ICCJ. Decizia nr. 1889/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1889/2010
Dosar nr. 2192/33/2009
Şedinţa publică din 12 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 22 din 03 martie 2010 Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a admis în parte, plângerea petiţionarului M.R.G., formulată împotriva rezoluţiei din 29 octombrie 2009, emisă in Dosarul nr. 290/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe care a desfiintat-o cu privire la soluţia pronunţată faţă de făptuitorii C.T., B.S.L. şi B.N. şi a trimis cauza aceluiaşi parchet, în vederea începerii urmării penale faţă de făptuitorul C.T. sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 250 alin. (1), (2), (3) C. pen. şi art. 247 C. pen. şi, respectiv, faţă de făptuitorii B.S.L. şi B.N., sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 266 alin. (1), (2), (3) C. pen.
S-au menţinut restul dispoziţiilor din rezoluţia atacată.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
La data de 17 septembrie 2009, petentul M.R. a formulat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj plângere penală împotriva numiţilor: C.Z. - comisar şef de poliţie, C.T. - subcomisar de poliţie, C.C. - inspector de poliţie (toţi în cadrul Poliţiei Municipiului Cluj Napoca), B.S. - subinspector de poliţie, B.N. - agent principal de poliţie (ultimii doi din cadrul Poliţiei Comunale Gilău), precum şi împotriva poliţiştilor din cadrul Detaşamentului de Poliţie Pentru Intervenţii Rapide al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, solicitând cercetarea şi trimiterea în judecată a susnumitilor pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 247 C. pen., art. 250 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen., art. 266 alin. (2) C. pen. şi art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În susţinerea plângerii depuse, petentul a arătat că făptuitorii, în calitate de organe de cercetare ale poliţiei judiciare, în noaptea de 11/12 septembrie 2009, prin constrângere fizică (lovindu-l cu capul de masă, trăgându-l de păr şi lovindu-l în zona ficatului pentru a nu-i lăsa urme) şi psihică (ameninţându-l şi înjurându-l), l-ar fi determinat să scrie o declaraţie referitoare la un scandal produs în noaptea de 11 septembrie 2009 la cabana proprietatea lui B.l., situată în satul Someşul Rece - comuna Gilău, fără a-i garanta dreptul la apărare, conform art. 202 alin. (3) şi art. 6 C. proc. pen., cauzându-i, totodată, tumefierea moderată a pleoapelor inferioare, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4 zile de îngrijiri medicale.
Prin rezoluţia din data de 29 octombrie 2009, emisă în Dosarul nr. 290/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus, în temeiul art. 228 C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitori cât şi faţă de poliţiştii din cadrul D.P.I.R. - I.P.J. Cluj pentru infracţiunile reclamate.
Plângerea petentului împotriva rezoluţiei procurorului a fost respinsă de procurorul general prin rezoluţia din data de 24 noiembrie 2009, emisă în Dosarul nr. 1023/11/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Petentul a formulat plângere la instanţă, reiterând motivele din plângerea iniţială adresată parchetului, formându-se Dosarul nr. 2192/33/2009 al Curţii de Apel Cluj.
