ICCJ. Decizia nr. 1978/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1978/2010

Dosar nr. 87/32/2010

Şedinţa publică din 19 mai 2010

Asupra recursului penal de faţă;

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 35 din 25 februarie 2010, Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 2781 alin. (13) C. proc. pen. cu aplicarea art. 275 - 278 C. proc. pen., a trimis plângerea formulată de petentul U.V.V., împotriva Rezoluţiei nr. 1487/P/2009 din 6 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi a Rezoluţiei nr. 1379/P/2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, spre competentă soluţionare, procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Pentru a pronunţa această soluţie s-au reţinut următoarele:

La data de 26 noiembrie 2009, U.V.V. (la acea dată aflat în Penitenciarul Bacău) a sesizat procurorul, solicitând efectuarea de cercetări faţă de numitul M.C.F., directorul Penitenciarului Bacău, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 263 C. pen., art. 265 C. pen., art. 267 C. pen. şi art. 2671 C. pen.

În plângere s-a precizat că directorul Penitenciarului Bacău nu îi înmânează toate documentele ce îi sunt adresate şi că nu depune diligenţe pentru lămurirea situaţiei sale, petentul apreciind că este ţinut în stare de detenţie abuziv, neexistând un mandat valabil de executare a pedepsei închisorii.

Verificările preliminare efectuate în cauză au relevat faptul că persoana reclamată deţine funcţia de ofiţer în cadrul A.N.P., comisar director al Penitenciarului Bacău, competenţa de efectuare a urmăririi penale, revenind în aceste condiţii, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, conform art. 60 alin. (4) din Legea nr. 293/2004.

Plângerea a fost trimisă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, spre competentă soluţionare, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău care în urma cercetărilor întreprinse a constatat că în sarcina intimatului nu poate fi reţinută nicio infracţiune, întrucât, acesta şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu.

Referitor la cererile trimise de petent la diferite instituţii, acestuia i-au fost înmânate sub semnătură răspunsurile primite, care de altfel, au fost depuse în xerocopie la dosar.

Cât priveşte existenţa unui mandat de executare, verificările efectuate au indicat că persoana deţinută U.V.V. se află în executarea a două pedepse privative de libertate, respectiv, 2 ani închisoare în baza mandatului de executare nr. 1428 din 8 octombrie 2009 emis de Judecătoria Piatra-Neamţ şi 3 ani închisoare şi 500 RON amendă penală prin mandatul de executare nr. 72 din 8 octombrie 2009 al Judecătoriei Piatra-Neamţ.

În aceste condiţii, procurorul a concluzionat că nu există indicii de săvârşire a vreunei infracţiuni de către persoana reclamată în calitatea deţinută şi în consecinţă, s-a dispus în cauză o soluţie de neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul M.C.F.

În contextul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., petentul s-a adresat instanţei competente, respectiv, Curtea de Apel Bacău, instanţă care sesizată cu plângerea petentului a constatat că acesta nu a respectat procedura înscrisă în dispoziţiile art. 275 - 278 C. proc. pen., potrivit căreia, există obligaţia ca partea vătămată să se adreseze - mai întâi - procurorului ierarhic superior celui ce a emis rezoluţia atacată, după care, soluţia dispusă de procurorul de caz poate fi atacată la instanţa competentă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul U.V.V.

Recursul este tardiv pentru considerentele ce urmează:

Astfel, conform art. 3852 alin. (1) C. proc. pen. termenul de recurs este de 10 zile şi el curge de la pronunţare sau comunicare, după cum, partea a fost prezentă sau a lipsit la dezbateri sau pronunţare sau se află în stare de arest (în acest sens dispoziţiile art. 3851 alin. (2) C. proc. pen. combinate cu art. 363 - 365 C. proc. pen.).

Petentul, aflat în stare de deţinere la acel moment, a semnat pentru comunicarea Sentinţei penale nr. 35 din 25 februarie 2010, la data de 15 martie 2010, iar recursul a fost depus la 29 martie 2010 (data poştei), peste termenul de recurs care se împlinise la 26 martie 2010.

Desigur, efectuând un demers procesual peste termenul prevăzut de lege, consecinţa este arătată prin art. 1857 C. proc. pen., prevederi potrivit cărora, nerespectarea termenului prevăzut de lege atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.

Aşa fiind, pentru consideraţiunile de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de petent se va respinge, ca tardiv.

Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionarul U.V.V. împotriva Sentinţei penale nr. 35 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.

Obligă recurentul petiţionar la 160 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 mai 2010.

Procesat de GGC - CT

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1978/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs