ICCJ. Decizia nr. 1484/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1484/2010
Dosar nr.15592/63/2008
Şedinţa publică din 19 aprilie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă constată:
Prin Sentinţa penală nr. 420/2009 a Tribunalului Dolj, secţia penală, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul P.M. privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. (parte vătămată B.C.) în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În baza art. 174, art. 175 lit. c), i) C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 20 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din C. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art 175 lit. i) din C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 lit. d) C. pen., text de lege în baza căruia a mai fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) (parte vătămată R.M.).
În baza art. 192 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 şi art. 35 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani închisoare cu executare în regim de detenţie, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen. şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestului preventiv de la data de 31 martie 2008 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului luată prin încheierea din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Dolj .
În baza art. 346 C. proc. pen., art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ. a fost obligat inculpatul P.M. la plata sumei de 10.000 RON daune materiale şi 30.000 RON daune morale către partea civilă R.M. şi 5.000 lei daune morale către partea civilă B.C.
A fost obligat inculpatul la plata sumelor de 2.097,35 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate R.M. şi 568,83 RON cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate B.C., sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflaţie corespunzător până la data plăţii efective a debitului.
În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea corpului delict, un cuţit ridicat conform procesului-verbal din 31 martie 2008 şi aflat în prezent la camera de corpuri delicte a Tribunalului Dolj.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
I. Între inculpatul P.M. şi victima P.V. exista o stare conflictuală mai veche generată de neînţelegerile ivite în timpul căsătoriei, părţile fiind despărţite în fapt şi având pe rol acţiunea de divorţ.
Victima părăsise domiciliul conjugal şi locuia împreună cu partea vătămată B.C. cu care avea o relaţie de concubinaj încă de la începutul anului 2007.
Inculpatul obişnuia să-şi agreseze soţia, comportamentul violent al acestuia constituind unul dintre motivele pentru care se solicitase desfacerea căsătoriei.
Deşi părţile erau despărţite în fapt, inculpatul a continuat să exercite violenţe asupra victimei, dovadă în acest sens fiind plângerea penală introdusă de victimă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova chiar în ziua producerii evenimentelor, prin care solicita efectuarea de cercetări împotriva inculpatului sub aspectul infracţiunii de ameninţare cu moartea.
Pe fondul acestei stări conflictuale, în ziua de 31 martie 2008, ulterior înregistrării plângerii penale, inculpatul a întâlnit victima şi partea vătămată B.C. în zona Teatrului Naţional din Municipiul Craiova, în apropierea magazinului L.C.
Între părţi a avut loc o discuţie contradictorie, după care victima şi partea vătămată au intrat în magazin, fiind însă urmărite de către inculpat.
Aici, inculpatul a scos un cuţit pe care îl avea asupra sa şi a aplicat victimei multiple lovituri în zona toraco-abdominală, cauzându-i grave leziuni.
În aceeaşi împrejurare, inculpatul a lovit şi partea vătămată B.C. care intervenise în ajutorul victimei, aplicându-i mai multe lovituri de cuţit în zona toracică şi la nivelul antebraţului stâng.
Agresiunea săvârşită asupra victimei şi părţii vătămate a fost observată de martorii N.M., B.C., M.E. şi C.B., vânzătoare în acel magazin, dar şi de alte persoane, inculpatul fiind imobilizat de martorii J.M. şi M.D. - agenţi ai Poliţiei Comunitare, alertaţi de strigătele ce se auzeau din magazin.
Victima P.V. a fost transportată de urgenţă la Spitalul Clinic Craiova unde s-a constatat decesul acesteia.
Conform raportului medico-legal de necropsie întocmit de I.M.L. Craiova, moartea victimei P.V. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe, consecinţa unor multiple plăgi tăiate-înţepate, penetrante toraco-abdominale, cu intersectare viscerală (plămâni, ficat, rinichi), leziunile de violenţă constatate fiind produse prin loviri repetate cu un corp tăietor-înţepător, leziuni aflate în legătură de cauzalitate directă cu decesul.
Acelaşi raport medico-legal menţiona că victima prezenta un număr de 14 plăgi tăiate.
