ICCJ. Decizia nr. 1709/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1709/2010

Dosar nr.127/44/2010

Şedinţa publică din 30 aprilie 2010

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 20/F din 12 februarie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.O. împotriva Rezoluţiei nr. 1299/II/2/2009 din data de 13 noiembrie 2009 pronunţată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi prin care a menţinut Rezoluţia nr. 962/P/2009 din 23 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

A obligat petentul să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel a reţinut, în esenţă, că prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, înregistrată sub nr. 962/P/2009, petentul B.O. a solicitat a se efectua cercetări penale faţă de V.D., judecător la Tribunalul Brăila, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 2481, art. 249, art. 264 C. pen., arătând că aceasta a pronunţat hotărâre pe care o consideră nelegală, cauzându-i vătămări intereselor legale, întrucât i-a anulat acţiunea ca netimbrată în Dosarul nr. 2067/113/2009.

Curtea de Apel Suceava a concluzionat reţinând că din actele premergătoare efectuate urmare a plângerii petentului nu rezultă indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 2481, art. 249, art. 264 C. pen. de către intimată. Intimata a soluţionat cauza cu care a fost învestită cu respectarea dispoziţiilor procedurale în materie, argumentând soluţia pronunţată.

Împotriva Sentinţei penale nr. 20/F din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, a formulat recurs petentul B.O.

În motivele de recurs formulate în scris şi depuse la dosarul cauzei a reiterat, în esenţă, criticile formulate anterior la instanţa de fond, în sensul rejudecării cauzei, admiterii plângerii sale, infirmarea rezoluţiilor pronunţate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitoarea V.D., şi trimiterea acesteia în judecată pentru faptele săvârşite.

Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a constatat că nu se poate reţine, în sarcina făptuitoarei V.D., săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 2481, art. 249, art. 264 C. pen.

Din actele premergătoare în cauză ce au format obiectul dosarului penal nr. 962/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi nu s-au identificat fapte sau împrejurări care să contureze existenţa elementelor constitutiveale infracţiunilor sesizate de către petiţionarul B.O. pretins săvârşite de către intimata V.D., astfel că soluţia de neîncepere a urmăriri penale dispusă în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., este temeinică şi legală.

Înalta Curte constată că, în considerentele rezoluţiei dispuse în cauză, cât şi în cele ale instanţei de fond, au fost analizate în mod detaliat toate aspectele invocate de recurentul petiţionar, cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimatei, reţinându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale acestuia.

Pe de altă parte, împrejurarea că intimata V.D. a pronunţat soluţie defavorabilă recurentului-petent în dosarul care s-a aflat pe rolul Tribunalului Brăila, nu poate determina comiterea unei fapte penale, care să antreneze răspunderea acesteia. Petiţionarul având posibilitatea, ca în măsura în care nu este mulţumit de soluţiile pronunţate în hotărârile judecătoreşti în cauzele în care acesta are calitate procesuală, să se poată adresa instanţelor de control judiciar prin exercitarea căilor de atac, în condiţiile legii.

În consecinţă, respingând plângerea petiţionarului B.O. şi menţinând rezoluţia atacată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

În baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de petentul B.O. împotriva Sentinţei penale nr. 20/F din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.O. împotriva Sentinţei penale nr. 20/F din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Obligă recurentul-petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2010.

Procesat de GGC - GV

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1709/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs