ICCJ. Decizia nr. 4273/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4273/2010
Dosar nr. 2450/120/2009
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă :
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 91 din 12 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, inculpatul A.N. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor în formă calificată prevăzut de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi 76 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a dispus în conformitate cu dispoziţiile art. 81 şi 82 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, stabilindu-se un termen de încercare de 5 ani şi s-au pus în vedere dispoziţiile art. 83 C. pen.
S-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), pe o perioadă de 2 ani, suspendată conform art. 71 C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a computat din pedeapsa aplicată perioada de detenţie de la 27 mai 2009 la 08 iunie 2009.
Inculpatul A.N. a fost obligat la 4.517,70 RON cheltuieli de spitalizare către Spitalul de urgenţă ";B.A."; şi la 8.200 RON daune materiale către partea vătămată P.I. şi 4.000 RON daune morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, în după-amiaza zilei de 25 mai 2009 în jurul orelor 15,30 inculpatul se afla la cosit când pe acolo a trecut partea vătămată P.I. care îşi ducea caprele la păşune. Victima i-a imputat inculpatului că iarba pe care o coseşte aparţine martorului G. după care a mers acasă la martor şi i-a comunicat acest fapt. Partea vătămată şi martorul au venit împreună la faţa locului unde, inculpatul a luat o mână din iarba cosită şi a aruncat-o în grădina martorului. Văzând aceasta, inculpatul s-a apropiat de partea vătămată şi a lovit-o cu coasa în cap (cu partea din lemn numită brăţar), după care acesta plin de sânge a căzut la pământ. Inculpatul a anunţat poliţia, cu care s-a deplasat la faţa locului după ce a fost anunţată şi salvarea. Din raportul medico-legal rezultă că a fost necesară intervenţie neurochirurgicală şi un număr de 120 - 140 zile îngrijiri medicale, iar leziunea provocată de inculpat i-a pus în pericol viaţa victimei.
Situaţia de fapt reţinută şi vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită cu probatoriul administrat, actele medico-legale dar şi recunoaşterea inculpatului.
La individualizarea pedepsei aplicate au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen., respectiv fapta şi împrejurările în care s-a săvârşit, poziţia procesuală a inculpatului care a recunoscut şi regretat cele întâmplate, instanţa a constatat că nu poate fi reţinută scuza provocării susţinută de inculpat deoarece susţinerea acestuia în sensul că a lovit partea vătămată de teamă ca acesta, care avea un topor asupra sa să nu-l lovească.
Sub aspectul laturii civile, despăgubirile materiale au fost acordate în raport de dovezile produse, iar cât priveşte daunele morale ele au fost apreciate în raport de acelaşi probatoriu administrat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul criticând sentinţa întrucât nu a fost reţinută scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. cu consecinţele pe care le-ar avea, atât asupra laturii penale, dar şi civile.
La rândul său, Parchetul a criticat sentinţa sub aspectul faptului că în mod greşit s-au reţinut circumstanţele atenuante şi prin consecinţă individualizarea pedepsei este nelegală. S-a criticat sentinţa şi pentru că instanţa a omis să facă aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi.
Partea vătămată a susţinut în apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe că în mod greşit nu i-au fost acordate despăgubiri materiale de 50.000 RON pe care le-a demonstrat, dar şi daunele morale solicitate în acelaşi cuantum.
Prin Decizia penală nr. 54 din 9 iunie 2010, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi partea civilă P.I. S-a desfiinţat în parte, în latură penală sentinţa atacată, în sensul că s-a aplicat individualizarea pedepsei accesorie prevăzută de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ce va fi suspendată conform art. 71 alin. (5) C. pen. s-a reţinut în favoarea inculpatei circumstanţa prevăzută de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. Au fost menţinute daunele morale către partea civilă la 10.000 RON.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această decizie s-a reţinut că în ceea ce priveşte situaţia de fapt, Curtea va aprecia că aceasta a fost corect reţinută de prima instanţă şi nici nu este contestată decât de apelantul-inculpat sub aspectul existenţei unei acţiuni de provocare din partea victimei.
În esenţă, s-a reţinut în mod justificat că la data de 25 mai 2009 orele 15,30 inculpatul A.N. a lovit-o pe partea vătămată P.I. cu o coasă în cap (cu partea numită brăţară - locul unde se prinde coasa de coada din lemn), deranjat de faptul că acesta i-a reproşat de ce coseşte iarba martorului G.V., chemat şi el la locul incidentului de partea vătămată.
