ICCJ. Decizia nr. 1806/2010. Penal. Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1806/2010
Dosar nr.133/2/2010
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 79/F din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de contopire formulată de condamnatul O.D.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 6 februarie 2010, sub nr. 133/2/2010, s-a înregistrat cererea de contopire formulată de condamnatul O.D.M.
Prin cererea formulată, condamnatul a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 181 din 14 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Madrid, definitivă la 19 decembrie 2003 prin respingerea recursurilor, sentinţă penală prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, o pedeapsă de 4 ani închisoare şi o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de prostituţie, sechestru de persoane şi a celei de agresiune sexuală, prevăzute în C. pen. spaniol, fapte penale ce au corespondent în infracţiunile de trafic de persoane, respectiv viol, din legislaţia penală română. Întrucât faptele săvârşite se află în concurs, condamnatul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 34 şi 36 C. pen. român, privind contopirea pedepselor.
La soluţionarea cauzei, a fost pusă în discuţie competenţa materială a instanţei de a soluţiona o astfel de cerere, apărătorul condamnatului susţinând că Tribunalul Giurgiu este instanţa competentă să o soluţioneze, deoarece condamnatul se află în Penitenciarul Giurgiu şi a fost condamnat pentru fapte de competenţa tribunalului.
Instanţa de fond a reţinut că, prin Decizia nr. 34 din 14 decembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, într-un recurs în interesul legii, s-a decis că:
1) Curtea de Apel Bucureşti este instanţa competentă exclusiv, teritorial şi material, să soluţioneze procedura de schimbare a condamnării, procedură care are loc după transferarea persoanelor condamnate, în condiţiile art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.
2) Instanţa competentă să soluţioneze cererea de contopire a pedepsei aplicate de instanţele naţionale cu pedepsele aplicate de instanţele străine, prin hotărârile recunoscute de Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul procesului transferării persoanei condamnate este instanţa corespunzătoare instanţei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripţie se află locul de detenţie.
În cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunţată de o instanţă străină, competenţa de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instanţei corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi judecat cauza în primă instanţă şi în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a persoanei condamnate.
Instanţa de fond a constatat că în cauză nu se pune problema contopirii pedepselor aplicate prin mai multe hotărâri, fiind vorba în realitate despre o cerere de schimbare a condamnării, incident fiind pct. 1 al Deciziei nr. 34 din 14 decembrie 2009 şi competenţa aparţinând aşadar, Curţii de Apel Bucureşti.
Analizând cererea formulată de petent, s-a constatat că aceasta este inadmisibilă.
S-a reţinut că prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în interpretarea art. 146 din Legea nr. 302/2004 s-a stabilit că: „Instanţa, în soluţionarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracţiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzut de C. pen. român.
Ca atare, cum pedepsele a căror contopire se solicită au fost aplicate prin hotărârea altui stat, chiar dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută în România, nu se pot aplica dispoziţiile privind cumulul juridic din legislaţia noastră, motiv pentru care s-a apreciat că cererea condamnatului este inadmisibilă.
Împotriva sentinţei instanţei de fond, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, solicitând casarea sentinţei şi admiterea cererii de contopire a pedepselor.
Recursul este nefondat.
În mod corect, prin sentinţa atacată, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de contopire formulată de condamnatul O.D.M., având în vedere că prin Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunţată într-un recurs în interesul legii deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - care este obligatorie pentru instanţe, conform art. 414 alin. (3) C. proc. - s-a stabilit că, dacă pedeapsa rezultantă a fost aplicată prin cumul aritmetic, în conformitate cu legislaţia statului de condamnare, instanţa nu poate înlocui cumulul aritmetic cu regulile cumului juridic stabilite în C. pen. român.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul O.D.M. împotriva Sentinţei penale nr. 79/F din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală pentru cauze cu minori şi de familie.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul O.D.M. împotriva Sentinţei penale nr. 79/F din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4048/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1807/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
