ICCJ. Decizia nr. 1449/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1449/2010
Dosar nr. 7223/1/2009
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2395 de la 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 17874/99/2006 a fost respins, ca nefondat, recursul peste termen declarat de inculpatul I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 151 din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, s-a avansat din fondul M.J.L.C.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă, ca instanţă de recurs a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 65 din 1 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 17874/99/2006, a fost condamnat inculpatul I.E.N. la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „omor calificat" prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 176 lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 5 ani.
A constatat că infracţiunea de „omor calificat", dedusă judecăţii, a fost comisă în condiţii de concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., cu infracţiunea de „tâlhărie" prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) lit. b) C. pen. (comisă la data de 02/03 aprilie 2004) pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 797 din 02 noiembrie 2004 a Tribunalului Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 07 din 06 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele sus-arătate şi a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă principală de 18 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 36 alin. (1) şi art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată acestuia, durata arestării preventive de la 14 februarie 2000 la 19 decembrie 2003, precum şi perioada deja executată de la 03 aprilie 2004 şi până la 24 aprilie 2007.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a obligat inculpatul să plătească părţii civile C.M. suma de 1.500 lei noi (15.000.000 lei vechi) cu titlu de daune materiale.
În baza dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 şi art. 17 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a obligat inculpatul să le plătească părţilor civile C.P. şi C.F., prin reprezentantul legal C.M., suma de 2280 lei noi (22.800.000 lei vechi), respectiv câte 1140 lei noi (11.400.000 lei vechi) fiecăruia, reprezentând prestaţie periodică pentru perioada cuprinsă între 14 martie 1998 – 27 martie 2003, precum şi suma de 50 lei noi (500.000 lei vechi) lunar pentru fiecare minor până la majoratul acestora, începând cu data de 27 martie 2003, cu acelaşi titlu.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificată şi completată prin OUG nr. 72/2006 a obligat inculpatul să plătească suma de 125,40 lei noi (1.254.000 lei vechi) către partea civilă Serviciul de Ambulanţă al judeţului Iaşi, cu sediul în Iaşi, judeţul Iaşi, reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul victimei cu ambulanţa, la spital.
A constatat că Spitalul Clinic Iaşi nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 6.000 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În pronunţarea acestei sentinţe, tribunalul a evidenţiat fazele procesuale ale cauzei şi anume că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi dată în Dosarul nr. 13997/P/1998 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.E.N. pentru săvârşirea infracţiunii de „omor deosebit de grav", faptă prevăzută de art. 174, art. 176 lit. c) C. pen.
Prin actul de sesizare s-a reţinut, atunci, în sarcina inculpatului I.E.N. faptul că, în noaptea de 14/15 martie 1998 i-a aplicat, într-un loc public, victimei C.G., mai multe lovituri cu piciorul în zona capului, care, în final, au condus, la decesul acesteia.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei C. (actuală R.) L. sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de „mărturie mincinoasă" prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatei C. (actuală R.) L., în esenţă, faptul că, în cursul urmăririi penale aceasta a dat mai multe declaraţii mincinoase în calitate de martor, cu scopul de a susţine apărarea inculpatului I.E.N.
Ca urmare a sesizării prin rechizitoriul sus-menţionat, cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 5 septembrie 2000, sub nr. 8591/2000.
Prin sentinţa penală nr. 292 de la 24 mai 2001, Tribunalul Iaşi l-a condamnat pe inculpatul I.E.N. la pedeapsa principală de 18 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 7 ani şi la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pentru săvârşirea infracţiunii de „omor calificat" prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen. din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 176 lit. c) C. pen.). A menţinut starea de arest preventiv a inculpatului I.E.N. şi i-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive. A respins acţiunea civilă formulată de partea civilă C.M. A obligat inculpatul I.E.N. la plata sumei de 1.245.000 lei vechi despăgubiri civile către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi, constatând totodată că Spitalul Clinic Iaşi, nu a formulat pretenţii civile în cauză. A condamnat-o pe inculpata C. (actuală R.) L. la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „mărturie mincinoasă" prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen., cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi cei doi inculpaţi.
