ICCJ. Decizia nr. 2194/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 2194/2010
Dosar nr. 47019/3/2007
Şedinţa publică din 4 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 165/ F din 13 septembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, l-a condamnat pe inculpatul C.I. (fiul lui V. şi M.) a fost condamnat, la:
- 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerrea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. în privinţa drepturilor septembrie prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
S-a dispus arestarea inculpatului în vederea executării pedepsei şi a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 3 decembrie 2007 la 12 martie 2008.
A fost menţinută măsura asiguratorie luată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., constând în instituirea sechestrului asupra sumei de 350 lei, sumă care a fost consemnată la B.C.R. - Sucursala Unirii, pe numele inculpatului.
În baza art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 350 RON, pentru care s-a instituit sechestrul asigurător şi restituirea acesteia către M.I.R.A. - Direcţia Generală Anticorupţie.
În fine, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se hotărî astfel, s-au reţinut, în esenţă următoarele:
Inculpatul C.I., în calitate de comisar de Politie în cadrul D.G.P.M.B. - Brigada de Poliţie Rutieră, pe fondul îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu şi pentru a nu aplica sancţiunile prevăzute de lege privitoare la circulaţia pe drumurile publice, a pretins, în ziua de 14 noiembrie 2007, de la martorul autorizat în cauza ca investigator cu identitate reala P.C.M., suma de 150 RON, iar în zilele de 21 noiembrie 2007, respectiv, 3 decembrie 2007, a pretins şi primit de la martorii autorizaţi G.C.N., respectiv S.D. si I.M., sumele de 200 RON, respectiv 200 RON si 300 RON.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpatul C.I.
Parchetul a criticat soluţia pronunţată pentru motive de nelegalitate, întrucât pe de o parte, în mod greşit instanţa a dispus arestarea inculpatului, în baza hotărârii de condamnare, iar pe de altă parte, că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000, instanţa dispunând atât confiscarea sumei de 350 de lei, cât şi apoi, restituirea aceleiaşi sume către M.I.R.A., cele două instituţii fiind distincte, producând efecte diferite, dispoziţiile instanţei neputând fi puse în executare concomitent.
Inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul nelegalităţii, arătând că probatoriul administrat în cauză s-a realizat cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., că singurii martori audiaţi şi pe baza cărora instanţa şi-a întemeiat soluţia au fost doar investigatorii sub acoperire, toţi ofiţeri de poliţie judiciară, iar calitatea de martor este incompatibilă cu activitatea profesională a ofiţerului, actele încheiate de aceştia nefiind confirmate şi de un martor neutru, procesele - verbale fiind întocmite în birou,aspecte în raport cu care a fost invocată nulitatea absolută a acestor procese verbale; s-a mai arătat că nu i-a fost respectat dreptul la apărare, avându-se în vedere că urmărirea penală a fost începută cu mult înainte de a i se aduce la cunoştinţă învinuirea, iar la momentul prinderii inculpatului în flagrant, acesta nu a avut un apărător, primele declaraţii fiind date în lipsa unui avocat, considerente pentru care a solicitat refacerea urmăririi penale cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale; în cazul în care se va trce peste aceste apărări a solicitat, în principal, achitarea pentru inexistenţa faptelor iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special şi aplicarea art. 861 C. pen., privind suspendarea sub supravechere a executării acesteia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, prin Decizia penală nr. 12 din 12 ianuarie 2010, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., a desfiinţa în parte sentinţa penală atacată, şi:
- a înlăturat dispoziţia privind arestarea inculpatului, conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen.
- a dispus restituirea către M.I.R.A. a sumei de 350 lei depusă la B.C.R. Sucursala Unirea pe numele inculpatului;
- a înlăturat dispoziţia privind confiscarea specială a acestei sume;
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuieli judiciare către stat în sumă de 500 lei.
Pentru a se d decide astfel s-a reţinut că:
Instanţa de fond a aplicat art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi a dispus arestarea inculpatului, confundând instituţia prevăzută de art. 350 C. proc. pen., care are în vedere exclusiv măsurile preventive, cu instituţia executării pedepsei, după rămânerea definitivă a hotărârii. Astfel, instanţa putea dispune şi arestarea preventivă a inculpatului, conform art. 350 C. proc. pen., dacă ar fi apreciat că se impune în cauză, însă, în măsura în care ar fi înţeles să aplice acest text de lege, trebuia să respecte toate dispoziţiile legale cu privire la arestarea preventivă a inculpatului în cursul judecăţii, ceea ce nu a înţeles să facă.
În ceea ce priveşte aplicarea măsurii confiscării speciale a alături de măsura restituirii cu privire la aceeaşi sumă - 350 de lei - Curtea de Apel a constatat că instanţa de fond a aplicat greşit aceste dispoziţii, care nu pot fi aplicate deodată cu privire la aceeaşi sumă de bani ; atâta timp cât suma de 350 de lei, care a constituit obiectul mitei primite de inculpat de la investigatorul cu identitate reală, a fost predată acestuia din urmă din fondurile special constituite la nivelul M.I.R.A., această sumă trebuia restituită M.I.R.A şi nu confiscată, căci măsura de siguranţă a confiscării speciale presupune ca, după rămânerea definitivă a măsurii, suma confiscată de la inculpat să se facă venit la bugetul de stat.
