ICCJ. Decizia nr. 1901/2010. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1901/2010
Dosar nr. 773/115/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 57 din 25 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.I.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006.
Prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin din data de 16 martie 2009 înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub Dosar nr. 773/115/2009, a fost trimis în judecată inculpatul M.I.P., pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 147 din Legea nr. 85/2006, constând în aceea că, în calitate de administrator al SC U. SRL Bocşa, nu a pus la dispoziţia lichidatorului judiciar, în condiţiile prevăzute de art. 35, documentele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin. (1) lit. a) – f) din Legea nr. 85/2006.
În cauză s-au administrat probe testimoniale şi probe cu înscrisuri, s-a luat declaraţie inculpatului, s-a activat Dosarul de urmărire penală nr. 245/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, dosar din a cărui analiză s-a reţinut următoarea stare de fapt:
În data de 16 august 2002 numitul B.D. a fost numit în funcţia de administrator al SC U. SRL cu sediul în localitatea Bocşa, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Caraş-Severin, unde şi-a desfăşurat activitatea până la data de 16 iunie 2006. În luna noiembrie 2003 inculpaţii M.I.P. a intrat în sediul SC U. SRL din Bocşa şi, motivând că reprezintă interesele acţionarului majoritar S.A.E., nu a mai permis administratorului de drept, respectiv numitului B.D., accesul în unitate.
În data de 01 octombrie 2004 inculpatul M.I.P. a fost numit în funcţia de administrator al SC U. SRL din Bocşa, desfăşurându-şi activitatea la data de 01 octombrie 2008.
În data de 19 mai 2006, SC U. SRL din Bocşa, reprezentată de inculpatul M.I.P., a vândut SC E. SRL întregul drept de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. Bocşa Română, cu preţul de 215.831,57, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1623 din data de 19 mai 2006.
Prin sentinţa civilă nr. 788/JS din 26 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 3176/COM/2006 s-a dispus deschiderea procedurii de reorganizare judiciară şi a falimentului instituită prin Legea nr. 64/1985 republicată, împotriva debitoarei SC U. SRL din Bocşa. întrucât s-a dovedit că debitoarea societate comerciala se află în stare de insolventă comercială.
Prin încheierea comercială nr. 153/JS din 23 ianuarie 2007, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin - Judecătorul Sindic în Dosarul nr. 6176/COM/2006, s-a dispus desemnarea în calitate de administrator judiciar pentru continuarea derulării procedurii falimentului instituită prin Legea nr. 85/2003 în cazul debitoarei SC U. SRL Bocşa, a practicianului în insolventă SC P.F.C. SRL.
Prin adresa din 9 iunie 2007 SC P.F.C. SRL a comunicat SC U. SRL, respectiv inculpatului M.I.P. bilanţul certificat de către administrator şi cenzor/auditor, balanţa de verificare pe luna precedentă date înregistrării cererii de deschidere a procedurii; o listă a numelor şi a adreselor creditorilor; o listă cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 zile anterioare înregistrării cererii introductive; o listă a activităţilor curente pe care intenţionează să le desfăşoare în perioada de observaţie; contul de profit şi pierderi pe anul anterior depunerii cererii; o listă a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaţilor cu răspundere nelimitată, pentru societăţile în nume colectiv şi cele de comandită; o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedura simplificată sau de reorganizare; o descriere sumara a modalităţi lor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activităţii; o declaraţie pe propria răspundere, autentificată ia notar ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după caz, oficiul registrului comerţului în a cărui raza teritorială se află domiciliul; profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive; o declaraţie pe propria răspundere autentificată de notar sau certificată de avocat, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infracţiuni prevăzute în Legea concurenţei nr. 21/1996; un certificat de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise. Inculpatul M.I.P. nu a depus înscrisurile solicitate, iar cu ocazia audierii în faza de urmărire penală inculpatul M.I.P. a arătat că în perioada 01 octombrie 2004 - 01 octombrie 2008 a deţinut funcţia de administrator al SC U. SRL Bocşa, societate care în cursul anului 2007 a intrat în insolvenţă, iar prin încheierea comercială nr. 153/JS/23.012007 a fost desemnat ca administrator judiciar SC P.F.C. SRL Timişoara. Inculpatul a mai declarat că prin adresa din 19 iunie 2007 SC P.F.C. SRL Timişoara i-a solicitat documentele SC U. SRL, însă nu a răspuns la adresă şi nici nu a înaintat documentele solicitate, întrucât nu le deţinea, motivând că în cursul anului 2006 întregul patrimoniu deţinut de SC U. SRL a fost vândut şi actele de evidentă contabilă au rămas în birou.
