ICCJ. Decizia nr. 186/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 186/2010

Dosar nr. 14592/63/2008

Şedinţa publică din 21 ianuarie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 114 din 4 martie 2009, Tribunalul Dolj a respins cererea privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a), c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174- art. 175 lit. c) C. pen.

În baza art. 174, art. 175 lit. a), c) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.M.T., fiul lui D. şi E., în prezent deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, la pedeapsa principală de 25 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen., pedeapsă complementară.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a menţinut starea de arest faţă de inculpat şi s-a dedus reţinerea şi arestul preventiv, cu începere de la 17 mai 2008 la zi.

În baza art. 118 pct. 1 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat un topor de bucătărie din inox, cu lama de 10,5 cm, coadă de 33,5 cm şi muchia de 3,3 cm.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă S.D.

În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.M. şi a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 10.500 lei despăgubiri civile patrimoniale şi 20.000 lei daune morale către această parte civilă.

A fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă S.M. şi la 1.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu la urmărirea penală.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că inculpatul M.M.T., la data săvârşirii faptei, era căsătorit cu victima M.A.M., din anul 1996. Anterior, inculpatul a mai fost căsătorit, iar din această primă căsătorie având un copil, M.A., în vârstă de 19 ani.

Cei doi soţi M. deţineau în proprietate un apartament cu două camere în Craiova, judeţul Dolj, dar locuiau în acelaşi imobil cu M.F.

Victima M.A.M. era angajată la SC D. SA Craiova şi urma în paralel cursurile Universităţii din Craiova.

Inculpatul M.M.T. nu era angajat, el realiza sporadic venituri din activităţi în construcţii şi era cunoscut drept consumator de alcool. Demersurile soţiei sale de a-l angaja şi a-l determina să renunţe la consumul de alcool au rămas fără rezultat.

Aceste tare sociale grevate pe o personalitate instabil impulsivă, cu tendinţe paranoide şi antisociale, au determinat apariţia unor manifestări de gelozie şi atitudini de violenţă faţă de soţia sa.

Încă din iarna anului 2006-2007, între cei doi soţi au apărut neînţelegeri, M.M.T. bănuind-o pe soţia sa de infidelitate, reproşându-i că stă prea mult în compania colegilor de facultate. De asemenea, peste aceste nemulţumiri cauzate de gelozia excesivă a inculpatului s-au grevat şi cele de natură financiară, cei doi soţi având datorii la persoane fizice şi credite bancare.

Cu o anumită împrejurare, inculpatul a început să se manifeste violent, bătându-şi soţia în prezenţa martorei M.F., ce locuia în acelaşi imobil cu ei.

Încă din cursul anului 2007, pe acelaşi fond de gelozie, inculpatul M.M.T. a început să-şi urmărească soţia, să o agreseze şi să o ameninţe cu moartea, de mai multe ori, în prezenţa martorei M.F. şi a vecinilor din cartier.

În luna noiembrie 2007, victima M.A.M. a plecat în Italia să muncească, sperând ca din banii ce-i va câştiga va acoperi o parte din datoriile pe care le aveau.

În luna decembrie 2007, aceasta a revenit în ţară, dar datorită acuzelor venite din partea soţului său, a ameninţărilor cu moartea şi a violenţelor exercitate asupra sa, susnumite s-a dus să locuiască la mama sa, S.M., cât şi la sora sa, P.A. Cu toate acestea, M.A.M. a încercat să aibă o atitudine conciliantă şi să reia convieţuirea cu soţul ei.

După ce a revenit din Italia, M.M.T. a acuzat pe victimă că întreţine relaţii extraconjugale cu cumnatul său, G.C., încercând, în acest sens, să-şi preconstituie şi probe care să-i susţină afirmaţia. În acest context, inculpatul a continuat să o ameninţe cu moartea pe soţia sa M.A.M., cât şi pe soacra sa, S.M., şi, totodată, să-şi agreseze soţia.

Urmare acestui fapt şi temerilor reale produse, cele două, victime şi mama sa, au sesizat faptele la Secţia 3 şi Secţia 4 Poliţie, unde s-au format trei dosare penale, privindu-l pe inculpat.

Toate cele trei dosare au fost finalizate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, cu soluţie de neîncepere a urmăririi penale, părţile vătămate retrăgându-şi de fiecare dată plângerile formulate.

Întrucât convieţuirea celor doi soţi a devenit imposibilă, la data de 01 februarie 2008, M.A.M. a introdus acţiune de divorţ, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2495/215/2008, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova.

Deşi nu mai convieţuiau împreună, victima M.A.M. a continuat să aibă o atitudine conciliantă faţă de inculpat şi să se întâlnească cu acesta ori de câte ori inculpatul dorea.

În urma discuţiilor purtate, cei doi soţi au hotărât că pentru a-şi achita datoriile să închirieze apartamentul pe care-l deţineau în Craiova.

Urmare anunţului pe care M.M.T. l-a dat la cotidianul local G.S., în data de 05 mai 2008, acesta s-a întâlnit cu martorele S.I. şi C.A., convenind să le închirieze lor şi prietenei acestora, P.V., apartamentul, pentru suma de 150 euro pe lună.

Cu această ocazie, M.M.T. a pretins celor două fete suma de 300 euro, chirie în avans pentru două luni, cât şi suma de 2.000.000 lei ROL, garanţie pentru plata utilităţilor. Martora S.I. a achitat inculpatului suma de 300 euro şi 1.800.000 lei ROL. Cu ocazia încheierii tranzacţiei, cât şi ulterior, M.M.T. a solicitat chiriaşelor să nu-i spună soţiei sale că a închiriat apartamentul, condiţiile în care a fost închiriat, şi să nu-i permită acesteia accesul în locuinţă.

În data de 09 mai 2008, cu o săptămână înainte de comiterea faptei, M.M.T. a cumpărat un butuc de yală pentru uşa de la intrarea în apartament, spunând chiriaşelor că doreşte să-l schimbe pentru a nu mai avea nimeni acces în apartament, în afara lui, şi a martorelor.

În săptămâna premergătoare evenimentului, M.M.T. a venit de mai multe ori în apartament şi a solicitat chiriaşelor să părăsească apartamentul pentru a se întâlni cu soţia sa.

Duminică, 11 mai 2008, în jurul orelor 18,00, când au revenit în locuinţă, S.I., P.V. şi C.A., l-au găsit în apartament pe inculpatul M.M.T.

La scurt timp, acesta a invitat-o pe soţia sa în apartament. Cu această ocazie, victima M.A.M. a aflat că soţul său închiriase apartamentul, inculpatul ascunzându-i soţiei sale, faptul acesta, cât şi împrejurările privind încasarea sumelor de 300 euro şi 1.800.000 lei ROL, şi, mai mult, a atribuit chiriaşelor o identitate falsă.

