ICCJ. Decizia nr. 1729/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1729/2010
Dosar nr.3517/1/2010
Şedinţa publică din 30 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 16 aprilie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 286/54/2010, s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatei F.N.S. S-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. S-a amânat cauza la data 18 mai 2010.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Craiova a reţinut că:
Prin Rechizitoriul nr. 224/P/2009 din 18 ianuarie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv -inculpatei F.N.S. - avocat în cadrul baroului Dolj, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. şi ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
De asemenea prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus şi trimiterea în judecată - în stare de libertate - a inculpatului M.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În fapt s-a reţinut că la data de 18 decembrie 2009, inculpata F.N.S. a pretins de la martorul denunţător Ş.G. suma de 10.000 euro reprezentând onorariu de avocat iar suma de 7.000 euro, pentru a-i remite magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj spre a-i determina să dispună punerea în libertate sub control judiciar şi, ulterior, să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului în cauza în care este judecat.
La data de 5 ianuarie 2010, a mai pretins în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suma de 2.000 euro, afirmând că are influenţă asupra magistraţilor procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova pentru a-i determina să nu declare apel în dosarul denunţătorului, primind suma de 10.000 euro în două tranşe, respectiv 3.000 euro la data de 12 decembrie2009 şi 7.000 euro la data de 8 ianuarie 2010, când a fost prinsă în flagrant.
Curtea de Apel Craiova a reţinut că din probele administrate în cauză, respectiv, declaraţiile martorilor, procesele-verbale întocmite de investigator, procesul-verbal de prindere în flagrant, înregistrările audio, video, conferă motive verosimile de a bănui că inculpata a săvârşit infracţiunea pentru care este trimisă în judecată, fiind incidente dispoziţiile art. 160b alin. (2) C. proc. pen., în sensul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., subzistă.
Împotriva acestei încheieri, inculpata F.N.S., a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive şi înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi ţara.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Craiova dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpată este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenţia acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 parag. 1.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de fond a constatat că temeiurile de fapt şi de drept - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptelor, cât şi faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pe care inculpata a săvârşit-o, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Fapta reţinută în sarcina inculpatei, de a căuta obţinerea de foloase materiale prin traficarea influenţei pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra judecătorilor şi procurorilor de la Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj pentru a-i determina să pronunţe hotărâri favorabile şi respectiv să nu promoveze o cale de atac în favoarea martorului denunţător, constituie o faptă cu un grad ridicat de pericol social, care impune menţinerea stării de arest a inculpatei.
Înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata F.N.S. împotriva încheierii din 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 286/54/2010.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta-inculpată la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata F.N.S. împotriva încheierii din 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1721/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1734/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