Această situaţie rezultă cu destulă uşurinţă din declaraţiile inculpatului care se coroborează cu cele ale martorilor G.V. şi P.I.A. (martori oculari) şi raportul de expertiză medico-legală.
Susţinerea inculpatului în sensul că a comis fapta de lovire în urma unei acţiuni de provocare din partea părţii vătămate, nu poate fi reţinută.
Astfel, din declaraţiile martorilor oculari G.V. şi P.I.A. rezultă că partea vătămată nu avea în mână decât o nuia cu care mâna caprele la păscut.
Susţinerea inculpatului în sensul că partea vătămată avea în mână un topor cu care l-a ameninţat şi a încercat să-l lovească nu poate fi reţinută, fiind contrazisă de martorii oculari.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică, în mod corect tribunalul a apreciat că fapta inculpatului de a lovi partea vătămată cu coasa în cap, cauzându-i leziuni ce au necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă şi leziuni aşa cum sunt descrise în actele medicale, care au necesitat 120 - 140 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
În legătură cu individualizarea pedepsei, aspect criticat de procuror, Curtea constată că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Într-adevăr fapta comisă de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, dar ţinând seama de împrejurările în care a fost comisă (în sensul că inculpatul este la vârsta de 82 de ani, cu o stare de sănătate precară şi pe fondul unei discuţii contradictorii cu partea vătămată l-a lovit pe acesta cu coasa în cap), de persoana inculpatului care este la o vârstă înaintată, fără antecedente penale, a recunoscut comiterea faptei, susţinând doar o stare de provocare, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins în condiţiile aplicării unei pedepse de 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării. La situaţia inculpatului instanţa a apreciat corect că scopul pedepsei va putea fi atins şi fără privare de libertate, pedeapsa aplicată constituind un serios avertisment pentru a-şi revizui comportamentul pe viitor, mai ales că nici până la momentul săvârşirii el nu a avut conflicte cu legea penală.
Se mai critică faptul că tribunalul nu a precizat care sunt circumstanţele atenuante reţinute în favoarea inculpatului, aspect de astfel întemeiat, motiv pentru care instanţa de apel va face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen., întrucât pentru motivele expuse pot fi reţinute aceste circumstanţe în favoarea inculpatului. De fapt, tribunalul a avut în vedere motivele pentru care a făcut aplicarea dispoziţiile art. 76 lit. a) C. pen., numai că nici în considerente şi nici în dispozitiv (sau minută) nu le-a încadrat juridic în dispoziţiile art. 74 lit. a) - c) C. pen.
Reţinerea circumstanţelor atenuante este criticată şi pentru faptul că instanţa nu putea face aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. a) C. pen. ci a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., iar pedeapsa putea fi redusă până la cel mult o treime din minimul special.
Potrivit art. 76 alin. (2) C. pen. în cazul infracţiunilor contra siguranţei statului, al infracţiunilor contra păcii şi omenirii, al infracţiunii de omor, al infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane, sau al infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.
Din interpretarea textului rezultă că legiuitorul a avut în vedere în cazul infracţiunii de omor, fapta consumată, prin care s-a produs deci acest rezultat, adică moartea victimei, iar nu şi tentativa la această infracţiune. Textul vorbeşte de infracţiunea de omor precum şi de orice altă infracţiune cu intenţie prin care s-a cauzat moartea unei persoane, deci legiuitorul s-a referit la rezultatul produs prin infracţiunea intenţionată.
Ultima critică a procurorului (punctul 3 din motivare) se referă la neaplicarea pedepsei accesorii prevăzut de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), aspect întemeiat, întrucât inculpatul deşi a fost condamnat la pedeapsa închisorii în modalitatea prevăzută de art. 81 C. pen., pedeapsa accesorie trebuia obligatoriu aplicată şi apoi suspendată conform art. 71 alin. (5) C. pen., motiv pentru care Curtea va proceda în consecinţă.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea constată că sub aspectul daunelor materiale, tribunalul a apreciat în mod corect că probele de la dosar dovedesc un prejudiciu material ridicat la suma de 8.200 RON. S-au avut în vedere înscrisurile depuse la dosar (contract de împrumut CAR, chitanţe cu cheltuieli etc.) din care nu a reieşit un cuantum mai mare al sumelor cheltuite de partea vătămată.