În aceste împrejurări, M.A.M. le-a solicitat chiriaşelor suma de 650 euro, precizându-le că are nevoie de bani până în data de 12 mai 2008, când urmează să meargă la medic.

Joi, 15 mai 2008, în jurul orei 18,00, în preziua comiterii omorului, M.A.M. a venit la apartament şi a avut o discuţie cu S.I. şi C.A., care au permis acesteia accesul în locuinţă, în ciuda interdicţiei exprese impusă de inculpat. Aflând de la chiriaşe că acestea i-au plătit inculpatului suma de 300 euro şi 1.800.000 lei ROL, în prezenţa martorelor, victima M.A.M. a avut o discuţie telefonică cu acesta, M.M.T., propunându-i să se întâlnească la ora 22,30, pentru a-i înmâna suma de bani pretinsă, însă întâlnirea nu a avut loc.

În dimineaţa zilei de 16 mai 2008, orele 08,00-8,15, M.M.T. a apelat-o la telefon pe martora S.I. şi, apostrofând-o că nu este la şcoală la acea oră, i-a cerut acesteia şi martorei C.A., să părăsească locuinţa în 15 minute, întrucât trebuie să se întâlnească în acel loc cu soţia sa.

Chiriaşele au părăsit apartamentul şi au plecat la şcoală, martora P.V., de asemenea chiriaşă, nu se afla în apartament. După ce s-a asigurat că locuinţa este liberă, inculpatul a apelat-o la telefon pe soţia sa, căreia i-a solicitat să vină la apartament, unde urmau să se întâlnească cu o studentă ce îşi manifestase intenţia să închirieze locuinţa şi care era dispusă să-i dea suma de bani pretinsă.

În jurul orei 09,00, M.M.T. a ajuns la apartament şi după circa 5 minute a sosit şi soţia sa, M.A.M.

Victima a preparat o cafea, a stat de vorbă cu inculpatul în bucătărie, discuţia dintre cei doi fiind una amiabilă.

În jurul orei 09,30, victima a mers la toaletă, şi profitând de acest fapt, inculpatul s-a înarmat cu o toporişcă pentru tranşat carnea, aflată într-o debara din holul locuinţei, apoi a pătruns în baie, şi, prompt, a început să o lovească pe soţia sa cu tăişul toporului în zona craniană.

Luată prin surprindere, în timp ce se afla la toaletă, victima a încercat să se apere cu braţul drept ridicat deasupra capului.

În aceste condiţii, i s-au produs plăgile tăiate de la nivelul antebraţului şi zonele retroauriculare şi occipitale, dar a reuşit să se ridice în picioare.

Inculpatul a continuat să lovească, şi datorită schimbării poziţiei victimei, a lovit zidul în două zone, după care a aplicat acesteia lovituri repetate în zona fronto-temporo-parietală dreaptă şi stângă, cât şi în vertex.

Cele 13 leziuni identificate cu ocazia necropsiei au produs fracturi multieschilare de boltă şi bază craniană, cu hemoragie şi dilacerare meningo-cerebrală, care au dus în scurt timp la deces.

Între leziuni şi deces a existat legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.

Victima a căzut pe pavimentul băii, în poziţia în care a fost găsită de organele de cercetare penală, cu faţa în sus.

Întrucât după căderea pe paviment, victima încă „sforăia", inculpatul a luat o pernă şi i-a pus-o pe faţă pentru ca zgomotul să nu fie auzit de vecini.

După comiterea omorului, inculpatul a mers la chiuveta din bucătărie şi a spălat toporişca, pe care a pus-o la locul său în debara.

Cu ocazia cercetării la faţa locului s-au evidenţiat fire de păr ce au aparţinut victimei aflate în chiuvetă, sânge uman la îmbinarea părţii metalice a toporiştii cu coada acesteia.

La ora 09,07, martora S.I. i-a trimis lui M.M.T. un mesaj pe telefonul mobil, prin care-l anunţa că la ora 11,30, ea şi colega sa, vot reveni la apartament.

Inculpatul le-a solicitat martorelor să întârzie până în jurul orei 12,30-13,00, întrucât nu a terminat discuţia cu soţia sa.

În continuare, acesta a acoperit vizorul uşii de la intrare cu hârtie igienică, pentru ca eventuali martori să nu observe lumină în locuinţă.

Inculpatul a schimbat, cu această ocazie, şi butucul de sus al yalei de la uşa de intrare în apartament, butuc pe care-l cumpărase încă din data de 09 mai 2008, pentru ca nimeni să nu mai aibă acces în locuinţă.

Înainte de a pleca, inculpatul şi-a însuşit perechea de cercei şi inelul din aur pe care-l purta soţia sa, cartea de identitate a acesteia, suma de 170.000 lei ROL pe care o avea în poşetă, cât şi telefonul mobil al acesteia.

În momentul în care a părăsit apartamentul, inculpatul a închis uşa pe care a asigurat-o cu cele două yale.

Întrucât pentru yala de la nivelul clanţei aveau cheie şi chiriaşele, după închidere, inculpatul a rupt cheia în butuc, prin mişcări repetate de îndoire succesivă a metalului.

Procedând în acest mod, M.M.T. s-a asigurat că nici o persoană nu mai are acces în locuinţă.

Imediat după comiterea omorului, s-a deplasat la casa de amanet aparţinând SC C.I. SRL, unde a amanetat bijuteriile aparţinând victimei.

Contractul de amanet nr. 54290 din 16 mai 2008 a fost încheiat pe numele soţiei, utilizând cartea de identitate a acesteia şi a fost semnat de către inculpat.

După încheierea contractului, inculpatul i-a spus martorului V.I., care, de altfel, îl cunoştea, că până în data de 20 mai 2008 va veni soţia sa să ridice bijuteriile. A încasat suma de 305 lei RON, după care a plecat spre locuinţă.

În jurul orei 13,00, inculpatul a apelat-o la telefon pe martora S.I., căreia i-a spus că nu poate pătrunde în apartament, întrucât a rupt cheia în butucul yalei, dar „va rezolva el problema" până în jurul orei 15,00-16,00.

Martora s-a oferit să apeleze la o firmă specializată, dar inculpatul M.M.T. s-a opus, spunând că a vorbit el deja cu băieţii de la firma care au montat uşa şi care au această obligaţie, fiind în garanţie.

În jurul orei 15,30-16,00 M.M.T. a apelat-o la telefon pe mama victimei, S.M., pe care a întrebat-o „dacă a venit A. acasă", fiind „îngrijorat" de soarta soţiei sale.

Cu această ocazie, inculpatul i-a spus lui S.M., că A. a luat 700 euro, s-a urcat într-un taxi şi a plecat, în urma unui apel telefonic pe care l-a primit de la o persoană necunoscută.

Între orele 15,30-22,30, inculpatul a apelat pe S.M., pe P.A. (sora victimei) şi pe P.C. (cumnat), la un interval de circa 30 minute, manifestându-şi „îngrijorarea" în legătură cu soţia sa, solicitând martorilor informaţii în legătură cu locul unde se află aceasta.

