ICCJ. Decizia nr. 226/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 226/2010
Dosar nr. 492/1/2010
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 492 din 30 iunie 2009 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, inculpatul Ş.M. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, alături de inculpatul N.D.I.
Dezbaterea cauzei s-a realizat cu inculpatul Ş. în stare de arest preventiv.
Împotriva hotărârii s-a exercitat calea de atac a apelului de către inculpaţi, cererile în acest sens fiind respinse ca nefondate.
Împotriva Deciziei pronunţate în acest sens, nr. 608 din 10 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti s-a exercitat şi ultima cale de atac ordinară pusă la îndemâna inculpaţilor, cea a recursului.
Cu ocazia instrumentării acestei căi de atac, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la termenul de judecată din data de 5 ianuarie 2010 a dispus menţinerea stării de arest funcţională faţă de cei doi inculpaţi.
Cu toate că instrumentarea pricinii trece prin ultimul grad de jurisdicţie, fără ca cadrul procesual să permită, inculpatul Ş.M. a înţeles a ataca separat, cu un alt recurs, încheierea de menţinere a stării sale de arest.
Evident că derularea procesuală expusă atrage de la sine aspectul inadmisibilităţii abordării unui astfel de recurs fapt pentru care urmează ca acesta să fie respins pe considerentele art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul Ş.M. împotriva încheierii de şedinţă din 5 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 7586/299/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2735/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2737/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
---|