Cu ocazia reluării cercetărilor, instanţa a stabilit că urmează a fi constatate următoarele fapte şi împrejurări, prin următoarele mijloace de probă: reaudierea petentului şi a celor 3 făptuitori cu privire la aspectele contradictorii din declaraţiile lor iniţiale; identificarea poliţiştilor din cadrul D.P.I.R. din cadrul I.P.J. Cluj care au participat la acţiunea din noaptea de 11/12 septembrie 2009 şi care au fost prezenţi la Postul de Poliţie Gilău şi audierea acestora pentru a da detalii referitor la modul în care s-a realizat audierea petentului de către făptuitorul C.T., respectiv dacă aceasta a exercitat presiuni fizice sau psihice, precum şi dacă făptuitorii B.S., B.N. erau prezenţi în vreun fel şi au intervenit agresându-l fizic şi psihic pe M.R. Instanţa a dispus că aceşti poliţişti să fie întrebaţi şi dacă au văzut urme de lovituri pe faţa petentului în momentul aducerii acestuia în sediul poliţiei; dacă l-au auzit pe acesta vorbind la telefon şi daca i s-a pus în vedere că are dreptul să fie asistat de un avocat; audierea numitului G.O., persoana cu care petentul susţine că a vorbit în noaptea respectivă şi căruia i s-a plâns că este agresat de poliţişti. Pentru lămurirea acestui aspect, instanţa a stabilit că se impune solicitarea de la operatorul de telefonie mobilă a desfăşurătorului convorbirilor telefonice avute de petent în noaptea respectivă; audierea numiţilor M.D. (mama petentului), C.R., L.A. care l-au văzut pe petent înainte de a fi dus la poliţie şi după aceea, şi care ar putea confirma că petentul nu avea urme de lovituri în zona feţei înainte de a fi dus la poliţie iar când s-a întors avea vânătăi la ochi; audierea numitului B.l. care a sunat la poliţie pentru a relata incidentul dintre cele două grupuri de tineri şi care poate da relaţii despre modul în care a fost agresat petentul; audierea numiţilor C.Z. şi C.C. - poliţiştii care s-au deplasat la cabana din satul Someşul Rece unde a avut loc altercaţia între cele două grupuri de tineri în vederea cercetării locului faptei pentru a se stabili dacă au aflat informaţii despre cum a avut loc altercaţia şi cum a fost agresat petentul.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi intimaţii C.T., B.S.L. şi B.N.
Prin motivele de recurs depuse în scris la dosar şi susţinute oral la termenul de astăzi 12 mai 2010, s-a criticat sentinţa recurată, solicitându-se admiterea recursurilor, casarea sentinţei penale nr. 22 din 3 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj .pronunţarea unei hotărâri prin care să se respingă plângerea formulată de petentul M.R.G. împotriva rezoluţiei emisă de procuror în Dosarul nr. 290/P/2009 a Curţii de Apel Cluj şi a rezoluţiei emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în Dosarul cu nr. 1023/11/2/2009 cu consecinţa menţinerii celor două rezoluţii ca fiind temeinice şi legale.
Examinând recursurile declarate, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen. „organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 C. proc. pen. dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedecare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute la art. 10, cu excepţia celui de la lit. b)1 C. proc. pen.
În cauză s-au efectuat acte premergătoare conform art. 224 C. proc. pen., însă s-a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. - acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă fapta nu există. Ori, în speţa de faţă, din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat foarte clar că faptele de care au fost acuzaţi cei cinci făptuitori precum şi ceilalţi poliţişti din cadrul D.P.I.R. - I.P.J. Cluj nu există, astfel că împrejurările pe care procurorul urma a le constata în baza dispoziţiei instanţiei sunt neconcludente şi inutile cauzei, nefacând decât să prelungească acţiunea petiţionarului împotriva poliţiştilor cercetaţi.
Din actele şi lucrările dosarelor de urmărire penală, s-a constatat existenţa unei împrejurări esenţiale, cu rol hotărâtor în soluţionarea cauzei şi cu trimitere directă la neveridicitatea acuzaţiilor aduse poliţiştilor, astfel: La data de 17 septembrie 2009, petentul M.R. a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj plângerea împotriva poliţiştilor, solicitând cercetarea şi trimiterea acestora în judecată pentru art. 180 alin. (2) şi (3) C. pen., art. 247 C. pen., art. 250 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. şi art. 266 alin. (2) C. pen., pe motiv că în noaptea de 11/12 septembrie 2009 l-au forţat să dea o declaraţie fără a i se asigura dreptul la apărare şi l-au înjurat, ameninţat şi lovit, cauzându-i tumefierea pleoapelor inferioare D.O., o echimoză interscapular dr., tumefierea dosului mâinii drepte - leziuni ce au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale (f. 1-6 u.p.). La aceiaşi dată, petentul a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca o plângere penală împotriva „a doi băieţi, făptuitori neidentificaţi" pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) şi (3) C. pen. şi furt prev. de art. 209 lit. a) C. pen. pe motiv că aceşti băieţi, în 11 septembrie 2009, orele 21,00 (înainte de a fi luat de poliţişti) în localitatea Someşul Rece - judeţul Cluj, fără motiv I-au agresat, înjurat şi i-au luat telefonul mobil, fiindu-i cauzate mai multe leziuni: tumefierea pleoapelor inferioare D.O., o echimoză intrascapular dr. şi tumefierea dosului mâinii drepte, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale (f. 27-30 u.p.). Ambele plângeri au fost semnate personal de petent. A doua plângere a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca sub nr. 9069/P/2009 şi se află în lucru la organele de cercetare penală, nefiind pronunţată încă o soluţiei în cauză.