Prin Decizia penală nr. 66 de la 5 martie 2002 Curtea de Apel Iaşi a admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi ale celor doi inculpaţi, a desfiinţat sentinţa penală nr. 292 de la 24 mai 2001, atât în latură penală, cât şi în cea civilă, dispunând trimiterea cauzei la Tribunalul Iaşi pentru rejudecare şi menţinând starea de arest a inculpatului I.E.N.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 21 martie 202 sub nr. 4348/2002.
Prin sentinţa penală nr. 287 de la 27 martie 2003, Tribunalul Iaşi l-a condamnat pe inculpatul I.E.N. la pedeapsa principală de 18 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani şi la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pentru săvârşirea infracţiunii de „omor deosebit de grav" prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 176 lit. c) C. pen. A menţinut starea de arest preventiv a inculpatului I.E.N., a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive. A fost obligat inculpatul I.E.N. la plata sumei de 15.000.000 lei vechi către partea civilă C.M., cu titlu de daune materiale (reprezentând cheltuieli de înmormântare), precum şi la suma de 22.800.000 lei vechi către minorii C.P. şi C.F., reprezentând prestaţie periodică pentru perioada cuprinsă între 14 martie 1998-27 martie 2003 şi, în continuare, câte 500.000 lei vechi lunar, pentru fiecare minor până la majorat. A fost obligat inculpatul I.E.N. la plata sumei de 1.245.000 lei vechi despăgubiri civile către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi, constatând totodată că Spitalul Clinic Iaşi nu a formulat pretenţii civile în cauză. A condamnat-o pe inculpata C. (actuală R.) L. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „mărturie mincinoasă" prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen., cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel doar inculpatul I.E.N.
Prin urmare, pentru inculpata C. (actuală R.) L., sentinţa penală nr. 287 din 27 martie 2003 a Tribunalului Iaşi a rămas definitivă, prin neapelare.
Prin Decizia penală nr. 248 de la 1 iulie 2003 Curtea de Apel Iaşi a respins apelul declarat de către inculpatul I.E.N., ca nefondat.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs doar inculpatul I.E.N.
Prin Decizia penală nr. 6047 de la 19 decembrie 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de către inculpatul I.E.N., a casat, atât sentinţa penală nr. 287 de la 27 martie 2003 a Tribunalului Iaşi, cât şi Decizia penală recurată, numai cu privire la acest inculpat, iar, în baza art. 333 C. proc. pen., a restituit cauza la parchet pentru completarea urmăririi penale. Prin aceeaşi decizie a fost revocată măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dispus punerea acestuia în libertate, de îndată.
Prin rechizitoriul din 13 octombrie 2006 a fost din nou trimis în judecată inculpatul I.E.N., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, la data de 18 octombrie 2006 sub nr. 17874/99/2006 şi soluţionată prin sentinţa penală nr. 65 din 1 februarie 2008 a Tribunalului Iaşi, în condiţiile deja arătate.
În termen legal, sentinţa a fost apelată de inculpatul I.E.N.
Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, prin Decizia penală nr. 151 din 18 decembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 17874/99/2006 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.E.N. împotriva sentinţei nr. 65 din 1 februarie 2008 a Tribunalului Iaşi, pe care a menţinut-o şi l-a obligat pe inculpat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.E.N., invocând în principal, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. (când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare), şi, în subsidiar cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse greşit individualizare în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)).
Înalta Curte a constatat că nu sunt incidente în cauză cazurile de casare invocate, recursul declarat de inculpat fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanţele au reţinut că, în fapt, în noaptea de 14/15 martie 1998, inculpatul I.E.N. împreună cu martorii O.I., O.Ş.M.P. şi O.Ş.L., în jurul orelor 1,00 au plecat din barul G. din Tg. Frumos spre localitatea Buznea.
