ICCJ. Decizia nr. 2092/2010. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2092/2010
Dosar nr. 198/36/2009
Şedinţa publică din 27 mai 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 539 din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Constanţa, a fost condamnată inculpata I.D. la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 4 luni pentru o infracţiune de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 864 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 83 alin. (1) C. pen., s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsi închisorii de 2 ani şi 6 luni, aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr. 1170/2004 a Judecătoriei Constanţa şi s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru ca în final, inculpata să execute pedeapsa de 4 ani şi 10 luni închisoare.
Inculpatei i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
Din pedeapsa aplicată inculpatei I.D. s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 13 decembrie 1999 până la 14 aprilie 2000, perioadă executată în cauza în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 1170/2004 a Judecătoriei Constanţa.
A fost menţinută măsura obligării inculpatei de a nu părăsi teritoriul României, măsură luată prin încheierea pronunţată la 3 martie 2008 a Tribunalului Constanta.
În temeiul art. 257 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpată suma de 350 euro.
Inculpata a fost obligată să plătească statului suma de 780 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa in sensul celor menţionate, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin intermediul unei candidate la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, în primăvara anului 2006, martora C.l. a cunoscut-o pe inculpată. Întâlnindu-se astfel într-un local public, inculpata i-a spus martorei C.l. că poate apela la ea pentru obţinere fără examen a permisului de conducere.
În cursul lunii august 2007, martora a sunat-o pe inculpată, spunându-i că a dat examenul pentru obţinerea permisului de conducere, însă a fost respinsă.
Inculpata i-a promis martorei că o ajută să obţină permisul de conducere, precizându-i acesteia că are influenţă asupra unui funcţionar de la poliţia rutieră.
Convinsă fiind că inculpata o poate ajuta, martora s-a întâlnit cu aceasta în apropierea magazinului B. din Constanţa, unde i-a dat dosarul conţinând documentele necesare înscrierii la examen, inculpata spunându-i că va obţine permisul de conducere într-o săptămână.
Martora a convenit atunci cu inculpata să-i dea cei 700 de euro pe care aceasta îi solicitase pentru a interveni în vederea obţinerii permisului martorei, după jumătatea lunii când urma să primească banii de la soţul său aflat la acel moment în străinătate.
În ziua de 14 august 2006, martora C.l. împreună cu martorul D.S., care îi conducea autoturismul, s-au deplasat în oraşul Techirghiol unde s-au întâlnit, într-o cofetărie, cu inculpata. Cu acest prilej, martora i-a înmânat inculpatei doar suma de 350 euro, inculpata spunându-i martorei să aibă şi suma restul banilor - 350 euro atunci când îi va da permisul.
După aproximativ două săptămâni, inculpata i-a spus martorei că poliţistul cu care vorbise pentru permisul de conducere avea probleme şi că trebuia să mai aştepte.
Ulterior, martora i-a cerut inculpatei să-i restituie banii, în încercarea de a o convinge spunându-i că are probleme cu soţul său, însă aceasta de fiecare dată a amânat-o.
Abia în primăvara anului 2007, inculpata i-a restituit martorei suma de 100 dolar SUA.
În ziua de 12 septembrie 2007, după ce inculpata a fost chemată pentru a fi audiată de către organele de urmărire penală, aceasta solicitând amânarea audierii pentru a-şi angaja avocat, numitul M.M., concubinul acesteia, a sunat-o pe martora C.l. şi i-a spus că îi va restitui el banii datoraţi de inculpată.
Inculpata s-a întâlnit cu martora, prilej cu care i-a spus să îşi retragă plângerea formulată împotriva ei şi îi va restitui banii.
Astfel, în ziua de 28 septembrie 2007, după ce martora i-a spus că îşi va retrage plângere, inculpata i-a dat acesteia suma de 270 euro.
În ziua de 5 octombrie 2007, înainte de a se deplasa la sediul organelor de urmărire penală pentru a fi audiată, inculpata şi concubinul acesteia au mers la locuinţa martorei C.l. şi i-au cerut acesteia să dea o declaraţie scrisă din care să rezulte că a primit restul banilor.