Aşadar, este practic imposibil ca două persoane diferite sau două grupuri de persoane (într-o plângere sunt reclamaţi doi făptuitori necunoscuţi iar în altă plângere sunt reclamaţi mai mulţi poliţişti) diferite, la o distanţă apreciabilă unele de altele şi la un interval de timp de câteva ore, să-i producă petentului acelaşi leziuni constatate prin actul medico-legal. În consecinţă, una dintre plângeri nu corespunde realităţii, iar persoanele reclamate prin acea plângere nu sunt autorii leziunilor, astfel că în mod corect s-a reţinut că cei care nu se fac vinovaţi de producerea leziunilor cauzate petentului, sunt poliţiştii. Instanţa de fond, nu a sesizat poziţia procesuală a petiţionarului, însuşindu-şi versiunea acestuia, deşi se impunea ridicarea unor semne de întrebare cu privire la sinceritatea acestuia.
Astfel, un aspect important care combate versiunea petiţionarului a rezultat chiar din actul medico-legal depus la dosar de petiţionar. Potrivit certificatului medico-legal (f. 7 u.p.), cele trei leziuni ale petentului pe care le-au constatat medicii, s-au putut produce prin loviri cu corp dur şi nu de un corp dur, aşa cum ar fi trebuit să se întâmple dacă petentul era lovit cu capul de masă de către poliţişti.
Instanţa de fond nu a fost examinat cu atenţie explicaţia procurorului de caz care a arătat în motivarea rezoluţiei, că dacă poliţistul C.T. l-ar fi prins cu mâna de păr pe M.R. şi l-ar fi lovit cu faţa de tăblia mesei, primul organ care lua contact cu masa era nasul, care este cel mai proeminent şi s-ar fi produs o leziune la nivelul nasului, dar medicul legist nu a constatat nici o leziune la nas. Fără leziunea nazală, lovirea pleoapelor de tăblia mesei este imposibil de produs. Pentru aceste aspecte în concluziile certificatului medico-legal nu s-a specificat că leziunile de la ochi s-au produs prin loviri de un corp dur ci cu un corp dur. Nici acest enunţ esenţial - ce rezulta dintr-un certificat medico-legal - o probă ştiinţifică, nu a fost sesizat de instanţa de fond care a valorificat în continuare versiunea petentului. Faptul că petentul a fost lovit în data de 11 septembrie 2009, nu este pus sub semnul întrbării, este atestat prin certificatul medico-legal (f. 7 u.p.), însă nu a fost lovit de poliţişti ci cu o altă împrejurare pe care în mod evident a omis să o consemneze în plângerile depuse la organele de cercetare sau la instanţă. Petentul a fost lovit în cadrul unui conflict pe care l-a avut cu alţi tineri în seara de 11 septembrie 2009 (f. 10, 13-16, 17-19, 20-21, 22-23,24-25, 27-30, 35-36, 39-41,44-45, 48-51, 57-60, 63-65, 67-69, 71-73 u.p.). Dealtfel, petentul în plângerile depuse nu a relatat cu bună ştiinţă modul în care s-au derulat evenimentele din seara de 11 septembrie 2009, omiţând să evoce altercaţia cu grupul de tineri din localitatea Someşul Rece ce a avut loc pe şoseaua principală cât şi altercaţia dintre el şi grupul din care făcea parte şi celălalt grup de tineri, ce a avut loc la 20-30 minute mai târziu, la cabana aparţinând părţii vătămate B.l. din Someşul Rece (f. 1-6, 57-60 dos.u.p.; f. 4-14 Dosar nr. 3/11/2/2009, f. 1-6 dos. instanţă). Toate aceste omisiuni au avut ca scop evident de a lăsa să planeze asupra poliţiştilor bănuiala că ar fi autorii leziunilor descrise în certificatul medico-legal. Nu s-a putut omite formularea folosită de fiecare dată de petent (în plângerile succesiv depuse), prin care acesta a încercat să se treacă cu vederea loviturile pe care şi le-au aplicat reciproc cu tinerii cu care a avut cele două altercaţii în seara de 11 septembrie 2009: „un băiat din grupul aflat în stradă a început să mă înjure, fiind sub influenţa băuturilor alcoolului, urmând a avea loc o altercaţie, soldată cu lovituri în ambele tabere. Văzând că acei băieţi au început să lovească şi să distrugă anumite părţi ale autoturismului, subsemnatul, împreună