Cu privire la apelul declarat de inculpat, s-a apreciat că acesta este nefondat sub toate aspectele şi că din ansambul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul a pretins şi primit sumele de 150 lei, 200 lei, 200 lei şi, respectiv, 300 lei de la martori autorizaţi ca investigatori cu identitate reală, că modalitatea în care au acţionat investigatorii autorizaţi a fost în concordanţă cu dispoziţiile legale, că dreptul la apărare al inculpatului nu a fost încălcat şi că pedeapsa a fost just individualizată, neimpunându-se nici reducerea acesteia şi nici schimbarea modalităţii de executare.
Împotriva acestei din urmă decizii inculpatul C.I. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând, prin apărător, în principal, casarea ambelor hătărâri şi restituirea cauzei la Parchet, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen. pentru refacerea urmării penale întrucât acesta este lovită de nulitate absolută sau, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru fapta din 14 noiembrie 2007; în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate, la limita minimului prevăzut de lege şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia în condiţiile art. 861 C. pen.
Asupra recursului declarat de inculpat;
Critica referitoare la restituirea cauzei la Parchet, în vederea refacerii urmării penale, nu este fondată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că desemnarea investigatorilor cu identitate reală şi modul în care aceştia şi-au desfăşurat activitatea a avut loc în perfectă concordanţă cu legea, neimpunându-se restituirea cauzei în vederea refacerii probatoriului. Astfel, urmare procesului - verbal de sesizare din oficiu întocmit la 5 octombrie 2007 de către Direcţia Generală Anticorupţie - care a avut în vedere împrejurări care atestau că inculpatul C.I. a pretins şi primit, în exercitarea profesiei, diferite foloase de la mai multe persoane - procurorul a dispus, potrivit art 261 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, autorizarea investigatorilor cu identitate reală în scopul descoperirii faptelor şi obţinerii mijloacelor de probă, deoarece aceste împrejurări probau existenţa indiciilor temeinice concrete, că s-a săvârşit, respectiv, se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită. După autorizarea în cauză a investigatorilor cu identitate reală, s-au efectuat în continuare cercetări concretizate în surprinderea inculpatului primind mită de la investigatori. Totodată, se constată că audierea investigatorilor în calitate de martori s-a făcut cu respectare dispoziţiilor legale.
Nici critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare al inculpatului nu este fondată. Potrivit actelor din dosar se constată că, după începerea urmăririi penale, în calitate de învinuit, inculpatului C.I. i s-a luat prima declaraţi în prezenţa apărătorului său ales.
Solicitarea inculpatului de a fi achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru actul material din 14 noiembrie 2007, nu poate fi primită.
Curtea reţine, pe baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, respectiv, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi cele din mediul ambiental, procesele - verbale de redare a înregistrărilor efectuate în mediul ambiental, suporturile CD-urilor conţinând aceste convorbiri interceptate, declaraţiile martorilor P.C.M., G.C.N., S.D., I.M., S.V., M.G., P.D., S.T.M., D.N., B.N., N.M. şi R.V., că, la datele de 14 noiembrie 2007, 21 noiembrie 2007 şi, respectiv, 3 decembrie 2007, inculpatul C.I., ofiţer de poliţie cu gradul de comisar în cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră pentru Sectorul 3 Bucureşti, care deţinea şi atribuţii de coordonare şi control ale activităţilor desfăşurate de efectivele din subordine, precum şi atribuţii de control al agenţilor din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră, a pretins şi primit, în timpul exercitării atribuţiilor sale de serviciu, sumele de 150 de lei, 200 de lei, 200 de lei şi, respectiv, 300 de lei de la martori autorizaţi ca investigatori cu identitate reală pentru a nu aplica sancţinile prevăzute de lege ca urmare a nerespectării de către aceştia a normelor privitoare la circulaţia pe drumurile publice.
În ceea ce priveşte actul material din 14 noiembrie 2007, Curtea reţine că acesta este dovedit cu decraraţiile martorului P.C.M. şi cu înregistrările video ale convorbirilor purtate în mediul ambiental a acestui moment, care dovedesc fără putinţă de tăgadă că inculpatul C.I. l-a oprit în trafic pe martor şi a primit de la acesta 150 lei pentru a nu aplica legea.
Curtea apreciază însă ca fiind justificată crititica referitoare la individualizarea pedepsei.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Curtea apreciază că pedepasa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului este prea aspră avându-se în vedere că acesta nu are antecedente penale, a participat la toate etapele procedurii judiciare fără a încerca să tergiverseze judecata sau să denatureze situaţia de fapt, este absolvent de studii superioare, deţinând funcţia de comisar în cadul Brigăzii de Poliţie Rutieră unde a fost apreciat cu calificativul "foarte bine".
Curtea apreciază, în consecinţă, că se justifică reducerea pedepsei aplicate, la 3 ani închisoare.
Cât priveşte modalitate de executare a acesteia, se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executare efectivă într-un loc de deţinere, a sus- arătatei pedepse - 3 ani închisoare.
Examinându-se cauza şi potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu s-a constatat existenţa vreunui alt caz în afară de cel referitoar la individualizarea pedepsei (potrivit celor ce s-au arătat mai sus) din cele prevăzute la alin. (1), care, invocat din oficiu, ar fi de natură să ducă la casarea deciziei atacte.
Astfel fiind, Curtea va admite recursul declarat de inculpat, va va casa, în parte, Decizia recurata şi sentinţa şi va reduce pedeapsa aplicată acestuia, de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare, menţinându-se celelelte dispoziţii ale ale hotărârilor atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 12 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează, în parte, Decizia penală recurata şi sentinţa penală nr. 165/ F din 13 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală şi rejudecând :
Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 - 64 lit. a), teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1666/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 843/2010. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