Referitor la partea vătămată B.C., prin raportul de constatare medico-legală din 21 aprilie 2008 efectuat în cauză s-a stabilit că aceasta prezenta un număr de 4 plăgi tăiate, 2 situate în zona toracică, din care una dispusă în dreptul inimii, oblică de sus în jos şi dinspre lateral spre medial, în suprafaţă de 1 cm, suturată, leziuni produse prin lovire cu un corp tăietor-înţepător şi care au necesitat pentru vindecare un număr de 16 - 18 zile îngrijiri medicale.
Constatarea medico-legală concluziona că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
II. S-a mai reţinut în sarcina aceluiaşi inculpat că la data de 18 noiembrie 2007 a exercitat acte de agresiune şi asupra părţii vătămate R.M., tatăl victimei P.V.
La data sus-menţionată, inculpatul i-a cerut tatălui său, numitul P.N. să se deplaseze la locuinţa părţii vătămate R.M., situată în comuna P., sat B., pentru a discuta despre posibilitatea revenirii soţiei sale în domiciliul comun.
Partea vătămată a refuzat orice discuţie legată de împăcarea părţilor, exprimându-se în faţa tatălui inculpatului că se opune ferm unei asemenea posibilităţi, având în vedere starea conflictuală ce caracteriza relaţiile dintre ei.
Nemulţumit de rezultatul vizitei efectuate şi, aflând că partea vătămată era singură acasă, rudele acestuia fiind plecate din localitate, inculpatul a hotărât să se deplaseze la domiciliul părţii vătămate pentru a cere socoteală acesteia.
Partea vătămată era greu deplasabilă, ca urmare a unei intervenţii chirurgicale suferită anterior la ambele picioare, aspecte pe care inculpatul le cunoştea în virtutea relaţiilor de familie.
Inculpatul a intrat în locuinţa părţii vătămate şi, profitând de starea de neputinţă în care aceasta se afla, partea vătămată aflându-se în acel moment întinsă pe pat, cu faţa în sus, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele peste faţă şi corp, inclusiv cu o şurubelniţă tip auto, pe care i-a introdus-o în gură, cauzându-i astfel o plagă deschisă a faringelui şi a obrazului.
Agresiunea săvârşită asupra părţii vătămate a fost întreruptă de intervenţia rudelor sale, martorii R.I., R.D. şi R.O.C. care veniseră între timp la domiciliu.
Potrivit raportului de constatare medico-legală din 16 aprilie 2008 întocmit de I.M.L. Craiova, partea vătămată R.M. a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp ascuţit sau cu/şi de corpuri dure ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25 - 30 zile îngrijiri medicale.
De asemenea, s-a stabilit că leziunile traumatice nu au pus viaţa victimei în primejdie şi nu constituie sluţire.
Pe baza actelor medicale avute în vedere la formularea concluziilor constatării medico-legale, cu referire la foaia de observaţie clinică şi biletul de ieşire din spital, prima instanţă a reţinut că partea vătămată fusese internată, imediat după agresiune, la S.C.J.U. Craiova, în perioada 18 noiembrie 2007 - 26 noiembrie 2007, cu diagnostic: plagă deschisă a faringelui, plagă deschisă a obrazului, a pleoapei şi a regiunii perioculare, plagă penetrantă geniană dreapta, hematom sinus piriform şi suferise o intervenţia chirurgicală.
În raport de starea de fapt reţinută, prima instanţă a constatat că fapta inculpatului P.M. de a aplica mai multe lovituri de cuţit victimei P.V., cauzând leziuni ce au condus la deces, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) şi i) C. pen., forma calificată de infracţiune fiind atrasă de săvârşirea faptei în loc public şi asupra unei rude apropriate.
De asemenea, fapta aceluiaşi inculpat care în aceeaşi împrejurare a exercitat acte de violenţă şi asupra părţii vătămate B.C., aplicându-i mai multe lovituri de cuţit în zona toracică, din care una situată la nivelul inimii, a fost încadrată în dispoziţiile art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
S-a reţinut de către instanţă că inculpatul acţionase cu intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate, având în vedere circumstanţele de săvârşire a faptei, lovirea părţii vătămate producându-se în momentul în care aceasta încerca să intervină pentru a împiedica uciderea victimei P.V.
De asemenea, s-a reţinut că partea vătămată fusese lovită cu intensitate şi cu un instrument apt să producă moartea, leziunile cauzate situându-se în zona toracică, inclusiv în dreptul inimii.
