ICCJ. Decizia nr. 1717/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1717/2010
Dosar nr. 934/57/2009
Şedinţa publică din 30 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea formulată şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 31 iulie 2009 sub nr. 934/57/2009, petentul M.C. a criticat ordonanţa nr. 83/P/2009 din 25 iunie 2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, menţinută prin ordonanţa nr. 263/II/2/2009 din 20 iulie 2009 a procurorului şef serviciu la D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, prin care s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., scoaterea sa de sub urmărire penală pentru infracţiunile prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
În motivarea plângerii, petentul a susţinut că infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 este o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, ceea ce presupune, conform art. 2 din aceeaşi lege, folosirea funcţiei publice în vederea dobândirii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
A arătat petentul că nici o probă administrată în cauză nu a demonstrat că prin înregistrarea tardivă a unei sesizări sau prin neînregistrarea acesteia s-a obţinut un folos patrimonial sau nepatrimonial, neputându-se reţine că neefectuarea unor cercetări într-o cauză penală implică automat obţinerea unui folos pentru autor.
S-a arătat că din declaraţiile celorlalţi învinuiţi a rezultat că nu i-au fost aduse la cunoştinţă activităţile la care au participat subordonaţii săi, astfel că prin exercitarea atribuţiilor sale de serviciu nu a adus nici un prejudiciu persoanelor vătămate.
S-a invocat necompetenţa materială a D.N.A. în efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, aceasta nefiind o infracţiune de corupţie, conform art. 13 din OUG 43/2002 modificată.
În legătură cu modul în care au fost efectuate actele procedurale de urmărire penală, petentul a susţinut că procurorul nu a lămurit neconcordantele existente, în contextul în care martora C.M. a evidenţiat faptul că nu el a fost persoana care le-a dat lămuriri în data de 05 mai 2009.
În consecinţă, petentul a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei şi dispunerea unei soluţii de scoatere de sub urmărire penală, conform art. 249 rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Au fost ataşate Dosarele nr. 83/P/2009 şi nr. 263/11/2/2009 ale D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa nr. 83/P/2009 din 25 iunie 2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba lulia s-a dispus, în temeiul art. 249 rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. şi art. 181 C. pen. scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii, în cuantum de 1000 lei.
Pentru a adopta această soluţie, procurorul a reţinut că la data de 04 mai 2009, agentul de poliţie B.A. din cadrul Poliţiei municipiului Alba lulia nu a efectuat demersurile necesare pentru înregistrarea unei plângeri penale formulate de persoana vătămată M.C., vizând sustragerea unui acumulator de către numitul C.R.D., iar în data de 05 mai 2009, subcomisarul de poliţie M.C., având funcţia de şef birou investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Alba lulia, nu a dispus efectuarea de cercetări şi înregistrarea sub număr penal a sesizării, îndrumându-l pe presupusul autor al furtului să se împace cu persoana vătămată, în sensul de a-l despăgubi.
De asemenea, la data de 06 noiembrie 2008, sus-numiţii împreună cu R.V.C. - subinspector de poliţie, nu au efectuat demersurile pentru înregistrarea sub număr penal a sesizării formulate de persoana vătămată M.V.V. cu privire la sustragerea unui motoscuter, respectiv nu au efectuat cercetări pentru identificarea autorului acestui furt.
Luând în considerare cercetările efectuate în cauză, în special declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorilor, procurorul a concluzionat că au rezultat indiscutabil faptele penale pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuiţi, însă, având în vedere modul şi împrejurările comiterii faptelor, persoana învinuiţilor, prejudiciul mic produs persoanelor vătămate şi faptul că după demararea cercetărilor s-au luat măsurile legale pentru înregistrarea sub număr penal a plângerilor persoanelor vătămate, s-a apreciat că aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ este suficientă să conducă la atingerea scopului educativ şi preventiv al pedepsei.
Soluţia a fost menţinută prin ordonanţa nr. 263/II/2/2009 din 20 iulie 2009 a procurorului şef serviciu D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba lulia, prin care a fost respinsă plângerea formulată de petentul învinuit M.C., conform prevederilor art. 278 C. proc. pen.
Verificând soluţiile atacate prin prisma criticilor formulate, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că plângerea petentului M.C. este fondată.
În fapt, petentului i s-a imputat comiterea infracţiunilor prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de art. 264 C. pen. constând, punctual, în următoarele:
În calitatea sa de subcomisar de poliţie, şef al Biroului de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Alba Iulia, la data de 06 noiembrie 2008 nu a efectuat demersurile necesare pentru înregistrarea sub număr penal a sesizării formulate de numitul M.V.V. cu privire la sustragerea unui motoscuter; nu a efectuat cercetări pentru identificarea autorului acestui furt;
La data de 05 mai 2009 nu a dispus efectuarea de cercetări şi înregistrarea sub număr penal a sesizării numitului M.M.C., privind sustragerea unui acumulator auto de către numitul C.R.D.
