ICCJ. Decizia nr. 1578/2010. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1578/2010

Dosar nr.4794/120/2009

Şedinţa publică din 23 aprilie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin Sentinţa penală nr. 535 din 4 decembrie 2009, Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, l-a condamnat pe inculpatul A.M. la 25 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 -176 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

S-a făcut aplicarea art. 71 -64 lit. a) teza a II -a şi lit. b) C. pen.

Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 3 septembrie 2009 la zi.

În baza art. 17 şi art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească 10.000 RON cu titlu de daune morale şi câte 120 RON lunar cu titlu de prestaţie periodică părţilor civile - minori - G.Ş.A. şi G.P.M.

În baza art. 118 C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului cu mâner de aluminiu folosit la comiterea faptei.

În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea lucrurilor ridicate de la faţa locului - obiecte de îmbrăcăminte, 3 căni, din care 2 tip halbă şi una din plastic, şi 1 cuţit cu mâner din lemn.

De asemenea, inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 450 RON, din care suma de 200 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

S-a reţinut, în esenţă, că, în seara zilei de 28 august 2009, aflându-se în locuinţa inculpatului A.M. din str. D.S., oraş Moreni, judeţul Dâmboviţa, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, după o altercaţie verbală cu victima G.G. (în legătură cu faptul că acesta ar fi întreţinut relaţii sexuale cu fosta sa concubină B.F.), inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu cuţitul în zona toracelui, în partea stângă a spatelui şi în mandibulă, după care, i-a dat jos pantalonii şi lenjeria intimă şi cu ajutorul aceluiaşi cuţit i-a secţionat organul genital - pe care l-a aruncat pe geam - şi i-a mai aplicat şase lovituri de cuţit în zona feselor, dintre care patru au fost profunde, cu secţionarea masivă a masei musculare.

După săvârşirea faptei, inculpatul a acoperit victima cu o pătură, abandonând-o în casă, aceasta fiind găsită, la 3 septembrie 2009, de locatarii care sesizaseră prezenţa unui miros pătrunzător specific.

Împotriva sus- arătatei sentinţe a declarat apel inculpatul A.M., care a solicitat reducerea pedepsei.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 11 din 17 februarie 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând reducerea pedepsei, apreciind-o prea aspră.

Recursul nu este nefondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta şi vinovăţia inculpatului şi au făcut o încadrare corespunzătoare în dispoziţiile legii penale.

În raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei, reflectat de modul în care inculpatul a conceput-o şi săvârşit-o (aflându-se în locuinţa sa, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu un cuţit, după care i-a secţionat şi aruncat organul genital iar apoi a abandonat victima, încuind uşa cu un lacăt), precum şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului (care a săvârşit această infracţiune în stare de recidivă postexecutorie), se constată că instanţele - de fond şi de apel - au făcut o justă individualizare a pedepsei şi au apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care este cuantumul necesar şi suficient realizării dublei finalităţi a pedepsei (art. 52 C. pen.) - reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Faţă de considerentele ce precedă, avându-se în vedere şi faptul că, verificându-se Decizia atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) Cod de procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.M. împotriva Deciziei penale nr. 11 din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 3 septembrie 2009, la 23 aprilie 2010.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2010.

Procesat de GGC - GV

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1578/2010. Penal