ICCJ. Decizia nr. 1673/2010. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1673/2010
Dosar nr. 3497/1/2010
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 20 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 926/269/2009 (3052/2009), a respins, ca inadmisibile cererile de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prima excepţie, deşi s-a făcut referire la art. 21 alin. (3) din Constituţie, aceasta viza doar interpretarea dispoziţiilor art. 293 C. pen., atribut exclusiv al instanţelor de judecată, motiv pentru care sesizarea de trimitere a cererii la Curtea Constituţională s-a considerat inadmisibilă. De altfel, nu s-a explicat de ce art. 293 C. pen. contravine dreptului la un proces echitabil.
Referitor la cea de a doua cerere şi aceasta a fost considerată inadmisibilă, întrucât respingând prima cerere de trimitere la Curtea Constituţională ca inadmisibilă, Curtea de Apel Bucureşti, nu s-a pronunţat pe fondul niciunei excepţii de neconstitutionalitate, ce ar face obiectul exclusiv al competenţelor Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs prin apărător ales inculpatul Timisică Lucian. Prin motivele depuse în scris la dosarul cauzei şi susţinute şi oral, recurentul inculpat prin apărătorul ales a criticat încheierea prin care cele două cererilde sesizare a Curţii Constituţionale a României, formulate la data de 20 aprilie 2008, în şedinţa publica, în Dosarul nr. 926/269/2009 (3052/2009) aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a l-a penala, au fost respinse, prima cerere de sesizare având loc chiar în şedinţa publica, pe loc adică şi nu prin încheiere motivata cum spune textul legal ceea ce l-a determinat să formuleze o a doua cerere în baza acestui abuz.
Şi a doua cerere a fost respinsa la fel de abuziv, nelegal, cu vădita încălcare de competenţa materiala, considerând că nici o instanţa din România nu a fost investita încă să cerceteze aspectul textelor de lege criticate sub aspectul constituţionalităţii fără să se încalce Constittutia României.
A mai arătat că nu a cunoscut motivarea încheierii şi nici în şedinţa de judecată instanţa nu şi-a motivat respingerea oral, în şedinţa de judecata, arătând că a invocat şi în cuprinsul celei de-a doua cereri citând din Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în M. Of. nr. 95 din 06 februarie 2008, „Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate cu privire la unele texte de lege" „întrucât instanţa şi-a depăşit competenţa, în examinarea Constituţionalităţii, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, Curtea urmează să examineze excepţia şi cu privire la aceste texte".
Faţă de aceste susţineri a solicitat admiterea recursului, şi trimiterea dosarului la Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.
Examinând recursul declarat sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, s-a constatat că instanţa Curţii de Apel Bucureşti nu s-a pronunţat în sensul respingerii cererii ca nefondată ci ca inadmisibilă, neantamând fondul problemei, ci examinând doar întrunirea cumulativă a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Aşadar, deşi priveşte un text de lege în vigoare, condiţie cerută de disp. art. 29 alin. (1) teza I din Legea nr. 47/1992, republicată, a cărui neconstituţionalitate nu a fost constată printr-o decizie anterioară, condiţie impusă de art. 29 alin. (3) din lege şi a fost ridicată de una din părţi (inculpatul) într-un proces în curs, în faţa instanţei de judecată, (condiţii cerute de art. 29 alin. (2) din aceeaşi lege) cererea de faţă este inadmisibilă, deoarece lipseşte legătura cu soluţionarea cauzei, condiţie prev. de art. 29 alin. (2) teza II din lege.
Astfel, Înalta Curte, constată că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea de sesizarea a Curţii Constituţionale, în vederea soluţionării excepţiei de neconstitutionalitate a disp. art. 293 C. pen. şi a art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, în raport cu dispoziţiile art. 1, 21 şi 24 din Constituţia României, invocată de inculpatul T.L.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.L. împotriva încheierii de şedinţă din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 926/269/2009 (3052/2009).
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat T.L. va fi obligat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.L. împotriva încheierii de şedinţă din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 926/269/2009 (3052/2009).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1450/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 570/2010. Penal → |
|---|