S-a arătat de către instanţă că neproducerea rezultatului periculos pentru viaţă nu se datora unor cauze care să implice voinţa inculpatului, ci faptului că partea vătămată avea în buzunarul cămăşii cu care era îmbrăcată un portmoneu din piele care atenuase lovitura de cuţit ce-i fusese aplicată în dreptul inimii.
În acest context, s-a apreciat că numărul de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor cauzate părţii vătămate, precum şi concluziile formulate prin raportul de constatare medico-legală efectuat în cauză erau irelevante sub aspectul încadrării juridice, fapta inculpatului constituind tentativă la infracţiunea de omor.
Ca urmare, a fost înlăturată apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi intenţionat uciderea părţii vătămate B.C. şi că fapta trebuia încadrată în prevederile art. 180 alin. (2) C. pen.
Tot astfel, s-a apreciat că şi acţiunile de violenţă săvârşite asupra părţii vătămate R.M. erau susceptibile de a produce moartea victimei, inculpatul acţionând şi în această împrejurare cu intenţia de a ucide.
Au fost menţionate în acest sens circumstanţele reale ale comiterii faptei, precum şi împrejurarea că activitatea infracţională fusese întreruptă de rudele părţii vătămate care sosiseră la locuinţa părţii vătămate.
S-a reţinut de către instanţă că inculpatul aplicase numeroase lovituri părţii vătămate cu pumnii şi picioarele în zona capului, a feţei şi în piept, în timp ce se aşezase deasupra acesteia, folosind, de asemenea, şi o şurubelniţă în lungime de 15 cm, pe care a introdus-o în gura victimei, producându-i spargerea amigdalelor şi perforarea obrazului drept, precum şi alte leziuni grave în urma cărora partea vătămată, persoană în vârstă şi cu alte afecţiuni preexistente, a necesitat internare în camera de reanimare a serviciului de urgenţă şi îngrijiri medicale corespunzătoare.
Prin urmare, şi în acest caz, s-a considerat că fapta inculpatului constituie tentativă la infracţiunea de omor, independent de numărul de zile de îngrijiri medicale ori de concluziile raportului medico-legal care stabilise că viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie, fiind evidentă intenţia inculpatului de a ucide, intenţie concretizată de modul în care s-au săvârşit actele de violenţă şi a căror finalitate conducea spre decesul părţii vătămate, rezultat ce a fost împiedicat de intervenţia altor persoane.
De asemenea, s-a apreciat că fapta a fost comisă în condiţiile agravanţei prevăzute de art. 175 lit. d) C. proc. pen., şi anume, asupra unei persoane care nu avea posibilitatea de a se apăra, inculpatul profitând de această situaţie în realizarea hotărârii infracţionale.
Pe temeiul acestor considerente, prima instanţă a dispus schimbarea de încadrare juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. în tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. d) C. pen.
În ceea priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, aceasta s-a făcut cu observarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de periculozitatea socială a inculpatului demonstrată de modul şi mijloacele concrete de comitere a faptelor, aşa cum au fost evidenţiate în cadrul prezentării situaţiei de fapt, întinderea activităţii infracţionale şi circumstanţele sale personale, cu referire la vârsta şi lipsa antecedentelor penale, comportament general violent şi starea de sănătate.
S-a apreciat că reeducarea inculpatului poate fi asigurată prin aplicarea unor pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege pentru fiecare infracţiune concurentă.
Sub aspectul laturii civile, constatând pe deplin dovedite pretenţiile civile formulate de partea vătămată R.M. privind cheltuielile de înmormântare şi pomenirile ulterioare efectuate pentru victima P.V., instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ., dispunând obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 RON către această parte civilă şi la 30 milioane lei cu titlu de daune morale, echivalentul prejudiciului moral încercat prin moartea fiicei sale şi traumele psihice cauzate de agresiunea săvârşită asupra propriei persoane.
De asemenea, s-a dispus obligarea inculpatului şi la plata sumei de 5.000 RON daune morale către partea civilă B.C. şi la cheltuielile de spitalizare ocazionate de îngrijirile medicale acordate părţilor vătămate R.M. şi B.C., reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul P.M. şi părţile vătămate B.C. şi R.M.
Apelul parchetului a vizat greşita individualizare a pedepselor, solicitându-se majorarea acestora în raport de gravitatea deosebită a faptelor şi periculozitatea socială a inculpatului, precum şi adăugarea unui spor de pedeapsă, pe temeiul concursului de infracţiuni.