După ce a ajuns la domiciliu, în jurul orei 16,30, inculpatul M.M.T. a mers la locuinţa sorei sale, G.M., şi l-a rugat pe cumnatul său, G.C., cât şi pe martorul D.C., să-l ajute să scoată restul de cheie din butucul yalei, dar a fost refuzat de către aceştia. Întrucât nu a primit sprijinul martorilor, inculpatul s-a deplasat la apartament însoţit de fiul său, M.A.F.

Inculpatul a cerut nişte unelte de la martora R.A. şi, în prezenţa acesteia, a mamei martorei, R.A., cât şi a fiului său, a încercat să extragă restul de cheie din butuc, dar nu a reuşit.

A abandonat încercările, spunând că va reveni mai târziu cu scule electrice adecvate.

În jurul orei 16,00, martorele S.I. şi C.A. au mers la apartament şi au observat că, într-adevăr, cheia era ruptă în yală.

Temându-se că M.M.T. nu va recunoaşte că a primit banii pretinşi pe chirie şi le va evacua din apartament, martorele au întocmit un înscris intitulat „contract de închiriere spaţiu locativ", şi după ce l-au contactat la telefon pe acesta, au stabilit să se întâlnească în apropierea locuinţei inculpatului. Cu ocazia întâlnirii, M.M.T. a semnat cele două înscrisuri.

Acesta era foarte vesel, mulţumind fetelor că datorită lor s-a împăcat cu soţia sa şi, urmare a acestui fapt, pot să locuiască în apartament gratuit timp de o lună. Le-a dat martorelor suma de 20 lei RON, pentru a cumpăra suc, oferindu-se chiar să le găzduiască, peste noapte, în locuinţa sa.

Totodată le-a asigurat pe fete că „i-a dat banii lui A.", iar dacă vor să se convingă, o pot apela la telefon.

În jurul orei 20,00, M.M.T. a mers la locuinţa sorei sale, G.M., unde a dus mâncare şi băutură, petrecând seara cu aceştia, fără a le spune însă că şi-a ucis soţia.

Întrucât atitudinea inculpatului şi „grija" excesivă faţă de soţia sa, li s-au părut suspecte, mama victimei, S.M., împreună cu sora acesteia, P.A., s-au deplasat în jurul orei 22,00 la domiciliul lui M.M.T. şi i-au solicitat să le însoţească la apartament.

Inculpatul le-a însoţit la apartament, iar în prezenţa martorelor, a deschis yala de la partea superioară a uşii, spunându-le, totodată, că în cealaltă yală a rupt cheia accidental şi nu poate deschide uşa.

Inculpatul împreună cu martorele au plecat fiecare la domiciliul lor.

După ce au ajuns la domiciliu, cele două martore, însoţite de P.C. au revenit la apartament, iar, în prealabil, au anunţat prin telefonul de urgenţă 112, poliţia, pompierii şi ambulanţa.

În prezenţa lor, pompierii au forţat uşa de acces şi, după pătrunderea în interior, s-a constatat moartea violentă a victimei.

A doua zi, după ce a fost ridicat de organele de poliţie de la domiciliu, inculpatul M.M.T., într-o discuţie telefonică, i-a spus martorei S.I. că „a omorât-o pe A.".

Cu ocazia cercetării la faţa locului a fost prelevată o urmă papilară, impregnată cu sânge care aparţine inculpatului.

Pe toate corpurile delicte ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, pe inelul amanetat, pe încălţămintea şi îmbrăcămintea inculpatului, în depozitul subunghial al acestuia, s-a depistat sânge uman grupa A, corespunzătoare victimei.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, existenţa faptei, participaţia şi vinovăţia inculpatului, au fost demonstrate de un probatoriu, constând în declaraţiile de recunoaştere făcute de inculpat, acestea coroborate cu declaraţiile părţii civile S.M., cu cele ale martorilor M.F., S.I., C.A., P.M.V., P.A., P.A., P.D.C., R.A., V.D.M., M.A.F., G.M., G.C., V.I., cât şi cu concluziile raportului de constatare medico-legală.

În drept, prima instanţă a stabilit că activitatea infracţională a inculpatului, consumată în împrejurările mai sus descrise, de a ucide pe soţia sa, victima M.A.M., în vârstă de 34 ani, aplicându-i 13 lovituri cu o toporişcă în zona capului, după ce, anterior, a chibzuit îndelung cu privire la săvârşirea faptei, asigurându-se că tinerele pe care le avea în gazdă, au părăsit locuinţa, şi ademenind-o pe victimă în locuinţa proprietate comună, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei principale, prima instanţă a avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social deosebit al faptei săvârşite, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta săvârşită, împrejurările în care aceasta s-a consumat, pe de-o parte, dar şi unele elemente ce privesc pe făptuitor, pe de altă parte, apreciindu-se că pedeapsa închisorii de 25 de ani, este de natură să acopere scopurile instituite în art. 52 C. pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, invocând, atât în motivele scrise, cât şi prin cele susţinute de apărător, nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei, mai întâi, sub aspectul că greşit prima instanţă a reţinut circumstanţa de calificare prevăzută la lit. a) de sub art. 175 alin. (1) C. pen., întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei premeditării săvârşirii faptei, şi, în al doilea rând, sub aspectul că se impunea a fi reţinută circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu efectul prevăzut de art. 76 C. pen., în planul stabilirii pedepsei sub minimul special, infracţiunea de omor calificat reţinută fiind săvârşită în stare de provocare, determinată de atitudinea victimei – soţia sa, care, la data consumării faptei, întreţinea relaţii extraconjugale.

Într-o ultimă teză au fost invocate anumite împrejurări, vizând raporturile dintre inculpat şi victimă, ce puteau avea semnificaţia unor circumstanţe reale, şi care justifică reducerea pedepsei principale, sub minimul special prevăzut de lege.

Prin Decizia penală nr. 214 de la 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 14592/63/2008 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.M.T. împotriva sentinţei penale nr. 114 din 4 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 14592/63/2008.

S-a dedus, în continuare, perioada executată în arest preventiv, începând cu 4 martie 2009, la zi, şi s-a menţinut starea de arest faţă de inculpat.

Onorariul de avocat, în sumă de 200 lei, vizând apărarea din oficiu a inculpatului, în apel, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul M.J.L.C., către Baroul de Avocaţi Dolj.

Pentru a decide astfel, observând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că prima instanţă, pe baza unui probatoriu concludent, ce a fost bine apreciat (declaraţiile de recunoaştere a faptei, făcută de inculpat, acestea coroborate cu declaraţiile părţii civile S.M., cu cele data de martorii audiaţi pe parcursul procesului, cât şi cu celelalte acte şi lucrări ale dosarului), a reţinut în cauză o situaţie de fapt exactă, încadrând judicios activitatea infracţională a inculpatului, în dispoziţiile art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.