Susţinerea părţii vătămate în sensul că pe perioada internării în spital a cheltuit o sumă importantă de bani şi acest lucru ar fi de notorietate, nu poate fi reţinută în primul rând pentru motivul că, deşi acest lucru ar reprezenta un aspect de notorietate, nu poate fi cuantificată suma în lipsa unor dovezi în acest sens. Nu se poate acorda o anumită sumă de bani pretins cheltuită doar pe baza susţinerii părţii şi aprecierii subiective a instanţei.
În legătură cu daunele morale Curtea constată că tribunalul nu a făcut o justă apreciere a suferinţelor fizice şi psihice produse părţii vătămate prin fapta inculpatului.
Având în vedere perioada spitalizărilor, numărul de zile de îngrijiri medicale, suferinţa fizică urmare loviturii şi a intervenţiilor chirurgicale la cap, stresul produs pe perioada spitalizării, consecinţele pe viitor ale leziunilor, Curtea apreciază că suma de 4.000 RON nu reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului nepatrimonial suferit, motiv pentru care va majora cuantumul acesteia la suma de 10.000 RON.
În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului cum că nu s-a făcut constituire de parte civilă până la citirea actului de sesizare, Curtea, aşa cum a constatat şi tribunalul, va aprecia că aceasta nu poate fi primită în condiţiile în care partea vătămată se afla încă internată la momentul respectiv, iar soţia acestuia a precizat care sunt pretenţiile civile în faza de urmărire penală.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs inculpatul şi partea civilă, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
Inculpatul a susţinut că în mod nelegal instanţa nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 173 lit. b) cu consecinţă atât asupra laturii penale dar şi a laturii civile a cauzei, caz de casare prevăzut de art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. civ.
Susţine inculpatul că lovirea părţii vătămate s-a produs din teamă şi greşeală şi că, dacă ar fi dorit să lovească partea vătămată ar fi folosit partea tăietoare a coasei. Se mai susţine că dacă partea vătămată nu s-ar fi îndreptat spre el cu un topor şi intenţia de a-l lovi, incidentul n-ar fi avut loc.
În recursul său, partea vătămată susţine că daunele materiale în cuantum de 50.000 RON deşi dovedite nu au fost acordate, iar în ce priveşte daunele morale se arată că instanţele nu au avut în vedere suferinţele psihice.
Cu privire la susţinerile inculpatului privitor la reţinerea circumstanţei prevăzut de art. 73 lit. b), rezultă din toate declaraţiile inculpatului (cu excepţia celei olografe din 20 mai 2009 (de la urmărirea penală), a susţinut că victima a avut un topor asupra sa şi a venit să-l lovească, fapt ce a determinat reacţia sa de a se apăra cu coasa, împrejurare în care a lovit victima.
Apărarea inculpatului este infirmată de întregul probatoriu administrat, respectiv martorii oculari G.V. şi P.I.A. care, în toate declaraţiile au susţinut că partea vătămată a avut asupra sa un bici, cu care niciun moment nu l-a ameninţat pe inculpat. Este de observat că nici din procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la faţa locului nu rezultă că ar fi fost găsit un topor.
Prin urmare, probele administrate apreciate corect de către instanţe nu sunt de natură a demonstra exigenţa prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv săvârşirea de către inculpat a infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei criticată de partea vătămată în recursul său, Curtea constată că sub aspectul daunelor materiale actele de la dosar (contract de împrumut C.A.R., chitanţe de cheltuieli etc.) rezultă ca şi cuantum suma de 8.200 RON, sumă pe care instanţa a acordat-o. Sumele pe care partea vătămată susţine că le-a cheltuit cu spitalizarea nu au putut fi probate prin probele administrate.
Prin decizia recurată a fost reapreciat cuantumul daunelor morale de la 4.000 RON la 10.000 RON, considerându-se în mod corect că aceasta reprezintă o reparaţie echitabilă a prejudiciului nepatrimonial suferit.
O reapreciere a cuantumului majorat de instanţa de recurs în ce priveşte daunele morale nu este justificată de simpla suferinţă psihică susţinută de partea vătămată astfel încât şi sub acest aspect recursul declarat de partea vătămată este nefondat.
Curtea constată că decizia recurată este temeinică şi legală astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 C. proc. pen. recursurile declarate de inculpatul A.N. şi partea vătămată P.I., urmează să fie respinse ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea vătămată P.I. şi de inculpatul A.N. împotriva Deciziei penale nr. 54 din 9 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta-parte vătămată la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul-inculpat la plata sumei 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4266/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1345/2010. Penal. Propunere de arestare... → |
|---|