În data de 17 octombrie 2008, organele de poliţie s-au deplasat la SC E. SRL Bocşa, însă nu au fost identificate actele de evidenţă contabila ale SC U. SRL.
Astfel, s-a concluzionat ca fapta inculpatului M.I.P. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii reglementată în art. 147 din Legea nr. 85/2006 în modalitatea de refuz de a pune la dispoziţia judecătorului sindic, administratorului sau lichidatorului documentele indicate de lege. Infracţiunea are în vedere prevederile art. 35 din Legea nr. 85/2006, la care chiar norma de incriminare face trimitere.
Această normă stabileşte că in termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33 alin. (4) sau 6 debitorul este obligat să depună ia dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin. (1).
Atunci când oricare din documentele prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nu sunt prezentate la solicitarea judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, se comite infracţiunea ce formează obiectul prezentei cauze.
În cuprinsul rechizitoriului au fost de asemenea făcute o serie de consideraţii privind elementele constitutive ale infracţiunii pentru săvârşirea căreia a fost trimis in judecată inculpatul, cu raportare la situaţia de fapt şi cu reveniri de probele enumerate mai devreme.
În cursul cercetării judecătoreşti instanţa a procedat la luarea unei declaraţii inculpatului şi la audierea martorilor B.D., M.M. şi S.C., procurorul de şedinţă solicitând la termenul de judecată din 11 mai 2009 să se ia act de renunţarea la proba cu martorul SC P.F.C. SRL Timişoara, chiar prin administrator, constatându-se de către instanţă că nici apărătorul inculpatului nu iei însuşeşte respectiva probă. în consecinţă, s-a luat de inutilitatea administrării probei respective.
Examinând cauza deducerea judecăţii prin coroborarea întregului material probator administrat în timpul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoresc, în scopul aflării adevărului şi lămurii acestuia sub toate aspectele. conform art. 62 C. proc. pen., s-a reţinut următoarea stare ce fapt.
Inculpatul M.I.P. a deţinut, în perioada 01 octombrie 2004 - 01 octombrie 2008 furnizat de administrator al SC U. SRL Bocşa, societate care în cursul anului 2007 a intrat în insolvenţă, iar prin încheierea comerciala nr. 153/JS din 23 ianuarie 2007 a fost desemnat ca administrator judiciar SC P.F.C. SRL Timişoara. într-adevăr, prin adresa din 19 iunie 2007 SC P.F.C. SRL Timişoara i-a solicitat inculpatului documentele SC U. SRL, însă acesta nu a răspuns la adresă şi nici n-a înaintat documentele solicitate, întrucât - potrivit propriilor susţineri - nu le deţinea, pe motiv că în cursul anului 2006 întregul patrimoniu deţinut de SC U. SRL a fost vândut şi actele de evidenţă contabilă au rămas în birou.
Pentru a examina daca prin conduita sa inculpatul s-a făcut într-adevăr vinovat de comiterea infracţiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006 actualizata trebuie pornit de la analiza textului legal al acestei infracţiuni Astfel s-a considerat că săvârşeşte infracţiunea prevăzută şi pedepsita de textul legal arătat debitorul persoană fizică, administratorul director, directorul executiv, reprezentantul legal al debitorului persoană juridică, care refuză de a pune la dispoziţie judecătorului, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condiţiile prevăzute de art. 35, documentele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a) – f) ori împiedicarea acestora, cu rea-credinţă, de a întocmi documentaţia respectivă".