A îndrumat partea vătămată să se împace cu presupusul autor al furtului acumulatorului.
Cu privire la faptele din data de 06 noiembrie 2008. Curtea a reţinut că numitul M.V. a sesizat organele de poliţie la data menţionată cu privire la sustragerea unui motoscuter de pe str. V.G. (fişa de intervenţie eveniment - fila 6 dosar urmărire penală).
Echipa de intervenţie a fost alcătuită din agent T.B. şi agent B.P., care au asigurat locul faptei până la sosirea echipei de cercetare la faţa locului, alcătuită din agent B.A. şi agent S.C., conform menţiunilor din fişa de intervenţie.
Audiat în cauză, agent B.A. a susţinut că nu a fost trimis la faţa locului de către şeful ierarhic, scms. M.C., ci l-a însoţit pe subinsp. R.V.C. la faţa locului, fără a cunoaşte dacă, după efectuarea cercetărilor iniţiale, acesta a înregistrat în categoria lucrărilor penale sesizarea sau dacă l-a informat pe şeful biroului despre aceasta.
În acelaşi sens, învinuitul M.C. a arătat că nu a avut cunoştinţă despre comiterea furtului din 06 noiembrie 2008 şi nu a cunoscut că ag. B. şi subinsp. R. s-ar fi deplasat la faţa locului, sens în care nu a putut dispune efectuarea cercetărilor necesare.
La dosar nu există alte date din care să rezulte că petentul învinuit ar fi cunoscut existenţa sesizării din data de 06 noiembrie 2008, iar în lipsa unui raport sau a unei informări din partea poliţiştilor care s-au ocupat într-o primă fază de caz, nu se poate reţine în sarcina învinuitului intenţia specifică infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Textul condiţionează săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor de existenţa intenţiei, exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu sau neexercitarea acestora având loc cu ştiinţa funcţionarului, care realizează că în această modalitate produce o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.
Curtea a constatat că în speţă, nu există date care să confirme faptul că învinuitul M.C. a cunoscut existenţa sesizării persoanei vătămate M.V. şi că în acest context nu şi-a exercitat corespunzător atribuţiile de serviciu, omiţând, cu intenţie, să dispună înregistrarea sub număr penal a lucrării şi efectuarea cercetărilor necesare.
Sub acest aspect, criticile aduse de învinuit ordonanţei atacate sunt fondate, în cauză lipsind cel puţin latura subiectivă a infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
A mai constatat instanţa de fond că nu pot fi reţinute nici elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 264 C. pen., Curtea constatând, sub un prim aspect, împrejurarea că aceleiaşi fapte i s-a dat o dublă încadrare juridică.
Procurorul nu a indicat, în concret, care ar fi elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului imputată învinuitului.
Plecând de la presupunerea că ajutorul dat infractorului l-a constituit exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, respectiv neînregistrarea sesizării persoanei vătămate M.V., iar prin aceasta, cu intenţie, învinuitul ar fi îngreunat tragerea la răspundere penală a autorului neidentificat al furtului, Curtea a reţinut că toate considerentele expuse la analizarea elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) sunt valabile şi în cazul acestei infracţiuni.
Nici raportat la infracţiunea de favorizare a infractorului, în sarcina învinuitului nu s-a putut reţine intenţia necesară pentru existenţa laturii subiective a infracţiunii.
În contextul în care nu a cunoscut despre sesizarea persoanei vătămate, nu se poate reţine că a omis să o înregistreze sau să efectueze actele de cercetare corespunzătoare, şi nici nu se poate constata că prin aceasta a dat un ajutor presupusului infractor pentru a păstra produsul infracţiunii.
În consecinţă, Curtea a apreciat că temeiul de scoatere de sub urmărire penală pentru faptele din 06 noiembrie 2009 imputate învinuitului nu este cel corespunzător, în speţă fiind incidente prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar nu cele ale art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., reţinute de procuror.
Cu privire la evenimentele din data de 05 mai 2009, Curtea a constatat că nici în cazul acestora, actele de urmărire penală efectuate nu au confirmat existenţa elementelor constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de art. 264 alin. (1) C. pen., deşi au fost administrate mai multe probe raportat la aceste fapte.
A existat o sesizare, efectuată în seara de 04 mai 2009, în jurul orei 22,15, de către persoana vătămată M.C., cu privire la furtul unui acumulator auto, la faţa locului deplasându-se agenţii B.A. şi G.I., aflaţi de serviciu în schimbul III.
