ICCJ. Decizia nr. 206/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 206/2010
Dosar nr. 503/1/2010
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă;
Din actele şi lucrările cauzei constată următoarele:
Prin încheierea din 14 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 1562/46/2009, s-a dispus, printre altele, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., respingerea ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.P.M.;
Prin aceiaşi încheiere, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor.
- C.L.G.; M.M.I.; C.S.; M.C.F.; D.F.L.; S.P.M.; D.C.C.; T.C.M, măsură menţinută în continuare.
În considerentele încheierii s-a reţinut că simpla îndeplinire a condiţiilor prevăzute de lege cu privire la liberarea provizorie nu poate conduce automat la admiterea ei.
Apreciind natura faptelor ce se pretind a fi comise în cauză şi anume, de violenţă, conduita inculpatului care nu a concordat cu actele de urmărire penală efectuate cât şi temerea că inculpatul putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor care nu au fost audiaţi, prima instanţă a constatat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este neîntemeiată, impunându-se respingerea ei.
Cât priveşte motivele care au determinat luarea măsurii arestării preventive acestea nu s-au schimbat, inculpaţii fiind cercetaţi pentru fapte de violenţă şi corupţie, iar pedepsele prevăzute de lege pentru acestea sunt mai mari de 4 ani închisoare. Totodată, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaţilor la acest moment procesual ar putea influenţa cercetarea judecătorească care încă nu a început, existând posibilitatea reală a acestora să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor şi exercitarea unor presiuni asupra părţilor vătămate.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, inculpaţii C.L.G., D.F.L. şi T.C.M., prin avocat, au invocat nulitatea absolută a propunerii de arestare şi prin aceasta, a menţinerii arestării preventive de judecătorul fondului, atâta timp cât, competenţa de urmărire penală revenea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi nu D.N.A. – în raport de calitatea inculpaţilor C. şi M. şi de infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată;
- în privinţa temeiniciei măsurii arestării preventive s-a susţinut că nu există motive de menţinere, pe de o parte, pentru că, calitatea celor doi inculpaţi garantează cunoaşterea şi respectarea dispoziţiilor instanţei, iar pe de altă parte, pentru că nu există pericolul influenţării martorilor, atâta timp cât, aceştia nu l-au făcut nici în perioada celor 11 luni, cât au fost liberi;
- cât priveşte rezonanţa socială a faptelor, aceasta nu mai poate interesa membrii comunităţii, având în vedere timpul scurs, iar pe de altă parte, măsura preventivă nu a fost circumscrisă contribuţiei fiecărui inculpat la faptele comise, după cum nici datelor personale ce-i caracterizează pe inculpaţi;
În raport de aceste critici, în principal, s-a susţinut revocarea arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Recurentul inculpat M.M.I. a cerut revocarea arestării preventive, susţinând că în ceea ce-l priveşte, opera o altă instituţie, respectiv revocarea liberării provizorii sub control judiciar, deoarece, după arestarea din martie 2009, s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar, iar fapta dedusă judecăţii a fost săvârşită anterior celei pentru care a fost arestat în 2009.
În esenţă, recurentul inculpat C.S. a criticat încheierea atacată care, cu privire la acesta, cuprinde referiri generale, că fapta nu vizează penalul fiind nedovedită, iar dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu subzistă în ceea ce-l priveşte.
În consecinţă, a solicitat revocarea arestării preventive.
Recurentul inculpat M.C.F. a solicitat revocarea arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi ţara sau localitatea.
A invocat, în sprijinul solicitărilor sale, faptul că a fost ascultat în cadrul cererii de liberare provizorie de acelaşi complet care a menţinut măsura arestării preventive; a mai susţinut că probele au relevat existenţa unor acte de participaţie fără pericol social concret, iar măsura preventivă trebuie analizată intuitue personae şi că potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., instanţa are obligaţia alternanţei cu alte măsuri preventive.
Recurentul inculpat S.P.M. a invocat motive de nulitate absolută privind neregularitatea actului de sesizare a instanţei întrucât, pe prima pagină a rechizitoriului apare menţiunea verificării acestuia la 24 de ore de la întocmire, deşi existau 13 volume, iar munca procurorului ierarhic superior trebuie să fie amplă;
- s-a mai susţinut că prin dispunerea unei soluţii de disjungere pentru şantaj fără ca în rechizitoriu să fie analizat raportul substanţial dintre părţi au fost încălcate prevederile art. 6 din C.E.D.O.
În principal, pentru motivele expuse s-a cerut revocarea arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu cea a obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii atacate în raport de criticile formulate de inculpaţi şi prezentate în practicaua şi considerentele deciziei, de dispoziţiile art. 3856 C. proc. pen., cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată pentru consideraţiunile ce urmează – că recursurile sunt nefondate.
Criticile recurenţilor, privind necompetenţa D.N.A. în efectuarea urmăririi penale, în sesizarea instanţei cu propunerea de arestare preventivă şi în consecinţă, în menţinerea stării de arest de judecătorul fondului, nu sunt afectate de nulitate absolută, aşa cum se susţine, pe de o parte, pentru că prin art. 13 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 43/2002 s-a stabilit competenţa D.N.A. pentru infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 - indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie – când sunt comise de ofiţeri de poliţie sau avocaţi.