Din dispoziţiile legale citate coroborate cu cele ale art. 19 alin. (2) C. pen., rezultă că era imperativ ca respectiva faptă să fie comisă din punct de vedere al naturii subiective exclusiv cu intenţie pentru a putea fi incriminată cazul în speţă însă nu rezultă faptul că inculpatul a procedat cu intenţie atunci când nu a depus înscrisurile solicitate de lichidatorul judiciar al debitoarei SC U. SRL, respectiv SC P.F.C. SRL Timişoara, ci pe considerentul că nu avea posibilitatea să facă acest lucru. Aspectul respectiv nu este susţinut doar de inculpat, ci declaraţiile sale sunt coroborate şi cu cele ale martorilor audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti, nici unul dintre aceştia nefiind propus de inculpat în apărare, toţi trei fiind concentraţi în cauză în cursul urmăririi penale.
Astfel, doi dintre respectivi martori, adică B.D. şi S.C. au declarat că nu cunosc nimic despre actele de evidenţă contabilă ale firmei administrate de inculpat, deşi ultimul dintre ei fusese angajat tocmai în funcţia de contabil la societatea care preluase patrimoniul aparţinând SC U. SRL, afirmând totodată că nu i se predase vreun astfel de înscris de către omologii săi de la firma iniţială Respectivele declaraţii, cu precădere cea a martorei S.C., se completează cu declaraţia celui de-al treilea martor M.M., care fusese angajată în funcţia de contabilă a firma administrată de inculpat până în perioada octombrie-noiembrie 2005. Ulterior însă, persoana respectivă a revenit în aceeaşi funcţie în cadrul firmei care preluase patrimoniul lui SC U. SRL, fapt petrecut în vara anului 2006. Din această perspectivă martora evidenţiază aspectul potrivit căruia până la plecarea sa actele de evidenţă contabilă ale SC U. SRL erau păstrate în ordine într-un spaţiu adecvat, însă după preluarea patrimoniului acesteia de către o altă firmă nu s-a mai continuat respectiva evidenţă contabilă, aceasta pornind de la zero. Mai mult, aceeaşi martoră certifică faptul că o parte dintre actele respective(potrivit propriilor constatări) fuseseră aruncate /a întâmplare într-un spaţiu unde erau depozitate piese vechi de mobilier, în acelaşi spaţiu fiind aruncate şi alte lucruri aparţinând fostei societăţi, neexistând o evidenţiere sau o stocare corespunzătoare a respectivelor documente. Se certifică în finalul declaraţiei de către aceeaşi martoră că nici nu a primii vreo dispoziţie din partea noii conduceri a societăţii care preluase patrimoniul aparţinând celei administrate de inculpat, în sensul recuperări respectivelor acte de evidenţă contabilă şi cu atât mai puţin de depozitare corespunzătoare a acestora. Este de remarcat faptul că această martoră a declarat că a văzut întâmplător o parte dintre aceste acte, abandonate în spaţiul respectiv împreună cu motivul folosit anterior, neexistând nici un motiv care să împiedice raţionamentul potrivit căruia întreaga evidenţă contabilă a SC U. SRL urmase acelaşi regim.
De altfel instanţa a redat şi faptul că declaraţiile respectivilor martori, cea mai concludentă fiind cea a martorei M., se coroborează cu susţinerii inculpatului conform cărora el nu a putut reda respectivele documente deoarece nu se afla în posesia lor, cu toate că făcuse demersuri pentru a le recupera în urma solicitării lichidatorului judiciar. Cu toate că inculpatul nu şi-a susţinut prin probe, nici organele de urmărire penală nu au produs astfel ne robe care să contrazică aceleaşi afirmaţii şi implicit să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care beneficia partea respectivă; mult poate exista un dubiu în această privinţă, care trebuie însă interpretat întotdeauna în favoarea inculpatului, potrivit principiului de drept "in dubio pro reo".
În acest context, instanţa a concluzionat că nu sunt îndeplinite cerinţele legali pentru existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 147 din Legea nr. 85/2006 actualizată, fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul nefiind săvârşită cu intenţie ci ca urmare a imposibilităţii părţii respective de a pune ta dispoziţia lichidatorului judiciar documentele contabile;
Împotriva acestei senine nu declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi numitul B.D.