Fiind surprinsă de vizita celor doi, care intraseră odată cu martora M.N. - o prietenă a martorei, cu care se întâlniseră întâmplător la intrarea în bloc, martora C.l. a scris, la solicitarea ce i se adresase, un înscris în care a menţionat că a primit în total sumele de 100 dolar SUA şi 270 euro, pe care i le-ar fi dat inculpatei sub formă de împrumut, la cererea concubinului inculpatului datând înscrisul cu 28 septembrie 2007, ziua în care a primise restul de 270 euro.
În declaraţia dată la 8 octombrie 2007, martora C.l. a precizat că i-a promis inculpatei că îşi retrage plângerea pentru a o determina să-i restituie restul banilor şi totodată că banii îi dăduse acesteia banii pentru a-şi obţine permisul de conducere, iar nu cu titlu de împrumut.
Inculpata a negat comiterea faptei, susţinând în apărare că a primit banii cu împrumut de la martora C.l.
Susţinerile martorei în sensul pretinderii de către inculpată a sumei de 700 euro cu motivarea că va interveni la un funcţionar din cadrul poliţiei rutiere pentru obţinerea permisului de conducere al acesteia şi primirea în acest scop a sumei de 350 euro sunt confirmate prin declaraţiile constante ale martorilor D.S., M.N., prin adresa din 5 octombrie 2007 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor Constanţa din care rezultă că numita C.l. a susţinut în mai multe rânduri examenul pentru obţinerea permisului de conducere, fiind respinsă, şi totodată prin procesele-verbale de redare a conţinutului convorbirilor telefonice dintre martoră şi inculpată, în special a celor purtate la 14 septembrie 2007, ora 18.30, 28 septembrie 2007, ora 13,00.
Declaraţiile martorilor Ţ.Ş. şi D.M., propuşi în apărare de către inculpată în scopul de a demonstra că a primit banii de la martora C.l. cu titlu de împrumut, vor fi înlăturate de către instanţă, susţinerile acestora fiind infirmate atât prin declaraţia dată de C.l. la data de 5 decembrie 2008 care trebuie interpretată prin prisma faptului că aceasta a fost dată după ce i-au fost restituiţi toţi banii, martora fiind constantă în poziţia sa procesuală, dar şi prin depoziţiile martorilor propuşi în acuzare, precum şi prin procesele-verbale de redare a conţinutului convorbirilor telefonice, înregistrări efectuate în condiţii de legalitate.
Instanţa înlătură susţinerile inculpatei cu privire la interceptarea convorbirilor telefonice în condiţii de nelegalitate, la dosarul de urmărire penală existând adresa emisă de Preşedintele Tribunalului Constanţa prin care acesta comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa soluţia pronunţată prin încheierea nr. 128/2007, de admitere a cererii procurorului şi de confirmare, în temeiul art. 912 alin. (3) C. proc. pen., a legalităţii şi temeiniciei ordonanţei privind autorizarea pe o perioadă de 48 de ore a interceptării şi înregistrării pe suport magnetic a convorbirilor purtate de martora C.l. şi inculpată.
În drept, fapta inculpatei de a pretinde numitei C.l. suma de 700 euro, din care a primit suma de 350 euro, pentru a interveni asupra unui funcţionar în vederea obţinerii permisului de conducere pentru aceasta, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen.
Nu poate fi primit argumentul inculpatei potrivit căruia, imposibilitatea obţinerii ar conduce la inexistenta infracţiunii de trafic de influentă. Aceasta întrucât, deşi în varianta traficului de influenţă în care făptuitorul lasă să creadă că are influenţă asupra unui funcţionar dar în realitate nu are şi astfel săvârşeşte o inducere în eroare pe care traficul de influenţă o absoarbe, prin incriminarea unor astfel de fapte s-a urmărit cu precădere ocrotirea prestigiului funcţionarului şi a muncii sale.
Întrucât inculpata a comis infracţiunea reţinută în sarcina sa în cursul termenului de încercare stabilit prin sentinta penala nr. 1170 din 4 iunie 2004 a Judecătoriei Constanţa prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante a închisorii de 2 ani şi 6 luni aplicată pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 26 rap. a art. 178 din Legea nr. 178/1997 şi art. 26 rap. la art. 290 C. pen., în cauză sunt incidente prevederile art. 37 lit. a) C. pen., privind starea de recidivă postcondamnatorie.