Şi prin apelul declarat de părţile vătămate a fost criticat cuantumul redus al pedepselor aplicate inculpatului, precum şi daunele morale stabilite în sumă de 5.000 RON pentru partea civilă B.C., susţinându-se că despăgubirea acordată de prima instanţă nu era de natură a compensa prejudiciul moral suferit prin fapta ilicită a inculpatului.
La rândul său, inculpatul P.M. a solicitat reducerea pedepsei rezultante de 20 ani închisoare, apreciată ca fiind prea aspră în circumstanţele cazului.
Prin Decizia penală nr. 34 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul şi desfiinţată în parte sentinţa primei instanţe numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi aplicarea unui spor de pedeapsă pentru concursul de infracţiuni.
Astfel, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare în pedepsele componente şi majorată la 23 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) şi i) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. a fost contopită această pedeapsă cu restul pedepselor aplicate de prima instanţă, stabilindu-se ca inculpatul P.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 23 ani închisoare sporită la 24 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat şi părţile vătămate B.C. şi R.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că situaţia de fapt stabilită de prima instanţă era conformă probatoriului administrat - cu referire la concluziile actelor medico-legale, declaraţiile părţilor şi ale martorilor audiaţi, rezultând că inculpatul săvârşise faptele reţinute în sarcina sa şi că acestea realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care a fost condamnat.
În schimb, instanţa de apel a constatat că pedeapsa principală de 20 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de omor comisă asupra victimei P.V. era greşit individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Ca temeiuri de majorare a pedepsei, a fost menţionată gravitatea deosebită a faptei, rezultând din urmarea produsă, dar mai ales modalitatea şi împrejurările de săvârşire, precum şi conduita procesuală a inculpatului care a recunoscut în parte învinuirile aduse.
În ceea ce priveşte pedepsele aplicate pentru infracţiunile săvârşite asupra părţilor vătămate B.C. şi R.M., instanţa de apel a constatat că acestea au fost judicios individualizate, cu luarea în considerare a tuturor elementelor relevante în aprecierea periculozităţii sociale a inculpatului şi a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, criticile formulate sub acest aspect fiind neîntemeiate.
S-a considerat însă că la pedeapsa rezultantă stabilită inculpatului pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa se impune aplicarea unui spor de pedeapsă, conform art. 34 lit. b) C. pen.
Ca urmare, numai în aceste limite au fost primite criticile parchetului şi desfiinţată hotărârea primei instanţe, fiind respinsă şi solicitarea părţii vătămate B.C. privind majorarea daunelor morale, cu motivarea că suma de 5.000 RON acordată de prima instanţă era să natură să compenseze prejudiciul nepatrimonial cauzat prin infracţiune.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul P.M.
Prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, pct. 171 şi pct. 14 C. proc. pen., parchetul a susţinut nelegalitatea hotărârilor pronunţate în cauză pentru greşita încadrare juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului, omisiunea de aplicare a măsurii de siguranţă privind confiscarea corpului delict folosit la agresiunea săvârşită asupra părţii vătămate R.M. şi greşita individualizare a pedepselor, solicitându-se în acest sens majorarea pedepselor până la limita maximului special prevăzut de lege şi aplicarea unui spor orientat spre limita maximă de 5 ani, având în vedere gravitatea deosebită a faptelor şi periculozitatea socială a inculpatului.
Critica referitoare la greşita încadrare juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului a fost invocată în raport de incidenţa agravanţei prevăzute de art. 176 lit. a) C. pen. în cazul părţii vătămate R.M., susţinându-se că fapta a fost săvârşită prin cruzimi, având în vedere modalitatea concretă în care inculpatul a acţionat şi suferinţele provocate victimei, precum şi a agravanţei prevăzute de art. 176 lit. c) C. pen. în ceea ce priveşte faptele comise asupra victimei P.V. şi B.C., aceste două infracţiuni fiind comise ulterior celei privind tentativa de omor săvârşită asupra părţii vătămate R.M.
De asemenea, s-a invocat şi omisiunea reţinerii circumstanţei agravante a premeditării prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen. în încadrarea juridică dată faptelor comise asupra victimei P.V. şi a părţilor vătămate R.M. şi B.C.