Aceştia au mers împreună şi, după ce au trecut bariere CFR s-au întâlnit cu victima C.G. care era însoţit de C.M.
Aceştia din urmă se deplasau spre piaţa din Tg. Frumos cu intenţia de a cumpăra ţigări.
Inculpatul era însoţit de martorul O.I.
Victima C.G. a solicitat o ţigară de la O.P., care fuma. Acesta i-a răspuns că nu are, dar a mai tras un fum din ţigară după care a aruncat-o spre victimă. Aceasta din urmă a reproşat faptul că i se dă un „chiştoc" s-a aplecat, moment în care O.P. i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona pieptului, în urma căreia victima a căzut jos dar s-a ridicat şi a continuat deplasarea spre oraş proferând înjurături.
Într-o atare situaţie, inculpatul a început să alerge spre victimă şi soţia acestuia.
C.M. a fugit spre stânga pe terasamentul căii ferate în direcţia Paşcani, după care a coborât în dreapta într-un stufăriş şi, ulterior pe o poartă în incinta punctului de colectare a laptelui.
Inculpatul I.E.N. a ajuns victima după ce a trecut de calea ferată şi i-a aplicat lovituri cu pumnii în urma cărora aceasta a căzut.
Inculpatul a continuat să-i aplice lovituri puternice cu picioarele în special peste cap, faţă şi gât.
În acest timp O.I., O.Ş.M.P. şi O.Ş.L. se uitau de la aproximativ de 15-20 m.
O.P. a strigat la inculpat să lase în pace victima şi să meargă acasă.
O.I. s-a deplasat spre locul conflictului, moment în care inculpatul a încetat să o mai lovească şi au plecat spre localitatea Buznea, ajungând din urmă pe O.Ş.M.P. şi O.Ş.L.
Martora C.M. a traversat curtea punctului de colectare, a ieşit în stradă îndreptându-se spre barieră, întrucât văzuse că soţul era căzut. În deplasare a văzut când grupul din care făcea parte inculpatul mergea spre localitatea Buznea. Ajunsă la locul unde se afla victima a început să ţipe şi a fugit până la un atelier de reşapare unde a solicitat sprijinul paznicului D.I.
Întrucât nu exista un telefon, martora a mers la barul G. şi i-a spus gardianului T.M. care era de serviciu în zonă să anunţe ambulanţa.
Victima a fost transportată la Spitalul Iaşi unde aceasta a decedat.
Această situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţe şi dovedită prin procesele-verbale la faţa locului şi planşele foto anexă, raportul de constatare medico-legală a autopsiei şi avizul Comisiei de Avizare şi Control din cadrul IML Iaşi, precizări efectuate de IML (S/191 din 7 octombrie 2007 a IML Iaşi), în completarea şi pe marginea raportului de necropsie nr. 228/C din 6 mai 1998 (privind autopsia cadavrului numitului C.G.), declaraţiile părţii vătămate C.M., declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (mai puţin cele care au fost înlăturate), procesele-verbale de confruntare, relaţiile comunicate de unele societăţi cu prilejul verificării locului de muncă a martorului Ţ.V., precum şi celelalte înscrisuri depuse la dosar, inclusiv relaţiile comunicate de la Serviciul de Ambulanţă Iaşi, raportul de expertiză psihiatrică a inculpatului, declaraţiile inculpatului (numai cele care se coroborează cu celelalte probe administrate).
Este de menţionat că singurele persoane care au dat declaraţii constante în cauză, în toate ciclurile procesuale au fost martorii oculari O.I., O.Ş.M.P. şi O.Ş.L. Declaraţiile acestora au concordat în cele mai mici amănunte, atât între ele, cât şi cu restul ansamblului probator (documentaţia medicală, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor din bar, etc.).
