţile naţionale au obligaţia pozitivă să indice în concret elemente care să legitimeze starea de arest, respectiv în fiecare caz a interesului public.

Aceeaşi Curte a statuat cu privire la luarea măsurii arestării preventive a unei persoane de către instanţa naţională, aceasta are obligaţia să verifice dacă nu este posibil să se recurgă la alte măsuri prin care să se asigure buna desfăşurare a procesului (V. contra Serbia, K. contra Polonia).

Or, în cauză, în mod corect, instanţa de fond evaluând datele existente la dosar (contradicţii în materialul probator, de la data săvârşirii faptei au trecut doi ani, timp în care inculpaţii nu au săvârşit nicio faptă de natură penală, ba mai mult şi-au desfăşurat activitatea la acelaşi loc de muncă, s-au pus la dispoziţia organului de urmărire penală) a apreciat că cea mai potrivită măsură pentru inculpaţi este obligarea de a nu părăsi ţara, asigurându-se astfel suficiente garanţii pentru buna desfăşurare a procesului penal, precum şi pentru eliminarea riscului săvârşirii unor noi infracţiuni.

A raţiona altfel, în sensul că punerea în primejdie a colectivităţii prin lăsarea în libertate a inculpaţilor sau rezonanţa faptei în colectivitate pot fi deduse exclusiv din împrejurările în care s-a comis fapta, natura şi gravitatea acesteia sau elementele ţinând de profesia, funcţia avută anterior şi că pericolul social concret nu trebuie să rezulte neapărat din probe certe aflate la dosarul cauzei, ar însemna ca instanţele să se pronunţe cu neobservarea condiţiilor expres stabilite prin textul de lege prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ceea ce este inadmisibil faţă de libertatea persoanei prezumat nevinovată (S. contra României), (C. contra României).

Nici referirea la presupusa încurajare a altor persoane să comită fapte penale asemănătoare nu poate fi reţinută şi nu priveşte, direct, cauzal, actul de justiţie care constă în stabilirea corectă a silogismului judiciar, fermitatea însemnând respectarea întocmai a regulilor de desfăşurare a procesului penal în vederea pronunţării de soluţii corespunzătoare legii şi adevărului, prin oferirea imparţială a protecţiei judiciare.

De asemenea, în cazul inculpatului G.L.C., nu rezultă că acesta a încercat zădărnicirea aflării adevărului, prin influenţarea martorului G.F. (art. 148 lit. f) C. proc. pen.), având în vedere înregistrările convorbirilor telefonice, respectiv a soţiei acestuia, iar insistenţa convorbirii telefonice din partea traducătorului ca şi înregistrarea ambientală nu converg obligatoriu spre versiunea susţinută de parchet.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva încheierii din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpaţii G.L.C., M.I.R., B.B. şi G.D.I. pronunţată în Dosarul nr. 2232/2/2010.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi ai inculpaţilor G.L.C., M.I.R., B.B., în sumă de câte 25 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 aprilie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 4273/2010. Penal		ICCJ. Decizia nr. 149/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1138/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1262/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 149/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 1669/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 1702/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2041/2010. Penal