Întrucât ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat fără echivoc existenţa faptei cu care instanţa a fost sesizată, elementele constitutive ale infracţiunii indicate în rechizitoriu, precum şi comiterea acesteia de către inculpata trimisă în judecată, fiind astfel întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de fond a pronunţat condamnarea inculpatei.
În cadrul criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea gradului de pericol social al faptei, se va ţine seama de împrejurările, modul concret de comitere, de suma de bani pretinsă şi în special de scopul concret al activităţii de traficare a influenţei întreprinse de către inculpată şi anume acela al obţinerii unei permis de conducere în condiţii de nelegalitate, de către o persoană despre care inculpata cunoştea că fusese respinsă de mai multe ori la examenul de obţinere a permisului, aşadar care nu are abilităţile necesare conducerii unui autovehicul pe drumurile publice, fapta inculpatei prezentând astfel un grad însemnat de pericol social concret; în cadrul aceloraşi criterii de individualizare a pedepsei, se va ţine seama şi de persoana inculpatei care nu se află la primul conflict cu legea penală şi care, astfel cum s-a subliniat şi în referatul de evaluare psiho-socială întocmit în cauză, deşi trecuse printr-un proces penal în urma căreia a fost condamnată definitiv prin sentinta penala nr. 1170 din 4 iunie 2004 a Judecătoriei Constanţa şi cunoştea consecinţele comiterii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, a nesocotit clemenţa instanţei care a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate, remarcându-se din analiza sentinţei de condamnare menţionate, predispoziţia inculpatei de a se folosi de calitatea de funcţionari a altor persoane în scopul obţinerii unor venituri ilicite; totodată instanţa va avea în vederea conduita procesuală a inculpatei care, prin atitudinea de negare pe care a adoptat-o a demonstrat că minimalizează urmările faptei sale şi că nu conştientizează implicaţiile şi consecinţele comportamentului său antisocial. În ceea ce priveşte persoana inculpatei, instanţa a ţinut seama însă şi de vârsta acesteia precum şi de starea de sănătate în dovedirea căreia inculpata a depus la dosar înscrisuri.
În raport cu considerentele expuse, instanţa a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii orientată spre minimul special prevăzut de lege.
În conformitate cu art. 864 C. pen., în referire la art. 83 C. proc. pen., instanţa a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatei prin sentinta penala nr. 1170 din 4 iunie 2004 a Judecătoriei Constanţa, urmând ca inculpata să execute în regim de deţinere această pedeapsă alăturat celei ce va fi aplicată prin prezenta sentinţă.
Deşi art. 71 C. pen. presupune interzicerea automată a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen., instanţa de fond a constatat că această prevedere legală contravine jurisprudenţei C.E.D.O.
Aplicarea pedepselor accesorii trebuie realizată atât în baza articolelor 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, raportat la cauzele Calmanovici c. României (hotărârea din 1 iulie 2008) şi Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), instanţa nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza I, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului.
În plus faţă de jurisprudenţa Curţii în materie, instanţa a avut în vedere şi Decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care sa admis recursul în interesul legii promovat de procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că "dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.".
Astfel, natura faptei săvârşite determină instanţa a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporţională şi justificată.
În cadrul controlului asupra necesităţii interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen., apare însă evident că inculpata este nedemnă de a exercita anumite drepturi în raport de natura infracţiunii comise - trafic de influenţă - fiind neîndoielnic că nu are valorile necesare pentru a reprezenta interesele generale ale cetăţenilor în cadrul autorităţilor publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Exerciţiul unor asemenea prerogative presupune o moralitate nepătată, responsabilitatea faţă de propriile fapte şi conformare la normele statului de drept, corelativ cu încrederea publicului în reprezentanţii autorităţilor, caracteristici pe care inculpata nu le deţine având în vedere infracţiunea comisă.
În consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional C.E.D.O., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
În baza art. 88 C. proc. pen., perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatei în cauza în care s-a pronunţat hotărârea anterioară de condamnare a acesteia, şi anume de la 13 decembrie 1999 până la 14 aprilie 2000 se va deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată de către inculpată.
Întrucât temeiurile care au determinat luarea faţă de inculpată a măsurii obligării de a nu părăsi teritoriul României subzistă şi, în vedere natura pedepsei ce urmează a fi executată de către inculpată precum şi conduita procesuală a acesteia, instanţa consideră necesară menţinerea acestei măsuri.
Instanţa a făcut aplicarea prevederilor art. art. 257 alin. (2) lit. b) în ref. la art. 256 alin. (2) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, in termen legal, inculpata I.D., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În esenţă, apelanta inculpată a susţinut că, infracţiunea de trafic de influenţă pentru care a fost condamnată, nu a fost dovedită indubitabil, în condiţiile în care există o singură declaraţie care o susţine, iar celelalte declaraţii ale martorilor sunt indirecte şi înregistrările convorbirilor telefonice, nu au fost obţinute în mod legal.
În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 531 din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Constanţa şi ca urmare rejudecării pe fond, să se pronunţe achitarea inculpatei pentru infracţiunea prev. de art. 257 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a cod pr. penală.
Conform concluzii lor scrise depuse de avocatul inculpatei apelante, intr-o teză subsidiară, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii de fond şi urmare rejudecării să se dispună achitarea inculpatei apelante, in conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., fiind evidentă lipsa de pericol social a faptei reţinută în sarcina acesteia.
Prin Decizia penală nr. 96/P din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul inculpatei.
A fost obligată apelanta la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Examinând cauza în raport de criticile din apelul inculpatei, de probatoriul administrat, cât şi din oficiu, in limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen., curtea a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Săvârşirea de către inculpata apelantă I.D. a infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. este probată fără echivoc, prin declaraţiile martorei C.l., coroborată cu declaraţiile martorilor D.S. şi M.N., dar şi prin conţinutul convorbirilor telefonice dintre martoră şi inculpată, consemnate în procesele verbale de redare a acestora.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, declaraţiile martorilor D.S. şi M.N. sunt relevante in susţinerea declaraţiei martorei C.l., câtă vreme primul a însoţit-o pe aceasta din urmă, la 14 august 2006, la Techirghiol, când a avut loc întâlnirea cu inculpata şi s-a înmânat suma de 350 euro, iar cea de-a doua a fost prezentă în locuinţa martorei, la data de 5 octombrie 2007, când inculpata şi concubinul ei au solicitat întocmirea înscrisului care atesta presupusul împrumut.
Declaraţia martorei C.l. referitoare la adevărata motivaţie pentru care i-a înmânat inculpatei suma de 350 euro este susţinută şi de conţinutul convorbirilor telefonice dintre martoră şi incul pată şi în special a acelora din 14 septembrie 2007 şi 28 septembrie 2007.
Susţinerea inculpatei apelante în sensul că înregistrarea convorbirilor telefonice nu a fost făcută cu respectarea prevederilor art. 912 C. proc. pen., ceea ce atrage nulitatea acestora, nu poate fi primită, în condiţiile în care prin încheierile nr. 111 din 18 septembrie 2007 şi nr. 128 din 2 octombrie 2007 ale Tribunalului Constanţa au fost confirmate ca temeinice şi legale ordonanţele nr. 827/P din 14 septembrie 2007 şi respectiv din 27 septembrie 2007 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta.
Rezultă aşadar că, săvârşirea de către inculpată a infracţiunii de trafic de influenţă a fost reţinută pe baza unui probatoriu legal administrat şi fără nici un dubiu.