În motivarea apelului Parchetul a arătat ca motivarea primei instanţe este greşită în sensu! ca patrimoniul societăţii nu a fost transferat, între cele două şocate; s-a încheiat doar un contract de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul înscris în CF Bocşa Română.
S-a mai arătat că apărarea inculpatului în sensul că nu a mai avut acces la documentaţia contabila este lipsită de consistenţă, deoarece contabilitatea societăţi era obligatoriu a fi continuată şi consemnată în viitor.
De asemenea nu au fost avute în vedere constatările efectuate de poliţie în care se constată că societatea comercială care a cumpărat imobilul nu a primit şi documentele contabile sau alte înscrisuri în afara celor legate strict de contractul de vânzare cumpărare de la SC U. SRL
În ceea ce priveşte poziţia inculpatului, s-a arătat că acesta nu a oferit vreun răspuns lichidatorului şi nu a sprijinit demersul acestuia în identificarea documentelor.
Numitul B.D. nu a motivat în scris apelul.
În faza cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul nesolicitându-se alte probe.
Prin Decizia penală nr. 134/ A din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penala, a fost respins ca nefondat apelul Parchetului şi ca inadmisibil apelul declarat de numitul B.D. A fost obligat apelantul B.D. la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Analizând sentinţa apelată din prisma motivelor de apel invocate şi analizate din oficiu. în limitele prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa a constatat că apelul formulat de Parchet este nefondat, pentru considerentele care urmează:
Starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul interpretării coroborate a întregului material probator administrat în cele două faze si procesului penal şi din care rezultă nevinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii.
Critica adusă sentinţei apelate privind achitarea inculpatului este neîntemeiată
În mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, deoarece fapta nu a fost săvârşită cu intenţie, ci ca urmare a imposibilităţii de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar documentele contabile solicitate.
Aceste aspecte au fost confirmate de depoziţiile martorilor audiaţi. Astfel după vânzarea de către SC U. SRL a imobilului descris în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1628 din 19 mai 2006 de B.N.P. D.F., imobil care reprezintă patrimoniul societăţii nu au fost predate actele de evidenţă contabilă, aceste acte au rămas in imobilul predat fiind aruncate la întâmplare într-un spaţiu unde erau depozitate piese vechi de mobilier.
De altfel după această vânzare societatea care a cumpărat patrimoniul nu a mai continuat evidenţa contabilă, ci a pornit de la zero.
Curtea de Apel a apreciat că, în cauză nu poate fi reţinut refuzul inculpatului de apune la dispoziţie documentele contabile, deoarece acesta s-a aflat în imposibilitatea de predare a acestora şi nu există probe care să confirme vinovăţia acestuia sub forma intenţiei la săvârşirea infracţiunii.
În ceea ce priveşte apelul formulat de numitul B.D., Curtea constată că solicitante acestuia formulate la instanţa de fond nu au legătură cu obiectul cauzei, pretenţiile acestuia pe care le solicită cu privire ia masa credală. pot fi valorificate printr-o acţiune separată.
Prin neintroducerea în cauză in calitate de parte civilă a numitul B.D. nu au fost lezate interesele legitime, cererea fiind respinsă în mod legal astfel încât în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 362 lit. f) C. proc. pen. Împotriva acestei Deciziei nr. 134/2009 recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi solicitând condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 14 din Legea nr. 35/2006.
S-a susţinut că instanţele au comit de ia premisa falsă că întregul patrimoniu ai SC U. SRL ar fi fost transferat către o altă societate comerciala, in realitate fiind vorba despre încheierea unor contracte de vânzare cumpărare privind un imobil şi câteva utilaje, maşini şi instalaţii de prelucrare a lemnului. Firma SC U. SRL continuat să existe, chiar daca nu a mai funcţionat efectiv şi după înstrăinarea bunurilor, astfel încât inculpatul era obligat sa ţină ceru abilitatea societăţii şi ulterior vânzării imobilului.
