ICCJ. Decizia nr. 192/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 192/2010
Dosar nr. 2766/108/2008
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 290 din 30 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad, în baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art.74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. inculpatul H.A. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea de introducere în ţară de droguri de mare risc.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea an.74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la 1 an închisoare pentru infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum propriu, fără drept.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. pedepsele aplicate inculpatului au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare fără aplicarea vreunui spor.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 861 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad şi în baza art. 862 C. pen. s-a fixat acestuia un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad; să anunţe, în prealabil,orice schimbare de reşedinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 17 alin. (1) art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004 s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii cantitate a de 10 grame cocaină ambalată şi sigilată şi predată la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. cu dovada la data de 10 iunie 2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad nr. 28 D/P/2008 înregistrat la această instanţă la data de 15 iulie 2008 a fost trimis în judecată inculpatul H.A. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. S-a reţinut în sarcina acestuia prin actul de acuzare, că la data de 23 iunie 2008 a intrat în ţară prin P.C.I.F. Nădlac şi la controlul efectuat s-a găsit în autoturismul acestuia cantitatea de 10,6 grame cocaină, droguri pe care inculpatul Ie-a cumpărat din Italia pentru consum propnu.
Atât în faza de urmărire penală cât şi cu prilejul audierii în faţa instanţei inculpatul a recunoscut că drogurile îi aparţin şi Ie-a cumpărat din Italia pentru consumul propriu.
Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză respectiv: proces verbal de constatare, adresă, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, dovadă de predare droguri, declaraţia martorului P.T. coroborate cu declaraţiile inculpatului instanţa de fond a reţinut în fapt că în ziua de 23 iunie 2008 inculpatul B.A. însoţit de martorul P.T. s-au prezentat la P.C.I.F. Nădlac, cu intenţia de a intra în ţară, cu autoturismul marca B. Acest autoturism era condus de către inculpat. La controlul efectuat de organele poliţiei de frontieră în autoturism, mai exact în cotiera dintre scaunele din faţă s-a găsit un pachet învelit în staniol în care era un ambalaj din plastic care conţine a un praf de culoare albă. Inculpatul a recunoscut că a cumpărat din Italia cocaină pentru consumul propriu şi aceasta îi aparţine.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 27 iunie 2008 efectuat de B.C.C.O. Cluj Napoca - Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor, precursori a rezultat că proba înaintată şi ridicată de la inculpatul B.A. este constituită din 10,6 grame substanţă care conţine cocaină în amestec cu fenacetină şi lidocaină. Din proba înaintată în urma analizelor chimice de laborator a rămas cantitatea de 10 grame substanţă care conţine cocaină în amestec cu fenacetină şi lidocaină şi aceasta a fost ambalată şi sigilată şi a fost predată organului de urmărire penală. Cocaina face parte din tabelul anexă nr. II din Legea nr. 143/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, fiind inclusă în categoria drogurilor de mare risc.
Prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului H.A. de a introduce în ţară şi de a deţine pentru consum, droguri de mare risc, constatate cu acelaşi prilej, la punctul de frontieră constituie infracţiunile distincte prevăzute în art. 3 alin. (2) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
În privinţa individualizării judiciare a pedepselor, sub aspectul cuantumului, tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele speciale de pedeapsă, gradul ridicat de pericol social al faptelor penale, care rezultă atât din efectele grave ale traficului de droguri asupra stării de sănătate a populaţiei, în special a tinerilor cât şi din cantitate a mică de cocaină găsită în autoturismul inculpatului şi persoana acestuia. Astfel, inculpatul, în vârstă de 24 ani la data săvârşirii infracţiunilor are un nivel scăzut de instruire şcolară, ca absolvent a 8 clase primare, este căsătorit cu o persoană de cetăţenie română, este încadrat în muncă în Italia din luna iulie 2007, reluându-şi această activitate după încetarea măsurii preventive dispusă de procuror şi anume -obligarea de a nu părăsi ţara - nu are antecedente penale şi deşi lucrează în străinătate s-a prezentat în faţa instanţei. Aceste împrejurări au determinat reţinerea de către instanţa de fond a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., respectiv buna conduită înainte de comiterea infracţiunilor, atitudine a procesuală sinceră pe întreg parcursul desfăşurării procesului penal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul H.A., apel înregistrat la Curtea de Apel Timişoara la data de 22 octombrie 2008.
Prin Decizia penală nr. 114/ A din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.
A fost obligat apelantul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Analizând legalitate a şi temeinicia sentinţei penale apelate din prisma motivelor de apel precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală în privinţa modului în care instanţa de fond a soluţionat problema aplicării pedepsei accesorii şi a celei complementare.
Starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în faza de judecată, respectiv depoziţiile martorilor, buletin de analiză toxicologică, adrese din care se desprinde concluzia că inculpatul a introdus droguri de mare risc în ţară pentru consum propriu, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale celor două infractiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de către prima instanţă, respectiv infraqiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 243/2000.