După reluarea urmăririi penale, martorul O.I. a fost testat cu tehnica poligraf în vederea detectării psihologice a comportamentului simulat, constatându-se că în ceea ce-l priveşte nu au fost evidenţiate modificări care să fie caracteristice stresului emoţional, inculpatul refuzând să fie testat în acest sens.
În schimb, atât partea civilă C.M., cât şi inculpatul şi martorii propuşi de acesta au dat declaraţii succesive inconstante şi parţial diferite care nu se coroborează cu restul ansamblului probator, decât doar cu unele din declaraţiile părţii civile şi ale inculpatului şi numai parţial.
Prin intermediul familiei sale, inculpatul şi-a construit o apărare bazată pe determinarea mai multor persoane care nu au fost la faţa locului, şi nu au perceput incidentul să dea declaraţii mincinoase în cauză (martorii R., fostă C.L., N.M., Ţ.V. şi E.R.). În esenţă, aceşti martori au susţinut în primele depoziţii că au văzut incidentul şi că ar fi observat că inculpatul nu a lovit victima, care ar fi fost agresată de fraţii O. Ulterior, aceştia şi-au retractat declaraţiile mincinoase, instanţele înlăturându-le.
Interpretând şi administrând corect şi complet probele instanţele au stabilit o situaţie de fapt ce corespunde realităţii, vinovăţia inculpatului fiind de asemenea corect reţinută, astfel că, poate fi incident cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Recursul inculpatului nu este fondat nici sub aspectul reducerii pedepsei rezultante principale de 18 ani închisoare, pedeapsă care a fost bine individualizată de instanţa de fond.
Astfel, conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni, iar potrivit art. 72 din acelaşi cod la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Or, în cauză se constată că instanţele au ţinut seama pe de-o parte de dispoziţiile generale (respectiv, de la 15 ani la 25 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi), de împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, de faptul că inculpatul era sub influenţa alcoolului (ca şi victima de altfel), de împrejurările care au generat conflictul, de mijloacele folosite, de urmările grave şi ireversibile produse, precum şi de gradul de pericol social concret al faptei.
Pe de altă parte s-a ţinut seama de poziţia procesuală a inculpatului care nu a recunoscut nici un moment comiterea faptei şi care a dat dovadă de lipsă de empatie faţă de victimă, de faptul că a încercat să transfere orice responsabilitate în sarcina unor alte persoane, de faptul că inculpatul s-a sustras circa 2 ani de la urmărirea penală, iar ulterior, prin intermediul familiei (a încercat şi iniţial a reuşit) să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea mai multor martori: R. (fostă C.) L., N.M., Ţ.V.şi E.R., ce au fost determinaţi să dea depoziţii mincinoase, cât şi a părţii civile C.M.
De asemenea, s-a avut în vedere şi că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, că este perseverent în comiterea infracţiunilor de violenţă, că este o persoană tânără, necăsătorită şi fără copii.
Pentru considerentele arătate instanţele au aplicat inculpatului o pedeapsă principală orientată spre minimul special prevăzut de lege, înspre mediu, o reducere a acestei pedepse nefiind justificată în raport de prevederile art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Cu privire la termenul declarării recursului Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 3853 raportat la art. 365 C. proc. pen., referitoare la recursul peste termen, având în vedere că inculpatul nu a fost prezent la niciun termen de judecată în faţa instanţei de apel şi nici la pronunţarea deciziei, iar din relaţiile comunicate la dosar, de la Tribunalul Iaşi - Biroul Executări penale (fila 29) a rezultat că inculpatul nu a început executarea pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 65 din 1 februarie 2008 a Tribunalului Iaşi.
În consecinţă, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul peste termen declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei s-a avansat din fondul M.J.L.C.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare condamnatul I.E.N., prin apărător, ce a avut calitatea de recurent inculpat în recurs, solicitând admiterea contestaţiei, anularea deciziei şi rejudecarea recursului.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul condamnat prin apărător a arătat că recursul s-a judecată fără ca acesta să fie citat legal, că în faţa instanţelor anterioare a indicat că are domiciliul ales în Iaşi, adresă la care anterior a avut sediul cabinet avocat G. şi a făcut această solicitare, deoarece a încunoştinţat instanţa de judecată că pleacă din ţară, la familia sa în Italia, motiv pentru care la adresa sa de domiciliu nu locuieşte nimeni, că nu a primit citaţie la această adresă indicată special.
