ICCJ. Decizia nr. 2229/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2229/2010
Dosar nr. 4863/1/2010
Şedinţa publică din 7 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 1 iunie 2010, pronunţată în dosarul 5753.13/110/2008, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a dispus, printre altele, în baza art. 3002 C. proc. pen. coroborat cu art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea arestării preventive a apelanţilor inculpaţi S.C. şi G.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor nu s-a schimbat.
Astfel, s-a mai reţinut că din probatoriu administrat în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată şi faţă de care s-a dispus condamnarea acestora de către prima instanţă [art. 31 alin. (2) rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 143/2000, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.C., şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.I.) iar lăsarea în libertate a inculpaţilor ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranţă în opinia publică, fapt care s-ar repercuta negativ asupra finalităţii actului de justiţie.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpaţii au declarat recurs prin care au solicitat revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea în stare de libertate întrucât nu se mai menţin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
În cauză, instanţa de apel a procedat la verificarea dispusă de legea procesuală penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept art. 148 lit. f) C. proc. pen. care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a infracţiunilor – inculpaţii au săvârşit faptele împreună într-o perioadă îndelungată de timp, acţionând în baza aceloraşi rezoluţii infracţionale – corelat cu natura relaţiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.
Totuşi, nu se poate face abstracţie în cadrul analizei asupra menţinerii detenţiei provizorii, de gravitatea concretă a unor infracţiuni grave cum sunt cele reţinute în sarcina inculpaţilor, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar dacă detenţia preventivă se prelungeşte în timp.
Pe de altă parte, se reţine că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaţilor, hotărârea de condamnare, chiar nedefinitivă, constituind temei pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se astfel, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă cât şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează nici prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în limitele legii.
Toate aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de inculpaţi ca nefondate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpaţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii S.C. şi G.I. împotriva încheierii din 1 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală cauze cu minori şi familie, în dosarul nr. 5753.13/110/2008.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2218/2010. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 2237/2010. Penal → |
|---|