Fapta inculpatei de a pretinde numitei C.l. suma de 700 euro pentru a interveni pe lângă un funcţionar din cadrul poliţiei rutiere, în vederea obţinerii permisului de conducere pentru aceasta din urmă, întruneşte gradul de pericol social al infracţiunii de trafic de influenţă, aşa cum în mod temeinic a reţinut şi instanţa de fond. Periculozitatea socială ridicată a faptei reţinută în sarcina inculpatei apelante este relevată de aspectul că ne aflăm în faţa unei fapte de corupţie prin care se încearcă obţinerea unor avantaje prin eludarea sau încălcarea legii de către aceia care sunt chemaţi să aplice şi să respecte legea, subminându-se credibilitatea instituţiilor statului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata I.D., reiterând susţinerile şi solicitările făcute în faţa instanţei de apel.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care formal se încadrează, respectiv art. 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
În declaraţiile date pe parcursul procesului penal, inculpata I.D. a recunoscut în esenţă primirea sumei de 350 de euro de la martora denunţătoare C.l., susţinând însă că aceştia au fost cu titlu de împrumut, iar nu ca preţ al influenţei pe care ar fi urmat să o exercite în vederea obţinerii de către martoră a permisului de conducere.
Curtea reţine că potrivit art. 69 C. proc. pen. declaraţiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Or, acest probatoriu a fost corect perceput şi analizat atât de către instanţa de fond, cât şi de către cea de apel, care au înlăturat motivat apărările inculpatei.
Astfel, martorul D.S. a însoţit-o pe denunţătoare la întâlnirea pe care aceasta a avut-o cu inculpata în luna august 2007, ocazie cu care el a perceput în mod nemijlocit înmânarea sumei de 350 de euro, precum şi sintagma folosită de inculpată («stai liniştită, că se rezolvă»), al cărei sens l-a înţeles ulterior din discuţiile cu denunţătoarea,ca fiind legat de facilitarea obţinerii permisului de conducere pentru aceasta din urmă.
Acelaşi martor a arătat că nici o clipă cu acel prilej nu s-a vorbit despre vreun împrumut acordat de denunţătoare inculpatei.
De asemenea,martora M.N., căreia denunţătoarea îi povestise anterior că dăduse cuiva o sumă de bani pentru obţinerea permisului de conducere, a cunoscut-o pe inculpată în locuinţa martorei denunţătoare, înţelegând ulterior că aceasta era persoana căreia îi dăduse baniii. Totodată, deşi a semnat un înscris care atesta restituirea unei sume de bani primită cu titlu de împrumut, martora M.N. a arătat că denunţătoarea nu i-a pomenit vreodată de un împrumut acordat inculpatei, ci doar că dăduse acei bani în vederea obţinerii permisului de conducere.
De altfel, nici în convorbirile telefonice sau în discuţiile ambientale purtate între inculpată şi denunţătoare (şi care au fost legal interceptate şi înregistrate în baza ordonanţelor emise de procuror, confirmate ulterior de judecător) nu se vorbeşte nimic despre vreun împrumut.
În aceste condiţiijn mod corect au fost înlăturate depoziţiile martorilor propuşi în apărare de către inculpată (şi audiaţi exclusiv în faza cercetării judecătoreşti), cu atât mai mult cu cât discuţiile la care s-au referit martorii respectivi (şi care se purtau în jurul unui pretins împrumut) nu au fost confirmate de către denunţătoare.
În consecinţă, Curtea apreciază că nu există nicio contradicţie între materialul probator administrat în cauză şi modul în care acesta este reflectat în hotărârile pronunţate în cauză, nefiind astfel incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Tot astfel, este neîntemeiată solicitarea inculpatei de aplicare a disp.art. 181 C. proc. pen., analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. (iar nu pct. 14, aşa cum a indicat inculpata în motivarea recursului).
Este de observat că din coroborarea criteriilor enumerate în art. 181 alin. (2) C. pen. nu se poate ajunge la concluzia că fapta comisă de inculpată este în mod vădit lipsită de importanţă şi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Circumstanţele personale ale inculpatei au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei, aceasta fiind orientată către minimul special, deşi inculpata este recidivistă.
De asemenea,cuantumul sumei de bani primite de către inculpată, ca şi împrejurarea că aceasta a fost restituită nu justifica soluţia de achitare solicitată de inculpată, având în vedere natura infracţiunii comise şi relaţiile sociale cărora li s-a adus atingere.
În consecinţă,în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatei, obligând-o la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata I.D. împotriva Deciziei penale nr. 96/P din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2074/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2449/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