Din declaraţia martorului N.V. (fila 17 dosar de urmărire penală) a reieşit că fiind vorba despre un caz fără mod de operare, nu au fost informaţi superiorii.
Martorul G.I., deplasat la faţa locului, a relatat că nu au fost întocmite acte de cercetare, agentul B. fiind cel care urma să întocmească lucrarea, însă nu cunoaşte dacă acest lucru a fost realizat sau dacă au fost informaţi superiorii (fila 31 dosar de urmărire penală).
Din declaraţia învinuitului B.A. a rezultat că a rătăcit actele, iar sesizarea nu a fost înregistrată conform dispoziţiilor legale, nefiind adusă la cunoştinţa şefului biroului.
Învinuitul M.C. a declarat că în data de 19 mai 2009 învinuitul B. i-a prezentat un proces verbal de sesizare din oficiu cu privire la sustragerea acumulatorului auto, motivând că a uitat să îl prezinte sau să îl înregistreze, condiţii în care sesizarea a fost înregistrată în data de 19 mai 2009.
Raportat la aceste elemente de fapt, nu s-a putute reţine în sarcina învinuitului M.C. intenţia de a-şi exercita necorespunzător atribuţiile de serviciu, respectiv de a vătăma interesele legale ale persoanei vătămate M.C., în contextul în care a aflat despre presupusa faptă penală la data de 19 mai 2009, când a şi luat măsuri pentru înregistrarea sesizării.
Cu privire la îndemnurile adresate presupusului autor al furtului, C.R., de a se împăca cu persoana vătămată în sensul de a-i plăti acumulatorul, Curtea a presupus, în lipsa unei motivări concrete a procurorului, că această concluzie a fost întemeiată pe declaraţiile martorilor F.G. şi C.A., care s-ar fi deplasat la sediul poliţiei împreună cu C.M., sora lui C.R.
Nici în acest sens la dosar nu există probe certe, care să confirme reţinerile procurorului, având în vedere probele testimoniale administrate.
Astfel, C.R., presupusul autor, a declarat că nu îl cunoaşte pe învinuitul M.C. şi nu a discutat cu acesta despre caz.
C.M., sora sus-numitului, în prima declaraţie dată (fila 95) a arătat că l-a căutat pe învinuitul M. la poliţie, însă nu l-a găsit, iar cu ocazia audierilor din data de 05 iunie 2009, a relatat că a discutat cu o persoană cu ocazia deplasării la sediul poliţiei, persoana respectivă le-a spus să rezolve problema, însă nu a fost în măsură să îl identifice pe învinuit după fotografia prezentată de organele de cercetare penală(fila 48).
Martora C.A. a susţinut însă că au discutat cu învinuitul M., care le-a spus să face ce vor(fila 47), în timp ce martorul F.G. a menţionat că învinuitul M., recunoscut după fotografie, este cel care le-ar fi spus să se împace cu persoana vătămată (fila 46).
Curtea a constatat că declaraţiile martorilor indicaţi sunt contradictorii, nu se coroborează între ele cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei, iar aşa-zisa recunoaştere după fotografie nu respectă exigenţele legale, martorilor nefiindu-le prezentate mai multe fotografii, din care să indice persoana cu care ar fi purtat discuţiile, ci direct fotografia învinuitului M.
În atare condiţii, depoziţiile martorilor menţionaţi nu au putut fi reţinute drept probe certe, din care să rezulte vinovăţia învinuitului la comiterea faptelor reţinute în sarcina sa.
Pe cale de consecinţă, având în vedere şi împrejurarea că numitul C. nu figura înregistrat în registrul de intrări al poliţiei şi nici sora sa, C.M., Curtea a apreciat că nu există probe care să confirme cele reţinute de procuror, nefiind probate presupusele demersuri efectuate de învinuitul M.C. pentru împăcarea dintre persoana vătămată şi prezumtivul autor.
Raportat la starea de fapt expusă, evidenţiată de actele dosarului, Curtea a reţinut că nici cu privire la faptele din data de 05 mai 2009 nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de art. 264 alin. (1) C. pen., fiind incidente prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar nu prevederile art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., indicate de procuror.
Având în vedere cele reţinute, Curtea nu a mai examinat celelalte critici de netemeinicie expuse de învinuit, în speţă fiind oricum aplicabile prevederile legale menţionate.
Pentru toate considerentele expuse, apreciind că plângerea petentului M.C. este fondată, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., având în vedere şi Decizia nr. 44/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, Curtea a admis plângerea, a desfiinţat ordonanţa atacată în ceea ce priveşte soluţia adoptată faţă de petentul învinuit pentru infracţiunile prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de art. 264 alin. (1) C. pen., precum şi ordonanţa nr. 263/11/2/2009 din 20 iulie 2009 a procurorului şef serviciu la D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi a schimbat temeiul juridic al scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului M.C. pentru infracţiunile menţionate din art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen.