Nu a putut fi primită critica de nelegalitate invocată de inculpat, întrucât acesta a săvârşit infracţiunea cu premeditare, circumstanţa de calificare rezultând din interpretarea de ansamblu a împrejurărilor, corect reţinute de prima instanţă, sintetizare, în continuare.

Astfel, că inculpatul a chibzuit îndelungat, anterior, cu privire la săvârşirea faptei, a rezultat din elemente de fapt ce privesc: atitudinea manifestată faţă de victimă, căreia i-a recâştigat încrederea, atrăgând-o în locuinţă sub pretextul că va primi suma de bani pretinsă, ce-i era strict necesară; interesul inculpatului de achiziţiona, cu o săptămână înainte, butucul de yală, pe care, după omor, l-a şi schimbat; acţiunea acestuia de a rupe cheia în cealaltă yală a uşii de la intrare, pentru a împiedica astfel pătrunderea altor persoane în locuinţă, ce puteau constata consumarea faptei; atitudinea disimulată a inculpatului care, în faţa rudelor victimei, s-a manifestat „grijuliu" de lipsa acesteia.

Toate aceste acte ale inculpatului, de pregătire materială şi morală, desfăşurate anterior, pe o anumită perioadă de timp, înainte de luarea hotărârii, cât şi altele, consumate după săvârşirea faptei, duc la concluzia categorică că inculpatul şi-a planificat activităţile infracţionale, de la pregătirea acţiunii materiale, la punerea acesteia în aplicare, până la ştergerea urmelor faptei.

Într-adevăr, jurisprudenţa mai veche, a recunoscut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă legală a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în situaţia în care săvârşirea faptei a fost determinată de comportarea adulteră a soţiei, apreciată ca aducând o atingere gravă demnităţii persoanei acestuia.

Însă, în situaţia evocată, pentru existenţa provocării, era necesară îndeplinirea a trei condiţii, astfel: infracţiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei, iar provocarea respectivă să fi fost produsă prin violenţă ori printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.

În cauza de faţă a fost demonstrat faptul că inculpatul şi victima erau separaţi în fapt de mai multă vreme, întrucât convieţuirea celor doi devenise imposibilă, iar la data de 1 februarie 2008, M.A.M. a introdus acţiune de divorţ, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2495/215/2008, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova.

Mai mult, aspectele de infidelitate invocate de inculpat, făcute în sensul că victima ar fi întreţinut relaţii extraconjugale cu cumnatul său, martorul G.C., nu au fost susţinute probator, iar, prin urmare, nu se poate reţine că demnităţii inculpatului i-a fost adusă o atingere gravă.

Prin urmare, nici această a doua critică de nelegalitate invocată de inculpat, în apelul său, nu a putut fi primită.

Cât priveşte pedeapsa principală de 25 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea săvârşită, curtea de apel a apreciat că aceasta a fost judicios individualizată, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de cerinţele instituite prin art. 52 C. pen., ea reflectând, pe de-o parte, pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei, desprins din urmările produse, cât şi din modul de acţionare adoptat de inculpat, cu premeditare, prin aplicarea a 13 lovituri cu toporişca în zona capului victimei, iar, pe de altă parte, şi unele elemente ce privesc pe făptuitor, cunoscut ca o fire agresivă, consumator de alcool şi cu antecedente penale, ce a dat dovadă de o temeritate ieşită din comun, atât în ce priveşte punerea în aplicare a planului său infracţional, cât şi în privinţa modului de executare a acestuia, pe de altă parte,

Întrucât la examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, cum astfel a obligat art. 371 alin. (2) C. proc. pen., nu s-au desprins alte motive de nelegalitate ori netemeinicie care să justifice desfiinţarea soluţiei instanţei de fond, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat.

Potrivit art. 381 C. proc. pen., din pedeapsa aplicată acestuia, în continuare s-a dedus perioada executată în arest preventiv, începând cu data de 4 martie 2009 la zi, iar potrivit art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest faţă de inculpat.

Onorariul de avocat, în sumă de 200 lei, vizând apărarea din oficiu a inculpatului, în apel, până la prezentarea apărătorului ales s-a plătit din fondul M.J.L.C. către Baroul Avocaţi Dolj.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul M.M.T., criticând-o, arătând în scris că au fost audiaţi martori care erau în relaţii de duşmănie cu acesta, că sora sa G.M. a divorţat de soţul ei G.C. care întreţinea relaţii conjugale cu soţia sa, a cerut convorbirea telefonică din ziua de 16 mai 2008 între soţia sa şi concubin, chiar în dimineaţa când s-a comis omorul, nu i s-a admis audierea martorilor numiţi de acesta, a fost acuzat că a consumat alcool, nu s-a ţinut cont de declaraţia de fond a martorului G.C. care a declarat relaţia dintre soţia sa şi cumnatul său G.C., nici de sinceritatea sa în totalitate, că a fost angajat până la sfârşitul anului 2007 şi nu a mai lucrat pentru că i s-a agravat sănătatea.

De asemenea, recurentul inculpat a mai menţionat că în ziua de 16 mai, după-amiaza când s-a comis fapta regretabilă făcută de el a realizat cu adevărat că şi-a omorât soţia şi şi-a dat seama că a mai făcut ceva grav şi a apelat la nişte vecini şi alţi martori şi i-a rugat să meargă să-l ajute să deschidă uşa şi să le spună ce a făcut, dar nu a reuşit să scoată cheia ruptă în uşă să poată intra în apartament, că a apelat la doi martori pe nume D.C. şi G.C. să meargă să-l ajute să scoată cheia din uşă şi aceştia l-au văzut agitat şi supărat şi l-au refuzat. De asemenea, recurentul inculpat a mai făcut şi alte precizări, solicitând a fi reţinute dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. referitoare la provocare, a se înlătura art. 175 lit. a) C. pen. privind premeditarea şi a se reţine art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 74 C. pen., în sensul reducerii pedepsei spre minimul special.

Motivelor de recurs le-au fost anexate fotocopiile mai multor înscrisuri, aflate la filele 26-35 dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 19 noiembrie 2009, Înalta Curte a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalităţii detenţiei preventive a inculpatului, concluziile părţilor fiind consemnate, după care, în baza art. 300² cu referire la art. 160^b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a constatat ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului M.M.T., pe care a menţinut-o, fixând termen intermediar pentru verificarea legalităţii arestării prevenţie la 17 decembrie 2009, termenul pentru judecarea recursului fiind fixat la data de 21 ianuarie 2010, iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul M.J., aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la filele 37-38 dosarul Înaltei Curţi.

În considerentele încheierii arătate, instanţa de recurs a făcut referiri concrete la sentinţa pronunţată în primă instanţă, la mandatul de arestare preventivă emis, la situaţia de fapt, la Decizia instanţei de apel, care la rândul său a fost atacată cu recurs.