cu prietena mea şi cu conducătorul auto ne-am refugiat în autoturism şi am plecat din acel loc." În afară de acest prim incident cu membrii din celălalt grup de tineri pe care petentul l-a minimalizat până a lasă să se înţeleagă că nu s-a petrecut nimic violent, acesta nu a mai amintit în nenumăratele plângeri despre cel de al doilea incident - altercaţia de la cabana numitului B.l., loc în care petentul împreună cu mai mulţi prieteni pe care i-a chemat în ajutor s-au încăierat cu tinerii aflaţi la cabană pentru a sărbători o zi de naştere. Dar în declaraţia dată la procuror, în 26 octombrie 2009, (f. 57-60 u.p.), petentul a amintit în treacăt despre o altercaţie cu doi tineri la o cabană unde a fost lovit doar la mână, fără a relata ambele incidente din Someşul Rece şi la adevărata lor amploare. Astfel, declaraţia dată de petent în 2 septembrie 2009 în faţa poliţistului C.T., corespunde mai mult realităţii, coroborându-se cu alte declaraţii şi acte existente la dosar, respectiv procesul verbal de cercetare la faţa locului (f. 11-13 u.p.), declaraţia numitului T.M. (f. 17-19 u.p.), declaraţia numitului D.P. (f. 20-21 u.p. care se referă la ambele altercaţii dintre grupurile de tineri din seara de 11 septembrie 2009, mai mult, s-a arătat că petentul este cel care a declanşat conflictul), declaraţia numitului B.l. (f. 22-23 u.p. care, care a confirmat că petentul este cel care invitat la cheful sorei sale B.I., i-a chemat pe ceilalţi participanţi pentru a se duce să se bată cu alţi tineri), declaraţia numitei G.C. (f. 35-36 u.p. care de asemenea, a relatat ambele incidente), declaraţia numiţilor P.S. (f. 40-41 u.p.), certificatul medico-legal privind pe P.S. (f. 42 u.p.), plângerea numitei B.L. (f. 44-46), certificatul medico-legal privind pe B.L. (f. 47), declaraţia martorei B.L. (f. 48-51 u.p. - care a relatat despre ambele incidente), declaraţia făptuitorului C.T. (f. 63-65 u.p.), declaraţia faptutorului B.S. (f. 67:69 u.p.), declaraţia făptuitorului B.N. (f. 71-73 u.p.). În declaraţia scrisă personal în faţa poliţistului C.T., în 12 septembrie 2009, petentul a relatat ambele incidente dintre grupurile de tineri, cum s-au desfăşurat evenimentele, cum a fost lovit şi a căzut, iar această declaraţie s-a coroborat cu celelalte acte mai sus amintite. Această declaraţie (f. 14-16 u.p.) a fost scrisă personal şi semnată de petent. Conţinutul acestei declaraţii a relevat un aspect extrem de important - a redat evenimentele ce s-au petrecut în 11 septembrie 2009 exact aşa cum le-au relatat şi ceilalţi participanţi la cele două altercaţii. Poliţistul C.T. nu avea de unde să ştie la acea oră din data de 11 septembrie 2009 cum s-au petrecut evenimentele pentru simplu motiv că nu au fost audiate alte persoane, care să descrie evenimentele iar făptuitorul nu fusese la faţa locului. Este clar că petentul a relatat de bună voie ceea ce s-a întâmplat. Cu privire dreptul la apărare presupus a fi fost încălcat, s-au reţinut următoarele: potrivit art. 6 C. proc. pen., dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în procesului penal. Conform alin. (4) de la art. 6 C. proc. pen. - orice parte are dreptul să fie asistată de un apărător în tot cursul procesului penal. în secţiunea III C. pen. sunt enunţate aceste părţi în procesul penal. Ori, potrivit art. 23 C. proc. pen. - art. 24 C. proc. pen., prin parte în procesul penal se înţelege: inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Petentul nu avea nici măcar calitatea de învinuit iar pe de altă parte procesul penal nu era început în acel moment, nefiind începută urmărirea penală, nefiind depuse nici măcar plângeri penale. Poliţiştii au sosit la faţa locului pentru a dezamorsa un conflict dintre două grupuri, în urma unei sesizări telefonice (mai degrabă apel telefonic); petentul era major, ori în aceste condiţii, presupusul