De asemenea a mai menţionat că un al motiv este faptul că la data judecării recursului său, era în detenţie în Italia şi de asemenea nu a fost citat, nici la locul de detenţie, aşa cum prevede legea.
La dosarul cauzei au fost depuse, în dublu exemplar, o cerere formulată de apărătorul ales al contestatorului prin care a solicitat amânarea cauzei având în vedere imposibilitatea prezentării sale în faţa instanţei de judecată, ca urmare a stării sănătăţii, precizarea cu privire la un anume termen pe care l-a indicat, precum şi adresa unde urmează a fi citat contestatorul, precum şi fotocopia adeverinţei medicale, aflate la filele 6-9 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 22 octombrie 2009, Înalta Curte apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul contestatorului a amânat cauza la 19 noiembrie 2009, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la fila 21 dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei au fost depuse, de către apărătorul ales al contestatorului, precizări ale contestaţiei în anulare, în sensul că motivele contestaţiei se înscriu în dispoziţiile art. 386 lit. a) şi b) C. proc. pen., arătând că la momentul judecării recursului, contestatorul era reţinut în Italia, în vederea judecării unei cereri de extrădare formulate de Statul Român, cerere respinsă în prezent.
Mai mult la fila 322 din Dosarul de fond nr. 17874/2005 a indicat adresa de citare a inculpatului, începând cu data de 15 mai 2007.
La judecarea recursului, acesta a fost citat doar prin afişare la uşa Consiliului Local al oraşului Tg. Frumos, judeţul Iaşi şi la domiciliu, unde acesta nu mai locuia din anul 2007, cu încălcarea art. 177, alin. (2), depunând şi copia cărţii de identitate a contestatorului I.E.N., cerere aflată la fila 12 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 19 noiembrie 2009, Înalta Curte apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul contestatorului, pentru a face dovada susţinerilor sale şi a se comunica de către instanţa de executare dacă sentinţa rămasă definitivă a fost pusă în executare şi la ce dată, a amânat cauza la 17 decembrie 2009, aşa cum rezultă din încheierea aflată la fila 13 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 17 decembrie 2009, Înalta Curte apreciind necesar efectuarea unei adrese la instanţa de executare, respectiv Tribunalul Iaşi pentru a se comunica dacă a fost pusă în executare sentinţa nr. 65 din 1 februarie 2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2395 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 17874/99/2006 a dispus amânarea cauzei la 21 ianuarie 2009, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată aflată la fila 15 dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei a fost depusă adresa Biroului Executări Penale al Tribunalului Iaşi emisă în Dosarul nr. 17874/99/2006 din data de 4 ianuarie 2010 către instanţa supremă în care se comunică că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 67/2008 emis pe numele condamnatului în baza sentinţei penale nr. 65 de la 1 februarie 2008 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2395 de la 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost pus în executare până în prezent.
Prin adresa emisă la data de 01 iunie 2009, I.G.P.R. – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol a comunicat Tribunalului Iaşi faptul că persoana condamnată I.E.N. a fost arestat provizoriu la data de 1 iunie 2009 în localitatea Cuneo, Italia şi a solicitat a se aprecia asupra posibilităţii formulării unei cereri de extrădare a acestuia.
Tribunalul Iaşi, prin încheierea de şedinţă din data de 2 iunie 2009 a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea condamnatului I.E.N.
La data de 24 iunie 2009 M.J.L.C. a transmis pe canale diplomatice Republicii Italiene cererea de extrădare, aceasta fiind în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel din Torino.
Până în prezent nu s-au primit alte informaţii cu privire la condamnatul I.E.N.