Recursul inculpatului P.M. a fost formulat pe temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., susţinându-se că pedepsele aplicate în cauză sunt excesiv de mari raportat la circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
A fost subliniată vârsta inculpatului şi starea sa de sănătate, precum şi absenţa antecedentelor penale şi buna conduită din cursul procesului penal.
S-a arătat de către inculpat că a recunoscut şi regretat sincer faptele comise, omorul comis asupra soţiei producându-se pe fondul unei stări depresiv anxioase din partea inculpatului care era profund afectat de relaţiile tensionate pe care le avea cu victima.
Ca urmare, s-a solicitat aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege şi stabilirea unei pedepse rezultante care să ţină seama de şansele de reintegrare socială pe care inculpatul le prezintă, conform referatului de evaluare întocmit în cauză.
Examinând cauza în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nefondat recursul inculpatului şi întemeiate în parte criticile parchetului, în limita considerentelor ce urmează:
Săvârşirea omorului prin cruzimi în sensul agravanţei prevăzute de art. 176 lit. a) C. pen. în raport de care s-a solicitat schimbarea de încadrare juridică cu referire la fapta comisă asupra părţii vătămate R.M. presupune o activitate caracterizată prin supunerea victimei unor grele suferinţe, prelungite, provocate prin felul în care este realizată acţiunea de ucidere, suferinţe cauzate în mod conştient victimei de către autor şi care nu sunt subsecvente şi inevitabile acţiunii proprii laturii obiective a infracţiunii de omor.
În speţă, inculpatul a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele şi i-a introdus în gură o şurubelniţă, producându-i leziuni la nivelul faringelui şi perforarea obrazului drept.
Deşi agresiunea comisă a fost de natură a produce puternice suferinţe victimei, din materialul probator administrat nu a rezultat însă ca actele de violenţă să se fi prelungit în timp ori ca prin utilizarea şurubelniţei, inculpatul să fi urmărit în mod voit cauzarea unor mari suferinţe şi dureri victimei înainte de uciderea ei.
Dimpotrivă, actele de violenţă exercitate asupra părţii vătămate s-au succedat aproape instantaneu, din materialitatea faptelor rezultând că inculpatul a urmărit să suprime viaţa victimei şi nu să-i cauzeze suferinţe şi chinuri prelungite în timp.
În aceste condiţii, agravanţa prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen. nu este aplicabilă.
Evident, modul şi mijloacele folosite la comiterea infracţiunii imprimă un plus de gravitate faptei şi constituie elemente pe baza cărora se individualizează pedeapsa.
De asemenea, se constată că în speţă nu este incidentă nici circumstanţa agravantă prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen., din situaţia de fapt corect reţinută de prima instanţă, pe baza unei analize atente şi coroborate a probelor administrate, nerezultând ca inculpatul să fi acţionat cu premeditare în realizarea activităţii infracţionale.
Premeditarea, ca agravanţă a infracţiunii de omor, presupune existenţa unei deliberări anterioare, precum şi exteriorizarea hotărârii delictuoase prin realizarea unor acte materiale de pregătire a infracţiunii.
În cauza de faţă, aceste cerinţe nu sunt îndeplinite, inculpatul săvârşind omorul asupra soţiei sale, pe fondul stării conflictuale existente între el şi victimă.
A rezultat că relaţiile dintre inculpat şi victimă erau grav vătămate, părţile fiind despărţite în fapt la data producerii evenimentelor.
De asemenea, a rezultat că victima locuia împreună cu partea vătămată B.C. şi că toate încercările inculpatului în vederea reîntoarcerii victimei în domiciliul comun au rămas fără rezultat.
Inculpatul manifesta în general un comportament violent faţă de victimă care a continuat şi după despărţirea în fapt, rezultând că în ziua incidentului, victima însoţită de partea vătămată B.C. şi fiul său P.A. înregistrase o plângere penală împotriva inculpatului pentru fapta de ameninţare cu moartea.
Comportarea violentă a inculpatului, ameninţările anterior proferate la adresa victimei şi faptul că inculpatul avea asupra sa un cuţit de care s-a folosit la săvârşirea faptelor din 31 martie 2008 au fost invocate în recurs ca elemente privind existenţa intenţiei premeditate.
Înalta Curte constată că toate aceste aspecte nu confirmă decât existenţa unei hotărâri anterioare în vederea comiterii faptei, ceea ce nu echivalează însă cu premeditarea.
