ICCJ. Decizia nr. 1691/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1691/2010
Dosar nr.385/45//2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă constată:
Prin Sentinţa penală nr. 127 din 3 decembrie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta P. „D.T.S.B." prin reprezentant legal, preot paroh M.D., împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale din 22 februarie 2008 dată de procurorul D.N.A - Serviciul Teritorial Iaşi şi din 22 februarie 2008 dată de procurorul şef serviciu D.N.A - Serviciul Teritorial Iaşi (Dosar nr. 59/II/2/2008).
A luat act de renunţarea intimatei M.M. la cererea formulată de aceasta la data de 01 octombrie 2009 privind obligarea petentei la plata de daune morale.
A obligat petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 RON şi la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către intimatul C.S., în sumă de 2.000 RON - reprezentând onorariu avocat ales.
Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele:
Curtea de Apel a fost sesizată prin Decizia penală nr. 307 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi, cu judecarea în primă instanţă a plângerii penale formulată de petenta P. „D.T.S.B." Iaşi împotriva rezoluţiei D.N.A - Serviciul Teritorial Iaşi dată în Dosarul nr. 43/P/2007.
Prin Decizia penală sus-menţionată s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. modificat prin Legea nr. 79/26 martie 2007, că instanţa competentă de a judeca în primă instanţă plângerea formulată este Curtea de Apel întrucât, Curtea de Apel „judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi".
Faţă de aceste prevederi şi de calitatea de avocat în Baroul Iaşi a intimatului B.A.T., instanţa de control judiciar a constatat că instanţa de fond a Tribunalului Iaşi a păşit la judecarea plângerii petentei P. „D.T.S.B." fără a-şi verifica competenţa.
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţiile relative la competenţă după materie şi după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar potrivit alin. (3), nulitatea nu poate fi înlăturată în niciun mod, putând fi invocată în orice stare a procesului şi luându-se în considerare chiar din oficiu.
Curtea a verificat rezoluţia atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului cauzei, a tuturor înscrisurilor depuse la dosar şi a susţinerilor părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 317 C. proc. pen., reţinând următoarele:
La data de 07 iunie 2007 şi revenind, la data de 08 decembrie 2007, preotul paroh M.D., în calitate de reprezentant legal al P. „D.T.S.B." a formulat o plângere penală, înregistrată la D.N.A - Serviciul Teritorial Iaşi, împotriva numiţilor: G.M., în calitate de director al fostului D.A.F.I.S. Iaşi, entitate subordonată Primarului, respectiv Consiliului Local Iaşi, M.M., consilier juridic în cadrul Primăriei Iaşi, V.L., secretar al Consiliului Local Iaşi, R.G., director al SC „Mica Industrie" SA Iaşi, D.I., B.G., B.O.I., B.A.T. şi C.Ş., administrator al SC „Ş." SRL Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 şi art. 248 C. pen., „fals în acte publice" şi „uz de fals", prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen. şi „nerespectarea hotărârii judecătoreşti", prevăzută de art. 271 C. pen., precum şi a infracţiunilor prevăzute de art. 10 şi art. 131 din Legea nr. 78/2000, motivând că aceste persoane având calităţi juridico-administrative ar fi înstrăinat nelegal patrimoniul imobiliar al Sfintei Biserici Banu.
Procurorul a analizat conţinutul plângerii formulate raportat la actele premergătoare efectuate în cauză şi s-a raportat la faptele reclamate şi persoanele descrise în conţinutul plângerii formulate şi al înscrisurilor depuse de petentă.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii plângerilor formulate, excepţie invocată de petenţii B.G., B.O.I., B.A.T. şi C.S. în faţa Curţii de Apel Iaşi, ca instanţă de fond, s-a reţinut:
Preotul paroh M.D., în conformitate cu dispoziţiile Statutului de Organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, a deţinut mandatul special impus de dispoziţiile legale, aspect constatat după sesizarea Curţii de Apel Iaşi şi înregistrarea cauzei, la data de 02 iunie 2009, respectiv, după înregistrarea cererii adresată de acesta, la data de 06 mai 2009 către înalt Preasfinţia Sa Mitropolitul T. şi aprobarea de reprezentare „a intereselor Parohiei de către preotul paroh", conform Adresei din 08 mai 2009 emisă de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei Iaşi - Oficiul Juridic Canonic.