La dosarul cauzei a fost depusă o cerere primită prin fax, din partea apărătorului ales al contestatorului, doamna avocat G.L.L. prin care a învederat instanţei că a reziliat contractul de asistenţă juridică motivat de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, cerere aflată la fila 19 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 21 ianuarie 2010, Înalta Curte a pus în discuţie admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, concluziile apărătorului desemnat din oficiu, precum şi ale reprezentantului M.P. fiind consemnate în detaliu, în încheierea de şedinţă, aflată la fila 22 dosarul Înaltei Curţi.
Înalta Curte, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., întrucât cererea a fost făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., că motivele invocate sunt dintre cele prevăzute expres în art. 386 C. proc. pen. şi că sunt dovedite cu înscrisuri la dosar, a admis în principiu contestaţia formulată de contestatorul I.E.N. şi a fixat termen pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare la 18 februarie 2010, cu citarea părţilor interesate, aşa cum rezultă din încheierea mai sus menţionată.
Prin încheierea de şedinţă secretă din 17 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 7223/1/2009 a fost admisă declaraţi de abţinere formulată de domnul judecător I.M. în Dosarul nr. 7223/1/2009 şi a stabilit că domnul judecător I.M. nu va participa la judecarea cauzei.
În considerentele încheierii mai sus menţionate s-a reţinut că domnul judecători I.M. a formulat cerere de abţinere, invocând cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (1) C. proc. pen., motivând că a făcut parte din completul care a pronunţat Decizia nr. 2395 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atacată pe calea contestaţiei în anulare în prezenta cauză.
Înalta Curte, examinând cererea formulată în raport cu lucrările dosarului a constatat că motivele invocate se încadrează în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (1) C. proc. pen., urmând ca cererea de abţinere formulată să fie admisă.
La dosarul cauzei a fost depusă o cerere primită prin fax, formulată de contestatorul I.E.N., în care a arătat că este încarcerat în Italia şi a solicitat să fie citat pentru judecarea cauzei, la domiciliul ales din Iaşi, la Cabinet Av. G.L.L., precum şi acordarea unui termen pentru pregătirea apărării, cerere aflată la fila 35 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 18 februarie 2010, Înalta Curte faţă de lipsa de procedură cu contestatorul, aflat în stare de arest, a cărui citare se impune a fi efectuată prin M.J. a amânat cauza la 15 aprilie 2010, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la fila 36 dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei a fost depusă adresa M.J., Direcţia Drept Internaţional şi Tratate, Serviciul Cooperare judiciară internaţională în materie penală, însoţită de actele traduse privind notificarea citaţiei emise privind pe I.E.N. pentru termenul din 15 aprilie 2010, dovada de comunicare a citaţiei emise la data de 21 februarie 2010, aşa cum a fost transmită prin adresa comunicată de Administraţia Penitenciară din Alba, prin intermediul magistratului român de legătură în Republica Italiană, aflate la filele 46-55 dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei se mai află depuse împuternicirea avocaţială a apărătorului ales al contestatorului, o cerere formulată de avocatul din oficiu de a lua act de încetarea delegaţiei şi a se aprecia cu privire la acordarea onorariului parţial pentru asistarea inculpatului la toate termenele de judecată şi studierea dosarului, precum şi un referat întocmit, ca urmare a luării legăturii telefonice cu grefierul Tribunalului Iaşi, Biroul Executări Penale care i-a comunicat că mandatul de executare emis pe numele lui I.E.N. are nr. 67/2008 emis la data de 13 ianuarie 2009, aflate la filele 60-62 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de astăzi, au lipsit contestatorul condamnat I.E.N., aflat în stare de arest pentru acesta prezentându-se apărător ales, avocat G.L., precum şi apărătorul desemnat din oficiu, avocat M.L., intimatele părţi civile C.M., C.F. prin reprezentant legal C.M., C.P. prin reprezentant legale C.M. şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat a solicitat să se constate încetată delegaţia sa şi să se aprecieze cu privire la acordarea onorariului parţial pentru serviciile de asistenţă juridică prestate în materie penală până la prezentarea apărătorului ales.
