ICCJ. Decizia nr. 1669/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1669/2010
Dosar nr. 2322/1/2010
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 767 din 26 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1008/39/2009, s-a respins ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.I. împotriva sentinţei penale nr. 104 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
A fost obligat recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel instanţa de recurs a reţinut în esenţă următoarele:
Petiţionarul a formulat plângere penală solicitând cercetarea magistraţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzut de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fiind nemulţumit de soluţiile dispuse de aceştia în plângerile pe care le-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, respectiv, instanţei de judecată.
Din actele premergătoare efectuate nu au rezultat date sau indicii în sensul săvârşirii infracţiunilor reclamate sau a oricărei alte infracţiuni de către intimaţi cu prilejul soluţionării cauzelor petiţionarului.
Intimaţii B.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi P.C.D. - prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea S.D.M.P. şi, respectiv, respingerea plângerii petiţionarului având în vedere actele premergătoare efectuate în cauză şi din care a rezultat incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. b), c) şi d) C. proc. pen., astfel că în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (4) s-a impus neînceperea urmăririi penale.
Intimatul M.A. - judecător la Judecătoria Botoşani a soluţionat plângerea formulată de petiţionar în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., dispunând respingerea acesteia, hotărârea pronunţată fiind rezultatul convingerii judecătorului formată pe baza examinării actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale aplicabile.
Intimata D.A.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a participat la soluţionarea plângerii petiţionarului, prezentând concluziile pe care le-a considerat întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate.
Intimaţii şi-au exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale, iar împrejurarea că petiţionarul este nemulţumit de soluţiile pronunţate în cauzele sale nu poate atrage răspunderea penală a magistraţilor care le-au dispus, împotriva acestora putând fi exercitate căile de atac prevăzute de lege.
Împotriva acestei decizii, la data de 16 martie 2010, contestorul petiţionar C.I. a formulat contestaţie în anulare.
În motivarea contestaţiei, acesta a solicitat „desfiinţarea Deciziei penală nr. 767 din 26 februarie 2010 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, menţionând că autorul săvârşirii infracţiunii de calomnie prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 206 C. pen. şi înşelăciune prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 215 alin. (1) C. pen. este S.D.M.P., care nu avea dreptul să primească imobilul din Botoşani, precum şi faptul că Judecătorul M.A. de la Judecătoria Botoşani, A.V. judecător la Curtea de Apel Suceava, P.C.D., B.C., procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi D.A. procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani au protejat-o şi susţinut-o pe S.D.M.P., considerând că nu s-au făcut cercetări corecte faţă de numita S.D.M.P. care ar fi trebuit să fie condamnată penal, iar contestatorul să redobândească imobilul, din Botoşani, judeţul Botoşani. A mai arătat că numita S.D.M.P. nu avea dreptul să primească imobilul indicat în care au locuit 4 familii, arătând că, contractul de închiriere al contestatorului nr. 138 din 27 ianuarie 1974 era valabil până la 22 mai 2011, considerând că şi în prezent are dreptul să folosească imobilul potrivit contractului care este valabil. A mai arătat că Judecătorul M.A., l-a ajutat şi pe R.T. care i-a sustras înscrisuri originale din dosar, arătând că ofiţerul R.T. i-a cerut acte necesare în dosarul de urmărire penală, iar după ce i-a dat actele a aflat că ofiţerul R.T. i-a dat foc la dosar, depunându-i ofiţerului plângere penală, pe care judecătorul M.A. l-a lăsat să scape nevinovat. A solicitat să se verifice actele pe care le deţine numita S.D.M.P. şi să se observe că nu trebuia să primească casa din Botoşani, motiv pentru care a solicitat aplicarea magistraţilor pedeapsa cuvenită şi obligarea intimatei S.D.M.P. la plata sumei de100.000 lei daune materiale şi morale pentru că este cea mai vinovată, anexând dovada nr. 3898/P/2009 prin care arată că probează începerea urmăririi penale împotriva persoanelor care sunt implicate în restituirea imobilului din Botoşani, judeţul Botoşani.
Examinând contestaţia în anulare în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) – i)1,cu privire la care existau probe la dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1)1.
Examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constată că, cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 30 de zile de la data pronunţării deciziei contestate, însă motivele invocate nu sunt dintre cele prevăzute în art. 386 lit. a) – e), C. proc. pen., astfel încât contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
Ca atare, văzând dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.I. şi îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul petiţionar C.I. împotriva Deciziei penale nr. 767 din 26 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1008/39/2009.
Obligă contestatorul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3453/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3456/2010. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