De asemenea, Înalta Curte, analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a apreciat că acestea se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., că acesta a comis faptele pentru care a fost condamnat.

Potrivit art. 300² raportat la art. 160^b alin. (1) C. proc. pen. în cauzele în care inculpaţii sunt arestaţi preventiv, instanţa este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în tot cursul judecăţii, inclusiv în căile de atac, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160^b alin. (2) sau (3) C. proc. pen.

În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunţării hotărârii de condamnare în primă instanţă, nu au intervenit temeiuri noi.

Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite şi ambele condiţii ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracţiunii menţionate.

În consecinţă, Înalta Curte a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, astfel că, în temeiul art. 300²raportat la art. 160^b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.

A constatat că măsura arestării preventive este legală şi temeinică şi, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului M.M.T., subzistă şi că impun privarea de libertate a în continuare.

La termenul de judecată de la 17 decembrie 2009, Înalta Curte a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalităţii detenţiei preventive a inculpatului M.M.T., au fost consemnate concluziile părţilor, după care, în baza art. 300² cu referire la art. 160^b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, termenul pentru judecarea recursului a fost fixat la data de 21 ianuarie 2010, onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 100 lei se va plăti din fondul M.J., aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la fila 44 dosarul Înaltei Curţi.

În considerentele încheierii, instanţa de recurs a făcut referiri la sentinţa pronunţată în primă instanţă, la mandatul de arestare preventivă emis, la situaţia de fapt reţinută, la Decizia instanţei de apel, care la rândul ei a fost atacată cu recurs.

În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunţării hotărârii de condamnare în primă instanţă, nu au intervenit temeiuri noi.

La termenul de judecată de la 21 ianuarie 2010, la apelul nominal făcut în şedinţă publică s-au prezentat recurentul inculpat M.M.T., aflat în stare de arest şi asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat M.L. şi intimata parte civilă S.M., lipsind intimata parte civilă S.D.

S-a referit că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu intimata parte civilă S.D., pentru care dovada de îndeplinire a procedurii de citare s-a întors cu menţiunea „destinatar mutat".

Înalta Curte a pus în discuţie lipsa de procedură învederată, raportat la conţinutul motivelor de recurs ale inculpatului.

Apărătorul recurentului inculpat a învederat că motivele de recurs se referă la încadrarea juridică dată faptei şi individualizarea pedepsei.

Reprezentantul M.P. a arătat că intimata parte civilă S.D. are calitate exclusiv în latura civilă a cauzei, nu este parte a raportului de drept substanţial, nu a declarat apel, iar în apelul inculpatului nu s-a modificat situaţia.

Fiind întrebat de instanţă, recurentul inculpat a arătat că înţelege să critice încadrarea juridică şi cuantumul pedepsei.

Înalta Curte, deliberând a apreciat procedura de citare ca fiind legal îndeplinită, în raport cu motivele de recurs ale inculpatului, care vizează exclusiv latura penală.

Recurentul inculpat a depus la dosarul cauzei motivele de recurs formulate în scris la care a anexat fotocopiile mai multor înscrisuri.

Intimata parte civilă S.M. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹pct. 17 şi 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare a se constata că în mod greşit s-a reţinut că fapta a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile premeditării, precum şi reducerea pedepsei aplicate sub minimul special, ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. şi a se ţine seama de atitudinea victimei, care întreţinea relaţii extraconjugale şi de atitudinea sinceră şi de regret a inculpatului, lipsa antecedentelor penale ale acestuia.

Concluziile intimatei părţi civile S.M., ale reprezentantului M.P. faţă de recursul declarat de inculpat, precum şi poziţia recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În motivele de recurs formulate în scris de către recurentul inculpat depuse la dosarul cauzei, acesta a criticat soluţiile pronunţate în cauză sub două aspecte.

Astfel, în ce priveşte primul motiv, acela de nelegalitate, în sensul că ambele instanţe în mod greşit au reţinut omorul calificat săvârşit, în condiţiile premeditării prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen., exemplificând aspecte evidenţiate de prima instanţă, iar instanţa de apel şi-a justificat premeditarea tot cu aspecte situate după comiterea faptei care nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte săvârşirea cu premeditare a faptei. Instanţa de apel nu a avut în nici un mod în vedere faptul că inculpatul s-a aflat într-o stare provocată de gelozia vis-a-vis de soţia sa, care cu câteva momente înainte de incident a primit telefon de la concubin, a mers cu telefonul în baie să vorbească pentru a nu fi auzită.

Recurentul inculpat consideră că menţionarea de către instanţa de apel că introducerea acţiunii de divorţ la 1 februarie 2008 nu înseamnă că inculpatul nu a mai dorit reluarea căsătoriei, dimpotrivă acesta a dorit-o şi părţile s-au împăcat, iar aceasta nu poate fi considerat un act de premeditare. Ceea ce relevă prima instanţă, ce au fost confirmate de instanţa de apel sunt aspecte negative din viaţa unei familii (bătăi, ameninţări etc.). Se apreciază că împrejurarea cumpărării unui butuc de yală pentru uşa de la intrare a fost doar pentru a da garanţie chiriaşilor că vor locui nestingheriţi în apartament, că l-a schimbat după comiterea omorului este firesc, deoarece nu a apucat să-l schimbe anterior şi cel mai potrivit a fost să-l schimbe pentru a ascunde omorul, ceea ce depăşeşte premeditarea, că a devenit conciliant cu soţia este firesc, că violenţa extremă nu este un criteriu pentru a stabili premeditarea.

Un al doilea motiv de recurs vizează netemeinicia hotărârilor pronunţate, recurentul inculpat, apreciind că pedeapsa aplicată este exagerată, menţionându-se în rechizitoriu, gelozia manifestată de inculpat, totul anterior faptei, că în faza de urmărire penală şi mai ales în instanţă s-a făcut dovada relaţiilor extraconjugale pe care acesta le-a avut cu nimeni altul decât cu cumnatul său, soţul sorei inculpatului G.C., mai mult în prezent soţii G. sunt în divorţ, tocmai datorită relaţiilor extraconjugale existente între G.C. şi victimă, că nu au fost luate în considerare ceea ce rezultă din declaraţiile martorilor.

S-a mai arătat că este unanim stabilit în practica judecătorească faptul că întreţinerea unor relaţii extraconjugale de către soţie este o atingere gravă a demnităţii persoanei şi făcându-se dovada adulterului, se impune aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., făcând referire la Decizia nr. 2365/1983 a fostului T.S. secţia penală, dar poate fi reţinută şi ca o circumstanţă reală, care dacă nu conduce singura la coborârea pedepsei sub minimul special, măcar la o pedeapsă apropiată de minim, că la instanţa de judecată nimeni nu s-a preocupat de persoana inculpatului decât sub aspect negativ, nefiind făcută nicio probă în circumstanţiere, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea ambelor hotărâri, în sensul înlăturării art. 175 lit. a) premeditarea şi reţinerea art. 73 lit. b) şi a art. 74-76 C. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special sau spre minimul special.