Concluzia exprimată are în vedere împrejurările de fapt în care s-au produs evenimentele şi care nu atestă existenţa unei activităţi materiale din care să rezulte în mod cert că inculpatul meditase în concret asupra modalităţii de săvârşire a omorului.
Părţile s-au întâlnit în stradă, în apropierea magazinului L.C. din municipiul Craiova şi, după o discuţie contradictorie, victima însoţită de partea vătămată B.C. a intrat în magazin, urmărită fiind de inculpat.
Victima a fost lovită cu mai multe lovituri de cuţit, instrument vulnerant pe care inculpatul îl avea asupra sa.
Nu s-a demonstrat ca victima să fi fost aşteptată în acel loc de către inculpat şi nici că şi-ar fi procurat respectivul cuţit în vederea comiterii faptei.
Inculpatul a acţionat astfel fără o anumită pregătire, iar faţă de partea vătămată B.C. în mod spontan, în baza unei rezoluţii imediate, determinată de intervenţia părţii vătămate în vederea protejării victimei.
Şi în privinţa părţii vătămate R.M. se impune aceeaşi concluzie, modalitatea în care s-au petrecut faptele demonstrând că inculpatul nu a acţionat cu premeditare în sensul art. 175 lit. a) C. pen.
Se reţine în acest sens că deplasarea inculpatului la domiciliul părţii vătămate a avut loc imediat ce aflase că nu există posibilitatea de restabilire a relaţiilor de căsătorie dintre el şi victimă.
Pe fondul acestei nemulţumiri şi aflând că partea vătămată era singură acasă, inculpatul a venit la domiciliul acesteia, săvârşind actele de violenţă.
Rezultă astfel că inculpatul nu a dispus de timpul necesar pregătirii faptei, nefiind în situaţia de a reflecta cu privire la săvârşirea infracţiunii şi a consecinţelor legate de hotărârea luată, acţionând cu intenţie indirectă în săvârşirea faptei de tentativă de omor asupra părţii vătămate.
Ca urmare, nu există în cauză elementele premeditării.
În schimb, Înalta Curte constată că în încadrarea juridică dată faptelor săvârşite asupra victimei P.V. şi părţii vătămate B.C. trebuia reţinută şi circumstanţa agravantă prevăzută de art. 176 lit. c) C. pen.
Sub acest aspect este de menţionat că omorul deosebit de grav în circumstanţa prevăzută de art. 176 lit. c) C. pen. incriminează omorul comis de o persoană care a mai săvârşit un omor, neavând relevanţă pentru existenţa agravanţei dacă pentru primul omor autorul a fost sau nu condamnat ori dacă infracţiunea s-a consumat sau a rămas în faza tentativei, după cum nu interesează nici dacă omorul ulterior săvârşit realizează forma consumată de infracţiune sau o tentativă pedepsibilă.
Această interpretare decurge din modul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze respectiva circumstanţă de agravare, menţionându-se că se află în situaţia prevăzută de art. 176 lit. c), persoana care a mai săvârşit un omor, fără a distinge dacă aceasta a fost sau nu condamnată anterior, iar prin săvârşirea unei infracţiunii se înţelege, potrivit art. 144 C. pen., comiterea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă.
Prin urmare, reţinând în sarcina inculpatului că anterior a mai comis un omor - chiar în forma tentativei - cu referire la partea vătămată R.M., instanţele aveau obligaţia să constate că infracţiunile ulterioare de omor comise de acelaşi inculpat asupra victimei P.V. şi părţii vătămate B.C. au fost săvârşite de o persoană care mai săvârşise un omor, fiind astfel aplicabilă circumstanţa legală de agravare prevăzută de art. 176 lit. c) C. pen.
În consecinţă, hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale în ceea ce priveşte caracterizarea juridică a faptelor săvârşite de inculpat asupra victimei P.V. şi părţii vătămate B.C.
De asemenea, hotărârile instanţelor anterioare sunt nelegale şi pentru omisiunea de confiscare a şurubelniţei folosită de inculpat la săvârşirea agresiunii comise asupra părţii vătămate R.M., măsură de siguranţă ce se impunea a fi luată pe temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, Înalta Curte constată neîntemeiate deopotrivă criticile parchetului, cât şi ale inculpatului, neexistând temeiuri care să justifice modificarea tratamentului sancţionator stabilit în cauză prin Decizia instanţei de apel.
