ICCJ. Decizia nr. 1924/2010. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1924/2010
Dosar nr. 1448/104/2009
Şedinţa publică din 14 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 125 din 26 octombrie 2009 Tribunalul Olt, secţia penală, a dispus, în baza art. 1396 alin. (2) şi (3), alin. (1) lit. b) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., condamnarea inculpatului P.M. fiul lui A. şi M., născut în localitatea R.V., judeţul Teleorman, cetăţean român, studii medii, domiciliat în R.V., str. M.K., judeţul Teleorman, la 1 an închisoare pentru infracţiunea de ";deţinere de mărfuri pirat în scop comercial";, faptă săvârşită în data de 27 ianuarie 2008.
În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) finala şi b) C. pen., pedeapsa accesorie ce va fi suspendată pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, în condiţiile art. 71 alin. (5) C. pen.
Constată recuperat integral prejudiciul cauzat părţii civile C.
Ia act că celelalte părţi din cauză nu s-au constituit părţi civile.
În baza art. 139 alin. (16) din Legea nr. 8/1996 modificată dispune confiscarea şi distrugerea a patru CD-uri şi 27 de casete audio ridicate de la inculpat conform procesului-verbal de ridicare a bunurilor întocmit la 27 ianuarie 2008 şi a anexei acestuia - dosar urmărire penală, urmând ca în acest sens după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe hotărârea să fie comunicată O.R.D.A.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat din care suma de 50 RON reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţii Cetăţeneşti.
Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul P.M. este administrator la A.F. P.M. cu sediul în localitatea R.V., judeţul Teleorman având ca obiect de activitate comercializată de casete şi CD-uri audio.
În ziua de 27 ianuarie 2008, lucrători ai UM (de jandarmi) Craiova l-au depistat pe inculpat în târgul săptămânal din comuna I., judeţul Olt, având expuse la vânzare în Piaţa comunală I. casete şi cd-uri audio.
Verificarea documentelor, dar şi a bunurilor expuse a dus la descoperirea unui număr de 27 casete audio şi 4 cd-uri (fonograme) expuse spre vânzare ce nu aveau elemente de identificare (nume producător, hologramă), ridicând suspiciunea că sunt produse pirat.
Bunurile au fost ridicate de organele de control iar în urma expertizării lor de către O.R.D.A. a rezultat fără dubiu că ele sunt mărfuri pirat (raport de constatare tehnico ştiinţifică din 11 aprilie 2008 ataşat la dosar urmărire penală).
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii, procesul-verbal de ridicare a bunurilor, declaraţiile martorilor, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a recunoscut comiterea faptei arătând că a expus spre vânzare bunurile care au făcut obiectul constatării tehnico-ştiinţifice deşi cunoştea că sunt mărfuri pirat.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), poziţia sinceră manifestată de inculpat ca şi faptul că a achitat prejudiciul produs, toate aceste împrejurări determinând instanţa de fond să reţină în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante cu consecinţa aplicării unei pedepse sub limita minimă prevăzută de lege.
Reţine de asemenea instanţa de fond că în cauză nu operează cauza de nepedepsire prevăzută de art. 1431 din Legea nr. 8/1996 cât timp aceste dispoziţii legale prevăd expres infracţiunile pentru care operează această cauză.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel inculpatul P.M. solicitând a se reţine dispoziţiile art. 1431 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 8/1996 cu consecinţa încetării procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. i1) C. proc. pen. fiind achitat în întregime prejudiciul care a fost foarte mic.
Prin Decizia penală nr. 19 din 29 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul P.M., împotriva Sentinţei penale nr. 125 din 26 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 1448/104/2009.
A desfiinţat în parte sentinţa, în sensul că a micşorat pedeapsa la 5 luni închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care 200 RON reprezentând onorariu apărător oficiu s-au achitat din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dolj.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în cauză se impune reducerea pedepsei aplicate în raport de circumstanţele reale şi personale ale comiterii faptei, în cauză nefiind incidentă cauza de nepedepsire reglementată de dispoziţiile art. 1431 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 8/1996 aşa cum a solicitat inculpatul.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul P.M. solicitând în continuare reţinerea cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 1431 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 8/1996.