De la această dată preotul paroh M.D. a deţinut calitatea legală, impusă de lege, pentru a reprezenta interesele instituţiei petente - P. „D.T.S.B." Iaşi.
În acest sens, dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. prevăd: „După respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu"
Preotul paroh, ori consilierul parohial trebuie să îndeplinească condiţia impusă atât de dispoziţiile art. 50 lit. e) din Statutul Bisericii Ortodoxe Române, cât şi al dispoziţiilor procedurale ce reglementează condiţiile formulării unei plângeri penale împotriva măsurilor şi actelor procurorului. (Capitolul VII art. 275 C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.).
Or, interesele legitime personale ale preotului paroh sau consilierului parohial nu s-au dovedit a fi în vreun fel vătămate şi nici nu au formulat plângere penală în acest sens.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 221 alin. (8) teza I C. proc. pen. impun asupra modurilor de sesizare ale organelor de urmărire penală, prin plângere sau denunţ, în speţă plângerea trebuia să respecte dispoziţiile art. 222 alin. (3) C. proc. pen.
În fapt, preotul paroh M.D. trebuia să deţină un mandat special, legal, pentru a putea reprezenta interesele petentei P. „D.T.S.B." Iaşi, respectiv, de a formula plângere penală.
Discuţia juridică generată, faţă de excepţia invocată, se referă la momentul deţinerii acestui mandat special faţă de data formulării plângerii penale - a sesizării organului de urmărire penală (respectiv, D.N.A. - Serviciul Teritorial Iaşi, conform dispoziţiilor art. 221 C. proc. pen.).
La data primei sesizări şi înregistrări a plângerii penale - 07 iunie 2007 - preotul paroh M.D. nu deţinea acest mandat special (obţinut ulterior, în cursul procesului penal - la data de 08 mai 2009).
Pe de o parte, dispoziţiile art. 222 alin. (3) C. proc. pen. impun că „plângerea se face prin mandatar, iar mandatul trebuie să fie special, procura să rămână ataşată plângerii".
De asemenea, dispoziţiile procedurale civile reglementează instituţia reprezentării părţilor în judecată (Capitolul IV C. proc. civ.) şi impun prin art. 67 alin. (1) şi 2 C. proc. civ.: „Părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.
Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume.
Dacă cel care a dat procura generală nu are domiciliu şi nici reşedinţă în ţară, sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat".
Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra momentului la care trebuie să existe mandatul legal pentru o reprezentare legală, cu titlu exemplificativ prin Decizia nr. 5338 din 18 septembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Plângerea împotriva rezoluţiei procurorului nu poate fi făcută decât de persoanele indicate expres, preotul paroh nedeţinând această calitate de la momentul formulării plângerii, neavând nici calitatea de persoană vătămată ori persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate; iar „mandatul" obţinut ulterior (06 mai 2009) produce efecte juridice doar pentru viitor şi în limitele prevăzute în dispoziţia Înalt Preasfinţiei Sale.
Pe cale de consecinţă, s-a constatat că P. „D.T.S.B." Iaşi nu sesizase D.N.A. - Serviciul Teritorial Iaşi în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (1) C. proc. pen. în referire la dispoziţiile art. 222 C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Astfel, celelalte motive invocate în susţinerea plângerii privind legalitatea şi temeinicia acesteia, motive susţinute amplu de petentă, prin consilierul parohial, cât şi de avocaţii aleşi ce au reprezentat intimaţii, nu au putut forma obiectul analizei pe fond a cauzei.
Ca urmare, s-a constatat că plângerea formulată de preotul paroh în numele petentei P. „D.T.S.B." Iaşi împotriva rezoluţiei procurorului era inadmisibilă, motiv pentru care a fost respinsă ca atare, conform art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
În aprecierea cererii formulate de avocatul ales, în numele intimatului C.S., de acordare a cheltuielilor judiciare, acestea au fost încuviinţate în parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 193 alin. (6) C. proc. pen. şi în referire la dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., micşorându-se onorariul avocaţial solicitat, apreciat ca fiind nepotrivit de mare, faţă de natura şi complexitatea cauzei deduse judecăţii, de numărul de termene acordate. În acest sens s-a invocat practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -SECŢIILE UNITE- respectiv Decizia nr. 82/2007.
