ICCJ. Decizia nr. 1087/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1087/2010
Dosar nr. 247/228/2009
Şedinţa publică din 22 martie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 65/2009, pronunţată de Judecătoria Făurei, în Dosarul nr. 247/228/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul G.G., împotriva rezoluţiei nr. 300/P/2008, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii R.G. şi R.P. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Împotriva hotărârii primei instanţe, petiţionarul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de cei doi făptuitori.
Prin Decizia penală nr. 274 din 2 octombrie 2009, Tribunalul Brăila a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar. Împotriva acestei din urmă decizii, petiţionarul a formulat recurs. Care, prin Decizia penală nr. 798/R/2009, din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, a fost respins ca inadmisibil.
Nemulţumit de hotărârea curţii de apel, petiţionarul a atacat-o cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul G.G. este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, a fost stauat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul procesului penal.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual penale, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
În raport de dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinite.
Totodată, art. 417 C. proc. pen. cu referire la dispoziţiile înscrise în Capitolul III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul de recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri fiind exclusă.
În cauză, secţia penală a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recursul declarat de petiţionarul G.G. împotriva Deciziei penale nr. 798/ R din 9 decembrie a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală care a respins, ca inadmisibil recursul formulat de petiţionar împotriva Deciziei penale nr. 274 din 2 octombrie 2009 a Tribunalului Brăila.
Din dispoziţiile C. proc. pen. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulate pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
În speţă, hotărârea recurată a dobândit caracter definitiv odată că soluţionarea recursului prin Decizia penală nr. 274 din 2 octombrie 2009 de către Tribunalul Brăila şi prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 3851 C. proc. pen., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Având în vedere cele care preced, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., comb. cu art. 3851 C. proc. pen. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul G.G.
Conform art. 193 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul G.G. împotriva Deciziei penale nr. 798/ R din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1085/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1977/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