De asemenea, arată inculpatul că pedeapsa aplicată este prea mare în raport de pericolul social redus şi de valoarea prejudiciului cauzat.
În susţinerea recursului său inculpatul invocă cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat este întemeiat din alte considerente decât cele invocate de inculpat.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică a faptei corespunzând situaţiei de fapt reţinute, în mod corect stabilind instanţa de fond că în cauză sunt îndeplinite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 1396 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 8/1996 modificată.
Dispoziţiile art. 1431 din Legea nr. 8/1996 modificată referitoare la cauza de nepedepsire nu sunt incidente în cauză aşa cum în mod corect au reţinut instanţele inferioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 1431 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 nu se pedepseşte persoana care mai înainte de a fi începută urmărirea penală denunţă autorităţilor competente participarea sa la o asociaţie sau înţelegere în vederea comiterii uneia din infracţiunile prevăzute de art. 1396 permiţând astfel identificarea şi tragerea la răspundere penală a celorlalţi participanţi.
La alin. (3) al art. 1431 din Legea nr. 8/1996 se arată că ";de prevederile alin. (1) beneficiază şi persoanele care au comis infracţiuni prevăzute de art. 1399, 140 şi 141 în condiţiile în care se recuperează prejudiciul constatat.
Este adevărat că inculpatul a achitat prejudiciul constatat însă infracţiunea reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de dispoziţiile art. 1431 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 pentru a putea să beneficieze de cauza de nepedepsire.
Infracţiunile la care se referă aceste dispoziţii legale sunt cele prevăzute de art. 1399, art. 140 şi art. 141 din Legea nr. 8/1996 nefiind prevăzută şi infracţiunea prevăzută de art. 1396 alin. (2) şi (3), infracţiune pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Cu privire la pedeapsa aplicată, Înalta Curte reţine că aceasta a fost corect dozată, instanţa de apel acordând o largă eficienţă circumstanţelor atenuate reţinute în favoarea sa reducând cu mult pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.
O nouă reindividualizare a pedepsei nu se impune în condiţiile în care inculpatul a mai fost sancţionat anterior cu trei ori cu amendă administrativă pentru aceleaşi gen de fapte, împrejurare în raport de care Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată corespunde gradului de pericol social concret al faptei comise numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. referitoare la scopul educativ şi preventiv al pedepsei.
Înalta Curte apreciază însă că recursul inculpatului este fondat în raport de împrejurarea că instanţa de fond reducând pedeapsa aplicată inculpatului nu a stabilit un nou termen de încercare în conformitate cu dispoziţiile art. 82 C. pen.
Astfel prin Sentinţa penală nr. 125 din 26 octombrie 2009 a Tribunalului Olt inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare şi în baza art. 81 - art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de trei ani.
Prin Decizia penală nr. 19 din 29 ianuarie 2010 Curtea de Apel Craiova a admis apelul inculpatului şi a redus pedeapsa la 5 luni închisoare, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei pronunţând astfel o soluţie nelegală.
Stabilind pedeapsa la 5 luni închisoare instanţa de apel trebuia să stabilească un alt termen de încercare în conformitate cu dispoziţiile art. 82 C. pen. potrivit cărora ";durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează că în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. să admită recursul inculpatului, va casa în parte decizia penală şi rejudecând în fond în baza art. 82 C. pen. va stabili termenul de încetare pentru pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată inculpatului, la 2 ani şi 5 luni.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva Deciziei penale nr. 19 din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi rejudecând în fond:
În baza art. 82 C. pen. stabileşte termen de încercare pentru pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 1396 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 8/1996 modificată cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen. la 2 ani şi 5 luni.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 100/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 104/2010. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