În cursul procesului penal, intimata M.M. a formulat şi o cerere de acordare a unor despăgubiri civile - daune morale, de către petentă; ulterior, la data dezbaterii în fond a cauzei - aceasta a renunţat la judecarea cererii formulate, şi nu la dreptul de a solicita aceste cheltuieli, Curtea de Apel Iaşi luând act de dreptul de disponibilitate a părţii în rezolvarea unei acţiuni civile promovată în cauza penală de faţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen. petenta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare.
Împotriva Sentinţei penale nr. 127 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs petiţionara P. „D.T.S.B.", cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 385/45/2009.
În motivele scrise depuse la dosarul cauzei şi cele prezentate în faţa instanţei de recurs, recurenta a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în mod greşit instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, plângerea petiţionarei întrucât P. „D.T.S.B." a fost legal reprezentată, hotărârea fiind dată cu încălcarea legii.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică, iar recursul petiţionarei este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Alături de asistenţa juridică în procesul penal, legislaţia permite şi reprezentarea, care constă în împuternicirea unei persoane numită reprezentant de a îndeplini, în cadrul procesului penal acte procesuale pe seama unei părţi care nu se poate reprezenta sau nu doreşte să se prezinte în faţa organelor judiciare, partea ale cărei interese sunt reprezentate fiind înlocuită de reprezentant.
Indiferent de forma de reprezentare, că este vorba de reprezentare convenţională sau reprezentare legală, este obligatorie existenţa unui contract de mandat intervenit între reprezentat, persoană care are capacitatea deplină de exerciţiu şi este şi parte în proces, şi reprezentant.
Instituind principiul asistenţei juridice facultative, legea a lăsat posibilitatea celor interesaţi să-şi aleagă şi apărătorul pe care-l preferă.
Or, în speţa de faţă, cu atât mai mult petiţionara Arhiepiscopia Iaşilor, P. „D.T.S.B." fiind o entitate cu statut special, cu personalitate juridică de drept privat şi utilitate publică cu drepturile şi obligaţiile prevăzute în statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, aşa cum este prevăzut în art. 41 al statutului, avea nevoie de mandat de reprezentare în faţa instanţelor de judecată.
Într-adevăr, critica adusă prin motivele de recurs în sensul că petiţionara a fost reprezentată legal putea fi acceptată în condiţiile în care mandatul de reprezentare ar fi intervenit la momentul învestirii instanţei de judecată cu soluţionarea cauzei şi nu ulterior înregistrării cauzei pe rolul instanţei. De asemenea reprezentarea era obligatorie nu numai pe parcursul cercetării judecătoreşti, cât şi la momentul sesizării organelor de urmărire penală.
Concluzia exprimată are în vedere reglementarea prevăzută în statutul mai sus precizat care, la art. 50 lit. e), conferă preotului paroh, în situaţia de faţă M.D., împuternicirea legală de a reprezenta Arhiepiscopia Iaşilor.
Însă, exercitarea acestei împuterniciri legale era condiţionată de existenţa unui mandat special de reprezentare, mandat care să fi fost dat prealabil şi în vederea formulării plângerii penale.
Or, în speţă, mandatul de reprezentare a intervenit ulterior sesizării instanţei de fond, rezultând că pe tot parcursul urmăririi penale petiţionara nu a deţinut o reprezentare legală, potrivit normei procedurale penale.
Ca atare, se constată că în mod corect prima instanţă a respins ca inadmisibilă plângerea petiţionarei.
Faţă de considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-petiţionară P. „D.T.S.B." împotriva Sentinţei penale nr. 127 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurenta-petiţionară la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-petiţionară P. „D.T.S.B." împotriva Sentinţei penale nr. 127 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta-petiţionară la plata sumei de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 1681/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1695/2010. Penal → |
|---|