În concluziile scrise depuse de către intimata parte civilă S.M. a solicitat respingerea recursului declarat de către recurentul inculpat M.M.T., ca nefondat, motivele invocate de către recurent fiind dincolo de motivele de casare prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat M.M.T. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate de recurs invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză rezultă că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul său, în baza propriului examen în mod judicios a stabilit vinovăţia inculpatului M.M.T. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului M.M.T., care iniţial manifestând un comportament ameninţător şi violent asupra soţiei sale, chiar exprimându-şi public intenţia de a o ucide, încă din luna ianuarie 2008, pe care, însă, ulterior şi l-a schimbat, devenind conciliant faţă de aceasta, câştigându-i încrederea, deşi se aflau în proces de divorţ, a achiziţionat un butuc de yală, în scopul schimbării celui iniţial, s-a asigurat că martorele cărora le închiriase apartamentului au plecat din acesta, în ziua de 16 mai 2008, a atras-o pe soţia sa M.A.M., în locuinţă, sub pretextul că îi va remite suma de bani pretinsă, iar în timp ce se afla la toaletă, i-a aplicat 13 lovituri, cu o toporişcă, în zona capului, producându-i leziuni ce au condus la decesul victimei, întruneşte, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a), c) C. pen.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate, în cursul procesului penal, atât în faza urmăririi penale, în cursul judecăţii, cât şi în apel, respectiv procesul-verbal de cercetare la faţa locului (filele 15-21 dosarul parchetului); cu raportul de constatare medico-legală (autopsie) a numitei M.A.M. (filele 101-102 dosarul parchetului); buletinele de analiză nr. 126/A11/1878 şi 137/A11/1954 (filele 105-106 dosarul parchetului); cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 277578 din 30 mai 2008 (filele 110-117 dosarul parchetului); cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică (filele 121-123 dosarul parchetului); cu declaraţiile inculpatului M.M.T. (filele 129-138; 140-144 dosarul parchetului; filele 50-51 dosarul tribunalului; fila 44 dosar curtea de apel), cu declaraţiile părţii civile S.M. (declaraţii iniţiale în calitate de martoră filele 152-154; 156-157 dosarul parchetului; fila 52 dosarul tribunalului); declaraţiile martorilor C.A. (filele 170-175 dosarul parchetului; fila 75 dosarul tribunalului); P.M.V. (filele 176-179 dosarul parchetului şi fila 76 dosarul tribunalului); S.I. (filele 159-165; 168-169 dosarul parchetului; fila 77 dosarul tribunalului); P.A. (filele 182-185 dosarul parchetului şi fila 78 dosarul tribunalului); M.F. (filele 180-181 dosarul parchetului şi fila 79 dosarul tribunalului); G.C. (filele 196-197 dosarul parchetului şi fila 100 dosarul tribunalului); G.M. (filele 193-195 dosarul parchetului şi fila 101 dosarul tribunalului); M.A.F. (filele 190-192 dosarul parchetului şi filele 102-103 dosarul tribunalului); V.D. (filele 189 dosarul parchetului şi fila 104 dosarul tribunalului); R.A. (fila 188 dosarul parchetului şi fila 105 dosarul tribunalului); P.D.C. (filele 186-187 dosarul parchetului şi fila 106 dosarul tribunalului); D.A. (fila 200 dosarul parchetului şi fila 123 dosarul tribunalului); D.C. (filele 198-199 dosarul parchetului şi fila 124 dosarul tribunalului); V.I. (fila 201-202 dosarul parchetului şi fila 127 dosarul tribunalului); contractul de amanet din 16 mai 2008 (fila 203 dosarul parchetului); dovada întocmită la 2 iunie 2008 (fila 204 dosarul parchetului); cu referatul de evaluare privind pe inculpatul M.M.T. întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj (filele 151-154 dosarul tribunalului) a fost dovedită contribuţia concretă a inculpatului la săvârşirea infracţiunii, acesta având reprezentarea rezultatului faptei şi a urmărit producerea sa, mai mult din modul în care a luat hotărârea de a ucide victima şi a pus-o în exteriorizare, rezultând planificarea în amănunt a comiterii faptei, prin pregătirea materială şi morală a actelor pe care le-a efectuat.

Din examinarea deciziei pronunţată de prima instanţă de control rezultă că în cauză au fost examinate criticile formulate în apel de către inculpat, atât aceea de nelegalitate cu privire la greşita încadrare juridică prin reţinerea agravantei prevăzută la art. 175 lit. a) C. pen., fiind evidenţiate elementele de fapt care au susţinut existenţa premeditării,aspecte jurisprudenţiale cu privire la circumstanţa atenuantă a provocării, a cărei inexistenţă în condiţiile concrete ale cauzei a fost argumentată, cât şi cea de netemeinicie, cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, susţinându-se temeinic motivat prin raportarea prevederilor legale la situaţia efectivă a cauzei a menţinerii cuantumului pedepsei, cât şi a modalităţii de executare aşa cum au fost dispuse de prima instanţă.

Înalta Curte, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra materialului probator administrat, nu poate avea în vedere critica recurentului inculpat cu privire la încadrarea juridică a faptei pentru care a fost condamnat, în sensul reţinerii greşite a agravantei prevăzută la art. 175 lit. a) C. pen., referitoare la premeditare, în raport cu apărările formulate, pe de-o parte a inexistenţei unor acte anterioare de pregătire a comiterii faptei, instanţele, conferind o accepţiune eronată circumstanţelor ulterioare săvârşirii faptelor ca fiind anterioare, iar, pe de altă parte a existenţei unei stări de tulburare la momentul comiterii faptei, ca urmare a unei relaţii extraconjugale pe care soţia sa o avea cu cumnatul său, tulburare pe fondul căreia a săvârşit omorul, întrucât aceasta nu se susţine.

Astfel, din coroborarea chiar a declaraţiilor inculpatului M.M.T. cu declaraţiile martorelor C.A., P.M.V., S.I., M.F., G.M., P.D.C., D.A. a rezultat comportamentul violent al acestuia faţă de victimă, soţia sa, ameninţarea că o va omorî, precum şi solicitarea ca unele dintre martore, ce aveau calitatea de chiriaşe, fie să plece, fie să întârzie, pentru ca acesta să rămână singur cu soţia sa în apartament.

În declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, inculpatul M.M.T. a arătat că „…Deoarece deţineam împreună un apartament în Bulevardul D., am hotărât împreună cu soţia mea să îl închiriem, motiv pentru care l-am închiriat la trei fete, însă nu le recunosc numele. Precizez că la început am închiriat apartamentul, însă mai târziu i-am spus şi acesteia…La data de 9 mai 2008 am cumpărat un butuc de yală pentru uşa de la intrare în apartament, având şi acordul chiriaşelor pentru că apartamentul mai fusese închiriat şi aveau şi alte persoane chei. În săptămâna premergătoare evenimentului, mă întâlneam zilnic în apartament cu soţia mea având şi acordul chiriaşelor…În dimineaţa zilei de 16 mai 2008 am sunat pe una din chiriaşe şi, auzind că este în apartament, i-am spus că urmează să mă întâlnesc cu soţia mea, iar ea a spus că urmează să plece oricum la şcoală…".

Martora C.A. în declaraţia dată în primă instanţă a menţionat că „Menţin declaraţia dată la urmărirea penală. În luna mai 2008 vrând să închiriez un apartament împreună cu S.I. l-am sunat pe inculpat, ne-am întâlnit cu acesta şi i-am dat 300 euro pentru chirie. Ne-am mutat în apartament şi de mai multe ori inculpatul ne solicita să plecăm pentru că urma să se întâlnească cu soţia sa, încercând să se împace cu aceasta. La început nu i-a spus soţiei sale că i-am dat banii pe chirie, însă cu o zi înainte de a fi omorâtă soţia inculpatului a venit la noi în apartament şi i-am spus că acesta primise 300 euro de la noi şi apoi încă 1.800.000 lei. În dimineaţa când a săvârşit fapta inculpatul ne-a sunat şi ne-a spus să mergem la şcoală pentru că urma să se întâlnească cu soţia lui. În jurul orelor 11,00 dimineaţa Irina l-a sunat pe inculpat, spunându-i că noi vrem să ne întoarcem acasă, însă acesta a rugat-o să mai întârzie. Precizez că de mai multe ori am vorbit la telefon şi inculpatul de fiecare dată ne ruga să mai întârziem…".

Martora P.M.V. în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă a precizat că „Menţin declaraţia dată la urmărirea penală…Într-una din zile când eram în apartament a venit inculpatul însoţit de o doamnă şi o fată, nu mi le-a prezentat însă în acel moment eu am bănuit că sunt soţia şi fiica acestuia. Mi-a spus că doreşte să discute cu S.I. şi pentru că aceasta nu era acasă a plecat. A doua oară când l-am văzut pe inculpat a fost într-o duminică când am ajuns noi soţia inculpatului plecase deja, iar acesta a sunat-o spunând că trebuie să se întoarcă să ne cunoască şi pe noi. Până la întoarcerea soţiei, inculpatul ne-a spus să îi ascundem acesteia faptul că deja plătise 300 euro pentru chirie şi încă 50 euro garanţie…".

Martora S.I. în declaraţia dată în primă instanţă a arătat că „Menţin declaraţia dată la urmărirea penală…Inculpatul ne-a spus că ar trebui să o cunoaştem şi pe soţia sa pentru că aceasta vrea să ne vadă şi ne-a rugat să nu îi spunem că am stat mai mult timp în apartament.

Într-una din zile inculpatul ne-a rugat să nu mai stăm în apartament pentru că urmează să vină împreună cu soţia lui şi să discute pentru a clarifica problemele dintre ei…Aceasta nu tot presa să îi dăm banii pentru chirie, motivând că are datorii, însă aceasta nu ştia că îi dădusem banii inculpatului. În dimineaţa când inculpatul a săvârşit fapta acesta m-a sunat, m-a sunat când plec la şcoală, spunându-mi că urmează să vină cu soţia lui să discute. În jurul prânzului am vorbit de mai multe ori cu inculpatul şi i-am spus că vreau să vin acasă pentru că terminasem orele. Acesta m-a rugat să mai întârzii, iar la un moment dat mi-a spus că a schimbat butucul de la uşă şi îmi va lăsa cheia pe mobila din sufragerie…"

Martora P.A. în declaraţia dată în primă instanţă a menţionat că „Menţin declaraţia dată la urmărirea penală. Sunt sora victimei M.A. În ultima perioadă relaţiile dintre sora mea şi inculpat erau tensionate, ştiu că se certau des şi de asemenea ştiu că inculpatul a bătut-o pe sora mea… Cred că sora mea a vrut să stea o perioadă departe de soţul ei dar ştiu că aveau nevoie şi de bani. Inculpatul a bătut-o de mai multe ori pe sora mea, iar eu mergeam noaptea şi o luam să stea la mine acasă…"

Martora M.F. în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti a precizat că „Menţin declaraţia dată la urmărirea penală. Din anul 2003 am locuit în acelaşi imobil cu inculpatul M.T., fiind căsătorită legal. Am fost căsătorită cu tatăl inculpatului. În ultimii 2 ani inculpatul se certa aproape zilnic cu soţia lui pe motive de lipsuri materiale şi gelozie din partea inculpatului. Inculpatul a bătut-o de mai multe ori pe soţia sa, odată ştiu că eram acasă când acesta a lovit-o. L-am auzit pe inculpat că o ameninţa pe soţia sa că o omoară atunci când se certau însă nu am crezut că va face acest lucru…".

Martora G.M. în declaraţia dată în primă instanţă a menţionat că „Menţin declaraţia dată la urmărirea penală. Sunt sora inculpatului M.M.…Relaţiile dintre M.M. şi M.A. erau tensionate, deoarece inculpatul nu suporta să o vadă pe aceasta în maşină la alţi bărbaţi…".

Martorul P.D.C. în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti a precizat că „Menţin declaraţia dată la urmărirea penală. M.A. a fost cumnata mea, eu fiind căsătorit cu sora. De mai multe ori M.A. venea la noi acasă pentru că soţul ei o bătea. Cumnata mea a fost plecată trei săptămâni în Italia pentru a scăpa de comportamentul inculpatului… Scandalurile întrei cei doi au fost şi înainte de plecarea în Italia dar şi după, când deja s-au accentuat…".

Martora D.A. în declaraţia dată în primă instanţă a arătat că „Menţin declaraţia dată la urmărirea penală. Am fost prietenă cu familia M. Ştiu că la început relaţia dintre cei doi soţi a fost bună după care s-a deteriorat, cei doi certându-se destul de des. Ştiu că M.A. a fost bătută de către inculpat şi chiar am văzut-o pe aceasta lovită. Victima mi-a spus că are două certificate medico-legale în urma comportamentului violent al inculpatului pe care însă nu le-am văzut. Aceasta mi-a spus că nu îi este frică de inculpat pentru că deţine aceste certificate şi poate şi ea să îi facă rău. Ştiu că inculpatul a lucrat o perioadă la Rânca însă în ultimele luni aceasta nu a mai avut serviciu. M.A. a lucrat în tot acest timp. În 1996-1997 inculpatul a vândut un teren cumnatului meu. Ştiu că în urmă cu patru cinci ani inculpatul a mai vândut un teren şi o casă. Am discutat la penitenciar cu inculpatul iar acesta mi-a spus să spun adevărul. Ştiu că M.A. a fost plecată circa o lună în Italia iar în ultimele luni a locuit o perioadă la sora ei şi apoi la mama ei. Cred că certurile dintre cei doi au fost pe fondul lipsei banilor şi a geloziei inculpatului."