abuz al poliţistului pentru nerespectarea dreptului la apărare este lipsit de consistenţă, iar, conform declaraţiei scrisă chiar de către petent, acesta a fost întrebat dacă doreşte să fie asistat de un avocat dar nu a solicitat acest lucru. Instanţa de fond în mod greşit a dispus reaudierea petentului şi a făptuitorilor C.T., B.S. şi B.N. cu privire la aspectele contradictorii din declaraţiile lor, însă este de reţinut faptul că între declaraţiile făptuitorilor C.T., B.S. şi B.N. nu există nici o contradicţie, aspecte contradictorii există între plângerile şi declaraţia petentului. Cu privire la dispoziţia instanţei de a fi identificaţi şi audiaţi poliţiştii din cadrul D.P.I.R. - I.P.J. Cluj, s-a reţinut că aceasta este neconcludentă şi neutilă cauzei întrucât, acei poliţişti nu au avut nici o atribuţie în cadrul procedurii de audiere a petentului şi potrivit declaraţiei date de acesta în faţa procurorului, în prezenţa avocatului ales (f. 57-60 u.p.), nici nu au fost de faţă în camera unde s-a desfăşurat audierea sa de către poliţistul C.T., doi dintre mascaţi intrând în birou, potrivit declaraţiei acestuia, după ce s-au petrecut agresiunile fizice şi psihice, iar în raport de orele la care s-a desfăşurat audierea respectiv 23,00-23,30 este greu de crezut că poliţiştii din cadrul D.P.I.R. - ar fi văzut tumefieri la ochii petentului când a fost acesta adus la sediul poliţiei sau când a plecat.
Cu privire la audierea numitului G.O. pentru a se stabili dacă şi ce a vorbit cu petentul în acea noapte. în legătură cu aceasta solicitare există îndoieli, întrucât petentul a susţinut în plângere că nu era lăsat să vorbească la telefon (f. 1-6 u.p.) dar că profitând de neatenţia poliţistului a reuşit să sune un verişor primar din Gilău - G.O., căruia i-a spus că este la Postul de Poliţie şi că este bătut de poliţişti. Este greu de presupus că un poliţist care anchetează a persoană, căreia nu îi dă voie să vorbească la telefon (potrivit spuselor petentului), ar fi atât de neglijent încât să nu observe că persoana pe care o anchetează vorbeşte la telefon. În plus, în încăpere mai erau conform spuselor petentului (f. 1-6 u.p. şi 57-60 u.p.) alţi poliţişti care îl agresau fizic şi psihic. Pe de altă parte este ilogic că numitul G.O. căruia petentul i-a comunicat unde se află, respectiv că se află la Postul de Poliţie Gilău (f. 59 u.p.) şi că este bătut de poliţişti, să îl apeleze pe petent în momentele imediat următoare şi să-i trimită sms prin care să-l întrebe unde este şi de ce nu răspunde. Petentul ar fi putut depune în probaţiune la dosar aceste sms-uri dacă ar fi existat, întrucât nimic nu l-a împiedicat să o facă. Astfel audierea numitului G.O. s-a considerat a fi o probă inutilă şi irelevantă. S-a mai dispus de instanţă şi audierea numiţilor C.R., L.A. şi M.D., pentru a se stabili dacă petentul avea urme de lovituri la ochi în momentul în care a fost luat de poliţişti sau dacă le avea în momentul în care a venit acasă de la poliţie. Şi aceste probe sunt irelevante având în vedere, pe de o parte, gradul de rudenie sau de prietenie a acestor persoane cu petentul, dar şi cele expuse în rândurile de mai sus referitor la modul de producere al leziunilor la altercaţiile la care a luat parte petentul înainte de a fi ridicat de organele de poliţie. Martorul C.R., după ce a luat parte la cele două încăierări alături de prietenul său - M.R., s-a separat de acesta, fugind de la locul celei de a doua încăierări, aşa cum a arătat şi numitul B.l. (f. 22, 23 u.p.). Petentul, în afară de a-l pomeni pe numitul L.A. nu a dat alte referiri cu privire la acest martor pentru a stabili în ce condiţii această persoană a „stat de veghe" până la ora 1,30 când a venit petentul înapoi de la poliţie şi ce căuta la domiciliul petentului. De fapt, petentul nu a solicitat niciodată audierea acestui martor.
