ICCJ. Decizia nr. 1891/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1891/2010
Dosar nr.328/91/2009
Şedinţa publică din 12 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin Sentinţa penală nr. 237 din 01 iulie 2009 a Tribunalului Vrancea s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 174/1996, pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 2124/1996, formulată de revizuentul B.F.I.
A fost obligat revizuentul-condamnat la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariu apărător din oficiu, urmează să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-au reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 772/44/2006, condamnatul B.F.I. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 174 din 13 septembrie 1996 a Tribunalului Vrancea, hotărâre modificată în apel prin Decizia penală nr. 14 din 24 ianuarie 1997 a Curţii de Apel Galaţi şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2027 din 18 septembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie.
Prin Încheierea nr. 2142 din 2 decembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti în Dosarul penal nr. 8998/1/2008 s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, fiind înregistrată sub nr. 328/91/2009.
În motivarea cererii, revizuentul a susţinut că sunt anumite contradicţii între sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea şi Decizia Curţii de Apel, pe de o parte, iar pe de altă parte, faptul că este supus la rele tratamente şi umilinţe în unitatea de deţinere, nebeneficiind de drepturile prevăzute de lege pentru persoanele încarcerate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că revizuentul-condamnat se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 25 ani închisoare rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2027 din 18 septembrie 1997 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti.
Din examinarea motivelor invocate, s-a reţinut că aspectele formulate de revizuent în cererea sa au fost cunoscute de către instanţa de judecată atunci când s-au exercitat căile ordinare de atac, iar pe de altă parte motivele privind drepturile şi tratamentul de care trebuie să beneficieze un deţinut se circumscriu ca substanţă şi conţinut unei alte cereri, respectiv plângere întemeiată pe Legea nr. 356/2006 privind executarea pedepselor.
B. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul B.F.I., în motivare acesta arătând că parchetul, atunci când a atacat cu apel sentinţa pronunţată de instanţa de fond, a invocat un viciu de procedură, situaţie în care se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, ceea ce nu s-a întâmplat. Totodată, a mai arătat că este nemulţumit de pedeapsa care i s-a dat.
Prin Decizia penală nr. 3/A din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, s-a respins ca nefondat apelul condamnatului-revizuent, apreciindu-se că cele invocate de revizuent nu se încadrează în vreunul din cazurile prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen. şi nu pot face obiectul cererii de revizuire.
C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, condamnatul-revizuent, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei respingeri a cererii de revizuire, reiterând, în esenţă, motivele din cererea introductivă şi apel.
Examinând recursul declarat de condamnatul-revizuent, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict şi limitativ de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul şi persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În cauză, susţinerea condamnatului în sensul că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că se află în executarea unei pedepse de 25 ani închisoare este corectă, din verificarea dosarului de fond şi a mandatului de executare a pedepsei închisorii reieşind că pedeapsa de 25 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 174 din 13 septembrie 1996 a Tribunalului Vrancea a fost modificată în apel prin Decizia penală nr. 14 din 24 ianuarie 1997 a Curţii de Apel Galaţi, dispunându-se pedeapsa detenţiunii pe viaţă, ce a rămas definitivă în acest fel prin Decizia penală nr. 2027 din 18 septembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie. Această eroare materială a instanţei de fond care a soluţionat cererea de revizuire nu este însă de natură a duce la reformarea soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii, atâta vreme cât examinarea cererii corespunde cerinţelor art. 394 şi urm. C. proc. pen.
Pe de altă parte, aspectul invocat de revizuent cum că parchetul a invocat în apelul pe fond o lipsă de procedură care nu putea duce decât la casare cu trimitere şi, cu toate acestea, s-a admis apelul parchetului şi i s-a schimbat pedeapsa în detenţiune pe viaţă, nu poate fi examinat prin prisma cazului de revizuire invocat, prev. de art. 394 lit. c) C. proc. pen., nefiind realizată ipoteza prevăzută de acest text de lege, ce se referă la declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere.
Celelalte susţineri referitoare la lipsa Deciziei penale nr. 2027 din 18 septembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie sau emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii doar pe baza minutei acestei decizii sunt chestiuni ce ţin de punerea în executarea a pedepsei şi care nu privesc fondul cererii de revizuire; totodată, nemulţumirea vizând pedeapsa aplicată, precum şi cea privind relele tratamente la care este supus pe durata detenţiei nu se circumscriu nici unuia dintre cazurile de revizuire enumerate expres şi limitativ de textul de lege menţionat, aşa cum în mod corect au reţinut şi instanţa de fond şi cea de apel care au soluţionat prezenta cerere de revizuire.
Ca atare, văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuentului-condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul-condamnat B.F.I. împotriva Deciziei penale nr. 3/A din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent-condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1885/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4066/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