În plus, deşi lichidatorul a trimis inculpatului două notificări, acesta nu a oferit nici un răspuns, nici o explicaţie şi nici un sprijin lichidatorului pentru identificarea actelor contabile.
Examinând hotărârea atace e prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare invocat se constată că recursul este nefondat.
Inculpatul M.I.P. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006 în modalitatea refuzului de a pune la dispoziţia lichidatorului documentele şi informaţiile prev. de art. 28 alin. (1) lit. a) – f) din lege.
Atât instanţa de fond,cât si cea de apel au reţinut în esenţă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul laturii subiective,fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nefiind comisă cu intenţie
În declaraţiile date în cauza, inculpatul a susţinut în esenţă că nu a dat curs solicitărilor lichidatorului, întrucât în cursul anului 2006 întregul patrimoniu al SC U. SRL a fost vândut unei alte societăţi, SC E.F. SRL,astfel încât de la acel moment nu a mai deţinut nimic; un act contabil.
Din actele existente la dosar rezultă că între SC U. SRL şi SC E.F. SRL au fost încheiate la datele de 19 mai 2006 şi 29 iunie 2006 două contracte de vânzare cumpărare având ca obiect un imobil, respectiv mai multe utilaje, maşini, instalaţii de prelucrare a lemnului şi alte bunuri.
Din cuprinsul acestor contracte rezultă că în fapt a operat o preluare a patrimoniului SC U. SRL de către SC E.F. SRL, în condiţiile în care preţurile achitate în schimbul bunurilor înstrăinate/dobândite au reprezentat plata datoriilor primei societăţi către diferiţi creditori: mai mult, societatea cumpărătoare s-a obligat să achite şi alte datorii ale vânzătoarei către diferite societăţi, inclusiv salarii restante, impozite aferente şi alte obligaţii de plată către Administraţia Financiară.
Această preluare a patrimoniului rezultă şi din declaraţiile martorelor M.M. şi S.C., contabile ale celor două societăţi implicate,care au arătat totodată că după preluare evidenţele contabile au pornit de la zero,nemaifiind găsite decât nişte extrase de cont ale SC U. SRL aruncate alături de mobilierul vechi şi alte lucruri ale acestei societăţi.
Fără îndoială că societatea a continuat să existe şi după preluarea patrimoniului,ceea ce atrăgea obligaţia legală a administratorului de a organiza şi conduce contabilitatea acesteia, însă nu se poate face abstracţie de împrejurarea că după încheierea celor două contracte şi înstrăinarea bunurilor ce au făcut obiectul lor,societatea nu a mai funcţionat efectiv, fapt recunoscut de altfel şi de Parchet în motivele de recurs (f. 5 parag. 4 dos. recurs).
În aceste condiţii, se poate vorbi despre o neglijenţă,de o lipsă de diligentă a inculpatului în exercitarea atribuţiilor legale ce îi reveneau (cu referire la neluarea unor măsuri pentru conservarea şi păstrarea actelor contabile ale societăţii şi după ce aceasta a încetat să mai funcţioneze în fapt) care însă nu se circumscrie laturii subiective a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Conduita sa ulterioară, concretizată în lipsa unui răspuns la notificările ce i-au fost adresate de către lichidator, nu este suficientă pentru a reţine săvârşirea cu intenţie a infracţiunii pentru care este cercetat. În condiţiile în care probatoriile administrate în cauză nu au putut demonstra dincolo de orice îndoială că respectivele documente au rămas în posesia inculpatului şi după înstrăinarea patrimoniului societăţii, iar acesta a refuzat să le pună la dispoziţia lichidatorului.
În consecinţă reţinând incidenţa principiului in dubio pro reo, în mod corect instanţele de fond şi apel au constatat că faptei imputate inculpatului îi lipseşte forma de vinovăţie cerută de norma incriminatoare, astfel încât soluţia de achitare a acestuia,cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen. este legala şi temeinică.
Aşa fiind, recursul Parchetului va fi respins ca nefondat conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 134/ A din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimatul inculpat M.I.P.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publica, azi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1500/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1514/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
