ICCJ. Decizia nr. 1814/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 1814/2010
Dosar nr.10983/2/2009
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată:
Prin Sentinţa penală nr. 27 din 25 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta I.R.A. împotriva Ordonanţei nr. 2030/P/2008 din 07 octombrie 2009 şi a Rezoluţiei nr. 1631/11/2/2009 din 27 octombrie 2009 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta a fost obligată la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 29 decembrie 2008, a fost înregistrată cauza penală cu nr. 2030/P/2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind plângerea penală formulată de petenta I.R.A. împotriva intimatei S.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), arătând, în esenţă, că, în cursul judecării cauzei civile cu nr. 13637/2004, aflată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, judecătorul S.M., învestită cu soluţionarea pricinii, a procedat, în mod abuziv, numindu-l expert, în cauză, pe numitul D.N.M., prin încălcarea dispoziţiilor C. proc. civ.
Prin Ordonanţa din 07 octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata S.M., sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinându-se că aceasta din urmă nu a făcut altceva decât să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu conform prevederilor legale, astfel că fapta sesizată de către petenta I.R.A. nu există.
Prin Rezoluţia din 27 octombrie 2009 dată în Dosarul nr. 1631/II/2/2009 al aceluiaşi parchet, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenta I.R.A. împotriva Rezoluţiei nr. 2030/P/2008.
Instanţa de fond a apreciat că plângerea petentei împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale este nefondată, întrucât intimata, în calitatea sa de judecător în cadrul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, repartizat să soluţioneze cauza civilă respectivă, şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, conform prevederilor C. proc. civ., iar, în ipoteza în care soluţia de numire a expertului ar fi, eventual, greşită, aceasta poate fi îndreptată prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte soluţia dispusă cu privire la numitul D.N.M. - de disjungere şi de declinare a cauzei -, Curtea a constatat că în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere numai soluţiile de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, aşa încât nemulţumirea petentei, în legătură cu acest aspect, nu poate face obiectul unei plângeri, în sensul art. 2781 C. proc. pen., în acest stadiu procesual.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, petenta I.R.A., care nu a motivat calea de atac nici în scris, conform art. 38510 alin. (2) C. proc. pen şi nici oral în ziua judecăţii, când aceasta a lipsit.
Verificând din oficiu sentinţa atacată, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică, recursul fiind nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, constă în fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Rezultă din plângerea petentei adresată organelor de urmărire penală precum şi din precizările şi completările făcute ulterior că nemulţumirea sa faţă de intimată, judecător în cadrul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, este determinată de faptul că aceasta, fiind învestită cu judecarea cauzei civile cu nr. 13637/2004 a desemnat în calitate de expert tehnic judiciar pe numitul D.N.M., expert care, în opinia petentei, nu şi-a îndeplinit în mod legal atribuţiile şi nu i-a luat în considerare obiecţiunile la raportul de expertiză întocmit.
Din actele dosarului rezultă că obiectul Dosarului civil nr. 13637/2004 al Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti este stabilirea unui drept de servitute, în care reclamantă este numita P.I.C. iar pârâte, numitele I.M.R. şi I.R.A., reclamanta solicitând instanţei de judecată permisiunea de a ajunge la locuinţa ei situată în spatele curţii.
Înalta Curte constată că atât procurorul care a emis rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale cât şi judecătorul care a menţinut această soluţie, respingând plângerea petentei au constatat în mod just că actele premergătoare efectuate în cauză nu au evidenţiat existenţa unor indicii privind săvârşirea vreunei fapte cu valenţe penale de către intimata S.M.
Numirea de către intimată a unui expert tehnic pentru a efectua o expertiză de specialitate, considerată necesară pentru justa soluţionare a cauzei civile cu care a fost învestită şi stabilirea obiectivelor acestei expertize se circumscriu atribuţiilor sale de serviciu şi nu elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Poziţia subiectivă a petentei care consideră că expertul numit de judecător este necompetent, aceasta fiind nemulţumită de raportul de expertiză tehnică întocmit de expert nu poate fundamenta o soluţie de începere a urmăririi penale împotriva intimatei, în absenţa oricărui indiciu în sensul că aceasta nu a îndeplinit un act care intra în atribuţiile sale de serviciu sau a îndeplinit un asemenea act în mod defectuos, cauzând astfel o vătămare interesului legal al unei persoane.
Fapta unui judecător de a se pronunţa cu privire la un anumit aspect şi de a adopta o soluţie, ca urmare a propriei activităţi de evaluare şi apreciere a stării de fapt şi de drept ale cauzei respective este în concordanţă cu normele procesuale şi nu poate constitui infracţiune. Eventualele nereguli sau greşeli intervenite în activitatea de judecată pot fi îndreptate numai prin exercitarea căilor legale de atac şi nu prin plângeri penale îndreptate împotriva magistraţilor care au judecat cauza.
Cum săvârşirea unei infracţiuni constituie singurul temei al angajării răspunderii penale a unei persoane, potrivit art. 17 alin. (2) C. pen. şi cum actele premergătoare efectuate în cauză dovedesc că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor reclamată de petentă nu există, magistratul intimat acţionând în cadrul şi cu respectarea legii, fiind incident cazul prev. de art. 10 lit. a) C proc. pen., Înalta Curte apreciază că soluţia de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror este legală şi temeinică, aşa cum corect a constatat şi prima instanţă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, urmând ca petenta recurentă să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta I.R.A. împotriva Sentinţei penale nr. 27 din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petenta la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1811/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1817/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