Înalta Curte constatând că nu mai sunt alte cereri, în temeiul art. 392 C. proc. pen. a acordat părţilor cuvântul asupra contestaţiei în anulare.
Apărătorul ales al contestatorului a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, ca urmare a faptului că la momentul judecării recursului, inculpatul, în calitate de recurent nu a fost legal citat la domiciliul indicat, acesta fiind plecat la muncă în străinătate, neavând posibilitatea de a lua cunoştinţă de judecata recursului.
Prin urmare a solicitat desfiinţarea deciziei pronunţate în recurs, anularea mandatului emis şi în rejudecare, să se dispună fie judecarea recursului, fie stabilirea unui termen pentru judecarea căii ordinare de atac, cu citarea părţilor.
Reprezentantul M.P. a arătat că este întemeiată contestaţia în anulare formulată, în condiţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., însă pentru un alt motiv şi anume acela că atunci când s-a judecat cauza în recurs, inculpatul era arestat în vederea extrădării, cauza soluţionându-se fără legala citare a acestuia la locul de detenţie şi în consecinţă a pus concluzii de admitere a contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 2395 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în raport cu motivele invocate, potrivit art. 386 lit. a) C. proc. pen., în condiţiile art. 392 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte constată contestaţia în anulare a contestatorului condamnat ca fiind întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură şi nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 386 lit. a) C. proc. pen. că poate fi făcută contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive atunci când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.
Din analiza cauzei rezultă că prin rechizitoriul emis la 13 octombrie 2006 în Dosarul nr. 1399/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a fost trimis în judecată inculpatul I.E.N., fiul lui G. şi M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.
În primă instanţă, la Tribunalul Iaşi, la Dosarul nr. 17874/2006 la fila 322, se află depusă o cerere formulată de avocatul G.L., avocat ales al inculpatului I.E.N., datată 15 mai 2007 şi în care a fost indicată adresa de domiciliu din acel moment, sat Mînjeşti, comuna Mogoşeşti, la familia R.D.
Totodată, la Dosarul nr. 7223/1/2009 al Înaltei Curţi, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N., la fila 17 se află adresa Biroului Executări Penale al Tribunalului Iaşi, în care s-a menţionat că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 67/2008 emis pe numele condamnatului nu a fost pus în executare până în prezent, că prin adresa din data de 1 iunie 2009, I.G.P.R. – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Internaţional Interpol a comunicat Tribunalului Iaşi faptul că persoana condamnată I.E.N. a fost arestată provizoriu la data de 1 iunie 2009 în localitatea Cuneo, Italia, solicitându-se a se aprecia asupra posibilităţii formulării unei cereri de extrădare a acestuia, că prin încheierea de şedinţă din data de 2 iunie 2009 Tribunalul Iaşi a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea condamnatului, că la data de 24 iunie 2009 M.J.L.C. a transmis pe canale diplomatice Republicii Italiene, cererea de extrădare, aceasta fiind în curs de soluţionare pe rolu.
Curţii de Apel din Torino, neprimindu-se alte informaţii cu privire la condamnat.
La data de 23 iunie 2009 când a fost judecat recursul peste termen formulat de inculpatul I.E.N. rezultă că acesta a fost citat în satul Buznea, judeţul Iaşi, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, existând menţiunea „destinatar plecat definitiv în străinătate", dovadă aflată la fila 24 Dosarul nr. 17874/99/2006 al Înaltei Curţi, precum şi în Tg. Frumos, prin afişare la Consiliul Local Tg. Frumos, judeţul Iaşi, la fila 26 dosarul mai sus arătat, existând procesul-verbal încheiat la 14 mai 2009 prin care se atestă afişarea la avizierul Conciliului Local al oraşului Tg. Frumos a citaţiei privind pe recurentul inculpat.