În ceea ce priveşte audierea numitului B.l., acesta a relatat evenimentul la care a luat parte în seara de 11 septembrie 2009 în faţa poliţiştilor (f. 22-23 u.p.). Acest martor nu a fost prezent în primul conflict, - pe şoseaua principală din Someşul Rece, când petentul a declarat că a fost lovit de unul din tineri şi a căzut (f. 15 u.p.) şi nu a fost prezent nici la audierea petentului de către poliţişti, iar, evenimentul la care a participat se desfăşura între orele 22,00-23,00 când afară era întuneric (fiind luna septembrie). De altfel, acest martor a arătat în declaraţia dată în faţa poliţiştilor că petentul a fost cel care a venit la majoratul sorei sale, şi a chemat grupul de tineri să meargă după el la cabana unde s-a desfăşurat altercaţia. Faţă de cele arătate, audierea acestei persoane ca şi martor s-a apreciat a fi irelevantă şi inutilă în raport cu acuzaţiile aduse făptuitorilor.
În final, instanţa de fond a dispus audierea numiţilor C.Z. şi C.C., solicitare, de asemenea, ce nu are relevanţă, având în vedere că cei doi poliţişti nu au participat la audierea petentului ci s-au deplasat la faţa locului pentru a efectua cercetarea locului faptei, cercetare care a început la orele 1,00 şi s-a terminat la orele 3,00 (f. 11-13 u.p.). Nici măcar petentul nu a indicat prezenţa lor la momentul şi locul presupusei agresiuni fizice şi psihice. Nu a existat nici o informaţie că cei doi poliţişti, la faţa locului ar fi audiat vreo persoană şi, în plus, tinerii din grupul aflat la petrecerea lui B.L. care nu-l cunoşteau pe M.R. pentru a da detalii despre loviturile pe care acesta Ie-a primit în cursul altercaţiei. La dosarul cauzei, petentul a depus o serie de adrese emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, adrese prin care a dorit să facă dovada că plângerile persoanelor prejudiciate în noaptea de 11 septembrie 2009 au fost clasate fiind cu autor necunoscut şi deci că, M.R. nu este cercetat penal şi că împotriva lui nu s-au depus plângeri". S-a reţinut că petentul a solicitat în mod intenţionat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca informaţii în legătură cu alte dosare penale (9070/P/2009, 9071/P/2009, 9072/P/2009, 9073/P/2009 şi 9074/P/2009), tocmai fiind de rea credinţă, deoarece adevăratele dosare în care petentul era cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., art. 181 C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen. poartă numerele: 9171/P/2009, 9172/P/2009, 9173/P/2009, 9174/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj şi aceste dosare se află în lucru la organele de cercetare penală.
Criticile formulate împotriva sentinţei, reiau în esenţă aspectele invocate în rezoluţia procurorului, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului s-au dovedit aspecte de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 pct. 10 C. proc. pen. şi art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi intimaţii C.T., B.S.L. şi B.N. împotriva sentinţei penale nr. 22 din 03 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori. Casează sentinţa recurată şi în rejudecare: Se va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul M.R.G. împotriva rezoluţiei nr. 290/P/2009 din 29 octombrie 2009, dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe care o va menţine.
Va obliga petiţionarul M.R.G. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate cu soluţionarea cauzei în fond.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi intimaţii C.T., B.S.L. şi B.N. împotriva sentinţei penale nr. 22 din 03 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează sentinţa recurată şi rejudecând:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul M.R.G. împotriva rezoluţiei nr. 290/P/2009 din 29 octombrie 2009, dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul M.R.G. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate cu soluţionarea cauzei în fond.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1717/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2012/2010. Penal → |
|---|