A înlăturat obligaţia învinuitului de a plăti amenda administrativă şi cheltuielile judiciare stabilite prin ordonanţa nr. 83/P/2009 din 25 iunie 2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate au răms în sarcina statului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, criticând sentinţa instanţei de fond pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În mod corect Curtea de Apel Alba Iulia a schimbat temeiul juridic al scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului M.C. pentru infracţiunile prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de art. 264 alin. (1) C.pen, din art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen. constatând că nu se poate reţine, în sarcina făptuitorului săvârşirea acestor infracţiuni.
Din actele premergătoare în cauză ce au format obiectul Dosarului penal nr. 83/P/2009 prin Ordonanţa din 25 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia - D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia s-au identificat fapte sau împrejurări care să contureze existenta elementelor constitutive ale infracţiunilor sesizate pretins săvârşite de către intimatul M.C., astfel că soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului M.C. dispusă în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen., este netemeinică şi nelegală.
Înalta Curte constată că, în considerentele sentinţei instanţei de fond, au fost analizate în mod detaliat toate aspectele invocate de petiţionarul M.C., cu privire la faptele pentru care a fost dispusă cercetarea penală a sa, reţinându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale petiţionarului.
Din întreg materialul probator administrat în cauza, Înalta Curte constată nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) Potrivit acestui articol, constituie infracţiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor „fapta funcţionarului public care, in exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte in mod defectuos si prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane".
Astfel, nu a fost dovedită vinovăţia numitului M.C., sub forma intenţiei directe, în accepţiunea art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., acesta acţionând in virtutea exercitării obligaţiilor de serviciu.
Infracţiunea de favorizare a infractorului constă, potrivit dispoziţiilor art. 264 alin. (1) C. pen., în „ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii".
Sub aspectul laturii obiective, această infracţiune include si cerinţa ca ajutorul să fie dat unui infractor pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.
În cauză, învinuitul a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului retinându-se în sarcina acestuia că, la data de 05 mai 2009 M.C. subcomisar de poliţie având funcţia de şef birou investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Alba Iulia, nu a dispus efectuarea de cercetări şi înregistrarea sub număr penal a sesizării, îndrumându-l pe presupusul autor al furtului să se împace cu persoana vătămată, în sensul de a-l despăgubi iar la data de 06 noiembrie 2008 învinuitul împreună cu alţi doi ofiţeri de poliţie nu a efectuat demersurile pentru înregistrarea unui număr penal a sesizării formulate de persoana vătămată M.V.V. cu privire la sustragerea unui motoscuter şi respectiv nu a efectuat cercetări pentru identificarea autorului acestui furt.
Înalta Curte constată, însă, că niciuna dintre ipotezele prevăzute de lege ca si cerinţă esenţială a laturii obiective a acestei infracţiuni nu se regăseşte în speţă întrucât învinuitul nu l-a ajutat pe făptuitor pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei (procedura judiciară nu se află în nici una dintre aceste faze) si nici pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii (fapta de favorizare a infractorului nefiind o infracţiune de rezultat).
Pentru aceste motive, apreciind că faptei de favorizare a infractorului îi lipseşte cerinţa esenţială ca ajutorul dat infractorului să vizeze îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, a judecăţii sau a executării pedepsei ori asigurarea, pentru infractor, a folosului sau a produsului infracţiunii, ca si element constitutiv al laturii obiective a acesteia, în mod corect instanţa de fond a schimbat temeiul juridic al scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului M.C. pentru infracţiunile menţionate din art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dedusă judecăţii ce se pretinde a fi fost comisă de către învinuitul M.C. în considerarea calităţii acestuia de subcomisar de poliţie având funcţia de şef birou investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Alba Iulia, însă nici cu privire la această infracţiune nu se poate reţine existenţa elementelor constitutive atâta vreme cât, funcţionarul public, respectiv învinuitul nu a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
Toate aceste împrejurări nu pot conduce la concluzia că săvârşirea pretinselor fapte de către intimatul M.C. pot determina săvârşirea unor fapte penale, care să antreneze răspunderea acestuia.
În consecinţă, admiţând plângerea petentului M.C. şi desfiinţând ordonanţa atacată, şi schimbând temeiul juridic al scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului pentru infracţiunile menţionate anterior din art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen., înlăturând obligaţia învinuitului M.C. de a plăti amenda administrativă şi cheltuielile judiciare stabilite prin ordonanţa nr. 83/P/2009 din 25 iunie 2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 127 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, privind pe intimatul petent M.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 127 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, privind pe intimatul petent M.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3934/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1889/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
