ICCJ. Decizia nr. 1572/2010. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1572/2010
Dosar nr.10337/2/2009
Şedinţa publică din 22 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 36 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondată, cererea de conversiune a pedepsei formulată de petentul-condamnat P.I. împotriva Sentinţei penale nr. 41/F din 22 februarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
A fost obligat petentul-condamnat la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 150 RON, onorariu avocat oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea înregistrată la 04 noiembrie 2009, petentul P.I. a solicitat conversiunea pedepselor potrivit art. 146 din Legea nr. 302/2004, deoarece pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată de autorităţile spaniole urmare a unui cumul aritmetic impune adaptarea acestei sancţiuni la legislaţia română în sensul contopirii pedepselor, conform prevederilor art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen.
Examinând cererea formulată în raport de prevederile art. 146 din Legea nr. 302/2004, instanţa de fond a constatat că prin Sentinţa penală nr. 41 din 22 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a recunoscut sentinţa penală a Judecătoriei nr. 14 Valencia potrivit prevederilor art. 149 alin. (4) şi art. 150 din Legea nr. 302/2004.
S-a reţinut că, referitor la problema pedepsei aplicate de o instanţă străină, instanţele române s-au mai pronunţat în cauză, însă pe temeiuri diferite, astfel că nu poate fi constatată autoritatea de lucru judecat în cauza dedusă judecăţii de faţă.
În asemenea cauze, potrivit Deciziei nr. 23/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, pentru aplicarea prevederilor art. 146 din Legea nr. 302/2004, instanţa de judecată trebuie să verifice dacă pedeapsa finală este incompatibilă cu legislaţia naţională sub aspectul felului sau duratei.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 144 din Legea nr. 302/2004, instanţa română a optat asupra continuării executării pedepsei prin Sentinţa penală nr. 41/2007 prin transferul condamnatului, iar felul pedepsei aplicate, aceea cu închisoarea, cât şi durata acesteia, sunt comparabile cu legislaţia română.
Petentul a fost condamnat la o pedeapsă totală de 15 ani închisoare, aplicându-se cumulul aritmetic al pedepselor potrivit legii penale spaniole, însă aceasta nu depăşeşte maximul general prevăzut de legea română, acela de 30 de ani.
Aplicarea cumulului aritmetic existent în legea spaniolă nu presupune automat o modificare a pedepsei de către instanţa română, astfel s-ar ajunge ca în fiecare situaţie în care s-a făcut aplicarea acestui cumul să fie obligatorie modificarea pedepsei, lucru de neconceput în condiţiile în care Legea nr. 302/2004 reglementează criteriile în care se face adaptarea pedepsei.
Împotriva sentinţei instanţei de fond, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, solicitând casarea sentinţei, admiterea cererii de conversiune a pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 33 - 34 C. pen.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
În mod corect, prin sentinţa atacată, s-a respins cererea de conversiune formulată de persoana condamnată P.I., având în vedere că prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunţată într-un recurs în interesul legii deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - care este obligatorie pentru instanţe, conform art. 414 alin. (3) C. proc. pen. - s-a stabilit că, „în soluţionarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracţiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de Codul penal român".
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.I. împotriva Sentinţei penale nr. 36 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.I. împotriva Sentinţei penale nr. 36 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 aprilie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1562/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1574/2010. Penal → |
|---|
