ICCJ. Decizia nr. 1977/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1977/2010
Dosar nr. 80/32/2010
Şedinţa publică din 19 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 80/32/2010 petentul G.M. a atacat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 1315/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău din data de 24 noiembrie 2009 faţă de făptuitorii M.V., Ş.G., G.A., C.I. şi B.L., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 247 C. pen. întrucât nu s-a confirmat existenţa acestor infracţiuni.
În motivarea plângerii petentul arată că este nemulţumit de soluţia dispusă de procuror întrucât a fost supus la tratamente inumane de cei cinci intimaţi care au întocmit procesul-verbal din 19 februarie 2007.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine:
Prin Rezoluţia nr. 1315/P/2009 din 24 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a constatat că prin Sentinţa penală nr. 77 din 21 mai 2009 pronunţată în Dosarul nr. 181/32/2009 al Curţii de Apel Bacău, în baza art. 285 C. proc. pen. plângerea formulată de petentul G.M., aflat în Penitenciarul Bacău, a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău spre competentă soluţionare.
Din conţinutul Sentinţei penale nr. 77 din 21 mai 2009 se reţine că petentul nu a înţeles să formuleze plângere conform art. 2781 C. proc. pen. împotriva Rezoluţiilor nr. 598/P/2008 şi nr. 837/11/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, sesizarea sa vizând persoanele care au întocmit procesul-verbal din 19 februarie 2007.
Procesul-verbal contestat de persoana vătămată G.M. a fost întocmit la 19.02.2007 de comisia formată din: l.s.p. M.V. - director adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar; l.s. Ş.G. - pentru şef birou intervenţie psihologică : P.c. G.A. - şef birou evidenţă ; l.s.p. Dr. C.I.- medic şef: l.p. B.L. - psiholog, toţi angajaţi ai Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Bacău.
Cu privire la comportarea deţinutului în timpul executării pedepsei, se menţionează în procesul-verbal că a fost sancţionat disciplinar pentru deţinere de băuturi alcoolice şi raport sexual cu persoane de acelaşi sex şi pentru intenţia de evadare a fost pedepsit de două ori. Pentru aceste motive s-a considerat că deţinutul prezenta grad sporit de risc.
Aspectele reţinute în procesul-verbal din 19 februarie 2007 sunt susţinute prin:
Raportul întocmit de plt. C.I., raport de pedepsire, proces-verbal al comisiei de repartizare a deţinuţilor la activităţile productive, proces-verbal de stabilire a gradului de risc, proces-verbal de stabilire a gradului de periculozitate, declaraţii ale colegilor din camera X a Penitenciarului.
Potrivit mandatului de executare a pedepsei închisorii G.M. a fost condamnat. prin Decizia penală nr. 154 din 07 noiembrie 1995 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 2370/2005 la 25 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174 - 175 lit. h) cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., art. 197 alin. (2) lit. b) şi art. 189 alin. (2) C. pen.
Informaţiile despre comportamentul deţinutului au fost clasificate în anul 1999 şi la 03 mai 2007 conform procesului-verbal pentru comportament corespunzător s-a apreciat că nu se mai impune menţinerea sa în categoria celor cu grad sporit de risc împrejurare ce a condus la declasificarea deţinutului.
Pentru considerentele expuse, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât comisia pentru stabilirea gradului de risc din cadrul Penitenciarului Bacău, prin îndeplinirea acestor acte nu a depăşit exercitarea atribuţiilor de serviciu şi nici nu a îngrădit folosinţa sa exerciţiul drepturilor reclamantului G.M.
Prin Rezoluţia nr. 883/11/2/2009 din 08 ianuarie 2010 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus respingerea plângerii împotriva primei rezoluţii, arătând că în cauză, urmare a plângerii formulate de petentul G.M., se constată că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de l.s.p. M.V., l.s. Ş.G., P.c. G.A., l.s.p. Dr. C.l., l.p. B.L., cercetaţi sub aspect infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzute de art. 247 C. pen. întrucât aceştia şi-au îndeplinit sarcinile de serviciu fără rea-credinţă şi fără a îngrădi în mod nelegal drepturile petentului.
În termen legal, petentul a formulat plângere conform art. 2781 C. proc. pen. pe care a depus-o la instanţa competentă.
Prin Sentinţa penală nr. 43 din 18 martie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea petentului G.M. împotriva Rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 1315/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău din 24 noiembrie 2009, ca nefondată, menţionând rezoluţia atacată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul G.M. care a solicitat admiterea recursului său întrucât, în cauză, parchetul nu a administrat toate probele, iar Curtea de Apel Bacău nu i-a luat în considerare cererile.
Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată următoarele:
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.
Din analiza textului rezultă că este necesar ca funcţionarul public să-şi exercite abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acţiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Pe de altă parte, potrivit art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată”.
Pentru realizarea obiectului urmăririi penale, legea procesual penală a determinat precis şi coerent regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal.
Astfel, organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală în succesiunea determinată de lege, iar atunci când datele infirmă existenţa infracţiunii, devin incidente dispoziţiile art. 10 din C. proc. pen. în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În cauza de faţă, cei cinci intimaţi, membri ai Comisiei pentru stabilirea gradului de risc a deţinutului G.M., au întocmit procesul-verbal din data de 19 februarie 2007 în raport de împrejurări concrete şi în virtutea atribuţiilor de serviciu pe care le avea fiecare.
Pe de altă parte, petentul nu invocă un anume abuz comis de intimaţi sau o împrejurare concretă din care să rezulte că aceştia şi-au încălcat atribuţiile de serviciu.
De fapt, petentul este nemulţumit de soluţia dată de către Comisie.
Or, în acest caz, petentul se putea adresa unor organe şi instituţii superioare Comisiei, aspect care nu rezultă din actele dosarului.
Aşa încât, simpla nemulţumire a petentului nu poate conduce la cercetarea penală a membrilor Comisiei.
Pe cale de consecinţă, atât rezoluţia procurorului, cât şi sentinţa pronunţată de instanţa de fond sunt legale, împrejurarea faţă de care Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul G.M.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul G.M.l împotriva Sentinţei penale nr. 43 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la 160 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1087/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1978/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
