ICCJ. Decizia nr. 195/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 195/2010
Dosar nr. 268/35/2009
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul S.N. împotriva rezoluţiei din 15 octombrie 2008 dată în Dosarul nr. 139/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, fiind menţinută rezoluţia atacată.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată de petiţionar la procuror, s-a solicitat efectuarea de cercetări faţă de notarul public G.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi faţă de numiţii C.l. şi C.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), susţinând că notarul public a autentificat un contract de vânzare-cumpărare, prin care soţia sa, S.A.V.I., decedată, a vândut mai multe imobile situate în loc. Seini, jud. Maramureş, intimaţilor C.l. şi C.L., în mod abuziv, solicitând Oficiului de cadastru eliberarea unui extras CF la cererea cumpărătorului care nu era proprietar. Acest demers, a susţinut petentul, este nelegal câtă vreme a condus la indisponibilizarea imobilului aflat în proprietatea vânzătoarei de către cumpărător care avea mandat în acest sens. A mai susţinut că în cuprinsul documentului indisponibilizarea imobilului a fost cerută de cumpărător pe o durată de 2 zile în loc de 5 zile, contrar prevederilor legale, iar cererea de eliberare a extrasului CF a fost comunciată de către notar Oficiului de Cadastru Baia Mare în afara orelor de program, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 36/1995.
Prin rezoluţia nr. 139/P/2008 din 15 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public şi numiţii C.L. şi C.l., pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor reclamate, reţinându-se, în urma efectuării actelor premergătoare, că lipseşte latura obiectivă a acestor infracţiuni.
S-a reţinut, în esenţă, că petentul a fost de faţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar vânzătoarea, chiar dacă se afla într-o stare de slăbiciune fizică, avea discernământul nealterat şi a confirmat prin gesturi şi mimică împrejurarea că are cunoştinţă despre conţinutul contractului şi clauzele acestuia.
Prin rezoluţia din 11 februarie 2009, dată în Dosarul nr. 35/ll.2/2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petiţionarul a formulat plângere la instanţă, arătând că soluţia este nelegală şi netemeinică.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului şi a menţinut soluţia procurorului, reţinând, în esenţă, că nu există nici un indiciu privitor la infracţiunile reclamate.
Împotriva sentinţei petiţionarul a declarat recurs, pe care l-a motivat la filele 2 şi 13 din dosar, susţinând că instanţa s-a pronunţat eronat asupra rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 15 octombrie 2008, care nu a făcut obiectul plângerii sale, în loc de rezoluţia din 11 februarie 2009, prin care au fost sesizate fapte şi împrejurări ce nu au fost avute în vedere cu ocazia efectuării cercetărilor din rezoluţia nr. 139/P/2008.
Recursul declarat nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulată de petiţionar, ca nefondată.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor reclamate în sarcina intimatului notar şi a numiţilor C.l. şi C.L.
Din examinarea actelor dosarului, rezultă că, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, notarul a respectat condiţiile prevăzute de lege, autentificând contractul de vânzare-cumpărare în conformitate cu atribuţiile sale legale şi potrivit voinţei părţilor, neavând nici un motiv legal să refuze întocmirea actului, care nu cuprindea clauze contrare legii sau bunelor moravuri.
În concluzie, instanţa a apreciat că nu poate fi reţinută săvârşirea vreunei fapte de natură penală în sarcina notarului public, activitatea desfăşurată de acesta respectând întocmai obligaţiile impuse de dispoziţiile Legii nr. 36/1995 privind exercitarea activităţii notariale.
În ce priveşte critica invocată de petent în motivele scrise de recurs, aceasta nu poate fi primită, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 2871 alin. (1) din C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Din interpretarea acestor prevederi, rezultă că, în cadrul acestei proceduri, plângerea în faţa instanţei poate avea ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror.
Aşadar, în cadrul acestei proceduri, instanţa poate fi învestită numai cu plângerea împotriva uneia dintre soluţiile expres şi limitativ arătate de textul art. 2781 C. proc. pen., iar nu şi cu cea formulată împotriva rezoluţiei procurorului ierarhic superior, care menţine sau nu soluţiile mai sus-menţionate. De altfel, rezoluţia procurorului ierarhic superior reprezintă o cale de atac intermediară, o condiţie de procedibilitate impusă de dispoziţiile legale.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar S.N. împotriva sentinţei penale nr. 92 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 192/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 576/2010. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