Ori, inculpaţii C.L.G. şi M.M. au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie.
Împrejurarea că, în sarcina inculpatului C.G. s-a reţinut şi săvârşirea altor infracţiuni, cum ar fi, infracţiunile de şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal s-a apreciat că nu e de natură a determina competenţa materială a altor organe de urmărire penală, întrucât, între aceste infracţiuni există legătură şi reunirea lor se impune pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei.
Tot astfel, în ce priveşte şi susţinerile celorlalţi recurenţi inculpaţi, s-a apreciat că faptele comise de inculpaţii C.S., M.C.F., D.F., S.P.M. şi T.C.M. au o strânsă legătură cu infracţiunile ce se pretind a fi comise de inculpaţii C.G. şi M.M., unii dintre inculpaţii menţionaţi însoţindu-i pe cei doi inculpaţi la săvârşirea faptelor, situaţie de fapt care a condus la concluzia competenţei materiale a aceloraşi organe de urmărire penală şi a aceloraşi instanţe de judecată, fundamentată în drept de dispoziţiile art. 34, art. 35, art. 45 C. proc. pen.
De observat, deşi în această materie nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat, prin hotărâri definitive şi succesive (a se vedea Decizia penală nr. 3746 din 11 noiembrie 2009, dosar nr. 1410/46/2008 şi dec. pen. 4292 din 23 decembrie 2009, dos. pen. 9978/1/2009) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat această problemă, pronunţându-se asemănător pe aceleaşi aspecte vizând competenţa materială invocată de inculpaţi.
Cât priveşte temeinicia menţinerii măsurii arestării preventive, aceasta se justifică în raport de materialul probator administrat şi care evidenţiază indicii temeinice de comitere a unor infracţiuni cu mare rezonanţă în cadrul comunităţii respective, cu atât mai mult cu cât, aceste infracţiuni de corupţie, de violenţă, de şantaj au fost comise de persoane care aveau obligaţia, în virtutea sarcinilor de serviciu, să vegheze la respectarea şi aplicarea legii. În acest sens, nu pot fi ignorate şi disimulate probe cum ar fi, procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice autorizate în condiţiile legii, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, raportul de constatare medico-legal, înscrisuri, facturi şi alte acte, pentru că altfel, s-ar încerca o escamotare a adevărului în cauză.
Referitor la legalitatea măsurii menţinerii arestării preventive, aceasta respectă atât normele europene, constituţionale şi procesuale interne privind luarea şi menţinerea unei măsuri preventive, prezumţia de nevinovăţie şi termenul rezonabil al arestării dispuse.
În temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi al art. 5 alin. (1) lit. c) din C.E.D.O. este legitimă luarea şi menţinerea arestării preventive existând motive verosimile de a bănui că inculpaţii au comis infracţiuni sancţionate cu pedepse mai mari de 4 ani şi lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică.
O analiză succintă a pericolului concret pentru ordinea publică demonstrează că în cauză acesta nu este unul abstract, nici prezumat şi nici redat doar de pedeapsa care sancţionează faptele presupus a fi comise de inculpaţi, ci rezidă în gravitatea acestor fapte de corupţie şi violenţă, de numărul făptuitorilor care şi-au adus contribuţia într-o formă sau alta la comiterea lor, de modalitatea în care au fost concepute şi executate şi nu în ultimul rând de calitatea unora din persoanele implicate.
În asemenea situaţie, jurisprudenţa C.E.D.O. (cauza Letellier c.Franţei) a statuat că privarea de libertate va continua să fie legitimă dacă ordinea publică va continua să fie ameninţată de reacţia comunităţii faţă de gravitatea şi pericolul unor infracţiuni, astfel percepute de membrii comunităţii.
Şi desigur, în situaţia de fapt dată se impune o reacţie a autorităţilor judiciare pentru o corectă înfăptuire a justiţiei.
Referitor la aspectele legate de circumstanţele personale ale inculpaţilor, nevinovăţia inculpaţilor, nelegalitatea actului de sesizare al primei instanţe, legalitatea unor probe administrate acestea depăşesc limitele investirii în această cauză aflată în recurs, urmând a face obiectul unei analize punctuale cu ocazia examinării fondului cauzei.
În privinţa criticilor care se referă la nemotivarea încheierii atacate acesta sunt nefondate, judecătorul fondului a analizat în fapt şi în drept soluţia dispusă, explicând şi detaliind consideraţiunile care impun în continuare menţinerea stării de arest pentru inculpaţi.
Drept urmare, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile formulate de inculpaţi, că pericolul pentru ordinea publică, prin lăsarea în libertate a inculpaţilor, se menţine fiind persistent şi actual, că prin respingerea cererii de liberare sub control judiciar a inculpatului S.P.M. şi menţinerea stării de arest pentru inculpaţii C.L.G., M.M.I., C.S., M.C.F., D.F.L., S.P.M., D.C.C. şi T.C.M., Curtea de Apel Piteşti a pronunţat soluţii legale şi temeinice ce se vor menţine, prin respingerea recursurilor declarate de inculpaţi conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include şi onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.L.G., M.M.I., C.S., M.C.F., D.F.L., S.P.M. şi T.C.M. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 1562/46/2009.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2728/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2731/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