Critica adusă de inculpatul H.A. vizează greşita condamnare pentru cele două infracţiuni deoarece infracţiunea prevăzută la art. 3 din Legea nr. 143/2000 este o variantă agravantă a infracţiunii prevăzute la art. 2, cele două excluzându-se, astfel că intenţia legiuitorului nu a fost să sancţioneze mai aspru consumatorul care pătrunde în ţară având asupra lui droguri destinate consumului propriu decât persoana care în interiorul ţării face trafic cu aceste droguri.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 3 din Legea nr. 143/2000 constă în săvârşirea alternativă, fără drept, a uneia dintre următoarele activităţi: introducerea în ţară, scoaterea din ţară, importul sau exportul de droguri de risc sau mare risc, supuse controlului naţional. Instanţa supremă, prin Decizia penală nr. 6652/2005 a precizat că infracţiune a prevăzută la art. 3 din Legea nr. 143/2000 este o infracţiune de sine stătătoare prevăzută şi sancţionată distinct, al cărei conţinut nu se regăseşte în dispoziţiile art. 4 din acelaşi act normativ. Niciuna dintre modalităţile normative prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000 nu se referă la acţiunea ce caracterizează elementul material al infractiunii prevăzute la art. 3 din lege, astfel că susţinerea apărării în sensul că infracţiune a prevăzută la art. 3 din Legea nr. 143/2000 ar fi absorbită în conţinutul infraqiunii prev. de art. 4 nu poate fi primită. în acelaşi sens s-a pronunţat instanţa supremă şi prin Decizia penală nr. 4769 din 24 octombrie 2003 consacrând autonomia celor două infracţiuni, cu motivarea că fapta inculpatului de a introduce în ţară droguri de mare risc constituie infracţiune a de trafic internaţional de droguri, chiar dacă aceste droguri au fost introduse pentru consum propriu. Întrucât această infracţiune subzistă atâta timp cât introducerea în ţară s-a făcut în mod clandestin, fără aprobarea prealabilă şi fără declararea la vamă a drogului. Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut, în concurs cele două infracţiuni în sarcina inculpatului, acesta recunoscând starea de fapt, recunoaştere ce se coroborează cu procesul verbal de constatare, de poziţia martorului, raport de constatare tehnico-ştiinţifică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitate a faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o pane şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă pane.
Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.
În mod corect instanţa de fond a aplicat circumstanţe atenuante inculpatului, care au dus la coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă, raportat la gradul de pericol social al faptei comise, la urmările acesteia şi ansamblul condiţiilor în care fapta a fost comisă, toate aceste coordonate coroborându-se cu celelalte elemente de fapt desprinse din dosarul cauzei. Pedeapsa aplicată de instanţa de fond este rezultatul evaluării tuturor probelor administrate în procesul penal şi este în măsură să realizeze reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de către acesta a unor noi fapte antisociale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul .invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi solicitând reducerea pedepsei aplicate.ca urmare a acordării unei mai mari eficiente circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului şi datelor sale personale (a avut o atitudine procesuală sinceră, are un nivel scăzut de instruire şi s-a prezentat în faţa instanţei, deşi era încadrat în muncă în Italia).
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare sus-menţionat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pe baza materialului probator administrat în cauză (inclusiv procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi declaraţiile inculpatului), s-a reţinut în mod corect săvârşirea cu vinovăţie de către acesta a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, faptele constând în aceea că la data de 23 iunie 2008 inculpatul a introdus în ţară droguri de mare risc, deţinând totodată fără drept asemenea droguri pentru consum propriu.
În privinţa individualizării pedepsei, Curtea reţine că limita minimă de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă (art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000) este de 15 ani închisoare,iar potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., când minimul special este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară, ca efect al reţinerii de circumstanţe atenuante,sub acest minim,dar nu mai jos de 3 ani.
În speţă, Curtea constată că în favoarea inculpatului au fost reţinute circumstanţe atenuante judiciare pentru ambele infracţiuni deduse judecăţii, astfel încât potrivit celor expuse anterior pedeapsa pentru infracţiunea cea mai gravă nu putea fi mai mică de 3 ani închisoare, adică exact cuantumul stabilit de către instanţa de fond şi menţinut de instanţa de apel.
Prin urmare, în condiţiile în care prima instanţă a dat efecte maxime circumstanţelor atenuante judiciare reţinute în favoarea inculpatului, cel puţin în privinţa infracţiunii mai grave, orice critici formulate sub aspectul individualizării pedepsei apar a fi lipsite de obiect.
Această concluzie îşi păstrează valabilitatea şi în ce priveşte infracţiunea prev.de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, având îri vedere că, chiar şi în situaţia în care pentru pedeapsa aplicată pentru această infracţiune s-ar da efecte mai ample circumstanţelor atenuante, acest demers nu ar avea consecinţe în planul pedepsei rezultante, care va rămâne cea de 3 ani închisoare, stabilită pentru cealalată infracţiune dedusă judecăţii.
Chiar şi aşa, Curtea constată că în procesul de individualizare a pedepsei aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), inclusiv şi mai ales circumstanţele personale ale inculpatului, astfel încât criticile acestuia nu sunt întemeiate.
În consecinţăjn baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul H.A. împotriva Deciziei penale nr. 114/ A din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică.azi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 571/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 195/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