Se reţine în acest sens că inculpatul a fost condamnat la pedepse cu închisoarea orientate spre limita superioară a maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite asupra victimei P.V. şi părţii vătămate B.C. şi la pedepse apropiate de minimul legal în privinţa părţii vătămate R.M.
Stabilirea unor pedepse diferenţiate a fost justificată în raport cu gravitatea fiecărei fapte în parte şi periculozitatea socială a inculpatului care a crescut pe parcursul săvârşirii faptelor ce alcătuiesc pluralitatea de infracţiuni.
Din acest motiv nu poate fi primită critica parchetului în sensul majorării tuturor pedepselor la limita maximului special prevăzut de lege, gravitatea în sine a faptelor şi periculozitatea socială a inculpatului apreciindu-se în raport cu circumstanţele particulare în care a fost comisă fiecare infracţiune în parte.
În aceste coordonate, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate au fost judicios individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama atât de gravitatea faptelor, determinată prin raportare la modul şi mijloacele de săvârşire, importanţa valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, rezultatul produs sau care s-ar fi putut produce, precum şi de relaţiile preexistente dintre inculpat şi victime, mobilul activităţii infracţionale şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Contextul de săvârşire a faptei şi modalitatea în care inculpatul a acţionat, aplicând victimei un număr de 14 lovituri de cuţit, demonstrează o determinare neobişnuită în executarea hotărârii infracţionale şi justifică pe deplin pedeapsa de 23 ani închisoare aplicată de instanţa de apel, împrejurările invocate în favoare fiind deja valorificate prin limita de pedeapsă stabilită în cauză.
De asemenea, se constată că nu se justifică nici înlăturarea sporului de pedeapsă, având în vedere numărul şi gravitatea faptelor, dar nici aplicarea unui spor mai mare, pedeapsa de 24 ani închisoare stabilită în sarcina inculpatului fiind de natură a asigura reeducarea acestuia şi prevenirea generală.
În consecinţă, numai recursul declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova va fi admis conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi, constatând incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi pct. 171 C. proc. pen., vor fi casate în parte Decizia din apel şi hotărârea primei instanţe, iar în rejudecare:
Va fi descontopită pedeapsa de 24 ani în pedepsele componente aplicate pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, pedepse ce vor fi repuse în individualitatea lor, cu înlăturarea sporului de pedeapsă, iar în baza art. 334 C. proc. pen., va fi schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârşite asupra victimei P.V. şi părţii vătămate B.C. din infracţiunile prevăzute de art. 174 - 175 lit. c) şi i) C. pen. şi art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 rap. la art. 175 lit. c) şi i) C. pen. combinat cu art. 176 lit. c) C. pen. cu menţinerea pedepsei principale de 23 ani închisoare şi pedeapsa complementară aplicate de instanţa de apel şi tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 -175 lit. i) C. pen. combinat cu art. 176 lit. c) C. pen., cu menţinerea pedepsei principale de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară aplicate de prima instanţa.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. vor fi contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 23 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., sporită la 24 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. se va dispune confiscarea de la inculpat a şurubelniţei corp delict, indisponibilizată conform dovezii depuse la dosar urmărire penală.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.
Constatând neîntemeiată critica inculpatului referitoare la greşita individualizare a pedepselor, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul astfel formulat va fi respins, ca nefondat şi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 34 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, Decizia penală mai sus menţionată, precum şi Sentinţa penală nr. 420 din 12 octombrie 2009 a Tribunalului Dolj, secţia penală, numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei şi, în rejudecare:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 24 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, cu înlăturarea sporului de pedeapsă (1 an).
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor, după cum urmează:
- din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., în tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. (parte vătămată B.C.), cu menţinerea pedepsei principale de 10 ani închisoare şi a pedepsei complementare aplicate de prima instanţă;
- din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) şi i) C. pen. în infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) şi i) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. (victimă P.V.), cu menţinerea pedepsei principale de 23 ani închisoare şi a pedepsei complementare aplicate de instanţa de apel.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului şi dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 23 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 10 ani, sporită la 24 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., dispune confiscarea de la inculpat, în folosul statului a unei şurubelniţe - corp delict, indisponibilizată conform dovezii depuse la dosar urmărire penală.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 31 martie 2008 la 19 aprilie 2010.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1475/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 393/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