În raport cu cele mai sus menţionate rezultă că mijloacele de probă administrate dovedesc că fapta inculpatului M.M.T., de a-şi ucide soţia a fost premeditată, deoarece între luarea hotărârii infracţionale şi punerea acesteia în executare s-a interpus un interval de timp în care inculpatul şi-a pregătit modalitatea de comitere, prin procurarea butucului de la yală, având intenţia de a-l schimba, operaţiune care nu a avut loc imediat, ci numai după săvârşirea infracţiunii, împiedicând intrarea în apartament şi astfel descoperirea faptei, solicitarea pe care a făcut-o martorelor de a părăsi apartamentul pentru a rămâne singur cu soţia sa, precum şi aceea de a mai întârzia şi de a nu reveni în locuinţă, acestea reprezentând acte de exteriorizare concrete a hotărârii luate.

Aşadar, inculpatul prin modul în care a acţionat, în condiţiile reţinute, a realizat ambele elemente ce caracterizează premeditarea, respectiv acela al chibzuirii active, de luare a hotărârii infracţionale, exprimat prin prefixul „pre", precum şi acela de „meditare" sub aspectul tactic, prin obiectivarea în actele de pregătire efectuate a felului în care va săvârşi infracţiunea.

Totodată, în contextul concret al cauzei nu poate fi avută în vedere nici apărarea privind existenţa unei stări de tulburare pe fondul căreia inculpatul ar fi săvârşit infracţiunea, determinată de relaţia extraconjugală a soţiei sale, deoarece, deşi reală o asemenea împrejurare, confirmată de declaraţia inculpatului ce se coroborează ce cele ale martorilor G.C. şi G.M., nu era de natură să înlăture premeditarea faptei, având în vedere că aceasta era cunoscută anterior, cu mult timp, de către inculpat.

Mai mult, premeditarea şi provocarea constituie procese psihice ce nu sunt ireconciliabile, în sensul că ele pot trece unele în altele, se pot influenţa reciproc.

Altfel spus, deşi antagonice prin elementele ce le sunt specifice, respectiv premeditarea, presupunând chibzuinţă, stăpânire de sine, iar provocarea, caracterizându-se prin impulsivitate, spontaneitate, totuşi în condiţiile concrete ale cauzei, aşa cum este şi în situaţia celei deduse judecăţii, trebuie să se dovedească că din modul în care inculpatul şi-a pregătit riposta la provocare, s-a interpus un interval de timp, chiar foarte scurt, însă suficient, pentru ca acesta să fie în măsură să gândească coerent şi să-şi organizeze, într-un anume mod riposta, adică să şi-o premediteze.

În sensul celor arătate, mijloacele de probă administrate au evidenţiat că inculpatul M.M.T. a cunoscut că soţia sa M.A. a avut anterior o relaţie extraconjugală cu cumnatul său G.C., încă de a fi plecată în Italia, aceasta revenind în luna decembrie 2007, iar fapta comisă de inculpat a avut loc, în ziua de 16 mai 2008, perioadă de timp suficientă în care inculpatul să-şi pregătească hotărârea infracţională de ucidere a soţiei sale, aşa încât apărarea că ar fi acţionat spontan pe fondul unei tulburări, nu se susţine.

Modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul a exteriorizat actele sale de pregătire în comiterea infracţiunii, dovedind coerenţă, organizare în modul efectiv de săvârşire a infracţiunii, ceea ce exclude provocarea.

În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte constată că apărările formulate de inculpat cu privire la greşita încadrarea juridică, prin reţinerea circumstanţei agravante prevăzute de art. 175 lit. a) C. pen., nu sunt fondate, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 17 C. proc. pen.

De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici critica privind greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului exagerat al pedepsei, în raport cu relaţia extraconjugală a victimei, celelalte circumstanţe reale şi personale, întrucât a fost făcută o corectă adecvare cauzală a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în stabilirea, atât a cuantumului pedepsei principale, cât şi a modalităţii de executare a acesteia, în regim de detenţie.

Astfel, s-a avut în vedere gradul de pericol social în concret foarte ridicat al faptei comise, agravat prin circumstanţele reale ale săvârşirii sale, respectiv prin premeditare, victima fiind soţia inculpatului, lezând una din valorile sociale fundamentale, cum este viaţa persoanei, circumstanţele ulterioare faptei, amanetarea bijuteriilor victimei prin folosirea actului acesteia de identitate, încercarea de a împiedica intrarea altor persoane în apartament şi a implicării sale la săvârşirea infracţiunii, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care chiar dacă a recunoscut săvârşirea infracţiunii, a încercat să minimalizeze consecinţele, prin existenţa relaţiei extraconjugale a soţiei sale, prezintă tulburare de personalitate de tip instabil, abuzuri etilice, având însă discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, aflat la filele 121-123 dosarul parchetului, este cunoscut ca o fire agresivă, care de mai multe ori şi-a agresat soţia, nu este cunoscut cu antecedente penale.

Prin cuantumul maxim al pedepsei principale a închisorii, cu executare în regim de detenţie, s-a apreciat în mod just că numai acesta este singurul în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate, coerciţie, dar şi educativ al pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni, prin antrenarea acestuia în programe educaţionale specifice, care să-i permită conştientizarea consecinţelor unor asemenea fapte şi să permită ulterior reintegrarea sa pozitivă în societate.

Totodată, pedeapsa principală de 25 de ani închisoare, cu executare prin privare de libertate reflectă şi respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise, potenţată de circumstanţele concrete de săvârşire, caracterul premeditat şi calitatea pe care victima o avea, aceea de soţie a inculpatului, precum şi celelalte circumstanţe faptice şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, ceea ce nu justifică solicitarea de reducere a pedepsei dispusă faţă de inculpat.

Mai mult nu se pot reţine dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., întrucât, aşa cum s-a arătat între riposta la actul provocator învederat a trecut un timp suficient, care i-a permis inculpatului să-şi pregătească şi să pună executare hotărârea de a-şi ucide soţia, dovedind coerenţă în gândire, aşa încât nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte consideră Decizia instanţei de apel legală şi temeinică sub toate aspectele.

De asemenea, verificând hotărârea atacată nu a constatat nici existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat M.M.T. împotriva Deciziei penale nr. 214 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 17 mai 2008 la 21 ianuarie 2010.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat M.M.T. împotriva Deciziei penale nr. 214 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 17 mai 2008 la 21 ianuarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 1698/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 3550/2010. Penal. Traficul de droguri (Legea... →

ICCJ. Decizia nr. 186/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 186/2010. Penal