De asemenea, din partea introductivă a Deciziei penale nr. 2395 de la 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 17874/99/2006 (fila 32) rezultă că au lipsit recurentul inculpat pentru apărarea căruia s-a prezentat avocat M.L., apărător desemnat din oficiu şi intimatele părţi civile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Astfel, Înalta Curte, verificând modul de îndeplinire a procedurii de citare a recurentului inculpat I.E.N. la data judecării recursului peste termen, respectiv 23 iunie 2009, faţă de conţinutul adresei Biroului Executări Penale al Tribunalului Iaşi, în care se menţionează expres că la data de 1 iunie 2009 persoana condamnată I.E.N. a fost arestată provizoriu în localitatea Cuneo, Italia, constată că instanţa de recurs a încălcat dispoziţiile art. 38511 alin. (2) C. proc. pen. şi anume că judecarea recursului nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere, în sensul că a judecat cauza în lipsa recurentului inculpat, care nu a fost citat la locul de deţinere, Casa Circondariale di Cuneo, via Roncata, Cuneo.
De altfel, recurentul inculpat I.E.N. nu a fost citat nici la adresa indicată în mod expres în primă instanţă, de către apărătorul ales, aflată la fila 322 în Dosarul nr. 17874/2006 al Tribunalului Iaşi, respectiv sat Mînjeşti, comuna Mogoşeşti, la familia R.D., aşa cum impuneau şi dispoziţiile art. 38511 alin. (1) C. proc. pen. care prevăd că judecarea recursului se face cu citarea părţilor.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că în cauză este incident cazul de contestaţie în anulare invocat, respectiv art. 386 lit. a) C. proc. pen., în sensul că judecarea recursului peste termen formulat de recurentul inculpat I.E.N. a avut loc la data de 23 iunie 2009, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a pronunţat Decizia penală nr. 2395/2009 în Dosarul nr. 17874/99/2006, ca instanţă de recurs, fără îndeplinirea procedurii de citare cu recurentul inculpat.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 392 alin. (1) C. proc. pen., va admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 2395 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 17874/99/2006 şi va desfiinţa Decizia penală atacată.
Înalta Curte va anula mandatul de executare a pedepsei inculpatului I.E.N. cu nr. 67/2008 emis la data de 13 ianuarie 2009 de Tribunalul Iaşi, faţă de constatarea că motivele concrete ale contestaţiei în anulare au fost întemeiate şi în condiţiile în care acesta nu a fost pus în executare, aşa cum rezultă din adresa Biroului Executări Penale al Tribunalului Iaşi, aflată la fila 17 Dosarul nr. 7223/1/2009 al Înaltei Curţi.
De asemenea, Înalta Curte, potrivit art. 392 alin. (1) C. proc. pen. va fixa termen la data de 27 mai 2010, cu citarea recurentului inculpat I.E.N. şi a intimatelor părţi civile C.M., C.F., prin reprezentant legal C.M., C.P., prin reprezentant legal C.M. şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C., suma menţionată reprezentând asigurarea asistenţei obligatorii, ce a avut loc pentru termenele de judecată de la 21 ianuarie 2010 şi 18 februarie 2010, de către doamna avocat M.L., cu împuternicirea avocaţială emisă la 21 ianuarie 2010, (fila 21 în Dosarul nr. 7223/1/2009 al Înaltei Curţi), potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă juridică privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală încheiat între M.J. şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 2395 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 17874/99/2006.
Desfiinţează Decizia penală atacată şi anulează mandatul de executare a pedepsei inculpatului I.E.N. cu nr. 67/2008 emis la data de 13 ianuarie 2009 de Tribunalul Iaşi.
Fixează termen la data de 27 mai 2010, cu citarea recurentului inculpat I.E.N. şi a intimatelor părţi civile C.M., C.F., prin reprezentant legal C.M., C.P., prin reprezentant legal C.M. şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3539/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3543/2010. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
